Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 8220/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8220/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 7113/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8220/2013
Ședința publică din data de 17 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. L. M., Președinte secție civilă
GREFIER U. C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta ., împotriva pârâtei B. T. - SUCURSALA BISTRIȚA, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. S. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În procedura verificării competenței instituită prin prevederile art. . 131 alin 1 NCPC, instanța se declară competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze în raport de dispozițiile art. 94 pct. 4 raportat la disp. art. 113 pct. 7, precum și la disp. art. 89 din Legea 58/1934.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
În temeiul art. 237 NCPC, instanța deschide faza de cercetare judecătorească, etapă în care se îndeplinesc, în condițiile legii, acte de procedură la cererea părților ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, dacă este cazul.
Instanța, având în vedere disp. art. 238 NCPC, care prevede că „La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părților va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, durata astfel estimată, va fi consemnată în încheiere” pune în discuția părților dispozițiile legale invocate.
Reprezentanta reclamantei raportat la dispozițiile art. 238 NCPC, estimează durata necesară cercetării procesului ca fiind de o lună.
În baza prevederilor art. 238 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, ținând seama de împrejurările cauzei, raportat la obiectul cauzei, la probele solicitate, la apărările formulate, văzând necesitatea soluționării procesului într-un termen optim și previzibil, tribunalul estimează durata necesară cercetării procesului ca fiind de o lună.
Instanța, pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii T. SA- Sucursala Bistrița, invocată prin întâmpinare de către acesta.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției pusă în discuție, având în vedere motivele expuse prin răspunsul la întâmpinare, apreciind că a formulat cererea împotriva unei părți cu capacitate procesuală pasivă, B. T. fiind cea care a emis Biletul la ordin, și având în vedere că biletul la ordin pierdut a fost emis în alb, singura informație certă în legătură cu acesta privește doar numele trasului, pentru a putea opera nulitatea a valabilității Biletului la ordin doar B. T. poate să ia act de dispozițiile instanței, să îi fie opozabilă hotărârea ce se va pronunța în cauză.
Având în vedere că B. T. – Sucursala Bistrița, are calitatea de tras, instanța apreciază că B. Transilvaniaare calitate procesuală pasivă, astfel că în conformitate cu disp. Legii 58/1934 respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii T. SA- Sucursala Bistrița, invocată prin întâmpinare de către acesta.
Reprezentanta reclamantei arată că nu are de formulat alte cereri în probațiune, solicită încuviințarea doar probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța în conformitate cu disp. art. 244 NCPC declară închisă cercetarea procesului și deschide dezbaterile pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei învederează instanței că nu solicită acordarea unui termen de judecată în vederea depunerii de note scrise, având cuvântul în fond solicită admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată, să se declare nul în mâinile oricui s-ar găsi Biletul la Ordin BTRL3BT3638324 emis de ., întrucât acesta a fost pierdut și să se dispună publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial, la stăruința și pe cheltuiala ., pentru a se da posibilitatea părților să formuleze opoziție cambială, având în vedere motivele invocate în scris, temeiul de drept fiind disp. Legii 58/1934.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta ., împotriva pârâtei B. T. - SUCURSALA BISTRIȚA a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se emită o ordonanță prin care să fie declarat nul, în mâinile oricui se va găsi biletul la ordin BTRL3BT_ emis de S.C. C. P. SRL, întrucât s-a pierdut; să se dispună publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial.
În motivare, a arătat că, la cererea reclamantei, B. T. Sucursala Bistrița, la care are deschis un cont bancar, i-a eliberat mai multe titluri de valoare, respectiv bilete la ordin și CEC-uri. Verificând evidența biletelor la ordin, a constatat pierderea biletului la ordin BTRL3BT_, al cărui emitent este reclamanta S.C. C. P. SRL. Acest bilet la ordin a fost emis în alb, purtând semnătura emitentului și a avalistului P. G.. Având în vedere că nici B. T., Sucursala Bistrița nu a putut să îi dea nici o informație în legătură cu acest bilet la ordin, este nevoită să formuleze prezenta cerere pentru protejarea intereselor sale împotriva oricui ar găsi acest bilet la ordin pierdut și l-ar completa fără drept.
În drept s-au invocat prev.art.106 rap. la art.89 - 93 din Legea nr.58/1934modif, art. 48 NCPC.
În probațiune s-au depus înscrisuri filele 4-9.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Băncii T. SA Sucursala Bistrița având în vedere că are calitatea de tras și persoana declaranta la CIP a instrumentelor pierdute/anulate, în raportul născut din emiterea BO ca și instrument de plată; este de acord cu anularea BO BTRL 3BT3638324 având în vedere că acesta a fost pierdut de către reprezentanții reclamantei.
In drept: art. 89 din legea Nr. 58* din 1 mai 1934
În probațiune s-a depus înscrisul fila 14.
In condițiile art. 242 al. 2 Cod proc. civ. solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Prin răspuns la întâmpinare, reclamanta a arătat că, motivul introducerii în cauza a Băncii T. nu are la bază faptul că aceasta are vreun drept personal în legătură cu biletul la ordin a cărui anulare o solicităm, ci se impune pentru ca hotărârea ce se va pronunța în prezenta cauză să fie opozabilă și băncii în calitate de tras. Mai mult decât atât, fiind un bilet la ordin emis în alb și pierdut, singura informație certă în legătură cu acesta privește doar numele trasului, respectiv a Băncii T.. Motivat de acest argument a formulat anterior introducerii prezentei acțiuni și cererea adresată direct Băncii T. pentru a verifica dacă biletul la ordin BTRL3BT_ și alte instrumente de credit și debit pierdute de reclamantă nu au fost introduse la plată.
De asemenea potrivit art.106 raportat la art.89 penultimul alineat din Legea nr.58/1934 se prevede obligația notificării către tras și publicarea în Monitorul Oficial a ordonanței prin care s-a declarat nul în mâinile oricui se va găsi biletul la ordin pierdut. Mai mult decât atât, în subsidiar, în întâmpinare B. T. este de acord cu cererea formulată de reclamantă, având în vedere motivele ce au stat la baza formulării prezentei cereri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta . are deschis la pârâta B. T. Sucursala Bistrița cont bancar, astfel că i-a eliberat mai multe titluri de valoare, printre care și Biletul la ordin BTRL3BT_, acest bilet la ordin a fost emis în alb, purtând semnătura emitentului și a avalistului P. Gheorge. Instanța reține din răspunsul depus la dosar de către pârâta ca aceasta a fost informata despre pierderea biletului la ordin, iar până la data de 22.07.2013 singura informație pe care o poate furniza este că acestea sunt încă active.Astfel, potrivit art. 67 din Legea nr. 39/1954, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unui bilet la ordin/unei cambii/unui cec, posesorul poate înștiința despre aceasta pe tras și poate solicita anularea titlului de către instanța de judecată, în scopul de a stinge orice drept decurgând din titlul comercial de valoare anulat. Competența de soluționare a cererii în anulare aparține președintelui judecătoriei locului în care titlul este plătibil. Președintele judecătoriei, după examinarea cererii, a înscrisurilor depuse și dreptului posesorului, va pronunța în cel mai scurt timp posibil o ordonanță prin care, specificând datele titlului, îl va declara nul în mâinile oricui se va găsi . Ordonanța trebuie să fie notificată atât trăgătorului, cât și trasului și publicată în Monitorul Oficial al României, la cererea și pe cheltuiala petiționarului. în termen de 15 zile de la publicarea Ordonanței în Monitorul Oficial. În consecința, instanța apreciază că în cauza sunt întrunite condițiile imperative expuse în dispoziția enunțata mai-sus si urmează să admită cererea formulata si să declare nula în mâinile oricui s-ar găsi Biletul la Ordin BTRL3BT3638324 emis de . .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de ., cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu pârâta B. T. Sucursala Bistrița, cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița Năsăud, și în consecință declară nul Biletul la Ordin BTRL3BT3638324 emis de . .
Dispune publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial, la stăruința și pe cheltuiala . .
Fără cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Bistrița
Pronunțată în ședință publica azi.17.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. L. M. U. C. A.
Red/Dact
TLM/NM
04.11.2013-4ex
← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 5852/2013.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4965/2013. Judecătoria... → |
---|