Plângere contravenţională. Sentința nr. 4415/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4415/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 13960/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 4415/2013
Ședința publică din data de 27 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. O. D., Judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta H. E. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 07. 12. 2012 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:.
Instanța constată că petenta nu a indicat numele și adresele martorilor de care se prevalează în motivele plângerii.
Față de actele de la dosar, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că prin plângerea contravențională înregistrată la data de 11. 12. 2012 pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petenta H. E. a solicitat să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 07. 12. 2012 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD.
În motivare se arată că petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 280 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere cat. B, pentru faptul că, la data de 07. 12. 2012, ora 7:00 dimineața, în timp ce se îndrepta spre serviciu, pe . cu . de mers în spre ., a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, fără a acorda prioritate de trecere unui pieton care s-a angajat s-ă traverseze . realitate, petenta nu se consideră vinovată de săvârșirea faptei, într-adevăr în momentul în care era cu autoturismul pe trecerea de pietoni, pe banda a II-a a apărut un pieton care traversa . din stânga acesteia, adică de pe contrasens, iar ea era blocată exact pe trecerea de pietoni din cauza ambuteiajului creat în trafic, neputând nici avansa nici da în spate pentru a nu obstrucționa calea acestui pieton în traversarea străzii. La ora aceea, era singurul pieton care era în preajma acelei intersecții, ori petenta nu putea să-i acorde prioritate acestui pieton, din moment ce era la rându-i pe trecerea de pietoni, asta ar fi însemnat ca coloana de mașini staționată, pentru acordarea priorității de trecere la sensul giratoriu din această intersecție să dea înapoi. Cele menționate de petentă trebuie dovedite cu martori, având în vedere dispozițiile legale în materie, proba acestui fapt trebuie făcută de organul de Politie, căruia îi incumbă sarcina probei, conform practicii interne și jurisprudenței CEDO - Decizia Civilă nr. 1771/02. 06. 2011 a Tribunalului București în dosarul nr._/299/CV/2010 .
Astfel, petenta solicită audierea în calitate de martor a pietonului, care traversa . agentul constatator că nu i-a acordat prioritate de trecere în calitate de pieton, în condițiile în care ea a fost surprinsă pe trecerea de pietoni de acesta, în împrejurările pe care le-a descris mai sus, pentru a confirma/infirma cele spuse de aceasta, inexistența faptei descrise de agent, motiv pentru care cer admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție menționat supra.
În cazul în care instanța nu va avea în vedere motivele invocate de petentă, fiind la prima abatere de acest gen, aceasta arată că a avut o conduită corectă până în prezent (acest lucru poate fi probat prin depunerea la dosarul cauzei a unui cazier rutier), astfel că i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, în speță avertismentul. Chiar și textul legal - art. 21 alin. (3), din O.G. nr. 2/2001, impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu "gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal". Astfel, având în vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma faptei (nu s-a produs nici un accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii), precum și circumstanțele personale ale contravenientului (buna conduita a petentei și lipsa oricăror abateri de acest gen ale acesteia, anterioare faptei respective), consideră că se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În drept s-au invocat prevederile OG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și Codul de procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 5-6 dosar).
Plângerea contravențională este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției ca legal și temeinic.
În motivare se arată că, prin procesul-verbal atacat, petenta a fost sancționată conform art. 100 alin. (3) litera „b" din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 07. 12. 2012 la ora 07,00 a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe Bulevardul Republicii din Bistrița și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii, prin loc semnalizat cu indicator rutier și marcaj. Petenta a fost prezentă la întocmirea procesului-verbal, pe care l-a semnat fără obiecțiuni.
Intimatul consideră că plângerea contravențională este neîntemeiată întrucât fapta a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, conform art. 109 alin. (1) din OUG nr. 195/2002. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ căruia i se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția de legalitate și temeinicie, consacrată în practica judiciară internă. În același sens, pronunțându-se cu privire la excepția de neconstituționalitate a unor articole ale OUG nr. 195/2002R, Curtea constituțională a stabilit, în Decizia nr. 796/03. 07. 2008 publicată în M. Of. nr. 571/29. 07. 2008: „faptul că, potrivit art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancțiuni contravenționale se aplică de polițistul rutier dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, așa cum a fost reglementată de legiuitor ". Voința legiuitorului este fără dubiu de a se constata contravențiile în mod direct de către agentul constatator, excepțiile reprezentând cazuri particulare în care faptele trebuie să fie constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice, cum sunt cele privind viteza de deplasare ori conducerea sub influența unor substanțe, fiind expres prevăzute.
Procesul-verbal de contravenție nu este doar un „act de acuzare"", asemănător rechizitoriului, ci și un mijloc de probă, forța probantă a proceselor-verbale fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, instanțele având însă obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. Textul art. 34 al. l din OG nr. 2/2001, permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, din moment ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție. Fără a stabili și vinovăția persoanei sancționate, procesul-verbal dovedește o situație de fapt, care a dus la încheierea acestuia și care conduce în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis că faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare.
Cu privire la constatarea faptei de către un agent abilitat și menținerea sancțiunii aplicate în lipsa probei contrare, Curtea s-a pronunțat în Hotărârea dată în cazul Janosevic contra Suediei, dar și la Hotărârea în cazul Blum împotriva Austriei, (2005). Constatarea directă a agentului constatator este confirmată de lipsa obiecțiunilor petentei. În cazul în care petenta nu ar fi recunoscut fapta ori ar fi avut de formulat obiecțiuni, avea posibilitatea de a-și consemna poziția în procesul-verbal și de a insera orice obiecțiuni ar fi avut.
Din raportul agentului constatator rezultă că pietonul, fiind angajat în traversarea străzii în mod regulamentar, se afla pe banda I de deplasare iar petenta și-a continuat deplasarea pe banda a II-a a aceluiași sens de deplasare, deci nu pe sensul opus. Norma obligă la acordarea priorității pietonilor angajați în traversarea regulamentară aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, indiferent de banda pe care se află - atunci când drumul public are mai multe benzi de deplasare pe un sens, trebuie să se acorde prioritate de trecere și pietonilor aflați pe altă bandă a aceluiași sens de deplasare cu autovehiculul, care se deplasează spre banda pe care se află autovehiculul. învederăm că neacordarea priorității de trecere pietonilor care aveau acest drept, inclusiv prin continuarea deplasării pa banda din fața pietonilor angajați în traversarea străzii a la numeroase situații în care pietonii au fost acroșați și accidentați, în evidențele Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud fiind înregistrate în anul 2012 un număr de 29 de accidente produse în acest mod, în urma cărora 3 persoane au decedat, 11 au fost rănite grav și 15 au suferit răni ușoare. Sancțiunile aplicate pentru neacordarea priorității pietonilor urmăresc responsabilizarea conducătorilor auto în vederea adoptării unei conduite preventive și legale, pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse în urma faptelor de felul celei din speța de față, fapta fiind una cu un pericol social ridicat.
În drept s-au invocat prevederile art. 100 alin. (3) litera „b" din OUG nr. 195/2002 republicată.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 14-15 dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat în data de 07. 12. 2012 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, petenta a fost sancționată conform art. art. 100 alin. (3) litera „b" din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 07. 12. 2012 la ora 07,00 a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe Bulevardul Republicii din Bistrița și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii, prin loc semnalizat cu indicator rutier și marcaj.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul(cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petenta, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.
Pe de altă parte, instanța reține că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.
În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma actualizată potrivit căruia: ”Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal”.
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însa, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s - au statuat o . criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul “lipsei de antecedență contravențională”, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc. În cauză, o atare dovadă de clemență, în raport și de antecedentele contravenționale ale petentului, instanța o apreciază ca nejustificată, agentul constatator procedând la o corectă individualizare a sancțiunii.
În speța pendinte, contestatoarea nu a fost în măsură să răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator prin dovedirea unei alte stări de fapt față de cea consemnată în actul constatator, așa cum rezultă din coroborarea probatoriului administrat în cauză (filele 14-15 dosar) cu susținerile petentei. De reținut este și principiul care guvernează dreptul român potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem).
Având în vedere principiul în conformitate cu care nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, coroborat cu probele de la dosar, văzând că starea de fapt reținută de către organul constatator nu a fost răsturnată în cauză, petenta nedovedindu-și în niciun mod susținerea, simpla afirmație neputând avea nicio valoare juridică, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca fiind nefondată.
În considerarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca fiind nefondată plângerea contravențională formulată de către petenta H. E., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, întocmit la data de 07. 12. 2012, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27. 05. 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. O. D. B. C. I.
Red./Dact.
COD/R.
19. 06. 2013/4 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 437/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5776/2013.... → |
|---|
