Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6264/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6264/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 14-08-2013 în dosarul nr. 4377/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6264/2013
Ședința publică din data de 14 August 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A.
GREFIER D. L.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanții S. I., S. D., în contradictoriu cu pârâții M. C. I., M. I., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru reclamanți avocat O. L., pârâtul M. I., care se identifică cu C.I. . nr._, lipsă fiind reclamanții și pârâtul M. C. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Pârâtul M. I., întrebat fiind de către instanță arată că se opune admiterii cererii.
Interpelat fiind de către instanță, reprezentatul reclamanților învederează împrejurarea că demolarea gardului este finalizată și în prezent se efectuează lucrări de reconstruire a noului gard. Arată că nu formulează alte cereri în cauză.
Pârâtul M. I. arată că nu s-a demolat gardul, nefiind vorba de nici o betonare. Arată că nu are alte solicitări în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentatul reclamanților având cuvântul pe fond solicită instanței admiterea cererii astfel cum a fost formulată în scris. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Pârâtul M. I. având cuvântul pe fond solicită instanței respingerea cererii ca fiind nefondată. Fără cheltuieli de judecată.
Față de actele existente la dosar instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanții S. I. și S. D. au solicitat să se emită o ordonanță de plată prin care să fie obligați pârâții M. C. I., M. I. și C. K. M. să sisteze orice lucrare de demolare și construire gard nou care se efectuează pe terenul proprietatea reclamanților, înscris în CF_ nr. cad. 7829/1. CF_ nr. cad. 7829/2. CF_ nr. cad. 7829/3. CF_ nr. cad 7829/4, CF_ nr. cad. 7829/5 Bistrița, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului civil nr. 10._ al Judecătoriei Bistrița având ca obiect rectificare înscriere în CF_ Bistrița nr. topo 5889/1/2, 5890/2/1/1/1, 5891/4/2/2, 5892/b/2/2, 5893/2/1/b/l, 5894/2/1/b/l/l, 5890/2/1 și grănițuire; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că reclamanți sunt proprietarii tabulari asupra terenului în suprafață de 20.000 mp înscris în CF_ nr. cad. 7829/1. CF_ nr. cad. 7829/2, CF_ nr. cad. 7829/3, CF_ nr. cad 7829/4, CF_ nr. cad. 7829/5 Bistrița, în baza sentinței civile pronunțată de către Judecătoriei Bistrița în dosar nr._, în cota actuală de 1/1, conform extraselor CF mai sus indicate, a raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie efectuată cu ocazia soluționării dosarului civil_ al Judecătoriei Bistrița.
Pârâții sunt proprietari tabulari asupra imobilului teren în suprafață de 26.300 mp, înscris în CF_ nr. topo 5889/1/2, 5890/2/1/2/2, 5891/4/2/2, 5892/6/2/2, 5893/2/1/b/l, 5894/2/1/b/l/l, 5894/2/1/b/l/l, 5890/2/1 Bistrița, imobilul teren fiind învecinat cu terenul proprietatea reclamanților pe latura de sud-vest, pe toată lungimea terenului.
Reclamanții învederează faptul că pe rolul Judecătoriei Bistrița este înregistrat dosarul civil nr. 10._ cu termen de judecată la 04.06.2013. În cadrul acestui dosar, aceștia au calitatea de pârâți, iar pârâții prezentului dosar au calitatea de reclamanți. Prin intermediul acestuia, pârâții din acest dosar solicită rectificarea înscrierii din CF_ Bistrița, nr. topo 5889/1/2. 5890/2/1/1/1, 5891/4/2/2, 5892/b/2/2, 5893/2/1/b/l, 5894/2/1/b/l/l, 5890/2/1, în suprafață de 26.300 mp, în sensul „modificării schiței care a stat la baza înscrierii în CF a dreptului de proprietate - pe latura de sud, schimbarea vecinătăților, în loc de Dobritan A. și canal, cum s-a menționat, să se menționeze doar Dobritan A., astfel cum se consemnează în schița de punere în posesie care a stat la baza emiterii T.P. 6675, precum și grănițuirea imobilului proprietatea reclamanților de terenurile pârâților M. și S.".
În privința dosarului mai sus menționat, instanța a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză de către expert P. V. având ca obiect grănițuirea imobilelor terenuri proprietatea părților prezentului dosar, precum și al pârâților M. P. și soția M. M.. Raportul de expertiză fiind întocmit și depus de către expert, dar din cauza unor inadvertențe ale acestuia instanța a încuviințat efectuarea unei completări a raportului de expertiză de către același expert tehnic judiciar la termenul de judecată din 20.03.2013, totuși nici până în prezent completarea solicitată nu a fost efectuată. Rezultă așadar că problematica stabilirii metei dintre proprietățile tuturor părților implicate în dosarul civil 10._ este departe de a fi tranșată în mod definitiv și irevocabil având în vedere și faptul că prima instanță, Judecătoria Bistrița, nici nu a pronunțat o sentință. Linia de meta nefiind stabilită în favoarea unei părți sau a alteia, aceasta fiind încă una de natură litigioasă care poate fi soluționată doar printr-o soluție definitivă și irevocabilă.
În cursul acestei luni, pârâții au început să demoleze gardul existent care delimitează proprietățile părților (gard edificat de către reclamanți imediat după cumpărarea terenului lor) pe toată lungimea proprietății, pe latura sud-vest, și să construiască unul nou care este poziționat pe proprietatea tabulară a reclamanților, încălcând astfel dreptul lor de proprietate (acest lucru putându-se observa cu claritate din cuprinsul planșelor fotografice anexate).
Potrivit art. 996 al. 1 Cod procedură civilă, „instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păbugi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări". Textul de lege stabilește două din condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, anume urgența și caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale, precum și că, din această din urmă condiție, decurge o a treia, anume că prin măsura luată să nu se prejudicieze fondul.
Reclamanții consideră că în cauză sunt îndeplinite toate aceste condiții prevăzute de art. 996 Cod procedură civilă. Astfel, urgența constă în primejdia unui prejudiciu ireparabil, prin desființarea gradului existent și amplasarea unuia nou în curs de edificare de către pârâți pe proprietatea acestora. Prin aceasta li se aduce atingere dreptului lor de proprietate, drept de proprietate cu privire la întreg terenul de 20.000 mp, nu doar la o parte. Dreptul de proprietate fiind un drept fundamental și inviolabil, aparat prin Constituție. Mai mult, lucrările se execută fără autorizație de construire, prin urmare cererea reclamanților pentru sistare lucrări de construcție îndeplinește această primă condiție.
Caracterul provizoriu al măsurii solicitate pe calea ordonanței rezulta atât din natura măsurii pe care instanța urmează să o dispună (sistare lucrări), cât și din cuprinsul ordonanței, prin intermediul căreia se solicită ca măsura să fie luată până la soluționarea dosarului civil nr. 10._ al Judecătoriei Bistrița.
În privința neprejudicierii fondului, instanța va face un examen sumar al cauzei, legea dându-i dreptul să „pipăie fondul”, pentru a vedea de partea cui este aparența acestui drept. Împrejurarea că dreptul este litigios nu împiedică pronunțarea ordonanței, întrucât aparența de drept este suficientă pentru ca instanța să ordone o măsură urgentă și vremelnică, urmând ca problema existenței sau inexistenșei dreptului să se rezolve pe calea procedurii de drept comun. Astfel, reclamanții consideră că singura posibilitate în rezolvarea acestui litigiu este promovarea prezentei acțiuni, urgența impunând obligarea pârâților la sistarea lucrărilor de construcție.
În drept s-au invocat prevederile art. 996 și urm, 451 și urm. Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 8-35) și s-a solicitat admiterea interogatoriului pârâților, efectuarea unei cercetări locale și acvirarea dosarului civil nr. 10._ al Judecătoriei Bistrița.
Legal citat, pârâtul M. C. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea acțiunii formulate ca fiind nefondată.
În motivare se arată că pârâții sunt proprietarii terenului în suprafață de_ mp, înscris în CF51052 nr. topo 5889/1/2, 5890/2/1/1, 5891/4/2/2, 5892/b/2/2, 5893/2/l/b/l, 5894/2/1/b/l/l, 5890/2/1 în Bistrița, imobil de teren învecinat cu terenul reclamanților pe toată lungimea. De asemenea, aceștia sunt în proces cu reclamanții, proces înregistrat sub numărul_/190/2009, proces deschis de către pârâți tocmai pentru a delimita clar granița dintre cele două proprietăți, în urma unor nesfârșite șicanări la care au fost supuși de către reclamantul S. I., care ar revendica o parte din terenul lor ca fiind al său. La acest dosar a fost depusă o expertiză de către expertul P. V., urmând a se lămuri unele aspecte printr-un raport de completare solicitat de instanță, completarea nefiind încă depusă, una dintre cauze fiind și refuzul sistematic al reclamantului S. I. de a plăti partea sa din onorariul expert stabilit de către instanță.
În fapt, pârâții susțin că gardul provizoriu ce separă cele două proprietăți a fost construit de către aceștia în anul 2004 și nu de către reclamantul S. I., pentru a evita depozitarea de gunoaie și moloz de către reclamant pe terenul lor. Linia de graniță dintre cele două proprietăți este dreaptă, gardul edificat fiind unul provizoriu din stâlpi de lemn și câteva fire de sârmă ghimpată, în afară de o zonă de la șoseaua de centură de aprox. 10-15 m și o zonă de la calea ferată tot de 10-15m în care au pus stâlpi provizorii de beton, după cum se vede și în fotografiile atașate de reclamant. În timp, stâlpii de lemn montați în anul 2004 s-au degradat, alții au fost rupți intenționat, așa că pârâții au reparat gardul prin introducerea în găurile foștilor stâlpi de lemn a câtorva stâlpi de metal, pentru a se vedea în mod clar linia existentă de graniță și a-l împiedica pe reclamantul S. I. să mai depoziteze moloz și alte gunoaie pe terenul pârâților, se pot vedea destul de ușor urmele lăsate de o astfel de grămada de moloz în zona dinspre șoseaua de centură chiar în fotografiile atașate de către reclamant. Altfel, unul dintre stâlpii de curent de lemn situați pe proprietatea reclamanților a fost recent scos de pe aliniamentul normal și montat în interiorul terenului pârâtului, o altă șicanare a reclamanților.
În concluzie, după cum arată de altfel și fotografiile atașate de reclamanți, pârâții au introdus pe vechiul aliniament și în vechile gropi ale stâlpilor de lemn câțiva stâlpi de metal care să nu poată fi rupți cu ușurință voluntar sau nu de către reclamant și care să-l împiedice a mai depozita diferite lucruri pe terenul acestora, până la stabilirea definitivă de către instanță a liniei de graniță între cele două proprietăți, urmând ca după aceea să se edifice un gard definitiv. Cu alte cuvinte, pârâții nu au demolat gardul existent între cele două proprietatea așa cum susțin reclamanții, ci doar au înlocuit stâlpii de lemn rupți cu unii provizorii de metal, lucru care este ușor verificabil atât din fotografiile atașate de către reclamanți cât și în mod mai precis din consultarea expertizei efectuate în anul 2010 de către expertul P. V. în care este precizată foarte clar starea de fapt și limitele între cele două proprietăți, cum știu foarte bine și reclamanții.
Astfel, pârâții consideră că urgența, constând în primejdia unui prejudiciu ireparabil, nu este îndeplinită, deoarece aceștia nu au făcut decât să înlocuiască câțiva stâlpi de gard deteriorați dintr-un gard provizoriu deja existent, respectând întocmai vechiul aliniament, după cum se poate vedea în fotografiile reclamanților, sau se poate verifica din expertiza tehnică a expertului P. V., așa că, în niciun caz, nu încalcă dreptul de proprietate al reclamanților. Gardul este oricum provizoriu și va fi înlocuit cu unul definitiv atunci când instanța se va pronunța în procesul avut cu reclamanții, nr. dosar_/190/2009.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 46-47).
Deși au fost legal citați, pârâții M. I. și C. K. M. nu au formulat întâmpinare.
Prin scriptul depus la dosarul cauzei la termenul din 12.06.2013, reclamanții au formulat cerere de renunțare la judecată față de pârâta C. K. M., întemeiată din punct de vedere formal pe prevederile art. 406 Cod procedură civilă.
În motivare se arată că, ulterior demarării ordonanței președințiale, reclamanții au aflat că lucrările de demolare și edificare au fost realizate doar de către pârâții M..
Prin încheierea pronunțată la data de 12.06.2013 instanța a luat act de renunțarea reclamanților la judecată față de pârâta C. K. M..
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 54-55).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 996 din Noul Cod de procedură civilă instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Astfel, pentru pronunțarea ordonanței președințiale este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: aparența de drept să fie în favoarea reclamantului, urgența și vremelnicia măsurii.
Analizând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru pronunțarea ordonanței președințiale instanța reține că reclamanții au invocat efectuarea de către pârâți a unor lucrări de desființare gard existent între proprietatea reclamanților și proprietatea pârâților și construire gard nou pe terenul proprietatea reclamanților, înscris în CF_ nr. cad. 7829/1, CF_ nr. cad. 7829/2, CF_ nr. cad. 7829/3, CF_ nr. cad 7829/4, CF_ nr. cad. 7829/5 Bistrița, încălcându-se astfel dreptul de proprietate al reclamanților. Pârâtul M. C. I. a recunoscut efectuarea unor lucrări la gard, lucrări care au constat însă în înlocuirea unor stâlpi de lemn cu stâlpi de metal iar nu în desființarea gardului vechi și construirea unui nou gard. Fotografiile depuse la dosar de către reclamanți și pârâtul M. C. I., necontestate, relevă faptul că în prezent nu se efectuează lucrări de demolare sau construire gard, gardul fiind edificat deja între cele două proprietăți, din stâlpi de beton și metal. Având în vedere faptul că din actele dosarului rezultă că în prezent nu se efectuează lucrări de demolare sau construire, lucrările la gard fiind finalizate, instanța constată că în speță nu este îndeplinită condiția urgenței. De altfel reclamanții nu au probat în prezentul dosar nici aparența dreptului, nefiind probate efectuarea lucrărilor de demolare și construire gard nou cu schimbarea amplasamentului gardului, ori, potrivit art. 249 Cod pr. civ., cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
Având în vedere faptul că pentru luarea unor măsuri pe cale de ordonanță președințială este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 996 din Noul Cod de procedură civilă și faptul că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiția urgenței și condiția aparenței de drept în favoarea reclamanților, instanța va respinge cererea de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanții S. I. și S. D., ambii având domiciliul în Bistrița, .. 28, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții M. I., cu domiciliul în Bistrița, Calea Moldovei, nr. 2, ., jud. Bistrița-Năsăud și M. C. I., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud.
Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.08.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Jîrghiuță A. D. L.
RED/DACT
JA/R.
21.08.2013
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 4091/2013.... | Pretenţii. Încheierea nr. 3480/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
---|