Plângere contravenţională. Sentința nr. 212/2013. Judecătoria BICAZ

Sentința nr. 212/2013 pronunțată de Judecătoria BICAZ la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 932/188/2012

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDEȚUL N.

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 212

Ședința publică din data de 26.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. M. M. - judecător

GREFIER – M. P.

Se examinează cauza civilă având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de constare a contravenției . nr._/23.05.2012, formulată de petentul V. G., cu domiciliul în comuna pipirig, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul personal, lipsind reprezentantul intimatului. Se prezintă martorii încuviințați.

S-a expus referatul oral al cauzei, grefierul de ședință învederând instanței următoarele:

- cauza se află la al 6-lea termen de judecată;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

Instanța identifică martorii prezenți și procedează la audierea acestora sub prestare de jurământ și după ce li s-a adus la cunoștință dispozițiile art.260 Cod penal, declarațiile sunt anexate la dosarul cauzei.

Petentul arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind de formulat alte cereri, excepții de invocat sau probe de

administrat, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fond:

Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției. Nu solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, după care,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională formulată la data de 06.06.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ petentul V. G. S. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului N. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/23.05.2012 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 lit. a) din Legea nr.171/2010.

În motivarea plângerii petentul a arătat că nu a comis contravenția reținută în sarcina sa în condițiile în care nu a tăiat la data la care se reclamă producerea incidentului niciun arbore.

.În drept petentul nu a invocat nicio prevedere legală.

În dovedirea plângerii petentul a solicitat și s-a încuviințat de către instanță administrarea probei cu înscrisuri depunând la dosar procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/23.05.2012– fila 4 precum și a probei testimoniale prin audierea martorilor C. C. și R. I., instanța dispunând din oficiu administrarea probei testimoniale prin audierea în calitate de martor a numitului C. V..

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar conform prevederilor art.15 lit. o) din Legea nr.146/1997 republicată.

Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit, arătând că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, încadrarea juridică a faptei fiind realizată în mod corespunzător iar sancțiunea aplicată încadrându-se în limitele legale.

În dovedirea întâmpinării formulate, intimatul a solicitat și s-a încuviințat de către instanță administrarea probei cu înscrisuri depunând la dosar în fotocopie procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/23.05.2012, raportul întocmit la data de 28.08.2012 de agentul de poliție S. M., sesizarea formulată la data de 20.03.2012 de către pădurarul R. D., procesul-verbal întocmit la data de 29.03.2012 de către agentul de poliție S. M., declarația martorului C. V., declarația petentului.

Analizând actele dosarului, instanța reține că prin procesul-verbal de constatare a contravenției AP nr._/23.05.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei aplicate pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 lit. a) din Legea nr.171/2010prevăzute de art.3 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 republicată și modificată, reținându-se că la data de 17.03.2012 acesta a tăiat un arbore esență molid în mod nelegal.

Procesul-verbal a fost semnat de contravenient care a arătat că nu a tăiat arborele.

Instanța, analizând conform prevederilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, legalitatea procesului-verbal de contravenție, prin prisma cazurilor de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, constată că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal instanța va înlătura în parte ca nefiind concludente declarațiile martorilor C. C. și R. I. în condițiile în care aceștia au arătat că petentul le-a relatat ulterior despre condițiile în care s-ar fi produsul incidentul: instanța reține că declarațiile martorilor nu au dovedit netemeinicia situației de fapt consemnate în cuprinsul procesului-verbal în condițiile în care chiar petentul arătat că a tăiat arborele în baza înțelegerii avute cu cumnatul său care deținea în zonă o exploatație forestieră pentru care lucra petentul.

În baza art.34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor - care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art.38 al. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului), instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligațiilor ce-i revin.

Opinia instanței are la bază dispozițiile art.5 al.5 din OG 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art.20 al.3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”), precum și art. 7 alin 2 (prin care se prevede ca avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune.

Instanța are în vedere atât faptul că atingerea adusă de acțiunile petentului normelor de conviețuire socială ocrotite de lege în cauza de față a fost una relativ redusă, în condițiile în care petentul a comis fapta pentru a obține lemn necesar încălzirii locuinței fiind tăiat doar un arbore de mărime medie.

În consecință instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul V. G. S. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului N. și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei aplicate petentului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/23.05.2012 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 lit. a) din Legea nr.171/2010 cu sancțiunea avertisment, menținând celelalte dispoziții cuprinse în procesul-verbal atacat ca fiind legale și temeinice.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petent în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului N..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei aplicate petentului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/23.05.2012 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 lit. a) din Legea nr.171/2010 cu sancțiunea avertisment, menținând celelalte dispoziții cuprinse în procesul-verbal atacat ca fiind legale și temeinice.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile care curge de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. M. M. P.

Red. C.M.M/13.05.2013

Tehnored.M.P/15.05.2013

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 212/2013. Judecătoria BICAZ