Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 6319/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 6._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică din data de 13 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. I. F., judecător
GREFIER: B. M.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta .. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 08.05.2012 de reprezentanții intimatei A.J.O.F.M. BISTRIȚA-NĂSĂUD.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier C. C. pentru intimată, lipsă fiind reprezentantul petentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța, pune în discuție excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea contravențională.
Reprezentanta intimatei arată că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea contravențională, pe fond solicită respingerea plângerii contravenționale, contravenția fiind una continuă fapta s-a consumat în momentul constatării contravenției și întocmirii procesului verbal.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta .. a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 08.05.2012 de reprezentanții intimatei A.J.O.F.M. BISTRIȚA-NĂSĂUD iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Petenta solicită repunerea în termenul de contestare a sancțiunii, prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001, întrucât procesul verbal de constatare nu a fost comunicat conform normelor legale prevăzute de OG nr. 2/2001, fiind comunicat greșit prin afișare la sediul organului care a aplicat sancțiunea, în temeiul art. 44 alin. 22-3 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în ziua aplicării sancțiunii. Legea nr. 76/2002 în baza căreia a fost sancționată petenta prevede expres că dispozițiile cuprinse în aceasta, se completează cu O.G. 2/2001, nicidecum cu O.G. 92/2003, mai ales că nu se află în fața unui act administrativ fiscal, (art. 44 alin 1 din OG 92/2003. Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. Chiar în condițiile în care ar considera că pot fi aplicabile prevederile codului de procedură fiscală, exclusiv cu privire la comunicarea actelor, arată că aceste prevederi se aplică în ordinea prevăzută la alin. 2 -21, respectiv prima dată se comunică prin luare la cunoștință sub semnătură sau prin poștă, iar dacă plicul se întoarce, comunicarea se consideră îndeplinită prin afișare la sediul instituției, concomitent cu publicarea pe site-ul Agenției Naționale De Administrare Fiscală .
Consideră că procesul verbal trebuia comunicat conform prevederilor art. 25, alin. 1, art. 26-27 din OG nr. 2/2001, prin afișare la sediul contravenientului, iar afișarea să fie consemnată de prezența unui martor, sens în care solicită audierea în calitate de martor a d-nei P. F. din Bistrița, .. 17, CNP_, care să confirme sau să infirme dovada comunicării procesului-verbal.
Pe fondul cauzei arată că, în urma unui control, în baza de date a A. efectuat de M. C. din cadrul A. BN, în data de 08.05.2012, s-a constatat că societatea petentă nu a depus o declarația aferentă lunii 01/2010 prevăzută de art. 21 din Legea nr. 76/2002, iar în urma constatării a fost sancționată contravențional cu suma de 5.000 lei .
Având în vedere data săvârșirii faptei contravenționale, coroborat cu data încheierii procesului-verbal, la o distanță de peste 2 ani, petenta invocă prescripția aplicării sancțiunii, prevăzute de art. 13 alin 1 din OG nr. 2/2002 (aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei).
Petenta precizează că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută și datorită faptului că nu i s-a dat posibilitatea achitării a 1/2 din minimul amenzii prevăzut în actul normativ sancționator, așa cum este menționat acesta în art. 28 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Petenta își recunoaște fapta, arătând că și-a îndeplinit obligația depunerii declarației pe luna ianuarie 2010, însă consideră că a fost văduvită de posibilitatea achitării 1/2 din amendă. Având în vedere că înștiințările cu privire la obligațiile declarative nu au ajuns la sediul său, arată că temeinicia procesul-verbal este pusă sub semnul întrebării, iar această eroare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat.
În motivarea petitului subsidiar, arată că sancțiunea aplicată este disproporționată în raport cu gradul redus de pericol social concret al faptei săvârșite.
În drept invocă dispozițiile OG nr. 2/2001, C. și Legea nr. 76/2002 .
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-9).
În data de 01.08.2013, intimata a formulat întâmpinare prin care, față de cererea de repunere în termen și plângerea contravenționala formulată, invocă excepția tardivității formulării plângerii contravenționale împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 08.05.2012, solicită respingerea cererii de repunere în termen și plângerea contravenționala formulate de petenta, ca tardive, nelegale și netemeinice; solicită menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 08.05.2012 înregistrat la A. BN sub nr. 2931 din 08.05.2012 ca temeinic și legal și a sancțiunii minime aplicate.
Față de excepția tardivității formulării plângerii contravenționale împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 08.05.2012 întocmit de A. BN menționează că în conformitate cu prevederile art.31 alin. l din OG nr.2/2001 "împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia ".
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor menționat petenta a fost sancționată cu amenda de 5000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale imperative conform art.113 lit. c) din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de munca, adică nedepunerea declarației lunare a evidentei nominale a asiguraților și a obligațiilor de plata la bugetul asigurărilor pentru șomaj aferenta luni ianuarie 2010, prevăzuta de art. 21 din Legea 76/2002.
În acest sens menționează că petenta a fost notificată cu confirmare de primire, conform adresei nr. 8201 din 06.12.2011, întrucât nu a depus declarația aferenta lunii ianuarie 2010 declarație care trebuia depusă până la data de 25.02.2010. Plicul a fost returnat la A. B-N cu mențiunea "destinatar lipsa domiciliu", ceea ce conform poștei înseamnă ca angajatorul nu a fost găsit și i-a fost lăsat un aviz sa se prezinte la poștă să-și ridice corespondenta, fapt care nu s-a întâmplat. Petenta a mai fost notificata și a doua oara prin adresa nr. 2272 din 09.04.2012 tot cu confirmare de primire, dar și de aceasta data adresa a fost returnată în aceleași condiții ca și prima. Prin cea de a doua scrisoare angajatorului i s-a atras din nou atenția ca are obligația legala de a depune declarația lipsa până în data de 25.04.2012.
În data de 08.05.2012, s-a întocmit Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ înregistrat la A. BN sub nr. 2931 din 08.05.2012, în prezenta martorei P. F., care în anul 2010 avea ca sarcina de serviciu sa gestioneze declarațiile prevăzute la art.21 din Legea 76/2002. La data aplicării sancțiunii declarația aferenta lunii ianuarie 2010 nu era depusă deci fapta săvârșita era una continua, și menționează că declarația a fost depusa abia după 3 ani și anume în data de 17.01.2013 și înregistrată sub nr. 49. În acest termen de 3 ani petenta a persistat în încălcarea obligației legale, întrucât încălcarea obligației a încetat abia în data de 17.01.2013, dată la care a încetat și săvârșirea faptei. Art. 13 alin. 2 din OG 2/2001 prevede expres "...Contravenția este continua în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp".
Mai arată că, petenta prin reprezentanții săi legali a avut cunoștință de existența procesului verbal de contravenție, întrucât a consimțit să achite o parte din amendă și anume: în data de 10.12.2012 a achitat 10 lei cu chitanța nr. 2988, în data de 17.01.2013 a achitat 20 de lei cu chitanța nr.3003, iar în data de 13.05.2013 a achitat suma de 10 lei cu chitanța nr.3125. Daca petenta nu a luat cunoștința de existența procesului verbal în urma afișării la sediul intimatei sau pe pagina de internet atunci cu siguranța a luat cunoștința în data de 10.12.2012 când a efectuat prima plata voluntară a amenzii, ca act voluntar de plata și de recunoaștere a acesteia, dată de la care curge termenul de 15 zile de formulare a plângerii.
Pe fondul cauzei arată că procesul-verbal împotriva căruia s-a depus plângerea a fost comunicat angajatorului prin publicitate, în temeiul art.44,alin.(2A2) și alin.(3) din OG 92/2003 - privind Codul de Procedura Fiscala, prin afișare sub nr. 2933 din 08.05.2012, concomitent la sediul A. B-N și pe pagina de internet a A. B-N, întrucât contestatorul a refuzat în mod intenționat corespondența (dovada sunt cele doua notificări returnate). Prima notificare privind reglementarea situației a fost comunicata angajatorului petent în data de 06.12.2011, iar sancțiunea a fost aplicata abia în data de 08.05.2012. Procesul verbal trebuia comunicat printr-o procedură cât mai urgentă deoarece expira termenul acordat de Curtea de Conturi.
Menționează totodată că angajatorul a fost sancționat în urma unei acțiuni de control a Curții de Conturi a jud. Bistrița-Năsăud, prin care s-a constatat ca exista suspiciunea ca un număr considerabil de angajatori din județul B-N nu au depus pentru anul 2010 declarațiile prevăzute la art.21 din Legea 76/2002. Printr-o decizie a Curții de Conturi a jud. B-N s-a dispus față de conducerea A. B-N "aplicarea sancțiunilor contravenționale” pentru angajatori care nu au depus declarația menționata termen de aplicare a sancțiunilor fiind 31.01.2012, termen prelungit la solicitarea A. B-N, până la 31.05.2012. Procedura de aplicare a sancțiunilor fiind foarte greoaie și fiind vorba de foarte mulți angajatori, iar în speța angajatorul nerăspunzând la cele 2 notificări comunicate în vederea remedierii situației (depunerii declarației), A. BN a procedat conform prevederilor legale în vigoare întrucât termenul acordat de Curte expira în data de 31.05.2012, iar angajatorul nu era de găsit la sediul declarant oficial sub nici o formă.
Menționează că majoritatea angajatorilor care și-au remediat situația au răspuns notificărilor s-au prezentat la A. B-N si-au depus declarațiile lipsa, au fost sancționați cu avertisment, însa față de petentă s-a aplicat amenda deoarece situația nu a fost remediata și declarația nu a fost depusa decât în data de 17.01.2013 la aproximativ un an de la data aplicării amenzii. Petenta a procedat la achitarea amenzii fără a intra în legalitate. Lipsa de interes de care a dat dovada contestatorul prin refuzul de a ridica corespondenta reiese clar din cele menționate. Deși contravenția este una continua întrucât încălcarea obligației legale durează în timp amenda aplicata a fost minima și nu maxima prin prisma prevederilor art. l14 litera b) din Legea 76/2002.
Față de solicitarea petentei privind audierea în calitate de martor a d-nei P. F. intimata solicită respingerea acestei cereri, întrucât este irelevanta pentru soluționarea litigiului. Astfel, arată că d-na P. F. nu face parte din C. control măsuri active (care a aplicat sancțiunea), ci în anul 2010 avea ca sarcina de serviciu sa gestioneze declarațiile prevăzute la art.21 din Legea 76/2002.
Intimata consideră mai mult decât suficientă această probă în dovedirea depunerii declarației după 3 ani de la data expirării termenului legal de depunere. Întrucât declarațiile se depuneau tot în format electronic, iar angajatorii primeau un număr de înregistrare este în sarcina petentei sa demonstreze contrariul adică ca a depus declarația în termen. Comunicarea procesului verbal o poate dovedi și petenta care a consimțit la achitarea amenzii prin prisma faptului că a luat la cunoștință despre existența acestuia cel mai târziu în data de 10.12.2012, dată la care a efectuat primul act de plată voluntară.
Menționează că la data aplicării sancțiunii adică în mai 2012, declarația nu era depusă deci săvârșirea faptei nu încetase, declarația a fost depusa în ianuarie 2013, iar organul de control a fost foarte indulgent și a aplicat sancțiunea minima deși fapta are circumstanțe agravante.
În drept, invocă dispozițiile din Legea nr. 76/2002, Ordinul președintelui ANOFM nr. 279/2004, OG nr.2/2001 și OG 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 22-31).
În ședința publică din data de 08.11.2013, instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată prin întâmpinare, și a respins ca fiind lipsită de obiect cererea de repunere în termenul de a formula plângerea, reținând faptul că procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 08.05.2012 de reprezentanții intimatei A.J.O.F.M. BISTRIȚA-NĂSĂUD, nu a fost comunicat petentei conform legii și termenul de formulare a plângerii curge de la data comunicării. Pentru a da această soluție instanța a reținut în esență că în conformitate cu art. 27 din OG 2/2001 „comunicarea procesului-verbal de contravenție se face „prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului” iar comunicarea procesului verbal prin „afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”, așa cum a decisși Înalta Curte de Casația și Justiție prin Decizia 10/2013 pronunțată în recurs în interesul legii. Procesul verbal de contravenție contestat în cauză nu a fost comunicat petentei prin nici una din modalitățile prevăzute de textul de lege sus citat ci a fost „comunicat prin publicitate”, prin afișare la sediu A.J.O.F.M. Bistrița și pe pagina de internet a A.J.O.F.M., conform art. 44 alin. 2 indice 2 din OG 92/2003. Însă această modalitate de comunicare nu este aplicabilă proceselor verbale de contravenție ci actelor administrativ fiscale, după cum rezultă textul legal invocat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 08.05.2012 de către intimata AGENȚIA PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ A JUDEȚULUI Bistrița-Năsăud, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 113 lit. c din Legea 76/2002, reținându-se că în data de 08.05.2012 s-a constatat în baza de date a A.J.O.F.M. Bistrița-Năsăud, că societatea petentă în calitate de angajator nu a depus declarația aferentă lunii ianuarie 2010, prevăzută de art. 21 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Conform art. 248 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
În materie contravențională prescripția dreptului de a aplica amenda reprezintă o cauză care înlătură răspunderea pentru fapta săvârșită, astfel încât aplicarea sancțiunii contravenționale în ipoteza în care intervenise prescripția răspunderii contravenționale, atrage nulitatea procesului – verbal de constatare a contravenției. Pentru aceasta instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului de a aplica sancțiunea contravențională, invocată de petentă prin plângere.
Art. 13 (1) din O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor, prevede că „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”. (2) În cazul contravențiilor continue termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.”
Petenta a fost sancționată la data de 8 mai 2012 pentru nerespectarea unei obligații pe care trebuia să o aducă la îndeplinire în luna ianuarie 2010, așa cum se prevede în procesul verbal de contravenție atacat. Contravenția reținută în sarcina petentei este însă o contravenție continuă, deoarece încălcarea obligației legale a durat până la data constatării contravenției. Ori în conformitate cu prevederile art. 13 alin. 2, în cazul contravențiilor continue prescripția dreptului de a aplica sancțiunea contravențională curge de la data constatării faptei (în cauză contravenția fiind constată la data de 8 mai 2012, dată la care a fost aplicată și sancțiunea contravențională).
Pentru aceste considerente instanța va respinge excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea contravențională.
Pe fondul cauzei instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanța de judecată din oficiu. Procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Instanța constată că, fiind vorba de un act juridic legal întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor stabilite expres în acest sens de lege, procesul-verbal de constatare a contravenției, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție este relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 Cod de procedură civilă, trebuie să solicite instanței încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Potrivit art. 21 din Legea 76/2002 „angajatorii la care își desfășoară activitatea persoanele prevăzute la art. 19 sunt obligați să depună Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, prevăzută de lege, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.” Iar potrivit art. 113 lit. c (forma în vigoare la data întocmirii procesului verbal), „constituie contravenție nedepunerea lunară a declarației prevăzute la art. 21”.
Prin plângerea formulată petenta a recunoscut faptul că a depus declarația prevăzută la art. 21 din Legea 76/2002, pentru luna ianuarie 2010, doar la data de 17.01.2013, fapt ce rezultă și din înscrisul aflat la fila 22 dosar.
Astfel, având în vedere probele administrate în cauză care se coroborează cu mențiunile agentului constatator, precum și cu atitudinea de recunoaștere a petentei, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară și că a fost legal și temeinic încheiat.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Astfel, în temeiul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța are posibilitatea de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, ceea ce implică aprecierea asupra legalității și cuantumului sancțiunii aplicate, care trebuie corelate cu gradul de pericol social al faptei.
În acest sens, instanța are în vedere atitudinea petentei de recunoaștere a faptei, împrejurările în care aceasta a avut loc, faptul că petenta a intrat ulterior în legalitate prin depunerea declarației și apreciază că sancțiunea avertisment este suficientă pentru a-și atinge scopul legal, motiv pentru care, în baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentă și, în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, va dispune înlocuirea sancțiunea amenzii, în valoare de 5.000 lei aplicată prin acesta petentei, cu sancțiunea „avertisment” atrăgându-i atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta pe viitor dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, plângerea contravențională, formulată de petenta .., cu sediul în Bistrița, str. ., ., înmatriculată la ORCT BN sub nr. J_, CUI._, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 08.05.2012 de reprezentanții intimatei AGENȚIA PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ A JUDEȚULUI Bistrița-Năsăud, cu sediul in municipiul Bistrița, .-4, CUI_, jud. Bistrița-Năsăud.
Modifică procesul verbal de contravenție amintit mai sus, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii, în valoare de 5.000 lei aplicată prin acesta petentei, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând petentei atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea contravențională.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 13 decembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. I. F. B. M.
RED/DACT
M./MFI
03.02.2014
2ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5776/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 336/2013.... → |
|---|
