Plângere contravenţională. Sentința nr. 2716/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2716/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 13640/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA IVILĂ Nr. 2716/2013
Ședința publică din data de 02 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. M. A., judecător
GREFIER: P. S. C.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta ., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 22.11.2012 de către intimatul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BISTRIȚA – POLIȚIA L..
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, în temeiul art. 167 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, probă pe care o constată administrată, constată încheiată faza probatoriei, în temeiul art. 150 C.pr.civ. se socotește lămurită, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Petentul ., prin administrator a formulat o cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu intimatul POLIȚIA L. a municipiului Bistrița, având ca obiect plângere contravențională, solicitând anularea procesului verbal cu ., nr._/22.11.2012 emis de intimată.
În fapt, a precizat a fost sancționată cu amendă contravențională pentru lipirea de afișe publicitare în alte locuri decât cele autorizate iar procesului verbal întocmit îi lipsesc datele de identificare ale persoanei ce o reprezintă, agentul constatator menționând la rubrica reprezentant legal o persoană ce a fost anterior reprezentant legal însă în prezent nu mai este.
Totodată procesul verbal nu este confirmat de un martor asistent iar motivația lipsei martorului nu este plauzibilă întrucât în locul public în care s-a constatat contravenția se putea identifica cu ușurință un martor asistent.
Mai precizează petentul că i-ar fi aplicabilă prezumția de nevinovăție stabilită în raport de prevederi art. 6 din CEDO, contravenția fiind subsumată unei acuzații în materie penală.
În drept a precizat art. 31 din OG 2/2001, a anexat înscrisuri ( filele 6-11).
Intimatul a formulat în termenul legal întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale. A precizat că menționarea altui administrator decât cel actual atrage nulitatea relativă a procesului verbal, nulitate condiționată de o vătămare, nedovedită de petent.
Cu privire la încheierea procesului verbal în lipsa unui martor, acest fapt nu poate conduce la anularea procesului verbal, nefiind indicat ca motiv de nulitate în art. 16 și 17 din OG 2/2001.
Totodată agentul constatator a constatat prin propriile simțuri fapta contravențională, astfel că procesul verbal se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie.
În drept a precizat art. 115 cod procedură civilă, HCL 153/2009, OG_, a depus fotografii efectuate de agentul constatator la momentul constatării contravenției.
Analizând actele de la dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal contestat, petentul a fost sancționat contravențional, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 23, punctul 1 din HCL 153/2009, RESPECTIV ÎN DATA DE 22.11.2012, ORA 17:55, a lipit afișe publicitare în alt spațiu decât cele autorizate, respectiv în stațiile de autobuz 1 Decembrie, M., Lamă și Calea Moldovei.
Instanța în conformitate cu art. 32 din OG 2/2001 analizează temeinicia și legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, art. 16 din OG 2/2001 enumeră elementele ce trebuie să le conțină procesul verbal, art. 17 din OG 2/2001, precizează care elemente din cele enumerate de art. 16 se sancționează cu nulitatea absolută, implicit celelalte elemente stabilite de art. 16 atrag nulitatea relativă, nulitate condiționată de suferirea unei vătămări raportat la art. 105, alin. 2 din cod procedură civilă.
Menționarea numelui reprezentantului persoanei juridice nu este menționată de art. 17 din OG 2/2001 ca element ce atrage nulitatea absolută, implicit acest element atrage nulitatea relativă.
Petentul nu a probat suferirea unei vătămări în urma menționării altui reprezentant legal decât cel actual, astfel că elementul analizat nu poate produce efecte juridice în sensul anulării procesului verbal contestat.
Cu privire la încadrarea contravenției contestate ca acuzație în materie penală, în speță trebuie stabilit dacă sunt aplicabile garanțiile prevăzute de art. 6.3 din CEDO, astfel instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin „acuzație”. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.
Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.
In orice caz, in aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ iar nu cumulativ.
In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa „ penala” din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei „penale”.
Legislația romana, asemeni celei germane, a scos din sfera ilicitului penal contravențiile, sancționarea acestora făcându-se prin aplicarea unei amenzi administrative.
Analizând „natura faptei”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni. Curtea a reținut în mod constant că, „în principiu, Convenția nu se opune tendinței de «dezincriminare» existente în statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, aceste fapte intră, în principiu, sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”(Ozturk contra Germaniei, Hot. din 21 februarie 1994).
Acest criteriu insă urmează a fi analizat de la caz la caz, funcție de circumstanțele fiecărei spețe în parte.
In ce privește al treilea criteriu, ”natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate” Curtea a avut în vedere faptul că amenda contravenționala, nu este gândită sa asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.
Mai mult, sancțiunile administrative contravenționale nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.
În aceste condiții, distincția operată de dreptul intern între infracțiuni și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din convenție, toate având „caracter penal”.
Cuantumul redus al amenzii nu ar putea constitui un criteriu in favoarea caracterului « ne-penal » al contravenției, urmând a fi apreciat prin raportare la veniturile contravenientului.(Ziliberberg vs. M.).
Ceea ce se ia in considerare sub acest aspect este sancțiunea aplicabilă iar nu cea efectiv aplicată (Engel vs. Olanda).
In măsura in care aceste trei criterii, analizate separat, nu pot conduce singure la o concluzie in privința caracterului penal sau ne-penal al acuzației ele urmează a fi analizate coroborat, urmând a se vedea daca nu cumva acestea, apreciate fiind cumulativ, aduc acuzația in sfera penalului.
În cauză limitele sancțiunii contravenționale sunt de la 200 lei la 1500 lei, astfel că nu se poate reține că sunt limite ce ar duce la încadrarea contravenției ca acuzație în materie penală, raportat și la faptul că petentul este o societate comercială, care dacă nu ar realiza profit nu ar putea funcționa.
Analizând lele trei criterii oferite jurisprudența CEDO,și reținând în cauză, cuantumul redus al amenzii aplicabile, posibilitatea financiară a petentului, natura faptei și stabilirea de legiuitor a regulilor aplicabile în materie contravențională, respectiv regulile dreptului administrativ, instanța reține că în cauză contravenția nu este o acuzație în materie penală.
Într-adevăr, așa cum susține intimatul, constatarea prin propriile simțuri de către agentul constatator oferă procesului verbal prezumția de legalitate și temeinicie.
În cauză agentul constatator nu a constatat prin propriile simțuri fapta contravențională, ci doar rezultatul acesteia. Simplul fapt al constatării existenței a unor afișe publicitare lipite în alte locuri decât cele autorizate, arată că s-a săvârșit o contravenție dar nu indică și autorul ei prin prezumarea ca autor a persoanei despre care se vorbește în respectivele afișe publicitare.
Agentul constatator, așa cum rezultă și din fotografiile depuse la dosar, nu a identificat persoana care a lipit respectivele afișe, ci doar a prezumat că petentul căruia i se făcea reclamă în respectivele afișe este cel ce le-a lipit.
Mai mult, agentul constatator a reținut că o societate comercială a lipit acele afișe, ori în materie contravențională nu există răspunderea comitentului pentru prepuși, decât în situațiile expres prevăzute de lege, în cauză nu este o asemenea situație și societatea comercială nu poate răspunde contravențional pentru o faptă comisă de un angajat de-al său, în situația când ar fi fost probat că un angajat al societății ar fi lipit acele afișe.
Cu privire la neconfirmare procesului verbal de un martor, instanța reține că art. 19 din OG 2/2001 prevede posibilitatea încheierii procesului verbal în absența unui martor, agentul constatator având obligația să indice motivul pentru care a încheiat în acest mod procesul verbal.
Agentul constatator a precizat motivul ca fiind refuzul persoanelor prezente de a se implica, susținerea petentului referitoare la posibilitatea identificării unui martor în acel loc public, nu au fost probate, chiar în situația în care ar fi fost probate, nu ar fi putut produce efectele dorite de petent, întrucât agentul constatator nu putea obliga martorul identificat să semneze procesul verbal, totodată petentul nu a probat vătămarea suferită în urma nemenționării unui martor.
Astfel, instanța reține că procesul verbal este netemeinic întocmit, în sensul că nu petentul a săvârșit contravenția în cauză, agentul constatator a reținut acest fapt pe simple prezumții, inacceptabile în materie contravențională unde agentul constatator are obligația de a identifica persoana ce a săvârșit fapta contravențională, prin metode specifice, printre care și prinderea în flagrant, așa cum susține intimata, în cauză nu putem reține că agentul constatator a efectuat un flagrant ci doar a constatat rezultatul săvârșirii unei contravenții fără a identifica contravenientul.
Instanța reține că procesul verbal este întocmit legal, însă netemeinic și în consecință îl va anula, exonerând petentul de la plata sancțiunii contravenționale, actul anulat neputând produce vreun efect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul .,cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. A MUNICIPIULUI BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, .. 2, jud. Bistrița –Năsăud și în consecință anulează procesul–verbal de constatare a contravenției . nr._/22.11.2012 și dispune exonerarea petentului de la plata amenzii stabilite prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/22.11.2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publica azi 02.04.2013.
PRESEDINTEGREFIER,
B. M. A. P. S. C.
RED/DACT BMA 10.04.2013 4 EX
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2188/2013.... | Acţiune în constatare. Încheierea nr. 5270/2013. Judecătoria... → |
|---|
