Plângere contravenţională. Sentința nr. 468/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 468/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 12024/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 468/2013
Ședința publică din data de 22 Ianuarie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: B. M. A., judecător
GREFIER: P. S. C.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul A. C. - V., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/25.09.2012, încheiat de intimata C. SA – C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima strigare a cauzei cât și la a doua strigare, în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În procedura verificării competenței instituită prin prevederile art.159¹ C.pr.civ., instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în soluționarea cauzei, în raport de prevederile art. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 32 al.2 din OG nr. 2/2001.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că s-a depus la data de 17.12.2012, cerere de judecare a cauzei în lipsă și înscrisuri din partea intimatei.
Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, probă pe care o constată administrată, constată încheiată faza probatorie, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, se socotește lămurită, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul A. C. – V. a solicitat anularea procesului – verbal de contravenție ., nr._/25.09.2012, întocmit de intimata C. SA – C., ca fiind nelegal și netemeinic, și exonerarea de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire.
În motivare se arată că, la data de 08.10.2012, petentului i s-a comunicat procesul – verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 25.09.2012 prin care i s-a adus la cunoștință că în data de 25.09.2012, în localitatea Tiha Bîrgăului, în dreptul km 85+380m a fost depistat circulând cu autoutilitara înmatriculată sub nr._, fără a deține rovinietă valabilă. Pe lângă amenda aplicată, petentul a mai fost obligat și la plata unui tarif de despăgubire de 1.250 lei.
Petentul susține că procesul – verbal contestat este nelegal pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, respectiv încălcarea prevederilor art. 17 din OG 2/2001, iar în subisidiar, a invocat jurisprudența CEDO, respectiv cauza A. contra României și a arătat că se impune ca intimata să facă dovada stării de fapt consemnată în cuprinsul procesului – verbal.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 și art. 10 din OG 15/2002.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6-8).
Deși a fost legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nu și-a desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
La data de 25.09.2012 a fost emis procesul-verbal de constatare a contravenției atacat, prin care s-a reținut în sarcina petentului că în data de 19.09.2012, ora 01,20, pe DN 17, km. 85+380m, Tiha Bârgăului, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului–verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul–verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor–verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul–verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului–verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că nu există cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu pe cale de excepție, însă în procedura analizării legalității actului constatator, plângerea contravențională pendinte apare ca fiind fondată în considerarea argumentelor ce vizează neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG nr. 2/2001.
Astfel, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că este act administrativ „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
De asemenea, art. 34 alin. (2) din OG nr. 2/2001 prevede că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului”, dând așadar caracter administrativ proceselor–verbal de constatare a contravențiilor și subrogând această categorie de acte raporturilor de autoritate.
Totodată, din economia prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 455/2001, instanța reține că înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică atașată acestora putând fi aplicate raporturilor juridice de drept privat. Că este așa o confirmă și prevederile art. 5 din Legea nr. 455/2001 în conformitate cu care „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”.
Actul constatator atacat în cauză reprezintă o dovadă că intimata a încheiat în sarcina petentului în format electronic un proces–verbal de constatare a contravenției pe care nu l-a comunicat acestuia în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, adică prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG nr. 2/2001. Or, nici dispozițiile OG nr. 2/2001 și nici cele ale OG nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator în formă electronică a proceselor-verbale, fiind arhicunoscut aspectul că acolo unde legiuitorul nu prevede în mod expres nici interpretul nu poate să adauge.
Rezultă, așadar, că dispozițiile legale imperative privind modalitatea de întocmire a actelor administrative constatatoare nu au fost respectate în cauză, aspect pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite ca fiind fondată plângerea contravențională, sens în care va anula procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 25.09.2012 de către CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – C. ca fiind nelegal întocmit.
Având în vedere analiza efectuată de instanță cu ocazia deliberării cu privire la legalitatea procesului verbal și soluția ce urmează a fi dată, instanța reține că ar fi de prisos analizarea restului de motive și susțineri invocate.
În virtutea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei în favoarea petentului, intimata fiid căzută în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul A. C. V., cu domiciliul procesual ales la S. B. & Asociații, în Baia M., .. 1/47, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul C. SA – C., cu sediul în București, .. 401A sector 6,având ca obiect plângere contravențională și în consecință dispune anularea procesului–verbal de constatare a contravenției . nr._/25.09.2012 și exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire stabilite prin procesul verbal menționat.
Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial plătit de petent.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare pentru toate părțile.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. M. ArinPop S. C.
RED./DACT
BMA/R.
18.02.2013 4 ex
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8064/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 7865/2013.... → |
|---|
