Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 697/2013. Judecătoria BICAZ

Sentința nr. 697/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 1006/188/2013

Dosar nr._ - cerere valoare redusă -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR.697

Ședința din Camera de Consiliu din data de 18.09.2013

Instanța constituită din:

Președinte – R. A.

Grefier – M. V. G.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta . R. SA în contradictoriu cu pârâtul S. C., pentru cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

- cauza se află la al doilea termen de judecată;

- cauza se judecă în camera de consiliu fără citarea părților

- la data de 12.09.2013, prin serviciul Registratură-Arhivă al instanței reclamanta a depus răspunsul relațiilor solicitate; după care,

Nemaifiind de administrat alte probe, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

S-au declarat dezbaterile închise, după care:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 11.07.2013, sub nr._, reclamanta S.C. E.ON E. R. S.A. a solicitat obligarea pârâtului S. C. la plata sumei de 1084,19 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale facturate pentru perioada decembrie 2010- aprilie 2012 și penalități de întârziere în valoare de 107,08 lei, calculate până la data de 27.02.2013, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 53 lei.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a plăti contravaloarea gazului furnizat, arătându-se că deși nu este un contract încheiat cu pârâtul, acesta a beneficiat de serviciile societății de furnizare a gazului metan, în virtutea acordului de voință al părților, că oferta și cererea s-a realizat potrivit art 36 Cod comercial. De asemenea, s-a arătat că în conformitate cu art 9 alin 1 lit.a din Decizia 182/2005 anexa 1 emisă de președintele A.N.R.D.G.N. în cazul neachitării contravalorii serviciilor de furnizare a gazelor naturale se va proceda la perceperea de majorări de întârziere, pentru fiecare zi aferentă perioadei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 969, 970 din vechiul cod civil, art 1270, art. 1350, art. 1480, art1489, art 1530 din Codul civil, precum și ale art. 1025-1032 și art. 411 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

În probațiune, creditoarea a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: împuternicire, certificat de înregistrare E.ON E. R. S.A., certificat de radiere, situația centralizată a datoriilor, notă de calcul dobânda legală, invitația la conciliere cu dovada comunicării către pârât, fișa de evidență a lucrărilor periodice de verificare tehnică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale la consumatorii casnici din data de 03.04.2009, facturi fiscale.

Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.

În temeiul art.411 alin. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecata și în lipsă.

Pârâtul nu a primit formularul de cerere completat de către reclamantă, împreună cu formularul de răspuns, acesta fiind depus în cutia poștală de la adresa indicată, dar nu a răspuns prin niciun mijloc la cererea formulată de reclamantă.

În temeiul art.258 noul Cod de procedură civilă, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă în dezlegarea pricinii.

La data de 28.08.2013, instanța a dispus solicitarea unor relații suplimentare, în sensul de a se preciza explicit dacă reclamanta are încheiat cu pârâtul contract de furnizare a gazelor naturale.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Între reclamanta S.C. E.ON E. R. S.A. și pârât nu s-a încheiat niciun contract de furnizare a gazelor naturale. Mai bine de un an și jumătate reclamanta a continuat să furnizeze gaze naturale la o adresă la care bănuia că domicilia pârâtul S. C.. Singurul indiciu depus la dosar în susținerea cererii este fișa de evidență a lucrărilor periodice de verificare tehnică a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale la consumatorii casnici din data de 03.04.2009, semnată de către consumatorul S.. Or, perioada pentru care a fost acționat în judecată pârâtul este la mai bine de un an și jumătate față de data efectuării verificării instalațiilor, perioadă în care de serviciile de furnizare a gazelor naturale putea beneficia orice altă persoană. Lipsa de diligență a reclamantei, aceea de a furniza gaze naturale în lipsa unui contract cu consumatorul, dincolo de faptul că nu își poate invoca propria turpitudine – ceea ce este inadmisibil – nu poate genera vreo culpă a pârâtului, de natură a i se angaja răspunderea pentru repararea unui prejudiciu, nici pe tărâm delictual și în nici un caz pe temei contractual.

În conformitate cu art. 1169 Codul civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Conform art.46 Cod Comercial obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează: cu acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate, prin corespondență, prin telegrame, cu registrele părților, cu martori.

Reclamanta își întemeiază pretențiile comerciale pe facturi fiscale emise în perioada decembrie 2010 – aprilie 2012 ( filele 22-44 dosar) .

Conform art. 46 cod comercial doar facturile acceptate la plată pot face dovada împotriva debitorului. Reclamanta nu a făcut dovada că facturile au fost acceptate, după cum nu s-a făcut dovada că într-adevăr la adresa din B., ., scara D, .. Faptul că reclamanta nu a înregistrat nicio plângere cu privire la aceste facturi, nu echivalează cu acceptarea lor întrucât nu există dovada că acestea au ajuns într-adevăr la pârât.

Chiar dacă contractele comerciale nu sunt ținute sub sancțiunea invalidării de forma scrisă, în speță, neîncheierea unui contract de furnizare a gazelor naturale, este de natură să conducă la aprecierea pretențiilor ca nedovedite, întrucât natura de instrumentum probatum a contractului scris nu este susținut de alte dovezi.

De asemenea, instanța reține că natura relațiilor comerciale a reclamantei cu consumatorii se desfășoară în proporție covârșitoare sub forma contractelor scrise, uneori de un formalism excesiv chiar și în sistarea efectivă a furnizării gazelor naturale pentru neachitarea facturilor, astfel că, în speță, atitudinea sa tradusă în lipsa vădită de diligență pe o perioadă îndelungată, este cu atât mai nejustificată.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. E.ON E. R. S.A., cu sediul in municipiul Tg.M., ., județul M. și sediul procedural ales la . S.A. Regiunea Est Sucursala Bacău, ., nr.22, județul Bacău împotriva pârâtului S. C. din B., ., scara D, . ca nefondată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B...

Soluționată în camera de consiliu.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.09.2013.

PreședinteGrefier

R. A. M. V. G.

Red. R.A/25.09.2013

Tehnored. M.V.G./ 25.09.2013/4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 697/2013. Judecătoria BICAZ