Prestaţie tabulară. Încheierea nr. 4443/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 4443/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 2358/190/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 4443/2013
Ședința publică din data de 28 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. C. V., judecător
GREFIER: M. I. F.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamanții L. T. și L. O. împotriva pârâților C. - B. V., C. - B. G., S. P. I., S. M. F., T. A., T. B. L., M. A., M. M., M. I., A. C., A. A., I. I. I., I. C.,D. I. V., M. N. S., M. A. M., Z. C., Z. M., S. I. V., S. M., V. A. M., C. I., C. R., C. N. F., C. I. M. și A. T., având ca obiect superficie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanți și pentru titularul cererii de intervenție în interes propriu B. M., av. stg. M. M. în substituirea av. R. N., cu delegație de substituire, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța pune în discuția părților excepția conexității prezentei cauze la dosarul nr._ invocată de reprezentantul reclamanților.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea excepției întrucât obiectul și cauza acestor dosare au o strânsă legătură între ele.
INSTANȚA
Având în vedere excepția conexității invocată în cauză și considerând îndeplinite condițiile prev.de art.164 C.pr.civ., întrucât dosarele se află în fața aceleași instanțe, au o strânsă legătură între ele, iar expertiza a fost întocmită în mod unitar cu privire la imobilele ce fac obiectul ambelor dosare, după deliberare,
DISPUNE
Conexarea prezentului dosar la dosarul civil nr._ al Judecătoriei Bistrița.
Pronunțată în ședința publică din 28.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. C. V. M. I.-F.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7832/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1759/2013.... → |
---|