Acţiune în constatare. Încheierea nr. 5270/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Încheierea nr. 5270/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 1126/190/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA Nr. 5270/2013

Ședința publică din data de 18 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. R. R., judecător

GREFIER: S. E.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul L. N., în contradictoriu cu pârâtul M. BISTRIȚA, prin primar, privind completarea dispozitivului sentinței civile nr.889/05.02.2013.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Analizând actele și lucrările dosarului se reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță în data de 03.06.2013, reclamantul L. N. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul M. BISTRIȚA, prin primar, să dispună completarea dispozitivului sentinței civile nr.889/05.02.2013 pronunțată în dosarul civil nr._, în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.413,30 lei, în favoarea sa.

În motivare arată că, în considerentele sentinței civile se arată corect că în temeiul art. 274, va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 2413,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, onorariu expert, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, însă această dispoziție nu apare și în dispozitiv.

În drept invocă prev. art. 281/2 C:pr.civ..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 889/2013, pronunțată în dosarul nr._, instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul L. N. în contradictoriu cu pârâtul M. BISTRIȚA, prin primar, și:

- a constatat că, potrivit certificatelor de moștenitor nr. 366/1980 și nr. 150/1990, eliberate de notariatul de stat județean Bistrița-Năsăud, reclamantul are calitatea de moștenitor al defuncților L. I., decedat la data de 30.08.1980, și L. M., decedată la data de 31.08.1989.

-a constatat că reclamantul a dobândit, în temeiul art. 23 din Legea 18/1991, în calitate de moștenitor al defuncților L. I. și L. M., dreptul de proprietate, asupra terenului aferent casei de locuit, curte și grădină, în suprafață de 1556 mp, înscris în CF_ Bistrița (provenită din conversia pe hârtie a C.F. 393 Ghinda), nr. cad. 16, 17.

- a dispus rectificarea suprafeței nr. top. 16, 17 din C.F_ Ghinda de la 1800 la 1806 mp și înscrierea în cartea funciară a parcelei cu nr. topo 16, 17, în suprafață de 1806 mp, pe numele reclamantului, ca bun propriu, cu titlu de lege și moștenire, conform propunerilor din raportul de expertiză tehnică topografică, întocmit în cauză de expertul T. M..

Conform art. 281^2 C.pr.civ., „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.

În speță, deși reclamantul a solicitat obligarea pârâtului, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.413 lei, reprezentând onorariu avocațial, onorariu expert, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, instanța a omis a se pronunța cu privire la acest capăt de cerere, cu toate că, în considerentele hotărârii a statuat că urmează ca, în temeiul art. 274 C.pr.civ., să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.413,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Deoarece acțiunea reclamantului, ce a făcut obiectul dosarului nr._, a fost admisă, instanța va admite cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 889/05.02.2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul menționat și va dispune obligarea pârâtului M. Bistrița la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.413,30 lei, reprezentând onorariu avocațial, onorariu expert, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 889/05.02.2013, pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, cerere formulată de reclamantul L. N., domiciliat în Bistrița, cartier Ghinda, nr. 135, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul M. BISTRIȚA, prin primar, cu sediul în Bistrița, Piața Centrală nr. 1, jud. Bistrița-Năsăud.

Dispune completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 889/05.02.2013, pronunțate în dosarul menționat anterior, în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.413,30 lei, reprezentând onorariu avocațial, onorariu expert, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. R. R. S. E.

RED/DACT CRR/M. 22.07.2013 4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Încheierea nr. 5270/2013. Judecătoria BISTRIŢA