Plângere contravenţională. Sentința nr. 643/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 643/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 5008/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 643/2013
Ședința publică din data de 29 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R. R.
GREFIER: M. T.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul IOANOȘI T., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/19.04.2012 încheiat de către intimatul Inspectoratul de poliție județean Bistrița-Năsăud, S. Poliției Rutiere.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la dosar s-a primit la data de 18.01.2013 răspuns la adresa efectuată către intimat.
Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune instanța constată încheiată faza de cercetare judecătorească și, conform art. 150 C.pr.civ., dispune judecarea cauzei în fond.
În fond, petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, în principal, anularea procesului verbal ca nelegal și netemeinic, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul IOANOȘI T. a solicitat în principal, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat în data de 19.04.2012 de către intimatul I. BN - S. RUTIER, ca netemeinic și nelegal, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare se arată că, la data de 19.04.2012, în jurul orei 15.50, petentul conducea autoturismul marca Audi 80 cu numărul de înmatriculare_, pe DN 17, în direcția Livezile - Bistrița. Cu puțin înainte de a intra în localitatea Unirea, înainte de o curbă la stânga, a ajuns din urmă un microbuz Mercedes Sprinter, de culoare albă, care făcea o cursă regulată de transport persoane (maxi-taxi) pe traseul respectiv și care circula cu viteză scăzută. Întrucât avea vizibilitate bună iar zona permitea depășirea, s-a asigurat că atât din față cât și din spate nu circulă alte autovehicule și a inițiat manevra de depășire a microbuzului într-un loc unde marcajul longitudinal al drumului era discontinuu și nu a văzut niciun indicator rutier care să-i interzică această manevră. Când a ajuns aproximativ într-un drept cu microbuzul, a observat că zona unde depășirea este permisă se termină însă nu a mai avut altă alternativă decât să continue manevra începută astfel că, la revenire este posibil să fi încălcat marcajul longitudinal continuu.
Petentul susține că nu poate afirma cu certitudine încălcarea marcajului însă, în caz afirmativ, aceasta s-a întâmplat chiar la începutul zonei de depășire interzisă. F. manevrei de depășire a fost observat și de un echipaj de poliție rutieră care circula din sens invers. Polițiștii au întocmit un proces verbal de constatare a contravenției și au dispus suspendarea permisului de conducere al petentului pentru o perioadă de 30 de zile.
Petentul învederează că sectorul de drum pe care a circulat și unde a început manevra de depășire (cu specificația că nu avea cum să observe indicatorul de depășire interzisă aflat pe partea dreaptă la câteva zeci de metri în față din cauza microbuzului cu gabarit mult mai mare decât al autoturismului condus de acesta) este unul care permite efectuarea unei astfel de manevre. Susține că nu vrut să încalce legea ci a observat că sectorul de drum ce-i permitea depășirea se termină abia când era aproape de finalizarea manevrei, în aceste condiții fiindu-i practic imposibil să mai renunțe la efectuarea ei.
În al doilea rând, legea prevede că se sancționează efectuarea unei manevre de depășire prin încălcarea marcajului longitudinal continuu. Petentul a efectuat manevra pe un sector de drum cu marcaj discontinuu și doar la revenire a ajuns în zona unde marcajul era deja continuu. Face mențiunea că, pentru a depăși un microbuz de genul celui arătat avea nevoie de cel puțin 50 poate chiar 100 de m. În aceste condiții, nu consideră că în sarcina sa se poate reține săvârșirea contravenției constatate de polițiști. Și mai arată că deși i s-a spus că există o înregistrare a faptei și a solicitat să i se prezinte, a fost refuzat pe motiv că va putea să vadă o înregistrare doar în instanță.
În drept s-au invocat prevederile art. 36 din OG nr. 2/2001 și art. 242, 274 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-7).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca legal și temeinic a procesului verbal contestat.
În motivare se arată că, prin procesul verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 100 alin. (3) litera „e" din OUG nr. 195/2002 republicată, faptă pentru care a fost aplicată amenda în sumă de 280 de lei și sancțiunea contravențională complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioada de 30 de zile, reținându-se că în data de 19.04.2012 la ora 15,52, conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 17, în Cartierul Unirea (aflat în componența administrativă a municipiului Bistrița) a depășit autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă". D_ asemenea, s-a reținut că utiliza telefonul mobil fără sistemul „mâini libere", contravenție prevăzută de art. 108 lit. „a" pct. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, pentru această faptă fiind aplicat avertismentul. Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal și a consemnat personal la rubrica „alte mențiuni.. "Recunosc fapta" și a semnat.
Intimatul consideră că plângerea contravențională este neîntemeiată întrucât manevra de depășire a fost efectuată în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă", faptă recunoscută de contravenient și confirmată de martorul N. V., domiciliat în Bistrița, Bulevardul D.. nr. 15, ., conducătorul autovehiculului depășit neregulamentar, care a semnat procesul-verbal în calitate de martor.
Petentul confundă interdicția instituită de indicatorul rutier „depășirea interzisă" cu cea constând în încălcarea marcajului cu linie continuă - situații prevăzute în mod distinct de art. 120 literele „h" și respectiv „i" din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006. Eventuala existență a unor porțiuni de marcaj discontinuu nu este relevantă pentru speța de față, marcajul longitudinal continuu și indicatorul rutier „Depășirea interzisă" reglementând în mod diferit interdicția de a depăși. Astfel, în timp ce marcajul cu linie continuă interzice încălcarea sa în orice mod, adică și pentru efectuarea manevrei de depășire (dacă prin efectuarea acestei manevre se trece pe sensul opus de deplasare) dar și pentru viraj la stânga, indicatorul rutier „depășirea interzisă"" interzice doar depășirea, indiferent dacă se trece sau nu pe sensul opus, fără a se interzice virajul spre stânga. Astfel, este posibil ca pe unele sectoare de drum să existe porțiuni cu marcaj longitudinal discontinuu pentru a permite virajul spre stânga, fără ca prin aceasta să se anuleze interdicția de depășirea stabilită anterior prin indicator rutier. Mai mult, conform art. 45 alin. (I) și (3) din OUG nr. 195/2002 republicată prevede că "Depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers si ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial.", dar și revenirea pe banda de circulație inițială; pentru ca această manevră să fie regulamentară este necesar să fie efectuată în întregime în zonă în care este permisă, astfel că, în ipoteza în care indicatorul „Depășirea interzisă" nu ar fi existat iar petentul ar fi fost sancționat pentru încălcarea marcajului continuu, sancțiunea ar fi fost întemeiată. în speța de față însă s-a reținut efectuarea manevrei de depășire în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă", faptă recunoscută de petent, astfel că cercetarea marcajului longitudinal nu este utilă.
Depășirea neregulamentară nu este o contravenție la a cărei constatare să fie necesar a se utiliza mijloace tehnice. Constatarea directă a agentului constatator, recunoașterea faptei de către contravenient și confirmarea ei de către conducătorul autovehiculului depășit fac pe deplin dovada temeiniciei procesului-verbal, fără a fi necesară existența unei înregistrări video - așa cum susține petentul.
Conform art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ. Deși a constatat două contravenții, agentul constatator a sancționat cu amendă doar una dintre ele, pentru cealaltă aplicând avertismentul. Văzând și numeroasele antecedente contravenționale ale petentului rezultate din cazierul său auto (22 contravenții), intimatul apreciază că reindividualizarea sancțiunii nu este justificată.
În drept s-au invocat prevederile art. 120 lit. „h" din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006; art. 100 alin. (3) litera „e" și art. art. 108 lit. „a" pct. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 15-17).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.04.2012, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei, reținându-se că la data menționată, ora 15:52, pe DN 17 în Unirea, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a depășit autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă". A. constatator a aplicat și sancțiunea complementară constând în suspendarea permisului de conducere pe termen de 30 de zile. S-a mai a reținut că fapta este prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002. Petentul a fost sancționat cu avertisment pentru utilizarea telefonului mobil fără sistemul „mâini libere", contravenție prevăzută de art. 108 lit. „a" pct. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată.
Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal și a consemnat personal „Recunosc fapta" la rubrica „alte mențiuni” și a semnat.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, până la dovada contrară, se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul acesteia sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul. Această prezumție este relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.04.2012 reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Prin urmare, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 C.civ., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 C.pr.civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul. În speță petentul nu a propus astfel de probe, ci a cerut ca intimatul să prezinte înregistrarea faptei.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulație pe drumurile publice, constituie contravenție nerespectarea regulilor privind depășirea, iar potrivit art. 120 lit. h și i din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, se interzice depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă" sau când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă.
În plângerea contravențională formulată, petentul a arătat că manevra de depășire a fost efectuată înainte de o curbă la stânga, că este posibil ca revenirea pe banda de circulație să fi fost efectuată cu încălcarea marcajului longitudinal și că a observat că sectorul de drum ce-i permitea depășirea se termina abia când era aproape de finalizarea manevrei.
Instanța reține că circumstanța pe care o invocă petentul în apărarea sa, confirmată de depoziția martorului N. V. (f. 27), nu este de natură a-l exonera de răspundere, deoarece art. 120 lit. h) din H.G. nr. 1391/2006 nu distinge între fazele manevrei de depășire, astfel încât, chiar și în situația în care inițierea manevrei a avut loc înainte de întâlnirea indicatorului „Depășirea interzisă” dar revenirea pe banda de circulație se face în zona de acțiune a indicatorului, conducătorul auto se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002.
Prin urmare, instanța constată că fapta petentului constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 100 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că sancțiunea constând în amendă contravențională în cuantum de 280 lei, reprezintă minimul special prevăzut de art. 98 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, persoană sancționată contravențional de 22 de ori în ultimii 4 ani.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că procesul-verbal . nr._/19.04.2012 este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât, în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, urmează să respingă plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. T., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN de POLIȚIE Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/19.04.2012.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. R. R. M. T.
RED/DACT CRR/R. 18.04.2013/ 4 exp.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 93/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8041/2013.... → |
|---|
