Fond funciar. Sentința nr. 738/2013. Judecătoria BICAZ
Comentarii |
|
Sentința nr. 738/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 460/188/2013
Dosar nr._ - plângere la Legea 1/2000 –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 738
Ședința publică din data de 01.10.2013
Instanța constituită din:
Președinte – I. P.
Grefier - I. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul C. D., domiciliat în comuna Hangu, . împotriva intimatelor C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în mun. Piatra N., ., nr. 27, județul N. șiC. L. Hangu pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ., având ca obiect plângere la Legea nr. 1/2000. La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal, asistat de avocat M. B., cu împuternicire avocațială aflată la fila 62 dosar, lipsă fiind reprezentanții intimatelor.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- cauza are ca obiect plângere la Legea 1/2000;
- stadiul procesual: primul termen de judecată, fond;
- procedura de citare legal îndeplinită.
Instanța procedează la identificarea petentului C. D., care se legitimează cu CI . nr._, CNP_ și pune în discuție competența sa teritorială, materială și generală.
Apărătorul petentului, avocat M. B. depune împuternicire avocațială ./_/01.10.2013 și învederează că apreciază că Judecătoria B. este competentă să soluționeze prezenta plângere. Nu are alte cereri de formulat.
În temeiul art. 131 alineat 1 din Noul Cod procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței de soluționare a prezentei cauze având ca obiect plângere la Legea 1/2000, raportat la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 1/2000 cu referire la art. 53 din Legea 18/1991, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta plângere.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Apărătorul petentului, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri – cele depuse la dosar.
În temeiul art. 255, 258 Noul Cod Procedură Civilă, instanța apreciază ca fiind pertinentă, utilă și concludentă proba cu înscrisuri și o încuviințează.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului.
Apărătorul petentului, avocat M. B., solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, modificarea Hotărârii Comisiei Județene N. în ceea ce îl privește pe petent, să se constituie dreptul de proprietate asupra diferenței de 3,5 ha teren cu vegetație forestieră. Fără cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, după care,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.03.2013 sub nr._, petentul C. D. în contradictoriu cu intimatele C. locală Hangu pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauza de față să se dispună anularea parțială a Hotărârii nr. 9724/15.02.2013 dată de C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și constituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 1,5 ha după autorul A. D..
În motivarea plângerii s-a arătat că petentul a solicitat Comisiei locale Hangu să i se constituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,5 ha teren cu vegetație forestieră la care a fost îndreptățit defunctul A. D., tatăl său, fost veteran de război, potrivit art. 36 din Legea nr. 1/2000, așa cum a fost modificat prin Legile nr. 247/2005, 193/2007 și 212/2008; în dovedire a depus Certificatul cu nr. C.T. 804 din 13.08.2012 eliberat de Ministerul Apărării Naționale, Unitatea Militară_ Pitești, din care rezultă, fără nici un dubiu, participarea acestuia la lupte pe front în cel de-al doilea Război Mondial.
Analizând cererea C. locală Hangu pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin hotărârea nr. 14/02.10.2012 a propus respingerea cererii, iar, prin hotărârea criticată comisia județeană a validat propunerea comisiei locale.
În drept au fost invocate dispozițiile legii nr. 1/2000.
În dovedirea plângerii formulate petentul a solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri fiind depuse la dosarul cauzei în fotocopie: Hotărârea nr. 9724/15.02.2013 dată de C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – filele 7-8, anexa 48 pentru Hotărârea nr. 14/02.10.2012 a Comisiei Locale Hnagu pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – fila 9, cererea depusă către C. L. Hangu pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor –fila 10, certificat de naștere și carte de identitate petent – filele 12-13, certificat deces pentru defunctul autor – fila 14, certificat nr. C.T. 804 din 13.08.2012 eliberat de Ministerul Apărării Naționale, Unitatea Militară_ Pitești, declarație de notorietate – fila 52, act de naștere 56/1915 – fils 53, certificat căsătorie – fila 54.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.
Intimata C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare solicitând, cu privire la fondul plângerii, respingerea acesteia ca neîntemeiată, inclusiv și a cererii privind cheltuielile de judecată.
Intimata C. locală Hangu pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, instanța apreciază că plângerea nu este întemeiată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 9724/15.02.2013 dată de C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a validat Hotărârea nr. 14/02.10.2012 a Comisiei locală Hangu pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și, în consecință s-a respins cererea de constituire a dreptului de proprietate formulată de petent pentru suprafața de 3,5 ha teren cu vegetație forestieră, motivându-se că nu se face dovada încadrării în scopul și condițiile legii nr. 187/1945 și cererea este tardiv introdusă.
Prin cererea adresată Comisiei locală Hangu pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la data de 03.09.2012, petentul a solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3,5 ha teren cu vegetație forestieră, în temeiul Legii nr. 212/2008, după autorul A. D..
Instanța, analizând hotărârea atacată prin plângere constată că aceasta este legală și urmează să fie menținută pentru următoarele motive.
Intimata C. Județeană, prin Hotărârea acum contestată, a validat hotărârea Comisiei Locale, argumentând imposibilitatea reconstituirii-pentru beneficiarii art. 36 din Legea 1/2000- a dreptului de proprietate pentru terenuri cu vegetație forestieră față de scopul Legii 187/1945 și întinderea mai mare a dreptului solicitat față de cea înscrisă în tabelul îndreptățiților la împroprietărire.
In drept, potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea 1/2000, în redactarea Legii 212/2008, incident în speță, persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, persoanelor îndreptățite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale, precum și persoanelor care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite li se vor acorda terenurile respective, agricole și forestiere, în limita suprafețelor disponibile, sau despăgubiri."
Raportând textul de lege la situația de fapt rezultă că în pricina pendinte se cere constituirea dreptului de proprietate pentru 3,5 ha teren cu vegetație forestieră - diferență până la lotul tip de 5 ha – petentului moștenitor a unei persoane îndreptățită la împroprietărire înscrisă in tabelul nominal.
Cererea nu poate fi primită deoarece:
- potrivit art.14 din Legea 187/1945 mărimea unui lot se va determina in raport cu rezerva de pământ existentă in raza plasei, cu consecință asupra suprafeței de teren disponibilă la nivelul localității,
- prin efectul art. 2 din Legea 187/1945 nu s-a născut pentru fiecare categorie de beneficiari un drept la împroprietărire cu 5 ha teren - întindere care are semnificația de limită maximă a unui lot de teren așa cum dispune expres art.15 din același act normativ,
- din interpretarea teleologică și sistematică a art. 36 din Legea 1/2000-modificat inclusiv prin Legea 212/2008-rezultă că prin această normă nu ia ființă un nou drept de împroprietărire, ci doar se asigură punerea in aplicare integrală a Legii de reformă agrară 187/1945, reformă nefinalizată datorită regimului politic comunist.
Relativ la pretinsa tardivitate a introducerii cererii de constituire, invocată de intimata C. Județeană N.,instanța o apreciază neîntemeiată și o respinge deoarece a fost formulată în termenul de 90 de zile prevăzut de Legea 1/2000 în redactarea Legii 212/2008.
Față de considerentele expuse, în raport cu dispozițiile art. 53 alin 2 din Legea 18/1991 Republicată și modificată la care trimite art. 25 din Legea 1/2000, raportat la dispozițiile art. 36 din Legea 1/2000 în redactarea Legii 212/2008, instanța apreciază că plângerea nu este întemeiată și urmează să o respingă conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea formulată de petentul C. D., domiciliat în comuna Hangu, . împotriva intimatelor C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în mun. Piatra N., ., nr. 27, județul N. șiC. L. Hangu pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în ., ca neîntemeiată și, în consecință,
Menține, în ce-l privește pe petent, HCJ N. 9724/2013.
Fără cheltuieli.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.10.2013
Președinte,Grefier,
I. P. I. M.
Red. I.P./18.12.2013
Thred. I.M./ex. 5/18.12.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 736/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 757/2013. Judecătoria BICAZ → |
---|