Pretenţii. Încheierea nr. 3561/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 3561/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 3467/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE Nr. 3561/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 25 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. O. D., Judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind anularea cererii de chemare în judecată având ca obiect pretenții formulată de reclamanta M. S. contradictoriu cu intimatul C. E..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților, cauza soluționându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul de a depune în completare, în 2 exemplare: cererea de chemare în judecată; înscrisurile doveditoare; codul numeric personal al reclamantului; codul numeric persona al pârâtului; contul bancar, număr de telefon, număr de fax, adresa electronică ale reclamantului; contul bancar, număr de telefon, număr de fax, adresa electronică ale pârâtului, în măsura în care sunt cunoscute de către reclamant; de a indica valoarea obiectului cererii, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; arătarea motivelor de drept pe care se întemeiază cererea; arătarea dovezilor pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, depunerea înscrisurilor în copii certificate pentru conformitate cu originalul și în două exemplare, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa acestora; de a achita taxa de timbru în cuantum de 131 lei și timbru judiciar de 3 lei.
S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată că prin cererea înregistrată la data de 03. 04. 2013 pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta M. S. a chemat în judecată pe pârâtul C. E., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1500 lei.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La data de 12. 04. 2013, în considerarea dispozițiilor art. 200 al. 2 Noul Cod de procedură civilă, reclamantei i-a fost comunicată adresa prin care i s-a solicitat să își completeze cererea obiect al dosarului pendinte.
Ulterior, la data de 17. 04. 2013, reclamanta a trimis la dosar, prin fax, o cerere prin care a solicitat a i se recomunica adresa de completare a acțiunii care i-a fost înaintată la domiciliul indicat în acțiune, întrucât se află în deplasare în interes de serviciu, la adresa din București, sector 1, ., adresă care nu a fost indicată în cererea de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma temeiurilor juridice procesuale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția premergătoare întocmită la data de 09. 04. 2013, instanța, întemeiat pe dispozițiile art. 200 Noul Cod de procedură civilă, a dispus comunicarea către reclamantă a înștiințării prin care, sub sancțiunea anulării cererii, i s-a solicitat să depună, în completare, în 2 exemplare: cererea de chemare în judecată; înscrisurile doveditoare; codul numeric personal al reclamantului; codul numeric persona al pârâtului; contul bancar, număr de telefon, număr de fax, adresa electronică ale reclamantului; contul bancar, număr de telefon, număr de fax, adresa electronică ale pârâtului, în măsura în care sunt cunoscute de către reclamant; de a indica valoarea obiectului cererii, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare; arătarea motivelor de drept pe care se întemeiază cererea; arătarea dovezilor pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, depunerea înscrisurilor în copii certificate pentru conformitate cu originalul și în două exemplare, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa acestora; de a achita taxa de timbru în cuantum de 131 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Potrivit prevederilor art. 194 Noul Cod de procedură civilă „Cererea de chemare în judecată va cuprinde: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii; c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, . în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt; d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător; f) semnătura”.
La expirarea termenului stabilit, instanța constată că reclamanta nu a înțeles să îndeplinească obligațiile privind completarea cererii în sensul că nu a depus înscrisurile și precizările solicitate; În aceste condiții, instanța observă că ipoteza normei legale instituite prin art. 200 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă potrivit căreia „Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii” este întrunită, astfel că va dispune anularea cererii formulate.
Nu se poate susține cu temei că prin această soluție instanța înlătură liberul acces al petentului la justiție, făcând astfel imposibilă cenzurarea pe fond a unui act juridic care pretinde că îi vatămă drepturile.
Instanța reține că dreptul consacrat de art. 21 din Constituția României și cel prevăzut de art. 6 paragr.1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului nu este absolut, însă trebuie să fie efectiv, deoarece Convenția apără drepturi concrete și efective, nu drepturi teoretice și iluzorii (Cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, . nr. 37, p. 16, paragraful 33).
Cu toate acestea, jurisprudența constantă a CEDO recunoaște că una dintre limitările dreptului de acces la o instanță vizează reglementarea condițiilor procedurale ale acțiunii în justiție (cauza Golder c. Marea Britanie, cauza Stubbings c. Marea Britanie). Între aceste restricții se regăsesc și dispozițiile legale enunțate anterior și care vizează condițiile de promovare a unei acțiuni în justiție.
Prin urmare, reclamanta putea să prevadă în mod rezonabil că, dacă nu va respecta prescripțiile procedurale pentru promovarea cererii, aceasta va fi anulată. Ori, atâta timp cât dispozițiile legale inserate de către legiuitor în cadrul prevederilor art. 200 al. 3 Noul Cod de procedură civilă au caracter imperativ, o atare obligație se impunea a fi respectată de către justițiabilul dator să dea actului de sesizare al instanței forma prevăzută de lege.
Cât privește cererea depusă la data de 17. 04. 2013 prin care se solicită instanței să procedeze la recomunicarea adresei de completare a acțiunii ca urmare a faptului că se afla plecată din localitate în interes de serviciu, o atare cerere nu poate fi primită de instanță, pe de o parte în raport de aspectul că o atare cerere nu a fost dovedită, iar pe de altă parte, deși se găsea în termenul de completare a acțiunii aducând la cunoștința instanței că a fost informată despre comunicarea acestei adrese, reclamanta nu a procedat la completarea cererii sale, preferând să solicite instanței recomunicarea adresei, fapt care con duce la concluzia că, în realitate, se încearcă o repunere în termen de către reclamantă, aspect nepermis prin prisma normelor procesuale în vigoare, norme imperative ce stabilesc atât condițiile, cât și modalitățile în care poate opera instituția repunerii în termen.
Așa fiind, în considerarea dispozițiilor legale anterior enunțate, văzând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii în termenul de 10 zile de la data primirii înștiințării, 12. 04. 2013 conform dovezii existente la fila 11 dosar, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de către petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta M. S., cu domiciliul ales în București, sector 1, ., jud. Bistrița-Năsăud.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 25. 04. 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER
C. O. D. B. C. I.
Red./Dact./3 ex.
COD/BCI/
25.04 2013
Contestaţie la executare. Sentința nr. 2299/2013. Judecătoria... → |
---|