Plângere contravenţională. Sentința nr. 9043/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9043/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 6570/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 6._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9043/2013
Ședința publică din data de 15 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. I. F., judecător
GREFIER: B. M.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta S.C. B. T. S.R.L., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 11.06.2013 de către reprezentanții intimatei C.N.A.D.N.R. S.A. – C.E.S.T.R.I.N..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța invocă, din oficiu, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Bistrița și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petenta S.C. B. T. S.R.L., a solicitat în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 11.06.2013, de către intimat C. SA – C., iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amendă cu sancțiunea avertisment.
În motivarea plângerii, petenta arată că procesul-verbal de contravenție contestat este lovit de nulitate absolută, lipsind semnătura agentului constatator de pe acest document, semnătura electronică, astfel cum este definită de legea specială nu este incidentă în speța de față și conform art. 16 raportat la art. 17 din OG 2/2001 este o condiție esențială pentru validitatea unui proces-verbal și de asemenea a invocat nulitatea procedurii de comunicare prin afișare a procesului verbal de contravenție. .
În probațiune s-au depus înscrisuri filele 6-8.
Legal citat intimatul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, potrivit dispozițiilor art. l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator Vidrascu I. A., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
În temeiul art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C., solicită judecarea și în lipsă a prezentei cauze.
În drept, s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În probațiune s-au depus înscrisuri filele 21-23.
Prin răspuns la întâmpinare, petenta a arătat că, în baza OG 2/2001 ce completează regimul juridic al normei ce a stat la baza aplicării sancțiunii, petentul trebuie sa dovedească netemeinicia procesului verbal de contravenție întocmit. Ori, în cauză, arată faptul că, pe adresa petentei a fost comunicată imaginea pe care agentul sancționator înțelege să o utilizeze în vederea aplicării sancțiunii și în fond a respingerii plângerii contravenționale, însă din cadrul acesteia nu rezultă sub nici o formă că autoturismul față de care s-a reținut abaterea ar aparține petentei, întrucât numărul de înmatriculare nu poate fi distins.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele :
Conform art. 248 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Competența teritorială reprezintă posibilitatea acordată de legiuitor unei instanțe judecătorești ca aceasta în temeiul prevederilor legale, a unor hotărâri judecătorești sau pe baza voinței părților să judece un litigiu.
Competența teritorială reprezintă posibilitatea acordată de legiuitor unei instanțe judecătorești ca aceasta în temeiul prevederilor legale, a unor hotărâri judecătorești sau pe baza voinței părților să judece un litigiu.
Competența teritorială poate fi de trei feluri: de drept comun (când în lipsa unei prevederi legale exprese se vor aplica regulile stabilite de art. 107 Cod procedură civilă), facultativă (când pe lângă instanța competentă teritorial potrivit dreptului comun, reclamantul mai are posibilitatea acordată de lege sau stabilită în mod expres de părți în contract de a alege între alte instanțe deopotrivă competente) și exclusivă (situația în care legea stabilește în mod expres care dintre instanțele de același grad și competente material este cea îndreptățită să judece acțiunea fără ca părțile să poată deroga printr-o stipulație contrară în contract de la regula imperativă).
Potrivit art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001, plângerea contravențională se adresează judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Art. 10 indice 1 din OG 15/2002 (act normativ în baza căruia a fost sancționată petenta) prevede: „Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.
Instanța, analizând regulile art. 10 indice 1 din OG 15/2002, constată că prevederile mai sus amintite (derogatorii de la dreptul comun) instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediu contravenientul. Este vorba de o competență teritorială absolută, pe care părțile nu o pot înlătura, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. 1 Cod procedură civilă.
În consecință, este necesar să se verifice dacă contravenientul își are sediul pe raza teritorială a Judecătoriei Bistrița.
Astfel, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției atacat, precum și conținutul plângerii formulate, instanța constata că petenta S.C. B. T. S.R.L. are sediul în ., jud. Suceava, localitate ce se află pe raza de competență a Judecătoriei Rădăuți.
Pentru argumentele înfățișate, instanța apreciază că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița invocată din oficiu este întemeiată și, în consecință, văzând și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cu care necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, va admite excepția și va declina judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți, în a cărei circumscripție își are sediul societatea petentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița, invocată din oficiu de instanță.
Declină competența de soluționare a cauzei, având ca obiect „plângere contravențională”, formulată de petenta S.C. B. T. S.R.L., CUI RO_, cu sediul în ., jud. Suceava, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.06.2013 încheiat de reprezentanții C.N.A.D.N.R. – C.E.S.T.R.I.N., cu sediul în București, ..401A, sector 6, CUI_, nr. de ordine Reg. ..01.2004, cont bancar RO84 RNCB_ 0001 deschis la BCR Sector 1, în favoarea Judecătoriei Rădăuți.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2013.
PREȘEDINTEGREFIER
M. I. F. B. M.
Red/Dact
M./NM
03.12.2013
2ex.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|