Plângere contravenţională. Sentința nr. 2188/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 2188/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 10192/190/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2188/2013

Ședința publică din data de 19 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O. C. V.

GREFIER D. L.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul C. C.- C., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 19.08.2012 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA NĂSĂUD.

La apelul nominal făcut în cauză prezintă martorul G. C. A., lipsă fiind petentul și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța procedează la audierea martorului G. C. A., sub prestare de jurământ, declarația căruia s-a consemnat, s-a semnat după ce s-a luat la cunoștință de cuprins și s-a atașat la dosar.

Instanța, apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru soluționarea cauzei, motiv pentru care, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și față de actele existente la dosar reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată că:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus,

petentul C. C. – C., a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 19.08.2012 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA NĂSĂUD, întrucât consideră că acesta este nul, iar amenda netemeinică.

În motivare a arătat că, a fost sancționat contravențional, pentru că avea actul de identitate deteriorat, dar acesta consideră că acest lucru nu este adevărat și oricum expira valabilitatea acestuia în luna februarie 2013, și intenționa să-l schimbe.

În drept nu s-a invocat nici un temei legal.

În probațiune s-au depus înscrisuri (f4-5).

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției ca legal și temeinic, din următoarele motive: prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 43 lit. „b" din OUG nr. 97/2005 republicată, reținându-se încălcarea dispozițiilor art. 19 alin. 92) din același act normativ constând în aceea că, având actul de identitate deteriorat, nu s-a prezentat în termen de 15 zile la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor pentru preschimbare, faptă continuă constatată în data de 19.08.2012 la ora 01,50. Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, pe care a refuzat să îl semneze. Procesul-verbal a fost semnat de martorul asistent G. C.. Procesul-verbal a fost comunicat prin afișare în data de 27.08.2012, în prezența martorului P. I.. În plângerea contravențională formulată, petentul contestă starea de fapt reținută, arătând că actul de identitate este în stare foarte bună raportat la vechimea sa de 10 ani, putând fi citite datele de identificare, că documentul urmează să expire în februarie 2013, când oricum urma să se prezinte pentru preschimbare și i-a fost verificat de mai multe ori de către polițiștii rutieri, fără a i se aduce la cunoștință că ar fi necesară preschimbarea. Plângerea contravențională este neîntemeiată.

Fapta a fost constatată în mod direct de agentul constatator, din raportul căruia rezultă că actul de identitate al petentului de tip ..carte de identitate" era deteriorat, fiind desprinsă vizibil folia de protecție. În conformitate cu art. 19 alin. (2) din OUG nr. 97/2005,) în termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b) și j), titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite serviciului public comunitar de evidență a persoanelor eliberarea unei noi cărți de identitate. Art. 19 alin. (1) lit. „f prevede că actul de identitate se preschimbă în cazul deteriorării, această situație putând exista și în cazul în care documentul deteriorat se află în termenul de valabilitate. Din motivele arătate mai sus, solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

Solicită judecarea cauzei inclusiv în lipsa părților, conform prevederilor art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

În drept s-au invocat art. 19 alin. (1) lit. ..f, art. 19 alin. (2) și art. 43 lit. „b" din OUG nr.97/2005.

În probațiune s-au depus înscrisuri (f 11-13).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat pentru fapta de a nu se prezenta în termen de 15 zile la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor pentru preschimbarea actului de identitate deteriorat, reținându-se încălcarea dispozițiilor art. 19 alin. (2) din OUG nr. 97/2005, coroborat cu art. 19 alin. (1) lit. f) din același act normativ. Din declarația martorului de la fila 19, instanța reține că nu martorul-asistent nu l-a văzut pe petent și nu poate confirma refuzul de a semna procesul-verbal al petentului.

Mai mult, actul de identitate prezentat instanței de petent, deși ușor deteriorat, nu se poate susține că această deteriorare era de natură a împiedica identificarea petentului, în fotocopia de la fila 5 a actului de identitate putându-se distinge în mod clar CNP, . nr. actului de identitate, precum și domiciliul petentului.

În acest context, instanța apreciază că procesul-verbal atacat este netemeinic, întrucât simpla desprindere a foliei protectoare a actului de identitate, câtă vreme actul de identitate se poate utiliza în continuare potrivit scopului în care a fost emis, și anume identificarea persoanei ce îl poartă, nefiind pusă sub semnul întrebării identitatea sa, nu este de natură a conduce la concluzia că acesta este deteriorat.

Față de aspectele expuse, instanța conchide că nu se poate reține săvârșirea faptei de neprezentare de către petent, lipsind elementul subiectiv (n.red. neputându-se cere petentului să considere ca deteriorat un act de identitate ce prezenta o stare destul de bună), astfel că se va proceda la anularea procesului-verbal atacat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, și în consecință va fi desființată sancțiunea aplicată.

Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. C.-C., cu domiciliul în mun. Bistrița, cartier Unirea nr. 446A, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 19.08.2012, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în mun. Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud, și pe cale de consecință:

Anulează ca netemeinic procesul-verbal atacat.

Desființează sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 40 lei aplicată petentului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. C.-V. D. L.

RED/DACT

OCV/NMR

14.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2188/2013. Judecătoria BISTRIŢA