Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 5179/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică din data de 13 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. M. A.,judecător
GREFIER: P. S. C.
Pe rol fiind plângerea contravențională formulată de petentul P. V., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 de către intimata C.-SA C..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că s-a depus la dosar la data de 10.12.2013, dovada comunicării procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ /10.04.2012, de către intimată.
Instanța, față de actele dosarului, în temeiul art. 150 C.pr.civ., se socotește lămurită, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul P. V. a solicitat să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 10.04.2012 de intimata C.-SA C., exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 250 lei, precum și exonerarea de la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro.
În motivare se arată că procesul – verbal este nul și sancțiunea aplicată este netemeinică întrucât actul sancționator a fost conceput în format electronic și nu conține semnătura olografă a agentului constatator, după cum a fost completat eronat și la rubrica privind datele de identificare ale contravenientului, contrar prevederilor art. 16 și 17 din OG 2/2001. În plus, petentul susține că a avut rovinietă valabilă la data constatării contravenției.
În drept s-au invocat prevederile OG 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri: copie după procesul – verbal contestat (f. 4), copie carte identitate petent (f. 5), copie chitanță privind achitarea taxei de drum (f. 6-7) și copie certificat de înmatriculare autoturism (f. 8).
Deși a fost legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nu și-a desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale, dar a depus la dosarul cauzei înscrisuri: adresă privind necesitatea controlului metrologic legal al unor componente din cadrul sistemului SIEGMCR (f. 12, 14, 16), copie certificat calificat digital al agentului constatator (f. 13, 15, 17) și planșă fotografică efectuată cu ocazia constatării faptei contravenționale (f. 18).
Prin scriptul depus la dosarul cauzei la termenul din 17.10.2013, intimata a solicitat să se constate perimarea acțiunii pendinte. Excepția invocată a fost respinsă de instanță în ședința publică din 17.10.2013 (f. 24).
Urmare a solicitării instanței, intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri: copie după procesul – verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a actului sancționator contestat (f. 31-32).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
La data de 10.04.2012 a fost emis procesul-verbal de constatare a contravenției atacat, prin care s-a reținut în sarcina petentului că în data de 16.11.2011, ora 07,18, pe DN 17, km. 85+380m, Tiha Bârgăului, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului–verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul–verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor–verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul–verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului–verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.
Astfel, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
De asemenea, art. 34 alin. (2) din OG nr. 2/2001 prevede că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului”, dând așadar caracter administrativ proceselor–verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.
Totodată, din economia prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 455/2001, instanța reține că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.
Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentului în format electronic un proces–verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat acestuia în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Or, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor-verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.
Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 10.04.2012 de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C. ca fiind nelegal întocmit.
Având în vedere analiza efectuată de instanță cu ocazia deliberării cu privire la legalitatea procesului verbal și soluția ce urmează a fi dată, instanța nu va mai analiza restul de motive invocate.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul P. V., cu domiciliul în Bistrița Bîrgăului, nr. 159, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul C. SA – C., cu sediul în București, .. 401A sector 6,având ca obiect plângere contravențională și în consecință dispune anularea procesului–verbal de constatare a contravenției .>R12 nr._/10.04.2012 .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare pentru toate părțile.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. M. A. P. S. C.
RED./DACT
BMA/R.
08.01.2014 4 ex
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 8756/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 385/2013.... → |
|---|
