Anulare act. Sentința nr. 443/2013. Judecătoria BICAZ

Sentința nr. 443/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 1576/188/2011

Dosar nr._ Anulare act - perimare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 443

Ședința publică din data de 14.05.2013

Instanța constituită din:

Președinte – I. P. - judecător

Grefier – M. P.

Se examinează cauza civilă formulată de reclamanta B. NATALIȚA, cu domiciliul în comuna Ceahlău, ., în contradictoriu cu pârâta B. E., cu același domiciliu, în contradictoriu cu intervenientul F. C., domiciliat în Tg. N., .. 7, jud. N. având ca obiect „anulare act” - perimare.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită cu părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 252 al. 2 C.pr.civ. instanța din oficiu invocă excepția perimării acțiunii, declară dezbaterile închise și reține cauza în vederea deliberării.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 10.08.2011, sub nr._ reclamanta B. NATALIȚA, cu domiciliul în comuna Ceahlău, ., a chemat în judecată pârâta B. E., cu același domiciliu, în contradictoriu cu intervenientul F. C., domiciliat în Tg. N., .. 7, jud. N. pentru „anulare act .

Judecata cauzei a fost suspendată în baza art.242 C.proc.civ. prin Încheierea din ziua de 26.03.2012.

Conform Referatului făcut de Grefa Judecătoriei B. timp de peste un an de zile - de la data suspendării și până în prezent- nu s-a făcut nici un act de procedură cu caracter contradictoriu între părți.

În baza art. 252 C.proc.civ. instanța s-a sesizat din oficiu și a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru verificarea incidenței în speță a perimării acțiunii.

Examinând actele dosarului raportat la dispozițiile legale aplicabile Judecătoria urmează să admită sesizarea din oficiu și să constate –în baza art.252 alin 1 C.proc.civ.- că procesul s-a stins prin intervenția perimării de drept a cererii pendinte, soluție întemeiată pe considerentele ce succed:

În fapt, pricina- civilă- de față a rămas în nelucrare, conform art. 242 C.proc.civ, din vina exclusivă a reclamantei, timp de peste un an( 26.03.2012, data ultimului act de procedură, până astăzi), fără ca termenul perimării(un an) să fi fost întrerupt sau suspendat și fără să fi existat vreo cauză specială de stingere a procesului.

În drept, potrivit art.248 alin 1 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată, (…) se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an( în materie civilă).

Art 249 C.proc.civ dispune că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Articolul 250 alin. 1 C.proc.civ statuează: cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art.244, precum și în alte cazuri stabilite de lege,dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Interpretând sistematic textele de lege invocate,rezultă că 4 sunt condițiile care fac să fie primită sesizarea din oficiu sau excepția în material perimării:

1.acțiunea să fi rămas în nelucrare cel puțin un an (în civil),

2.partea să fie în culpă pentru inacțiunea indicată la pct.1,

3. să nu fi intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare,

4. să nu existe vreo cauză de stingere a procesului,reglementată de o normă specială, cerințe cumulativ satisfăcute în judecata ce acum se vede stinsă.

Prezenta hotărâre este recurabilă potrivit art.253 alin.2 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția și constată perimată acțiunea formulată de reclamanta B. NATALIȚA, cu domiciliul în comuna Ceahlău, ., în contradictoriu cu pârâta B. E., cu același domiciliu, în contradictoriu cu intervenientul F. C., domiciliat în Tg. N., .. 7, jud. N. având ca obiect „anulare act .

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, 14.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. P. M. P.

Red. I.P/29.05.2013

Tehnored. M.P/29.05.2013

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 443/2013. Judecătoria BICAZ