Acţiune în constatare. Sentința nr. 8756/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8756/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 10188/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8756/2013
Ședința publică din data de 05 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. A. S.
GREFIER: A. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâții P. I., O. I. JR., M. V., O. F., P. F., având ca obiect partaj judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cauza s-a judecat pe fond la data de 22.10.2013, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea hotărârii judecătorești s-a amânat pentru data de 29.10.2013, apoi pentru data de 05.11.2013, încheierile de ședință de la aceste termene de judecată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub numărul de mai sus, extinsă la termenul din 16.04.2013, reclamantul P. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. I., O. I. JR., M. V., O. F., P. F., F. E. și O. M., să se constate că pârâta P. I. a dobândit, prin partaj de ascendent, un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de cca. 600 mp, situat pe raza localității Tiha Bîrgăului, în locul numit „Râtul Vodenilor”, înscris în CF 1717 Tiha Bîrgăului; să se constate că pârâta P. I. a dobândit, prin edificare, un drept de proprietate asupra construcției casă de locuit din lemn, compusă din două camere și bucătărie, acoperită cu șindrilă, și anexe gospodărești, situate pe raza localității Tiha Bîrgăului, la nr. adm. 195; să se constate valabilitatea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâta P. I., în calitate de vânzătoare, și reclamant, în calitate de cumpărător, având ca obiect înstrăinarea imobilului casă și teren în suprafață de cca. 600 mp, și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act apt pentru întabulare; și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului și casei de locuit în CF, pe numele reclamantului.
În drept s-au invocat prevederile art. 111 Cod procedură civilă, art. 1294-1295 cod civil și art. 22 alin. 3 din Legea 7/1996.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-13) și s-a solicitat admiterea interogatoriului pârâților și a probei testimoniale, precum și efectuarea unei expertize topografice.
Legal citate, pârâtele O. M. și F. E. au formulat întâmpinare prin care au arătat fiecare că sunt de acord cu admiterea acțiunii introductive.
Deși au fost legal citați, pârâții P. I., O. I. jr., M. V., O. F. și P. F. nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
În speță, reclamantului i-a fost pus în vedere la termenul de judecată din 04.12.2012 să timbreze cererea, cuantumul taxei fiind stabilit de instanță în sumă de 1.870 lei și timbru judiciar de 11,3 lei. Ulterior, acesta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar care a fost soluționată de instanță la data de 15.03.2013, respectiv prin Încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu, soluția adoptată fiind de respingere ca nefondată a acesteia.
Având în vedere cele arătate anterior, în ședința publică din 04.06.2013, instanța i-a pus în vedere reclamantului să timbreze cererea la cuantumul stabilit inițial. La termenul stabilit în acest sens, reclamantul nu a timbrat cererea, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a transmis vreun înscris prin care să solicite amânarea judecării cauzei. În această situație, instanța nu poate decât să constate că cererea nu este legal timbrată.
Față de cele expuse, instanța apreciază că excepția netimbrării invocată din oficiu în cauză este întemeiată, astfel că o va admite și pe cale de consecință va anula cererea reclamantului.
Față de cele arătate și raportat la prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea pârâților de obligare a reclamantului la cheltuieli de judecată ca neîntemeiat, partea nefiind căzută în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării cererii.
Anulează ca netimbrată acțiunea având ca obiect partaj judiciar formulată de către reclamantul P. V., cu domiciliul în Tiha Bîrgăului, nr. 195, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții P. I., cu domiciliul în Tiha Bîrgăului, nr. 195, jud. Bistrița-Năsăud, O. I. JR, cu domiciliul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, M. V., O. F., ambele având domiciliul în Tiha Bîrgăului, nr. 224, jud. Bistrița-Năsăud, P. F., cu domiciliul în Tiha Bîrgăului, nr. 330, jud. Bistrița-Năsăud, O. M., cu domiciliul în comuna Tiha Bîrgăului, .. 147, jud. Bistrița-Năsăud, și F. E., cu domiciliul în comuna Săndulești, ., jud. Cluj.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. S. A. A.
RED/DACT
CAS/R.
07.11.2013
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 7712/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|