Fond funciar. Sentința nr. 2008/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2008/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 273/190/2009
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2008/2013
Ședința publică din data de 12 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R. R.
GREFIER: M. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petenta . intimaților C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BISTRIȚA NĂSĂUD ș.a., având ca obiect cauză la legea fondului funciar.
Cauza s-a judecat în fond la data de 12.02.2013 concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 19.02.2013 pentru a da părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
În primul ciclu de judecare, prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul_, reclamanta . solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE BISTRIȚA-NĂSĂUD și C. L. TEACA, să se constate nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr. 645 din data de 28.08.2000 a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud, cu privire la anexele 32, 36 și 38, care fac parte integrantă din hotărârea sus menționată; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamanta a dobândit și deține terenurile din anexele sus menționate în condițiile și conform cu clauzele Contractului de concesiune nr. 69/14.11.2000, încheiat cu ADS, contract care este în vigoare în prezent și în consecință își produce efectele juridice, în sensul că folosește terenul pe care sunt amplasate amenajări piscicole cu o suprafață totală de 108,22 ha teren, precum și diferența până la 134,02 ha teren, pe care sunt amplasate digurile necesare funcționării amenajărilor piscicole.
S-a mai arătat că reclamata figurează în anexa nr. 1 la Legea nr. 268/2001 modificată, ca și societate comercială pe acțiuni deținătoare de terenuri cu destinația agricolă în administrarea ADS, teren care în prezent se află sub luciu de apă și care nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legilor reparatorii, inclusiv al Legii nr.1/2000 în baza căreia s-a emis hotărârea atacată. Astfel, hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 4 din Legea nr. 1/2000 nemodificată, care prevede că pentru terenurile din extravilanul localităților, foste proprietăți ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv și se găsesc incluse în diverse amenajări hidrotehnice se restituie, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora suprafețe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate. În localitățile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, în condițiile legii.
Reclamanta a mai precizat că au fost încălcate și dispozițiile art. 12 din legea nr. 1/2000 nemodificată, în sensul că hotărârea atacată nu a avut și nu are la bază procesul verbal de delimitare și planul de situație, C. Județeană neîndeplinindu-și atribuțiile prevăzute de HG 131/1991 republicată.
S-a mai arătat că în preambulul hotărârii contestate se menționează că s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate potrivit actelor de proprietate prevăzute, iar anexele care cuprind terenuri de la . au fost întocmite și semnate de persoanele competente. Ori, includerea pe aceste anexe a terenurilor aflate în administrarea reclamantei nu poate opera în concret, deoarece aceste terenuri au făcut obiectul contractului de concesiune încheiat la data de 14.11.2000 pe o durată de 49 de ani, contract valid și anterior în condițiile Legii nr. 99/1999.
Reclamanta a mai menționat că Hotărârea nr. 645/2000 emisă de C. Județeană Bistrița – Năsăud face vorbire despre terenurile de la . și nu despre . care există și în prezent cu patrimoniu în care intră și terenurile mai sus menționate și concesionate din anul 1990, prin efectul Legii nr. 15/1990 și apoi ca urmare a privatizării, conform dispozițiilor Legii nr. 99/1999.
S-a mai precizat că terenurile din litigiu nu s-au aflat niciodată la dispoziția Comisiei Locale Teaca, întrucât, în baza art. 32 din Legea nr. 99/1999, societățile comerciale cu capital de stat care aveau în exploatare terenuri aflate permanent sub luciu de apă s-au privatizat fără a include în capitalul social proprietatea acestor terenuri care a rămas la stat (mai întâi la ADS, iar apoi la CNAFP, situație care subzistă și în prezent).
În drept s-au invocat dispozițiile art. 63 din Legea nr. 18/1991 republicată, art. 4 și 12 din Legea nr. 1/2000 nemodificată.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Legal citată, intimata C. Județeană Bistrița-Năsăud a formulat întâmpinare și cerere de chemare în judecată a altor persoane prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei și introducerea în cauză, în calitate de pârât, a persoanelor înscrise în cele trei anexe pentru a le fi opozabilă sentința ce se va pronunța în cauză.
În motivare se arată că suprafața de 127,56 ha înscrisă în cele trei anexe validate prin hotărârea Comisiei Județene nr. 645/2000 se află în patrimoniul Fermei Piscicole Budurleni - . reclamantă fiind în prezent proprietara investițiilor existente pe terenul afectat de luciu de apă, terenul fiind concesionat de la Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol.
S-a mai precizat că, inițial, persoanele fizice au fost înscrise pe anexa nr. 19, întocmită în baza art. 36 din Legea nr.18/1991 și, odată cu apariția Legii nr. 1/2000, în baza hotărârii contestate, aceștia au fost înscriși pe anexele 32, 36 și 38 . art. 8 din Legea 1/2000, persoanelor care aveau calitatea de acționar la societățile comerciale pe acțiuni cu profil piscicol urma să li se restituie în natură suprafețele agricole deținute în perimetrul acestor societăți, însă în baza Legii nr. 400/2002, Legea nr. 1/2000 a fost modificată prin introducerea art. 4 indice 1 care prevedea că pentru terenurile proprietarilor deposedați, persoane fizice, pe care se află bazine piscicole naturale și amenajate, restituirea se face pe alt amplasament, dacă există suprafețe suficiente, sau se acordă despăgubiri în condițiile legii.
Intimata a mai arătat că urmare a modificărilor succesive ale legislației, precum și a încheierii contractului de privatizare a . persoane fizice și-au pierdut calitatea de acționar și nu au primit teren pe alt amplasament, motiv pentru care C. Județeană Bistrița-Năsăud, „după negocierea dintre părți”, nu se va opune modificării hotărârii atacate prin înscrierea persoanelor cuprinse în cele trei anexe, în alte anexe corespunzătoare.
În drept s-au invocat prevederile art. 8 din Legea 1/2000, prev. art. 1 indice 3 din Titlul VI, art. I pct. 5 din legea nr. 247/2005.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pentru termenul de judecată din data de 7 iunie 2006, s-a depus o cerere de intervenție principală formulată de intervenientul M. G. (decedat pe parcursul procesului) prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca tardivă, iar în subsidiar ca fiind promovată de o persoană care nu justifică un interes legitim și care nu are calitate procesuală activă, pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, indiferent de modul în care este redactat petitul acțiunii introductive, obiectul acesteia este o plângere împotriva hotărârii comisiei județene, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991 republicată. Potrivit acestor dispoziții, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea atacată și anexele acesteia i-au fost comunicate reclamantei imediat după adoptarea ei, în baza hotărârii reclamanta încheind cu persoanele în favoarea cărora s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, contracte de arendare. Propunerea Comisiei locale Teaca de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu în favoarea foștilor proprietari, cât și anexele 32, 36 și 38, care fac parte integrantă din hotărâre au fost semnate de directorul . comunicate reclamantei.
În aceste condiții, intervenientul apreciază că plângerea reclamantei este tardivă, iar în ipoteza în care reclamanta va susține că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 60 din legea nr. 18/1991, cererea este inadmisibilă, reclamanta având la îndemână calea acțiunilor de drept comun pentru a-și conserva dreptul său.
Referitor la excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active, intervenientul a arătat că, împrejurarea că reclamanta folosește terenurile nu are nici o relevanță în cauză și nu-i conferă calitatea de a solicita anularea hotărârii. S-a mai arătat că reclamanta nu contestă modul de reconstituire a dreptului de proprietate ci, amplasamentul asupra căruia urmează să fie puși în posesie intervenientul și celelalte persoane împotriva cărora s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, astfel că pretinsa nulitate a hotărârii atacate nu este una absolută ci una relativă.
Pe fondul cauzei, intervenientul a arătat că terenurile din litigiu nu intră sub incidența dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 1/2000, deoarece pe aceste terenuri nu se găsesc instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații, astfel că se restituie foștilor proprietari. Acest text se referă la terenurile care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv, terenurile din litigiu neintrând în această categorie.
Intervenientul a mai precizat că, pe de altă parte, textul art. 4 a fost modificat prin legea nr. 247/2005, terenurile din litigiu intrând sub incidența dispozițiilor art. 4 pct.5 alin. 1 indice 1 din Legea nr. 247/2005 și ale art. 48 din HG nr. 1120/2005 și 890/2005. Potrivit acestor texte de lege, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu luciu de apă este legal posibilă, iar foștii proprietari pot deveni acționari la societățile comerciale de profil sau pot cere punerea în posesie pe vechiul amplasament, cu obligația de a menține destinația terenurilor.
S-a mai arătat că prin Legea nr. 247/2005 legiuitorul a înțeles să restituie „in integrum” toate proprietățile preluate abuziv de vechiul regim.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 49 și urm. Cod procedură civilă.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările formulate de pârâți și la cererea de intervenție principală.
În motivare s-a arătat că excepția lipsei de interes este nefondată, dreptul reclamantei fiind ocrotit de dispozițiile din materia fondului funciar, reclamanta urmărind apărarea unor drepturi patrimoniale proprii, precum și înlăturarea prejudiciului iminent decurgând din eliberarea unor titluri de proprietate în favoarea unor terțe persoane pentru terenurile concesionate de reclamantă.
S-a mai arătat că, reclamanta, în calitate de titulară a acțiunii este cea care își stabilește limitele și cadrul procesual, obiectul pricinii, în baza principiului disponibilității procesului civil, consacrat de art. 66, art. 112, art. 129, art. 246, art. 438, art. 453, art. 673 indice 4, art. 673 indice 6, art. 673 indice 11 C.pr.civ. și de întreaga literatură de specialitate și practică judiciară. În acest context, reclamanta a arătat că acțiunea formulată este una în nulitate și că are atât calitate, cât și drept și interes ocrotit de lege.
Reclamanta a mai menționat că disp. art. 53 alin. 2 din legea nr. 18/1991 nu sunt relevante în speță, în baza aceluiași principiu al disponibilității, pe de o parte, iar pe de altă parte, din simpla lectură a anexelor emise în anul 2000, nu se putea deduce că se solicită punerea în posesie pe luciu de apă. Mai mult, reclamanta apreciază că hotărârea și procesul verbal de delimitare și planul de situație nu i-au fost comunicate, astfel că nu a început să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 12 din legea nr. 1/2000.
Reclamanta a mai precizat că înțelege să conteste modul de reconstituire a dreptului de proprietate și anume amplasamentul asupra căruia urmează să fie puse în posesie persoanele înscrise în anexe, respectiv valabilitatea hotărârii atacate, care nu numai că nu întrunește condițiile cerute de lege pentru emiterea ei, dar mai mult, este emisă cu nesocotirea normelor imperative, în sensul că persoanele înscrise în anexe nu sunt îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pe terenul aflat în patrimoniul reclamantei, fiind incidente disp. art. III din Legea nr. 169/1997, precum și disp. art. 4 din Legea nr. 1/2000.
Pentru termenul de judecată din data de 4.07.2006, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a persoanelor fizice care figurează în cele trei anexe contestate.
La termenul de judecată din data de 06.09.2006, instanța a dispus citarea persoanelor indicate de reclamantă în cererea de chemare în judecată a altor persoane, în calitate de pârâți și a luat act de împrejurarea că cererea de intervenție formulată de intervenientul M. G. a rămas fără obiect.
Pârâții B. M. ( Sigmir), C. I.( Dipșa nr. 143), R. P., A. M., B. I. ( Bistrița), M. Ș. ( Dipșa), V. I. ( Viile Tecii), G. M. ( Bistrița), R. A. (Viile Tecii), C. E. (Viile Tecii), C. I. (Viile Tecii), V. P. (Viile Tecii), S. A. (Viile Tecii), B. Ș. (Bistrița), B. V. (Viile Tecii), M. M. (Viile Tecii), R. I. (Viile Tecii, nr. 274), R. P. (Viile Tecii), P. Meliție (Viile Tecii), H. P. (Viile Tecii), V. A. (Viile Tecii), V. M. (Bistrița), B. A. (Viile Tecii), B. C., S. D. (Dipșa), S. Lucreția (Budurleni), P. M. (A. I.), K. I. (Reghin), K. G. (Târgu M.), C. G. (Viile Tecii), S. M. (Bistrița), Feier V., S. I., V. M., I. S. (Bistrița), M. M. (Viile Tecii) B. O., M. Lucreția, B. M. (Bistrița), I. E., B. M., R. N., B. I. (Bistrița), S. G., T. Lutu, B. Ș., L. M., P. V., S. R., M. Dionisiu (Viile Tecii, nr. 91), S. G. (Bistrița, . D. ( Bistrița, . (Archiud, nr. 260),, P. I. (Viile Tecii, nr.36), S. M., G. A., G. S., B. s. I., B. I., H. A., T. I.-E., C. M., B. G., Băldan M., A. E. și F. V., prezenți în instanță, s-au opus admiterii acțiunii formulată de reclamantă.
Pârâții B. V. (Bistrița), M. A. (T.), D. L. (Viile Tecii), F. F. (Viile Tecii), Ș. N. (Bistrița) V. P. (Viile Tecii), B. P., Z. I. (Sângeorzu-Nou, nr. 253), M. V., B. S. și R. V. A. s-au declarat de acord cu acțiunea reclamantei.
Pârâta B. L. (Viile Tecii) a arătat că a vândut terenul în litigiu, proprietate personală, defunctului M. G..
Pârâții M. A. și B. V. au depus la dosar întâmpinare prin care au arătat că au vândut terenul reclamantei, astfel că nu mai au nici o pretenție.
Pârâta M. M., prezentă în instanță, a arătat că a vândut terenul reclamantei, a primit prețul pe teren, astfel că lasă soluția la aprecierea instanței.
Pârâtul M. I. (Unirea, 14/A), prezent în instanță, a arătat că solicită terenul în natură pe vechiul amplasament sau un teren în altă parte, echivalent valoric.
Ceilalți pârâți, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 792/2008, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, s-au respins excepțiile tardivității, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, ca neîntemeiate.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta . pârâților C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate – Bistrița Năsăud, C. locală Teaca pt. stab. dreptului de proprietate, R. (V.) A., L. M., P. I., B. I., S. R., Talpas V., B. R., B. M., P. I., C. M., B. I., S. I., M. A., C. I., D. M., V. I., V. V., C. E., Bratfălean S., M. Ș., B. S. -, B. A., D. M., I. M., P. L., F. I., R. M., B. P., I. E., U. C. D., U. V., G. S., B. S., I. A., F. M. (moștenitoarea defunctului F. A.), R. L., B. T., N. I., Bratfălean V., Bratfălean I., M. M., B. V. S., S. G., B. P., B. M., B. V., R. P., A. M., Tigorean I., B. E., S. A., B. V., B. I., M. Ș. B. C., N. S., K. I., T. I. E., M. T., C. P., M. Ilișca, M. V., V. I., G. M., P. V. S. I., R. A., B. S., C. E., R. M., H. I., M. Dionisiu, M. A., C. I., V. M., Z. I., Dipsan L., S. M., I. S., B. S., M. I. V. P., S. A., M. M., T. L., B. I., F. V., Basa Ș., B. Ș., B. V., R. A., M. M., B. V., Intors, M. M., R. I., F. F., H. I., G. P., C. (Născută T.) M., B. O., Galatean S. ,M. A., C. I., R. P., G. M., M. G., M. Lucreția, L. I., P. M., G. A., P. M., P. I. M., S. N., S. M., H. P. -, S. M., V. A., C. R., M. Doinița, B. G., C. M., S. E., V. M., M. A. A., M. G. G., M. A. G., B. L., V. P., V. P., L. A., B. M. A., L. M., M. I. Lucreția, M. S. A., S. M. G., B. S. I., T. I. S., B. (Timari) E., H. N., B. C., B. M., S. D., I. E., M. S., S. Lucreția, B. T., Z. M., N. F., R. P., R. I., S. I., R. T., B. Anișca, M. I., O. O., P. A., S. V., R. L., H. A., P. I. T., B. M., M. N., V. E., N. A., V. U., N. M., B. V., B. C.,, P. S. M., R. I., M. N., P. P., B. A., R. N., B. I., P. M., Freifel H., T. I. L., B. Ș., M. I. A., K. I., K. G., S. M., C. G., V. D., B. A., M. V., B. M., H. P., Z. D., V. V., L. I. junior, G. A., G. S., M. V., M. I., M. S. junior, B. G., C. A., S. A., R. C., U. C. P. (moștenitor al defunctului Ulic, R. M. moștenitoarea defunctului U. C.) și în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută parțială a hotărârii nr. 645 din data de 28.08.2000 emisă de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bistrița – Năsăud, cu privire la anexele 32, 36 și 38 Teaca.
Au fost obligați pârâții B. M. ( Sigmir), C. I.( Dipșa nr. 143), R. P., A. M., B. I. ( Bistrița), M. Ș. ( Dipșa), V. I. ( Viile Tecii), G. M. ( Bistrița), R. A. (Viile Tecii), C. E. (Viile Tecii), C. I. (Viile Tecii), V. P. (Viile Tecii), S. A. (Viile Tecii), B. Ș. (Bistrița), B. V. (Viile Tecii), M. M. (Viile Tecii), R. I. (Viile Tecii, nr. 274), R. P. (Viile Tecii), P. Meliție (Viile Tecii), H. P. (Viile Tecii), V. A. (Viile Tecii), V. M. (Bistrița), B. A. (Viile Tecii), B. C., S. D. (Dipșa), S. Lucreția (Budurleni), P. M. (A. I.), K. I. (Reghin), K. G. (Târgu M.), C. G. (Viile Tecii), S. M. (Bistrița), Feier V., S. I., V. M., I. S. (Bistrița), M. M. (Viile Tecii) B. O., M. Lucreția, B. M. (Bistrița), I. E., B. M., R. N., B. I. (Bistrița), S. G., T. Lutu, B. Ș., L. M., P. V., S. R., M. Dionisiu (Viile Tecii, nr. 91), S. G. (Bistrița, . D. ( Bistrița, . (Archiud, nr. 260),, P. I. (Viile Tecii, nr.36), S. M., G. A., G. S., B. s. I., B. I., H. A., T. I.-E., C. M., B. G., B. M., A. E. și F. V., în solidar, să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel pârâții T. L. și C. G., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând pe fond pricina, să se dispună, în principal, respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca fiind promovată de o persoană care nu justifică un interes legitim. În subsidiar s-a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca tardivă, sau pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată, cu obligarea intimatei-reclamante la plata sumei de 4.819 lei cheltuieli de judecată la fond și în apel reprezentând onorariu de avocat.
În motivarea căii de atac s-a arătat că statuările instanței de fond în sensul că acțiunea promovată de reclamantă este o acțiune de drept comun, iar nulitatea invocată este una absolută, sunt consecința unei interpretări eronate a poziției exprimate de reclamantă și că de fapt, acțiunea promovată reprezintă o plângere împotriva hotărârii Comisiei județene reglementată de disp.art.53 și urm. din Legea nr.18/1991 modificată. În acest sens s-a arătat că reclamanta a solicitat să se dispună anularea parțială a hotărârii în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie cu privire la terenul de natură „luciu de apă”, ori în această ipoteză este evident că reclamanta contestă modul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu. S-a precizat că plângerile împotriva hotărârilor comisiilor județene de validare a propunerilor comisiilor locale nu le sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, ci numai dispozițiile legilor fondului funciar în speță art. 53 și urm. din Legea nr.18/1991 și aceasta întrucât aceste hotărâri de validare nu finalizează procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind doar o procedură intermediară.
În condițiile în care legiuitorul a apreciat că prin hotărârea comisiei județene se finalizează procedura reconstituirii dreptului de proprietate, nu mai reglementa procedura prev. de art. 53 din Legea nr.18/1991, deci plângerilor împotriva acestor hotărâri nu li se pot aplica proceduri diferite. În acest sens s-a susținut că în concluziile scrise depuse la instanța de fond s-a invocat împrejurarea că acțiunea reclamantei este prematură, încercând să se demonstreze că împotriva hotărârii comisiei județene nu se poate invoca nulitatea acesteia pentru motive care vizează punerea în posesie.
În această ipoteză, evident prima instanță a făcut o gravă confuzie între acțiunea de drept comun de anulare a titlului de proprietate și plângerea împotriva hotărârii comisiei județene. În speță, sunt incidente disp.art. 53 și 56 din Legea nr.18/1991, care prevăd că împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul în termen de 30 de zile de la comunicare și că această plângere poate fi îndreptată și împotriva măsurilor de punere în aplicare a art. 37 cu privire la stabilirea dreptului de a primi acțiuni în unitățile agricole de stat, reorganizate în societăți comerciale potrivit Legii nr. 15/1990, disp.art.53, rămânând aplicabile.
Având în vedere aceste texte legale care stabilesc calitatea procesuală a societăților comerciale agricole, de a formula plângere împotriva hotărârii comisiei județene, precum și o procedură specială privind cala de atac, aceste societăți comerciale în opinia apelanților nu pot uza de o acțiune de drept comun, prin care să solicite anularea unor asemenea hotărâri.
Contrar celor susținute de reclamantă și însușite de instanța de fond, acesteia i s-a comunicat atât hotărârea comisiei județene, cât și anexele 32, 36 și 38 ale localității Teaca. Din aceste anexe depuse la dosar, reiese că reprezentanții reclamantei . semnat aceste anexe, iar în aceste condiții este evident că i-au fost comunicate reclamantei. Mai mult în baza acestor anexe, reclamanta intimată a încheiat cu persoanele în favoarea cărora s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate contracte de arendare, iar timp de 3 ani a achitat persoanelor îndreptățite redevența cuvenită.
Prin adresa nr. 237/27.05.2004, . comunicat Comisiei locale Teaca că din acest teren conform Legii nr.18/1991 și Legii nr. 1/2000 suprafața de 127,56 ha aparține persoanelor fizice și că acestor persoane la propunerea Comisiei locale Teaca li s-a validat și reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor de către C. județeană prin Hotărârea nr.645/28.08.2000. Și din această adresă rezultă în mod cert că reclamanta avea cunoștință de conținutul hotărârii atacate, ceea ce are drept consecință că plângerea formulată de . hotărârii nr. 645/2000 a Comisiei județene Bistrița-Năsăud este tardivă, impunându-se admiterea excepției tardivității plângerii și respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind tardivă.
S-a mai susținut că reclamanta nu justifică un interes legitim de a solicita anularea hotărârii Comisiei județene Bistrița-Năsăud și aceasta deoarece cu toate că reclamanta este posesoarea terenului din litigiu, această împrejurare nu-i conferă acesteia calitatea de a solicita anularea acestei hotărâri. Chiar dacă ipotetic terenul ar aparține ADS, aceasta ar fi fost singura care ar justifica un interes să solicite anularea hotărârii Comisiei județene, în acest sens fiind invocat disp. art. 7 pct. 8 din Legea nr.268/2001 potrivit cărora Agenția Domeniilor Statului, dacă constată că s-au săvârșit abuzuri în aplicarea legilor fondului funciar poate sesiza instanțele judecătorești în a căror rază teritorială este situat terenul. Cu privire la excepția lipsei de interes, instanța de fond a făcut o confuzie între „interesele” pe care le are această societate cu privire la terenul din litigiu și interesul legitim ca noțiune juridică, aspecte ce fac ca și această excepție să fie în opinia apelanților întemeiată.
Și pe fond hotărârea atacată este nelegală și netemeinică deoarece terenul din litigiu nu este în administrarea ADS. În acest sens s-a arătat că Agenția Domeniilor Statului s-a înființat pin legea nr. 268/28 mai 2001 și că însăși din denumirea sa reiese că administrează bunurilor proprietatea statului. Art. 4 din legea menționată prevede atribuțiunile ce revin ADS, art. 7 reglementează acțiunile prin care se delimitează patrimoniul acesteia, iar prin art. 18 și urm. din același act normativ sunt stabilite modalitățile concesionării sau arendării terenurilor cu destinația agricolă, precum și concesionarea bunurilor proprietate publică sau privată a statului și a activităților și serviciilor publice. Din analiza acestor texte legale reiese cert faptul că pentru ca terenul din litigiu să poată fi cuprins în patrimoniul ADS era necesar ca la data înființării acestei agenții terenul să fi fost constituit proprietate publică sau privată a statului, ori, la data adoptării Legii nr. 268/2001 terenul din litigiu era deja restituit foștilor proprietari și constituia proprietatea privată a acestora.
Din procesul verbal încheiat la data de 4 februarie 2005 de către reprezentantul Prefecturii județului Bistrița-Năsăud, reprezentantul ADS București și al Primăriei comunei Teaca reiese că terenul din litigiu nu a fost predat la ADS București până în data de 12 aprilie 2001. Terenul din litigiu nu a fost concesionat . către ADS. Profitând de împrejurarea că i-a fost concesionat un teren agricol, reclamanta a încercat să acrediteze ideea că terenul concesionat ar fi cel din litigiu, ori din contractul de concesiune depus la dosarul cauzei, reiese că reclamantei i-a fost concesionat de către ADS un teren situat pe raza municipiului Bistrița și nu pe raza administrativ teritorială a comunei Teaca, unde este situat terenul din litigiu.
Afirmațiile . sensul că în momentul privatizării ar fi preluat și terenul din litigiu sunt nefondate pentru că privatizarea societăților ce au deținut în administrare terenul proprietate publică și privată a statului s-a făcut potrivit Legii 268/2001 și HG nr. 626/2001, iar conform acestor acte normative dacă la data înființării ADS, societățile comerciale dețineau în administrare terenuri proprietate de stat, le puteau primi în concesiune, ceea ce înseamnă că condiția era ca aceste terenuri să fi fost cuprinse în patrimoniul ADS, ori, așa cum reiese din procesul verbal anexat, ADS precizează că la data de 12.04.2001 terenul nu a fost preluat prin protocol de către agenție. Susținerile reclamantei în sensul că ar fi predat ADS terenul din litigiu sunt mincinoase. Din procesul verbal menționat anterior reiese că la data de 12 aprilie 2001, terenul din litigiu nu era preluat de ADS și că anterior acestei date dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu a fost reconstituit în favoarea pârâților cu care reclamanta, de altfel a încheiat contracte de arendare, iar în aceste condiții este evident că arendașul nu putea preda ADS un teren care nu constituia proprietatea sa.
S-a mai susținut în motivarea căii de atac că terenul din litigiu nu constituie fond piscicol. La data când se pretinde că terenul din litigiu i-ar fi fost concesionat reclamantei era în vigoare Legea nr. 192/2001, abrogată ulterior prin Legea nr. 298/2004, iar conf. Legii nr.192/2001 fondul piscicol putea fi concesionat doar de către Compania Națională de Administrarea Fondului Piscicol, ori, în cauză, luciul de apă nu a fost preluat de către această companie, și pe cale de consecință aceasta nu-l putea concesiona.
Procesul verbal de predare primire nr. 2199/25.05.2005 este fictiv și aceasta deoarece din conținutul acestui proces verbal reiese că predarea primirea terenul s-ar fi făcut în baza legii nr. 192/2001, ori la data încheierii procesului verbal, legea respectivă era abrogată prin legea nr. 298/28 iunie 2004.
Terenul în litigiu intră sub incidența art. 4 pct.5 alin. 1/1 din legea nr.247/2005 și al art. 48 din HG. nr. 1120/2005 și 890/2005, iar conform acestor texte legale reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu luciul de apă este legal posibilă, iar foștii proprietari pot deveni acționari la societățile comerciale de profil sau pot cere punerea în posesie pe vechiul amplasament, singura obligație pe care o au foștii proprietari este de a menține destinația terenurilor.
Prin legea nr.247/2005, legiuitorul a înțeles să restituie „in integrum” toate proprietățile preluate abuziv de vechiul regim.
Statuările instanței de fond în sensul că terenul din litigiu a intrat sub incidența art. 4 din Legea nr.1/2000 sunt nefondate și aceasta deoarece potrivit acestui text legal foștilor proprietari li se restituie terenurile pe un alt amplasament doar în condițiile în care terenul ce constituie vechiul amplasament se găsesc instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații, ori pe terenurile din litigiu nu se găsesc asemenea instalații, deci pe cale de consecință aceștia se restituie foștilor proprietari. În acest sens, se susține că bazinele piscicole nu sunt definite ca amenajări hidrotehnice, ele fiind expres definite de art.3 din legea nr.298/2004.
S-a mai arătat că statuările instanței de fond în sensul că în speță ar fi incidente disp. art. III lit. a) din Legea nr.169/1997 sunt eronate și aceasta pentru că cazurile în care actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate sunt lovite de nulitate nu sunt prevăzute de lit. a din acest text, ci de aliniatele I – IV și că nu rezultă din analiza acestor cazuri de nulitate că vreo unul din ele ar fi aplicabil la situația din speță. Instanța de fond face o confuzie între dreptul pârâților la reconstituirea proprietății, întinderea acestui drept și punerea în posesie. Indiferent dacă reconstituirea se face în natură pe vechiul amplasament, pe un alt amplasament sau prin echivalent în toate cazurile pârâții sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate. Statuările instanței fondului din considerentele sentinței atacate în sensul că pârâții trebuie incluși pe anexa 29, excede obiectul pricinii și demonstrează subiectivitatea acesteia.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 296, 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Calea de atac declarată este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.
În cauză s-a formulat cerere de aderare la apel de către pârâții K. G., Basa Ș. și S. M., prin care s-a solicitat admiterea apelului declarat și a cererii de aderare la apel, modificarea hotărârii atacate și în principal respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca fiind promovată de o persoană care nu justifică un interes legitim. În subsidiar, s-a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca tardivă, sau pe fond respingerea ca nefondată.
În motivarea cererii de aderare la apel se arată că cei trei pârâți aderenți își însușesc toate motivele invocate de pârâți prin apelul principal, apreciind că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică. Susținerile instanței de fond în sensul că acțiunea promovată de reclamantă a fi o acțiune de drept comun și că nulitatea invocată ar fi una absolută, sunt și în opinia acestora consecința unei interpretări greșite a opiniei exprimate de reclamanta. Acțiunea promovată de reclamanta trebuia calificată ca o plângere împotriva hotărârii comisiei județene reglementată de disp. art. 53 și urm. din legea nr.18/1991, așa cum a fost ea modificată.
Prin acțiunea sa, reclamanta a solicitat să se dispună anularea parțială a hotărârii Comisiei județene Bistrița-Năsăud în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie cu privire la terenul de natură „luciu de apă”. Raportat la obiectul acțiunii introductive este de necontestat ca reclamanta contestă un mod de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului reconstituit în favoarea pârâților. Pe cale de consecință acestei plângeri îi sunt aplicabile disp. art. 53 și urm. din Legea nr.18/1991 și nicidecum dispozițiile dreptului comun. Societățile comerciale reorganizate în baza Legii nr. 15/1990 nu pot uza de acțiunile de drept comun pentru anularea unei hotărâri emise de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Statuările instanței de fond cu privire la patrimoniul reclamantei sunt contradictorii. În acest sens, instanța statuează inițial ca urmare reorganizării Întreprinderii Agroindustriale Bistrița, aceasta ar fi preluat patrimoniul fermei Piscicol Budurleni. În continuare instanța reține ca reclamanta ar fi preluat Ferma Piscicolă Budurleni în urma încheierii unui contract de concesiune cu ADS. Dacă această fermă piscicolă ar fi constituit patrimoniul reclamantei, este cert că nu era necesar încheierea contratului de concesiune. Reclamanta nu este titulara contractului de concesiune invocat de instanță. Contractul de concesiune s-a încheiat între ADS Bistrița și Asociația PAS și nu cu .>
Calificând litigiul ca fiind unul de fond funciar, acțiunea reclamantei este tardivă. Reclamantei i s-au comunicat anexele Hotărârii nr. 645/2000 a Comisiei județene Bistrița-Năsăud, pe care aceasta le-a semnat. În baza acestei hotărâri și a anexelor reclamanta a încheiat contracte de arendare cu titularii dreptului de proprietate. În condițiile în care reclamanta era nemulțumită de modul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestui teren avea posibilitatea ca în termen de 30 de zile să atace hotărârea comisiei județene, așa cum prevăd disp.art. 53 din Legea nr.18/1991. Acțiunea promovată de reclamantă după 6 ani de la data la care a luat cunoștință de modul de reconstituire a dreptului de proprietate, este tardivă.
Reclamanta nu are nici o calitate de a solicita anularea hotărârii comisiei județene. Prima instanță a reținut eronat că terenul în litigiu ar constitui proprietatea ADS, de fapt, acesta nu se află în administrarea acestei instituții care s-a înființat prin Legea nr. 268/28 mai 2001, or, hotărârea atacată a fost emisă în anul 2000, anterior înființării ADS. În aceste condiții este cert că la data înființării ADS, terenul din litigiu constituia proprietatea persoanelor fizice, urmare a reconstituirii în favoarea lor a dreptului de proprietate. Această împrejurare este confirmată și prin procesul verbal din 04.02.2005, prin care reprezentantul ADS București recunoaște că acest teren nu a fost predat la ADS în data de 12.04.2001. Terenul din litigiu nu i-a fost concesionat reclamantei de către ADS, iar din contractul de concesiune depus la dosar reiese că reclamantei i s-a concesionat un teren situat pe raza municipiului Bistrița, iar terenul reconstituit în favoarea pârâților se află pe raza administrativă a localității Teaca.
Acest teren nu constituie fond piscicol și el intră sub incidența art. 4 pct. 5 alin.1/1 din Legea nr. 247/2005 și ale art. 48 din H.G.nr.1120/2005 și H.G.890/2005, iar potrivit acestor acte normative reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu luciu de apă este legal posibilă, foștii proprietari putând deveni fie acționari la societățile comerciale de profil, fie pot cere punerea în posesie pe vechiul amplasament, având obligația însă de a menține destinația terenurilor.
Pe acest teren nu se găsesc instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații. Se susține că, în speță nu sunt incidente disp. art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997, care prevede că sunt lovite de nulitate, actele de reconstituire emise în favoarea persoanelor care nu sunt îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, acest text legal nereferindu-se la modalitatea punerii în posesie. Prin acțiunea sa introductivă, reclamanta nu a contestat modul în care s-a reconstituit dreptul de proprietate și întinderea suprafețelor reconstituite, ci doar a susținut că pârâții nu ar fi îndreptățiți să fie puși în posesie pe vechiul amplasament, însă cu toate acestea instanța a anulat reconstituirea dreptului de proprietate al pârâților.
În drept s-au invocat disp. art. 293, 296 Cod procedură civilă.
Reclamanta intimată . formulat întâmpinare, solicitând în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, respingerea ca nefondat a apelului declarat și în consecință păstrarea în tot a sentinței apelate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată a apelanților.
Pentru susținerea acestei poziții intimata reclamanta a invocat în esență următoarele considerente relevante în soluționarea cauzei.
Instanța de fond în mod judicios a analizat valabilitatea hotărârii atacate în contextul împrejurărilor emiterii ei, ținând cont de dispozițiile legale în vigoare la data emiterii acesteia, respectiv 28 august 2000, reținând că sunt incidente în speță disp. art. 4 pct.1 din Legea nr. 1/2000 nemodificată, a art. 63 din Legea nr._ modificată și ale art. III, lit. a din Legea nr. 169/1997.
Se arată în privința naturii obiectului juridic dedus judecății că temeiul de drept invocat de reclamanta-intimată în promovarea acțiunii introductive este art. 63 din Legea nr. 18/1991 republicată indicată în mod expres și nu a art. 53 și urm. din aceeași lege. În acest sens, se arată că din punctul de vedere al normelor procesuale civile, reclamantul este cel care își stabilește cadrul procesual cu respectarea principiului disponibilității, ori în speță capetele de cerere au fost formulate în mod clar, nelăsând loc de interpretări sau calificări, astfel încât susținerile apelanților privind invocarea tardivității raportat la obiectul cauzei prin recalificarea acțiunii în constatarea nulității dedusă judecății ca fiind plângere la Legea fondului funciar sunt total lipsite de fundament.
Se mai arată în acest sens că reclamanta-intimată nu a avut calitate de parte față de hotărârea atacată ci a avut calitatea de terț vătămat, astfel că potrivit textului legal în vigoare la data emiterii hotărârii, respectiv art. 60 din legea nr.18/1991 republicată, terții au la îndemână numai calea acțiunii de drept comun, întrucât hotărârea atacată nu include ca parte . nici nu a fost comunicată acesteia prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Se mai arată faptul că hotărârea atacată se referă la anexe ce cuprind terenul de la ., iar nu cu privire la terenurile reclamantului.
Referitor la excepția tardivității introducerii acțiunii invocată în baza art. 53 din Legea nr.18/1991 republicată prin cererea de apel, reclamanta intimată o apreciază ca fiind neîntemeiată, deoarece textul legal respectiv nu are aplicabilitate în speță, întrucât pe de o parte, acțiunea promovată de către aceasta este o acțiune în constatarea nulității absolute și nicidecum o plângere, iar pe de altă parte, nulitatea absolută invocată este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv, putând fi invocată oricând de către orice persoană interesată. În acest sens, se arată că reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă să se constate nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr.645/28.08.2000 emisă de C. județeană Bistrița-Năsăud cu privire la anexele 32, 36 și 38, iar în speță nu poate fi pusă în discuție regimul juridic al nulității întrucât legiuitorul a reglementat expres prin art. III din Legea nr.169/1997 și a prevăzut în cazul încălcării normelor legale sancțiunea nulității absolute privind actele emise cu încălcarea dispozițiilor legii fondului funciar.
Intimata-reclamantă, în ce privește excepția lipsei de interes invocată, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată pentru motivul că terenul cuprins în anexele atacate este acoperit cu luciul de apă, fiind proprietatea Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol, preluat de către aceasta de la ADS prin procesul verbal de predare primire din data de 27.07.2005, iar în prezent reclamanta a preluat terenul în litigiu în temeiul contractului de concesiune 69/14.11.2000 încheiat cu ADS, modificat prin actul adițional din 11.10.2005, valid și în prezent. Se mai arată în acest sens că terenurile înscrise în anexele 32, 36 și 38 din hotărârea atacată au fost și sunt în patrimoniul reclamantei, o parte cu titlu de proprietate, respectiv investițiile făcute, iar altă parte, cu titlu de folosință conform contractului de concesiune anterior amintit. Reclamanta-intimată, este proprietară de drept asupra digurilor și instalațiilor hidrotehnice (deversoare, călugăr, canale de alimentare, canale de evacuare, canale drenor) și a efectuat investiții pe terenul din litigiu, chiar mai mult pe o parte din aceste terenuri sunt proprietari tabulari conform extrasului C.F. 1152.
În consecință, solicită respingerea excepției lipsei de interes ca neîntemeiată, deoarece reclamanta prin promovarea acțiunii a urmărit un interes legitim, personal, născut și actual, acțiunea civilă promovată fiind întemeiată pe dispozițiile legale în materia fondului funciar în vederea apărării unor drepturi patrimoniale proprii și pentru a se înlătura un prejudiciu iminent ce a rezulta din punerea în aplicare a hotărârii atacate.
S-a solicitat respingerea și excepției prematurității introducerii acțiunii ca neîntemeiată pentru că în primul rând, reclamanta nu a contestat punerea în posesie ci a contestat modul de reconstituire a dreptului de proprietate și anume legalitatea amplasamentului, iar în al doilea rând, raportat la disp. art. III, din Legea nr. 169/1997, rezultă fără echivoc că sunt lovite de nulitate absolută, actele de reconstituire și constituire emise în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite potrivit legii la astfel de reconstituiri sau constituiri, ori hotărârea comisiei județene face parte din asemenea acte de reconstituire a dreptului de proprietate.
Pe fondul cauzei s-a arătat că un prim motiv de nulitate absolută a hotărârii atacate l-a constituit faptul că terenul în litigiu pe lângă faptul că nu se afla niciodată în proprietatea reclamantei, nu s-a aflat nici un moment la dispoziția Comisiei locale Teaca, astfel, nu putea să constituie obiect al reconstituirii dreptului de proprietate, invocându-se în acest sens disp. art. 4 din Legea nr.1/2000. Terenurile înscrise pe anexele 32, 36 și 38 parte integrantă a hotărârii atacate nu au fost în proprietatea CAP și nici nu au fost predate niciodată Comisiei locale Teaca, nefiind trecute în domeniul privat al comunei, astfel că în consecință nefiind niciodată la dispoziția comisiei nu puteau constitui un obiect al reconstituirii dreptului de proprietate.
S-a mai susținut că hotărârea atacată nu a avut la bază un proces verbal de delimitare și un plan de situație așa cum în mod imperativ impun disp. H.G. nr. 131/1991 republicată, și aceasta pentru faptul că după cum s-a arătat C. locală teaca nu a avut la dispoziție terenurile în litigiu. Prin hotărârea atacată s-a admis și validat propunerea Comisiei locale Teaca incluzându-se terenuri de la ., terenuri care în realitate se aflau în administrarea reclamantei-intimate, astfel că nu puteau face obiectul vreunei reconstituiri, deoarece au fost concesionate pe o perioadă de 49 de ani de la ADS în baza contractului de concesiune încheiat în anul 2000.
S-a mai reliefat că hotărârea nr. 645/2000 a Comisiei județene Bistrița-Năsăud a fost dată cu încălcarea disp. art. 4 din Legea nr.1/2000 nemodificată, privitoare la reconstituirea dreptului de proprietate a persoanelor îndreptățite care prevede că pentru terenurile din extravilanul localităților foste proprietăți ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv și se găsesc incluse în diverse amenajări hidrotehnice, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora suprafețe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în cazul în care aceste suprafețe sunt insuficiente din domeniul privat al statului din aceeași localitate, iar dacă completarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora în condițiile legii. În cazul de speță, Ferma Piscicolă Budurleni este o amenajare hidrotehnică, aspect incontestabil ce rezultă din însăși definiția termenului raportat la întreaga construcție și amenajarea existentă.
Terenurile în litigiu sunt proprietatea statului, aspect necontestat de către C. județeană astfel că sunt aplicabile disp. art. 4 din Legea nr. 1/2000, în acest sens invocându-se și îndrumările autorității naționale pentru restabilirea proprietăților și a corpului de control din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale depuse la dosar.
În concluzie în opinia reclamantei-intimate, reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente în speță este lipsită de orice temei legal fiind inadmisibil să predai un teren fânaț și să primești un bazin piscicol, prin simpla considerare a aceleiași suprafețe de teren și prin nesocotirea totală a textelor legale în materie.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă, art.63 din legea nr.18/1991 republicată, art.4, 12 din legea nr.1/2000 nemodificată și art.274 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 29 octombrie 2008, prezent în instanță pârâtul apelant C. G. a declarat că el personal nu a declarat apel, nu a angajat nici un avocat pentru a-l prezenta în acel dosar și a arătat că terenul său aflat în litigiu l-a vândut numitului C. V., director al reclamantei-intimate .>
La termenul de judecată din 17 decembrie 2008, tribunalul raportat la obiectul cauzei în temeiul disp.art.5 alin.1 din titlul XIII din legea nr.247/2005 și art.282/1 alin.2 Cod procedură civilă, care prevăd că litigiile în materia fondului funciar sunt supuse căii de atac a recursului, a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind recursul în loc de apel.
Cu ocazia dezbaterilor, după calificarea căii de atac ca fiind recursul, reprezentantul recurenților a solicitat în principal admiterea recursului și casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond și aceasta pentru faptul că în cursul judecării cauzei în faza primei instanțe o parte din pârâți au decedat și cu toate acestea reclamanta nu i-a chemat în judecată pe urmașii acestora, astfel că hotărârea nu a putut fi comunicată defuncților P. I., B. I., T. M., G. S. și V. E.. A mai reliefat că pe parcursul instrumentării căii de atac, agentul procedural a făcut mențiunea că și numiții F. M., K. I., B. S. și R. M. sunt decedați, iar în această ipoteză în speță este incident motivul de casare al hotărârii prevăzute de art. 304 pct.5 Cod procedură civilă, întrucât sentința atacată s-a pronunțat cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 17 decembrie 2008, tribunalul a ridicat excepția inadmisibilității cererii de aderare la calea de atac ținând cont de faptul că calea de atac a apelului declarat inițial de cei doi pârâți a fost calificată ca fiind recursul, potrivit dispozițiilor legale anterior invocate.
Prin Decizia civilă nr. 498/R/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul civil nr._, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de aderare la calea de atac formulată de pârâții K. Gyongyve, Basa S. și S. M..
A anulat recursul declarat de pârâtul C. G. împotriva sentinței civile nr.792/2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 5 martie 2008 în dosarul_ .
A admis recursul declarat de pârâtul T. L. împotriva sentinței civile nr.792/2008 a Judecătoriei Bistrița, casând în parte hotărârea atacată sub aspectul soluției pronunțată pe fondul cauzei și a trimis cauză spre rejudecare Judecătoriei Bistrița.
A menținut hotărârea în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepțiilor invocate.
În rejudecare, prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei (f. 718-729), având nr._, la termenul din 02.12.2009, reclamanta a arătat, referitor la natura juridică a cererilor de chemare în judecată formulate de aceasta, prin care au fost introduse în cauză persoanele menționate în anexele 32, 36 și 38 din Hotărârea nr.645 din 28.08.2000 atacată, că reclamanta a formulat, în temeiul art.57-58 C.pr.civ., cerere de chemare în judecată a altor persoane, prin care și-a extins acțiunea în constatare formulată inițial și vizavi de persoanele mai sus menționate, apreciind faptul că, raportat la obiectul cauzei, aceste persoane justifică interes legitim, fiind menționate în anexele parte integrantă a Hotărârii a căror nulitate a cerut a se constata. Astfel, în mod direct, acestora le este afectat dreptul în sens material, raportat la cererile formulate în vederea reconstituirii dreptului de proprietate. În această situație, oricare ar fi soluția dată de instanța de judecată în prezenta cauză, hotărârea judecătorească trebuie să fie opozabilă și acestor persoane, pentru a li se garanta apărarea drepturilor pretinse în cadru procesual.
Referitor la modalitatea introducerii în cauză a persoanelor menționate în anexele 32, 36 și 38 a Hotărârii atacate, reclamanta a formulat, în temeiul art.57-58 C.pr.civ., cereri de chemare în judecată a altor persoane, urmând ca acestea să fie împrocesuate având calitate de intervenienți forțați în interes propriu, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, aceștia justifică un interes just și legal în cauză.
La judecarea în fond a cauzei, persoanele în cauză au fost calificate drept pârâți, apreciindu-se cererile de introducere în cauză formulate vizavi de aceștia, ca fiind extinderi de acțiune. În consecință, după calificarea în acest mod de către instanța de fond, s-a procedat în continuare ca atare, persoanele fiind citate în cauză ca pârâți, reclamanta neavând la îndemână vreun alt mijloc procedural pentru a determina calificarea/recalificarea acestora drept intervenienți.
Reclamanta arată că își menține aceste cereri cu privire la persoanele mai sus menționate, instanța, cu ocazia rejudecării urmând să califice atât natura cererilor formulate în vederea introducerii în cauză a persoanelor menționate, precum și calitatea ce o poartă în prezentul cadru procesual. Astfel, în situația în care, instanța investită cu rejudecarea cauzei, va aprecia cererile respective ca fiind cereri de chemare în judecată a altor persoane, formulate în temeiul art.57-58 C.pr.civ., părțile vor deveni intervenienți forțați în interes propriu; iar în situația în care instanța va aprecia cererile formulate ca fiind extinderi de acțiunii principale, situație față de care nu formulează opoziție, părțile vor deveni pârâți.
Este real faptul că, caracteristic acestei forme de intervenție forțată este aceea că terțul ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, așadar nu că terțul pretinde, ci că ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul. De vreme ce terțul nu a devenit parte în proces din proprie inițiativă, în persoana lui nu trebuie analizată calitatea procesuală activă, pentru că el nu este reclamant, chiar dacă, prin definiție, ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul. Terțul stă în proces prin voința reclamantului sau a pârâtului „obligat” în raportul juridic dedus judecății, și care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul. Altfel spus, sub aspect pasiv, poziția sa procesuală este cea a persoanei calificate de art. 58 C. proc. civ., respectiv, de intervenient în nume propriu, iar nu a pârâtului din cererea de chemare în judecată. Tocmai pentru că terțul nu are poziția procesuală a pârâtului, această formă de intervenție nu poate fi folosită pentru introducerea în proces a unui al doilea pârât, deci a unei alte persoane obligate în raportul juridic dedus judecății, atunci când reclamantul dorește ca hotărârea să-i fie opozabilă și acestuia.
Așa cum a arătat reclamanta prin Notele de ședință depuse la termenul din 21.06.2006, acțiunea în anularea unui act juridic nu poate fi îndreptată decât împotriva părților participante la încheierea actului respectiv, în speță a organului emitent a hotărârii atacate, respectiv, C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Bistrița-Năsăud și C. Locala Teaca Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor, acestea fiind persoanele obligate în raportul juridic dedus judecății. Prin cererea de chemare în judecată a altor persoane s-a urmărit implicarea persoanelor în litigiul inițial pentru ca hotărârea ce se va pronunța în cauză să le fie opozabilă și acestora.
Cu toate acestea, ținând cont de îndrumările instanței de control referitoare la poziția procesuală a persoanelor chemate în judecată, reclamanta învederează că nu se opune ca instanța de fond, în virtutea rolului activ, să califice cererile sale de chemare în judecată a altor persoane ca fiind cereri de extindere a acțiunii principale.
Cu privire la apărările invocate la termenul anterior de către reprezentantul pârâților T. Lutu, ș.a., constând în reiterarea excepțiilor invocate cu ocazia judecării cauzei în prima instanța și, ulterior, în cale de atac, excepții respinse ca fiind neîntemeiate de către instanța de fond, soluție menținută și de către instanța de control judiciar, excepții cu privire la care, reclamanta solicită să se dispună, în principal, respingerea excepțiilor mai sus menționate ca fiind inadmisibile, iar în situația în care nu se va aprecia această soluție, în subsidiar, respingerea excepțiilor mai sus menționate ca fiind neîntemeiate.
În susținerea solicitării sale formulate în principal, reclamanta arată că, prin Decizia civilă nr. 499/R/2009, pronunțată la data de 19.12.2009 în prezentul dosar, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis recursul declarat de pârâtul T. Lutu împotriva sentinței civile nr. 792/2008 a Judecătoriei Bistrița și, în consecință, a casat în parte hotărârea atacată sub aspectul soluției pronunțate pe fondul cauzei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, respectiv, Judecătoria Bistrița.
Astfel, "Tribunalul (...) urmează ca în temeiul art. 312, alin. 2, 3, 5 Cod pr.civ. să admită recursul declarat de pârâtul T. Lutu, să caseze parțial hotărârea atacată în ce privește soluția pe fondul cauzei și va trimite cauză spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, respectiv, Judecătoria Bistrița", (pag. 18, alin. 2, Dec.civ.nr. 499/R/2009). Tribunalul a mai statuat: "Admite recursul declarat (...), casează în parte hotărârea atacată sub aspectul soluției pe fondul cauzei și trimite cauză spre rejudecare Judecătoriei Bistrița" (dispozitivul Dec.civ.nr.499/R/2009, al. 1, pag.21).
Având în vedere situația de față, o problemă deosebită o constituie limitele rejudecării după casarea cu trimitere. Din cuprinsul textelor mai sus citate și care fac parte din soluția pronunțată în prezenta cauză de instanța de recurs, reiese în mod neîndoielnic faptul că operează casarea hotărârii judecătorești numai cu privire la fondul cauzei, în privința excepțiilor invocate și puse în discuție cu respectarea termenilor procedurali cu ocazia judecării cauzei în prima instanță, Tribunalul apreciind faptul că, aceste probleme de drept, în mod corect au fost soluționate în prima instanță, astfel că a adoptat menținerea soluției dată de instanța de fond în privința acestora, urmând a opera casarea parțial a hotărârii judecătorești și numai cu privire la fondul cauzei, acestea constituind limitele cu care instanța de fond a fost investită cu ocazia rejudecării cauzei.
Este binecunoscut faptul că art. 315 C.pr.civ. conține unele elemente de natură a cantona limitele rejudecării. Astfel, textul articolului citat limitează obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate, cu alte cuvinte, modul de interpretare a unui anumit text de lege sau aplicarea unui principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului. În acest sens se pronunță și practica judiciară, astfel: "potrivit art.315, al. 1 C pr.civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, astfel ca nesocotirea acelei dispoziții de procedură atrage casarea hotărârii" - CA. Pitești - Dec.civ.nr. 145/R/1998. "În caz de casare, hotărârea instanței de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului în ceea ce privește problemele de drept dezlegate. Prin urmare, modul în care instanța de control judiciar a soluționat, în speța, problema de drept pusă în discuție este obligatorie pentru instanța de trimitere. Neconformarea atrage casarea hotărârii ca fiind pronunțată cu încălcarea esențială a legii" - Trib. Suprem, s.civ., dec.nr.239 din 14.02.1978. "Instanța de trimitere nu este îndreptățită să reexamineze o problema de drept definit soluționată prin decizia instanței de recurs" - Trib. Suprem, col.civ., dec.nr.1341 din 18.09.1957.
Așadar, în prezenta cauză, nu se mai pot pune în discuție excepțiile invocate de intimați, întrucât asupra acestora s-a pronunțat atât instanța de fond cu ocazia judecării cauzei, cât și instanța de recurs, prin menținerea soluției de respingere adoptată în prima instanță, în concluzie, reiterarea acestora cu ocazia rejudecării cauzei pe fond, apare ca fiind inadmisibilă, impunându-se respingerea ca atare. Altfel spus, prin prisma art. 166 C.pr.civ., rap.la art. 1201 C.civ., este vorba despre puterea lucrului judecat. Astfel, potrivit dispozitivului deciziei civile pronunțate în recurs, Tribunalul "casează în parte hotărârea atacată sub aspectul soluției pe fondul cauzei și trimite cauză spre rejudecare Judecătoriei Bistrița". Este de necontestat faptul că puterea lucrului judecat trebuie recunoscută numai dispozitivului hotărârii, ori astfel cum reiese din cele mai sus citate, sentința civilă a fost casată în parte, doar cu privire la fondul cauzei. Pentru a clarifica în totalitate și în mod corect a chestiunii casării în parte a respectivei sentințe civile, prin explicarea și interpretarea dispozitivului, reclamanta invocă motivele reținute în considerentele deciziei civile pronunțate de către instanța de control.
Astfel, „Tribunalul va menține hotărârea atacata, ca legală și fondată în ceea ce privește soluția pronunțată de instanța privind respingerea excepțiilor tardivității, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes, ca neîntemeiate". "În ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii promovate de reclamantă, aceasta este neîntemeiată, deoarece în cauză nu este vorba despre o plângere formulată în temeiul art.53 și urm. din Legea 18/1991rep., și care ar fi trebuit să se introducă în termen de 30 de zile de la comunicare, de către cei interesați, și aceasta pentru că potrivit principiului disponibilității reclamantul stabilește obiectul și temeiul juridic al acțiunii introductive, iar instanța de judecată este obligată să soluționeze procesul în aceste limite potrivit art. 129, al.6 Cod pr. civ.
Ori în cauză neîndoielnic reclamanta a sesizat instanța de judecată cu o acțiune în constatare a nulității absolute parțiale a Hotărârii nr.645/28.08.2000 a Comisiei Județene de fond funciar Bistrița-Năsăud cu privire la anexele 32, 36, 38, parte integranta a hotărârii, iar în drept s-a invocat art. 63 din Legea nr. 18/91 rep., așa cum a susținut recurentul și text legal conform căruia ar fi trebuit introdusă plângerea în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii comisiei județene. Calificarea juridică a litigiului declanșat de reclamantă este clară și neechivocă și nu poate fi reținută de tribunal ca fiind aplicabilă procedura plângerii prevăzută de art. 53 și urm. așa cum a susținut recurentul, ci instanța de fond corect a analizat, respectând principiul disponibilității, conform dreptului comun în materia nulității absolute a actelor juridice, acțiunea civilă formulată de reclamantă ca fiind imprescriptibilă și se putea introduce oricând și nu doar în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate”.
„... este întrunită în persoana reclamantei condiția justificării unui interes legitim, personal, direct, născut și actual raportat la împrejurările de fapt și de drept invocate, coroborate cu înscrisurile de la dosar, tribunalul constata în ce privește soluția de respingere a excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii introductive ca soluția de respingere a acesteia este legală și justificată". "Și soluția respingerii excepției lipsei calității procesuale active tribunalul o găsește legală și justă deoarece reclamanta, ținând cont de obiectul acțiunii introductive, precum și de motivele și împrejurările de fapt și de drept invocate în susținerea acțiunii, avea îndreptățirea să acționeze în cauză și în consecință să aibă calitatea de reclamant, urmând ca odată cu soluționarea fondului raporturilor juridice litigioase deduse în judecată să se stabilească definitiv și obligatoriu pentru părțile litigante legalitatea și temeinicia pretențiilor invocate de reclamanta intimată, respectiv dacă hotărârea comisiei județene atacată era sau nu afectată de vreun motiv de nulitate absolută.”
În consecința, reiese în mod neechivoc faptul că soluția adoptată de instanța de fond, menținută de instanța de control, în privința excepțiilor invocate se bucură de autoritatea lucrului judecat. „Ceea ce are putere de lucru judecat și poate fi pus în executare dintr-o hotărâre judecătorească este numai dispozitivul. Considerentele au putere de lucru judecat numai în măsura în care explica dispozitivul și se reflecta în acesta” – (Trib. Suprem, s.civ., dec.nr.144 din 28.01.1971). Aceasta fiind situația și în prezenta cauză, ținând cont și de limitele rejudecării cauzei, reclamanta apreciază ca fiind inadmisibilă punerea în discuție a excepțiilor mai sus menționate, sens în care se impune a fi respinse ca atare.
În privința solicitării adresate prin conținutul petitului subsidiar, în sensul respingerii excepțiilor reinvocate ca fiind neîntemeiate, formulat în situația în care nu se va îmbrățișa teza expusă anterior, reclamanta arată, referitor la excepția tardivității introducerii „cererii", invocată în baza art. 53 din L.18/1991 rep. prin cererea de intervenție în nume propriu, formulate, se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, textul de lege citat neavând aplicabilitate în speță, pe de o parte, motivat de faptul că acțiunea promovată este o acțiune în constatare a nulității absolute și, nicidecum, plângere, așa cum încearcă să se acrediteze ideea de către pârâți prin eludarea principiilor de bază ale procesului civil, respectiv, principiul disponibilității, iar pe de altă parte, nulitatea absolută invocată este imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv, putând fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului. Astfel, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de către instanță din oficiu, în orice stare a pricinii.
În privința naturii obiectului juridic dedus judecații și anume, dacă este vorba despre o acțiune în constatare a nulității absolute sau acțiune în obligare de a face sau plângere, reclamanta precizează că, în primul rând, din punct de vedere al normelor procesuale civile, reclamantul își stabilește cadrul procesual, potrivit principiului disponibilității. Limitele cererii sunt determinate de reclamant, el fiind cel care stabilește cadrul procesual, persoanele care sunt chemate în judecată și obiectul, adică ceea ce pretinde prin cerere, (...), instanța fiind chemată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, constituindu-se astfel, garanția aplicării principiului disponibilității - art. l30, al.3 C.pr.civ. Ori, în speță, capetele de cerere au fost formulate în mod clar, nelăsând loc de interpretări sau calificări, dat fiind faptul că s-a promovat o acțiune în constatare declaratorie, astfel încât susținerile pârâților privind invocarea tardivității raportat la obiectul cauzei, respectiv, recalificarea acțiunii în constatare ca fiind plângere la legea fondului funciar, sunt total lipsite de fundament, pârâții depășindu-și drepturile procesuale și substituindu-se în drepturi reclamantei.
În al doilea rând, din punct de vedere al dreptului material aplicabil în speță, în conformitate cu art. 53din L. 18/1991 „(1) Hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare." Astfel, textul invocat de pârâți, se referă doar la persoanele care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.
Reclamanta susține că nu a formulat cerere de reconstituire nici contestație, și nici nu și-a fost comunicată hotărârea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, motiv pentru care nu a avut nici posibilitatea și nici calitatea să atace prin plângere Hotărârea Comisiei Județene. Potrivit art. 60 din L. 18/1991 (text în vigoare la data emiterii hotărârii), „terții care au fost vătămați în drepturile lor prin hotărârea comisiei județene..., nu pot folosi decât calea acțiunilor de drept comun ....”. Față de Hotărârea atacată, reclamanta are calitate de terț vătămat în dreptul de folosință asupra terenului de sub luciu de apă, nefiind persoană îndreptățită la constituire sau reconstituire, astfel că are la îndemână doar acest tip de acțiune, pe drept comun, dat fiind și faptul că Hotărârea atacată se referă la anexele ce cuprind terenuri de la .. Teaca.
În această situație, dispozițiile art. 53 alin 2 din L 18/ 1991, nu sunt relevante în speță, în baza aceluiași principiu al disponibilității pe de o parte, iar pe de altă parte din simpla lectură a anexelor emise în anul 2000, nu se putea în nicio modalitate deduce, că se solicită punerea în posesie pe luciu de apă, respectiv, patrimoniul reclamantei. În consecință, aceasta relevă încă o dată împrejurarea că acțiunea sa este una de drept comun, în nulitate, cum pe bună dreptate a sugerat mandatarul pârâtului reclamant reconvențional, la pag. - 3 - alin. 6, și se întemeiază pe art. 63 L. 18/1991 rep. și mod., având convingerea, probabil, că va subscrie opiniei sale (pârât reclamant reconvențional), de a-și modifica acțiunea de drept comun în plângere, care, într-adevăr este reglementată de procedura specială prevăzută de lege. Chiar în ipoteza în care reclamanta ar avea calitatea de persoană îndreptățită la constituire sau reconstituire, nimic nu o poate împiedica să uzeze de disp. art. 63, respectiv, să solicite nulitatea Hotărârii atacate.
Nu este „indiferent" modul în care s-a redactat petitul acțiunii introductive, și pe această cale, reclamanta precizează încă o dată faptul că, reclamanta în calitate de titulară a acțiunii, este cea care își stabilește limitele și cadrul procesual, obiectul pricinii, în baza principiului disponibilității procesului civil, consacrat de art. 66, art.112, art.129, art. 246, art.438, art.453, art. 673 ind. 4, art.673 ind. 7, art.673 ind. 11 C. pr. civ și de întreaga literatură de specialitate și practică judiciară.
Astfel în temeiul art. 112 C. pr. civ., reclamantul are dreptul de a hotărî cu privire la exercitarea acțiunii civile, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată. Tot acesta este obligat ca, prin cererea de chemare în judecată, să determine obiectul acțiunii, în cadrul căreia urmează a se soluționa litigiul, instanța neputând să depășească aceste limite. Obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii constituie, corelativ, garanția aplicării principiului disponibilității recunoscut părții reclamante. (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1485 din 23 octombrie 1968).
În acest context, reclamanta învederează că acțiunea sa este una în nulitate absolută și, în baza aceluiași principiu mai înainte amintit, aceasta și nu pârâtul reclamant reconvențional, este cea care „definește" obiectul acțiunii, și doar în măsura în care el este echivoc, urmează să îl califice instanța și nu pârâtul-reclamant reconvențional.
Prin urmare, reclamanta a solicitat prin acțiune introductivă să se constate nulitatea absolută parțială, a Hotărârii nr. 645 din data de 28.08.2000 a Comisiei județene Bistrița - Năsăud, cu privire la anexele 32, 36 și 38 care fac parte integrantă din hotărâre.
Pârâtul reclamant reconvențional M. G. confundă nulitatea parțială cu nulitatea relativă a actului juridic. Susținerile pârâtului reclamant reconvențional M. G. prin care arată că nulitatea parțială a actului juridic este identică cu nulitatea relativă sunt totalmente nefondate, prin confuzia exprimată privind modul de clasificare al acestora. Astfel, după întinderea efectelor sancțiunii, se distinge nulitatea totală, care desființează actul în întregime, nepermițând acestuia să producă nici un efect, și nulitatea parțială care desființează numai acea parte a actului juridic care contravine scopului normelor juridice încălcate la încheierea actului.
În funcție de cauzele care le determină și de regimul juridic, nulitățile se clasifică în nulități relative și nulități absolute. Nulitatea absolută intervine în cazul în care la încheierea actului s-au încălcat norme imperative care au ca scop ocrotirea unor interese generale obștești. În speță nu se pune în discuție regimul juridic al nulității deoarece, legiuitorul a reglementat expres prin art. 3 din L 169/1997 sancțiunea și regimul juridic al nulității în cazul încălcării normelor prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 3 din L. 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută toate actele emise cu încălcarea dispozițiilor legii fondului funciar. Față de argumentele de mai sus și nelăsând loc de interpretare, având în vedere că reclamanta a invocat nulitatea absolută, aceasta fiind imprescriptibilă extinctiv, putând fi invocată de orice persoană interesată, și chiar din oficiu de către instanță, se impune respingerea excepției tardivității introducerii cererii formulate ca fiind neîntemeiată și prin prisma acestor argumente.
Totodată, aceste argumente trebuie avute în vedere și în ceea ce privește soluția respingerii excepției lipsei calității procesuale active invocate, ca fiind neîntemeiată. Mai mult, având în vedere obiectul acțiunii introductive, precum și motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată, este neîndoielnic, ci just și legal faptul că, în calitate de titular al acestei acțiuni în justiție, aceasta a dobândit în cadrul acestui proces calitatea de reclamant.
Raportat la elementele constitutive ale acțiunii în justiție promovata de reclamantă, respectiv cu referire la obiectul acțiunii civile constituite în prezentul dosar, aceasta deține calitatea de reclamant, deci, implicit legitimează calitatea procesuală activă, având în vedere următoarele aspecte. Acțiunea este perfect admisibilă și este și întemeiată pentru motivele descrise pe larg în acțiunea introductivă și în prezentele concluzii scrise.
Reclamanta a formulat prezenta acțiune în temeiul art. 63 din L. 18/1991 potrivit căruia „ În toate cazurile în care legea prevede nulitatea unor operațiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun și nu conform procedurii speciale prevăzute în prezentul capitol". Deci contestă modul de reconstituire a dreptului de proprietate și anume legalitatea amplasamentului asupra căruia urmează să fie puse în posesie persoanele înscrise în anexe, respectiv, valabilitatea hotărârii atacate, care nu numai că nu întrunește condițiile cerute de lege pentru emiterea ei, dar mai mult este emisă cu nesocotirea normelor imperativ prevăzute de lege, în sensul că persoanele înscrise în anexele atacate nu sunt îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pe terenul aflat în patrimoniul reclamantei.
Susținerile acesteia privind temeiul de fapt și de drept al acțiunii sunt admise și de către Tribunal cu ocazia judecării recursului promovat. Astfel, în pag. 19, alin.5 al Dec. civ. nr.499/R/2008, Tribunalul retine următoarele „...în cauză, neîndoielnic reclamanta a sesizat instanța de judecată cu o acțiune în constatarea nulității absolute parțială a hotărârii nr.645/28.08.2000 a Comisiei județene de fond funciar Bistrița-Năsăud cu privire la anexele 32, 36, 38 parte integranta a hotărârii, iar în drept s-a invocat art. 63 din L 18/1991 rep. și art.4, 12 din L1/2000, deci nu putea să soluționeze cauză potrivit altor dispoziții legale ce instituie o procedură specială conform art. 53 și urm. din L18/1991 rep., așa cum a susținut recurentul și text legal conform căruia ar fi trebuit introdusă plângerea în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii comisiei județene. Calificarea juridică a litigiului declanșat de reclamantă este clară și neechivocă și nu poate fi reținută de tribunal ca fiind aplicabilă procedura plângerii prevăzute de art. 53 și urm. așa cum a susținut recurentul, ci instanța de fond corect a analizat, respectând principiul disponibilității, conform dreptului comun în materia nulității absolute a actelor juridice, acțiunea civilă formulată de reclamanta care este imprescriptibilă și se putea introduce oricând și nu doar în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate".
Mai mult, cum reclamantei nu i se putea comunica vreodată aceasta hotărâre, întrucât nu deține calitatea de parte cu privire la aceasta, acțiunea introdusă de aceasta, în calitate de terț vătămat vizavi de hotărâre, constituie singurul tip de acțiune în justiție pe care îl are la îndemână în această calitate, respectiv, este vorba de acțiunea de drept comun, în constatarea nulității absolute parțiale, de care, de altfel, a și uzat, prin sesizarea instanței de judecată cu soluționarea prezentului litigiu. În consecință, reclamanta justifică calitatea de reclamant, deci, implicit și calitatea procesuală activă, sens în care, excepția invocată apare ca fiind neîntemeiată, necesitând a fi respinsă ca atare.
Referitor la excepția lipsei de interes invocată de pârâtul reclamant reconvențional, reclamanta solicită respingerea ei ca neîntemeiată întrucât, conform actelor depuse la dosarul cauzei, în prezent, terenul cuprins în anexele atacate este acoperit de luciu de apă și este proprietatea Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol, fiind preluat de către aceasta de la A.D.S., prin Procesul-verbal de predare primire din data de 27.07.2005 în baza Legii 192/2001 republicată. În prezent, reclamanta a preluat terenul în litigiu în baza contractului de concesiune nr. 69 din 14.11.2000 încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, modificat prin Actul Adițional nr. 03 din data de 11.10.2005, valid și în prezent, aspect recunoscut fără echivoc de C. Județeană prin scriptul intitulat „Întâmpinare", așa cum a arătat și anterior.
Dată fiind situația de mai sus, aceasta precizează că nu există protocol de predare-preluare sau un act similar prin care terenul aflat sub luciu de apă să fi fost pus la dispoziția Comisiei locale, în vederea unei eventuale reconstituiri. Terenurile înscrise în anexele 32, 36 și 38 din Hotărârea nr. 645 din data de 28.08.2000 atacată, au fost și sunt în patrimoniul acesteia, parte din ele cu titlu de proprietate (respectiv investițiile făcute), iar altă parte cu titlu de folosință, conform contractului de concesiune și mai sus amintit. Totodată, reclamanta este proprietara de drept asupra digurilor, a imobilelor și a instalațiilor hidrotehnice (deversoare, călugăr, canale de alimentare, canale de evacuare, canale drenor), totodată efectuând investiții pe terenurile în litigiu, chiar mai mult, pe o parte din aceste terenuri suntem proprietari.
Având în vedere aceste premise și raportat la înțelesul noțiunii de calitate procesuală, respectiv interesul îndreptățit al unei persoane de a cere concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport - recunoscut de lege - de conexitate cu acel drept, reclamanta subliniază faptul că are atât calitate și drept, cât și interes ocrotit de lege, pentru a solicita nulitatea absolută parțială a hotărârii atacate, cu atât mai mult cu cât, temeiul acțiunii îl constituie textele legale imperative citate, încălcate de ambele Comisii. În consecință, solicită respingerea excepției mai sus amintite ca neîntemeiată întrucât prin promovarea acțiunii a urmărit un interes legitim (dreptul său fiind ocrotit de dispozițiile legale în materia fondului funciar), personal (întrucât urmărea apărarea unor drepturi patrimoniale proprii), născut și actual (acțiunea fiind promovată pentru a înlătura prejudiciul iminent, decurgând din punerea în aplicare a Hotărârii atacate prin eliberarea unor titluri de proprietate în favoarea terțelor persoane pe terenurile pe care le deține, punerea în posesie efectivă, neputându-se realiza atâta timp cât terenurile în discuție se află sub luciu de apă).
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul din 02.12.2009 (f. 964-965), pârâții T. L., S. M., K. Gyorgyver și S. G. au arătat, cu privire la îndrumările date prin decizia de casare, că Tribunalul Bistrița-Năsăud a casat hotărârea instanței de fond pentru faptul că prima instanță a procedat în mod nelegal citând persoanele indicate în cererile de chemare în judecată formulate de reclamantă în calitate de pârâți, încălcând în acest fel formele de procedură prevăzute de art. 57-58. Îndrumarea dată a vizat stabilirea corectă a cadrului procesual.
Un alt motiv de casare a fost și acela că prima instanță nu a dat nicio soluție cu privire la cererile de chemare în judecată a altor persoane formulate de reclamantă. Îndrumarea dată este ca instanța de fond urmează să pună în discuția contradictorie a părților aceste chestiuni de drept. Un alt motiv de casare, în ce privește activitatea judiciară desfășurată de instanța de fond privind introducerea în cauză a moștenitorilor părților pretins decedate pe parcursul procesului, cu consecința că persoanele decedate sunt lipsite de capacitate procesuală de folosință și nu pot avea calitatea de parte în proces. Astfel, concluzia finală a instanței de control judiciar a fost, constatând că s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 Cod procedura civilă, ce a avut drept efect nelegala stabilire a cadrului procesual, urmează ca în temeiul art. 312 alin.2,3,5 Cod procedura civilă să admită recursul declarat de pârâtul T. L..
Din considerentele deciziei de casare rezultă în mod cert că hotărârea instanței de fond a fost casată pentru un motiv de nulitate a acesteia, prev. de art. 105 alin.2 Cod procedură civilă. Având în vedere motivul de casare, instanța de control judiciar nu putea analiza pe fond hotărârea recurată și pe cale de consecință nu putea da îndrumări care să vizeze fondul pricinii. Îndrumările date de instanța de control și care vizează fondul pricinii nu sunt dezlegări de drept în sensul dispoz.art.315 Cod procedură civilă.
Potrivit dispoz.art. 315 alin. 2 Cod procedură civilă, când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecată va reîncepe de la actul anulat. În speță, prin prisma motivului de casare, cadrul procedural nu a fost corect stabilit de la termenul de judecată când s-au formulat cererile de chemare în judecată a altor persoane. Acesta a fost actul anulat. Pe cale de consecință, judecată va reîncepe potrivit dispoz.art.315 alin.2 Cod procedură civilă practic de la primul termen de judecată, când părțile au fost "legal" citate.
Excepțiile au fost invocate de intimați după chemarea lor în judecată. Practic după "anularea actelor de procedură de către tribunal." Soluționarea excepțiilor a fost unită cu fondul cauzei, motivat de împrejurarea că pentru soluționarea lor erau necesare administrarea de probe. Raportat la motivul casării este evident că în speță judecată va trebui reluată de la primul termen de judecată, iar instanța de rejudecare va trebui să se pronunțe și cu privire la excepțiile invocate de intimați.
Instanța de control judiciar nu se putea pronunța cu privire la modul soluționării excepțiilor invocate. În aceste condiții este evident că, odată cu rejudecarea instanța trebuie să se pronunțe și cu privire la excepțiile invocate de intimați, după stabilirea calității lor procesuale. A accepta un alt punct de vedere ar însemna ca intimații să fie privați de un grad de jurisdicție în ceea ce privește modul soluționării excepțiilor invocate.
În opinia pârâților, persoanele chemate în judecată de reclamantă dobândesc calitatea de intimați, iar cererea are natura juridică a unei extinderi de acțiune. Persoanele chemate în judecată în condițiile dispoz.art.243 Cod procedură civilă, acestea dobândesc calitatea procesuală avută de autorul lor. Așa cum a precizat, îndrumările date de instanța de control judiciar nu sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, prin prisma motivului de casare.
Prin extinderea de acțiune depusă la dosarul cauzei la termenul din 29.11.2011, precizată la termenul din 24.04.2012, reclamanta a solicitat să se dispună împrocesuarea în calitate de pârâtă a numitei G. R., moștenitoare a defunctei B. A., conform certificatului de moștenitor nr. 27/29.03.2005.
În drept s-au invocat prevederile art. 82 și urm., 57 și urm. Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 1829-1830).
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la termenul din 22.05.2012, reclamanta a solicitat să se dispună împrocesuarea în calitate de pârât a numitului A. V., fiul al defunctei A. M..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepțiile tardivității, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantei invocate de pârâții T. L., S. M., K. G. și S. G., instanța reține că aceste excepții au fost soluționate prin Sentința civilă nr. 792/2008, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._, iar instanța de control, cu ocazia soluționării recursului, prin decizia civilă nr. 498/R/2008, a menținut hotărârea în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepțiilor invocate.
Potrivit art. 315 alin. (1) C.pr.civ., „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Raportat la dispozițiile exprese, imperative, ale textului citat anterior, instanța reține că este obligată să respecte hotărârea instanței de recurs, indiferent de criticile formulate de pârâți, ce ar fi putut fi, eventual, invocate într-o cale extraordinară de atac. Din această perspectivă, sunt neîntemeiate alegațiile pârâților referitoare la lipsa obligativității îndrumărilor instanței de recurs, generată de analizarea în cuprinsul deciziei a unor chestiuni care vizează fondul pricinii, deși hotărârea instanței de fond a fost casată pentru nerespectare formelor de procedură.
Prin urmare, excepțiile tardivității, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantei, reiterate în fața instanței de trimitere, vor fi respinse ca inadmisibile.
Va fi, de asemenea, respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei N. M., invocată în fața instanței de recurs (f. 238). Astfel, instanța reține că, pârâta deține o atare calitate, fiind moștenitoarea defunctei B. P., persoană înscrisă în Anexa nr. 36 a Hotărârii nr. 645/2000, poziția 106, a cărei anulare se solicită în cauză, fiind fără relevanță faptul că această pârâtă a încheiat un acord cu reclamanta privind vânzarea terenului ce a fost atribuit antecesoarei sale prin hotărârea menționată.
Referitor la modul de introducere în cauză a persoanelor înscrise în anexele 32, 36 și 38 Teaca ale Hotărârii nr. 645/2000, în baza principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, văzând notele de ședință depuse de reclamantă la termenul din data de 02.12.2009 (f. 718-729), instanța a calificat cererile de chemare în judecată a altor persoane ca fiind cereri de extindere a acțiunii principale, astfel încât persoanele respective au fost citate în cauză în calitate de pârâți.
Potrivit îndrumărilor instanței de recurs, s-au depus la dosar certificatele deces ale pârâților M. G. (f. 221), B. I., G. S., V. S., V. I., Tigorean I., B. I., P. I., U. C. Danuț, F. A., F. M., M. S., R. M. (f. 480-492), M. T. (f. 1036), C. I. (f. 1037), M. I. (f. 1039), V. P. (f. 1040), B. M. (f. 1041), G. G. (f. 1042), Bratfălean T. (f. 1169), A. M. (f. 1175), T. V. (f. 1211) și extrase din registrul de nașteri al Primăriei Teaca (f. 992-1018).
Pe fondul cauzei, instanța reține că Ferma Piscicolă Budurleni a fost înființată în anul 1984, prin trecerea unui teren în suprafață de 137,47 ha din administrarea comunei Teaca în administrarea Unității Agroindustriale Bistrița, în scopul executării unei amenajări piscicole, conform deciziei fostului Consiliu Popular al județului Bistrița-Năsăud nr. 86/16.03.1984, privind transmiterea unor terenuri (fila 62 din dosarul nr. 3179/2006).
În anul 1990, odată cu anularea, în baza prevederilor art. 6 și 8 din Decretul Lege nr. 8/1990, a Deciziei nr. 55/09.03.1990 a Primăriei județului Bistrița-Năsăud, întreg patrimoniul fostei Unități Agroindustriale a trecut în patrimoniul Departamentului Agriculturii de Stat, cu subordonare locală – Trustul I.A.S. Bistrița-Năsăud (fila 64), în baza protocolului încheiat la data de 14.03.1990 (fila 65).
În baza legii nr. 15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a HG nr. 194/1991, prin reorganizarea Întreprinderii Agroindustriale Bistrița, s-au înființat mai multe societăți cu capital de stat, printre care și reclamanta . 66-67), care a preluat patrimoniul Complexului de cazare și alimentație și a Fermei piscicole Budurleni, conform protocolului încheiat la data de 06.06.1991(f. 68-72).
În prezent, terenul, care este acoperit de luciu de apă, a fost preluat de Compania Națională de administrare a Fondului Piscicol de la A.D.S. prin procesul verbal de predare primire din data de 27.07.2005 (fila 81). Acest teren este concesionat de reclamantă pentru o perioadă de 49 de ani de la Compania națională de administrare a fondului piscicol, prin actul adițional nr. 3/11.01.2005 (fila 82) la contractul de concesiune nr. 69/2000. De asemenea, reclamata figurează în Anexa nr. 1 la Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, în calitate de societate comercială pe acțiuni deținătoare de terenuri cu destinația agricolă în administrarea ADS.
Având în vedere circumstanțele prezentate anterior, instanța reține că, terenul afectat acumulărilor piscicole de la Budurleni a ieșit din patrimonial cooperativei agricole de producție încă din anul 1984, astfel încât, la data întocmirii tabelelor cuprinse în anexele 32, 36 și 38 ale Hotărârii nr. 645/2000, raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 18/1991, nu se afla la dispoziția Comisiei locale Teaca, aspect confirmat și de menționarea în antetul anexelor a denumirii reclamantei .>
Cu toate acestea, în baza Hotărârii nr. 645/2000 (f. 102-103), pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, admițând propunerea înaintată de C. locală Teaca, a validat reconstituirea dreptului de proprietate a persoanelor înscrise în anexele hotărârii, prevăzute de Regulamentul aprobat prin HG nr. 180/2000, asupra unor terenuri de la .>
Anexa 32 a Hotărârii nr. 645/2000 cuprinde tabelul nominal cu persoanele fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acționar la societățile comerciale pe acțiuni cu profil agricol sau piscicol, în temeiul art. 36 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, nemodificată, cărora li se restituie în natură suprafețe cu destinație agricolă sau piscicolă, de aceeași calitate, pe baza documentelor care atestă fosta proprietate, în perimetrul acestor societăți, potrivit art. 8 din Legea nr. 1/2000.
Anexa 36 a Hotărârii nr. 645/2000 cuprinde tabelul nominal cu persoanele fizice care au încheiat contracte de locațiune în condițiile prevăzute la art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994, cu modificările și completările ulterioare, cărora li se restituie în natură suprafețele de teren agricol prevăzute în acele contracte, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.
Anexa 38 a Hotărârii nr. 645/2000 cuprinde tabelul nominal cu persoanele prevăzute la art. 39 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949 și al oricăror alte acte normative de expropriere, sau, după caz, moștenitorii acestora, cărora li se reconstituie, la cerere, dreptul de proprietate în natură, în limita suprafeței de teren trecute în proprietatea statului, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, din suprafețele de teren aflate în patrimoniul societăților comerciale pe acțiuni cu profil agricol sau al altor societăți comerciale care au în patrimoniu terenuri agricole ori, după caz, aflate în administrarea regiilor autonome și a societăților naționale cu profil agricol, care își au sediul în localitatea sau în localitățile în care s-a aflat terenul agricol trecut în proprietatea statului, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 1/2000.
Prin îndrumările date primei instanțe prin Decizia civilă nr. 498/R/2008, s-a statuat necesitatea administrării de probe cu privire la o situație de fapt considerată de instanța de control importantă pentru corecta dezlegare a fondului litigiului, respectiv dacă luciul de apă – iazul de la Budurleni situat pe terenurile ce au fost deținute de persoanele înscrise în anexele parte componentă a hotărârii atacate, poate fi încadrat în categoria legală prevăzută de art. 4 alin.1 din Legea nr.1/2000, respectiv dacă pe acest teren se găsesc instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, pentru terenurile din extravilanul localităților, foste proprietăți ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv și se găsesc incluse în diverse amenajări hidrotehnice, de hidroameliorații sau de altă natură, se restituie, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora suprafețe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate. În localitățile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, în condițiile legii.
Prin concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară încuviințată în cauză (f. 1692-1761), expertul Aruștii D. arată că cele trei baraje și lacuri de acumulare – Budurleni I, Budurleni II și Budurleni III, care formează Amenajarea piscicolă Budurleni sunt amenajări hidrotehnice.
Răspunzând obiecțiunilor formulate de pârâții T. L., S. M., K. G. și S. G. (f. 1862-1863), expertul a completat raportul (f. 1221-1239), oferind lămuriri cu privire la concluziile lucrării. Astfel, a arătat că instalațiile și construcțiile care se găsesc în cadrul lacurilor de acumulare Budurleni (constituite din corpul barajului de pământ, coronamentul barajului, taluzul aval al digului, taluzul amonte protejat cu dale de beton, călugăr echipat cu două rânduri de vanete, care asigură nivelul piscicol, deversor de ape mari, echipamente hidromecanice pentru evacuarea apelor mari - sistemul de vanete și golirea de fund și grătare și dispozitive de curățare) întemeiază concluzia că acumulările de la Budurleni I, II și III sunt amenajări hidrotehnice pe care se găsesc construcții hidrotehnice și lucrări de hidroameliorații (f. 1239).
Coroborând aspectele rezultate din expertiza efectuată în cauză cu textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, instanța reține că Hotărârea nr. 645/2000 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor articolului menționat, deoarece reconstituirea dreptului de proprietate al pârâților trebuia să se subordoneze procedurii reglementate de art. 52 din HG nr. 131/1991, potrivit căruia „persoanele fizice ale căror terenuri din extravilanul localităților au trecut în proprietatea statului în mod abuziv (terenuri preluate în orice mod fără just titlu) și se găsesc incluse în diverse amenajări hidrotehnice, de hidroameliorații și de altă natură, care au solicitat sau vor solicita prin cereri reconstituirea dreptului de proprietate potrivit art. 4 din Legea nr. 1/2000, se înscriu în anexa nr. 29”. A.. (2) al aceluiași articol stipulează că „după validarea anexei nr. 29 persoanelor fizice li se reconstituie dreptul de proprietate în localitățile în care există terenuri agricole constituite ca rezervă la dispoziția comisiei locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate. În aceste situații se vor elibera titluri de proprietate în condițiile legii”.
Nu pot fi reținute aserțiunile pârâților referitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 4 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2000, potrivit cărora „pentru terenurile foștilor proprietari persoane fizice sau juridice, inclusiv cooperative piscicole sau alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin. (1), pe care s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole, …, în prezent proprietatea statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligația de a le menține destinația și, acolo unde este cazul, unitatea și funcționalitatea”. Astfel, pe de o parte, alin. (1^1) al art. 4 a fost introdus prin Legea nr. 247/2005, deci după adoptarea Hotărârii nr. 645/2000, iar, pe de altă parte, în sfera de aplicabilitate a textului invocat se înscriu terenurile pe care s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole; ori, în cauză, amenajarea piscicolă de la Budurleni a fost realizată în 1984, prin trecerea unui teren în suprafață de 137,47 ha din administrarea comunei Teaca în administrarea Unității Agroindustriale Bistrița.
Problema calificării juridice a litigiului declanșat de reclamantă a fost tranșată de instanța de recurs, care a reținut că, în speță, nu este aplicabilă procedura plângerii prevăzute de art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991, ci, respectând principiul disponibilității, instanța de fond a analizat în mod corect acțiunea civilă așa cum a fost formulată de reclamantă, conform dreptului comun în materia nulității absolute a actelor juridice, în temeiul art. 63 din același act normativ.
Aplicând dispozițiile articolului menționat, instanța reține că, potrivit art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii, actele emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 1/2000, privind reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.
Deoarece, așa cum s-a argumentat anterior, Hotărârea nr. 645/2000 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, în cauză sunt incidente prevederile art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, referitoare la nulitate absolută a actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 1/2000.
În considerarea aspectelor de fapt și de drept prezentate anterior, instanța, văzând dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 63 din Legea nr. 18/1991, raportat la art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, va admite acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, va constata nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr. 645/2000 emisă de pârâta C. Județeană Bistrița-Năsăud, cu privire la anexele nr. 32, 36 și 38 Teaca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile tardivității, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantei, ca inadmisibile.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei N. M..
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta . sediul în Bistrița, P. R., nr. 2, jud. Bistrița-Năsăud împotriva pârâților C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, p-ța P. R., nr. 1, jud. Bistrița-Năsăud, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR TEACA - cu sediul în Teaca, jud. Bistrița-Năsăud, A. V., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, B. V., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, B. C., cu domiciliul în Bistrița, .. 18, .-Năsăud, B. C., cu domiciliul în Bistrița, .. 14, ., jud. Bistrița-Năsăud, B. M., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, B. R., cu domiciliul în Târgu M., Aleea Carpați, ., jud. M., B. I., cu domiciliul în Bistrița, ., . Năsăud, B. S., cu domiciliul în Viile Tecii, nr. 243, jud. Bistrița-Năsăud, B. V., cu domiciliul în Dipșa, nr. 137, jud. Bistrița-Năsăud, B. A., B. M., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, B. I., cu domiciliul în Archiud, nr. 212, jud. Bistrița-Năsăud, B. M., cu domiciliul în Sigmir, nr. 184, jud. Bistrița-Năsăud, B. A., cu domiciliul în Bistrița, ., nr. 30, .-Năsăud, B. M., cu domiciliul în Archiud, nr. 311, jud. Bistrița-Năsăud, C. E., cu domiciliul în Reghin, ., jud. M., C. M., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, C. G., cu domiciliul în Viile Tecii, nr. 15, jud. Bistrița-Năsăud, C. I., cu domiciliul în Viile Tecii, nr. 236, jud. Bistrița-Năsăud, C. P., cu domiciliul în Archiud, nr. 267, jud. Bistrița-Năsăud, C. I., cu domiciliul în Dipșa, nr. 35, jud. Bistrița-Năsăud, C. M., cu domiciliul în Bistrița, .. 48, jud. Bistrița-Năsăud, D. M., cu domiciliul în București, sector 4, Aleea O., .. A, ., cu domiciliul în Archiud, nr. 68, jud. Bistrița-Năsăud, G. R., cu domiciliul în Bistrița, Bulevardul D., nr. 44, ., jud. Bistrița-Năsăud, H. A., cu domiciliul în Bistrița, ., nr. 6, jud. Bistrița-Năsăud, I. E., cu domiciliul în Teaca, nr. 696, jud. Bistrița-Năsăud, K. I., cu domiciliul în Bistrița, Piața Centrală, nr.4, L. I. Jr., cu domiciliul în Bistrița, Piața Centrală, nr. 4, jud. Bistrița-Năsăud, L. I., cu domiciliul în Bistrița, P-Ța Centrală, nr. 4, jud. Bistrița-Năsăud, M. M., cu domiciliul în Archiud, jud.BN, M. S. jr., M. V., ambii având domiciliul în Archiud, nr. 287, jud. Bistrița-Năsăud, M. A., cu domiciliul în T., Calea Victoriei, nr. 120, ., M. G., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, M. M., cu domiciliul în Viile Tecii, nr. 235, jud. Bistrița-Năsăud, M. M., cu domiciliul în Bistrița, .. 5, jud. Bistrița-Năsăud, M. Doinița, cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, M. Ilișca, cu domiciliul în Unirea, nr. 50, jud. Bistrița-Năsăud, M. N., cu domiciliul în Budurleni, nr. 81, jud. Bistrița-Năsăud, M. V., cu domiciliul în Bistrița, ., nr. 12, ., jud. Bistrița-Năsăud, N. M., cu domiciliul în București, sector 6, ., ., ._, P. A., cu domiciliul în Gambaș, ., jud. A., P. I. T., cu domiciliul în Unirea, nr. 56, jud. Bistrița-Năsăud, R. M., cu domiciliul în Archiud, nr. 184, jud. Bistrița-Năsăud, R. D., cu domiciliul în Archiud, nr. 311, jud. Bistrița-Năsăud, R. C., cu domiciliul în Târgu M., P-ța Teatrului, .-Năsăud, R. P., cu domiciliul în Budurleni, nr. 26, jud. Bistrița-Năsăud, S. E., cu domiciliul în Bistrița, ., .-Năsăud, S. N., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, S. M., cu domiciliul în Bistrița, Calea Moldovei, nr. 1, ., jud. Bistrița-Năsăud, S. D., cu domiciliul în Dipșa, nr. 219, jud. Bistrița-Năsăud, T. A. G., T. M., ambii cu domiciliul în B., ., ., T. Doinița, cu domiciliul în Viile Tecii, nr. 178, jud. Bistrița-Năsăud, T. I. E., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, U. A., cu domiciliul în Archiud, nr. 250, jud. Bistrița-Năsăud, V. D., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, V. P., cu domiciliul în Viile Tecii, nr. 164, jud. Bistrița-Năsăud, Z. I., cu domiciliul în Sângeorzu Nou, nr. 253, jud. Bistrița-Năsăud, A. M., B. P., B. Anișca, B. Lucreția B. V., B. C., B. O., B. Ș., B. T., B. Ș., B. V., B. G., B. M. A., B. E., B. E., B. S., B. V. S., B. P., B. S., B. S., B. V., B. V., B. I.,, B. L., B. M., B. S., C. R., C. I., C. M., C. D., C. E., C. M., C. M., C. A., C. A., D. L., D. A., D. M., F. V., F. I., F. F., G. M., G. A., G. A., G. M., G. S., G. P., H. I., H. I., H. P., H. P., Î. E., I. S., I. A., I. E., I. M., K. G., K. I., L. M., L. M., L. A., M. A., M. A., M. M., M. C., M. M., M. A.G., M. G.G., M. V., M. A., M. I. A., M. I., M. I., M. Lucreția, M. M., M. M., M. S. A., M. Ș., M. T., M. M., M. Ș., N. I., N. A., N. S., N. F. O. O., P. M., P. Letiția, P. A., P. M., P. I., P. M., P. P., P. P., P. S. M., P. S., P. V., R. L., R. M., R. (V.) A., R. A., R. A., R. D., R. F., R. I., R. I., R. I., R. L., R. P., R. T., S. I., S. M. G., S. M., S. M., S. A., S. L., S. A., S. V., S. A., S. G., S. I., S. Lucreția, S. M., S. R., T. I. S., T. L., U. V., V. A., V. P., V. I., V. M., V. M., V. U., V. I., V. V., V. V., Z. D., Z. M., toți cu domiciliul procesual ales în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, și în consecință:
Constată nulitatea absolută parțială a Hotărârii nr. 645 din data de 28.08.2000, emise de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud, cu privire la anexele 32, 36 și 38 Teaca.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 12.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. R. R. M. T.
RED/DACT
CRR/R.
05.04.2013/ 05.04.2013
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
