Pretenţii. Sentința nr. 7544/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7544/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 11506/190/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7544/2013
Ședința publică din data de 25 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A., Judecător
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta D. C. E. împotriva pârâtei I. I. având ca obiect pretenții.
Cauza s-a judecat în fond la data de 18.09.2013, concluziile reprezentantului reclamantei și ale reprezentantului pârâtei fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 25.09.2013, încheierea de ședință respectivă făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta D. C. a chemat în judecată pe pârâta I. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să restituie reclamantei suma de 532 euro, echivalent în lei a 2288 Ron, sumă predată pârâtei și nerestituită plus dobânda legală calculată din data de 22.07.2010 și până la data efectivă a predării sumei conform OUG 13/2011; cu cheltuieli de judecată reprezentând onorar de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
În motivare reclamanta arată că a contractat un credit prin persoană interpusă de la Libra Bank în sumă totală de 11.300 ron pe o perioada de 60 de luni începând cu data de 15.06.2006, sens în care s-a acordat acest credit numitei Calus V., urmând ca ratele să fie achitate de reclamantă.
In cursul anului 2009, reclamanta a plecat în Italia pentru a putea procura venituri care să-i permită rambursarea creditului contractat pe numele lui Calus V.. Ratele lunare au fost achitate de către mama reclamantei, numita C. V., care odată cu plecarea în Italia a rugat-o alături de reclamantă pe pârâtă să achite rata predându-i în acest sens nr. de cont și banca ce urmează a fi achitată. La data de 21.07.2010, reclamanta a transmis prin Western Union suma de 500 euro pârâtei, urmând ca aceasta să achite ratele la bancă.
Mai arată că în cursul anului 2011 reclamanta a întrebat-o în repetate rânduri pe pârâtă dacă a achitat ratele lunare, primind permanent răspunsuri afirmative. În vara anului 2011, mai exact în luna august când reclamanta a verificat situația contului, a constatat că nu au fost achitați cei 500 euro, solicitând astfel restituirea sumei. Pârâta a refuzat categoric restituirea sumei, astfel că prin atitudinea ei, reclamanta consideră că sunt îndeplinite toate condițiile de îmbogățire fără justă cauză, solicitând astfel admiterea cererii formulate, împreună cu dobânda legală cuvenită calculată la suma datorată.
In drept a invocat prev. art. 1510-1526, 1635, 1636, 1638 cod civil, art. 111, 112, 242 alin. 2, 274 cod de proc. civila, OUG 13/2011.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-6), a solicitat proba cu interogatoriul și proba testimonială.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii introductive, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare arată că starea de fapt expusă în acțiunea introductivă este în mare parte reală, cu excepția faptului că ar datora suma pretinsă de reclamantă.
Pârâta consideră acțiunea ca inadmisibilă, observând caracterul subsidiar al unei asemenea acțiuni, prin prisma prevederilor art. 1348 C.civ., reclamanta neputând uza de o acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, atâta timp cât are la îndemână o acțiune izvorând din contractul de mandat. Apreciază că în speță, între părți a existat un contract de mandat, verbal, tacit, astfel că reclamanta trebuia să uzeze de acțiunea în restituire întemeiată pe prevederile legale referitoare la contractul de mandat, respectiv prev. art. 1539 și urm. C.civ. sau art. 2017 și urm C.civ. nou (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civila și de proprietate intelectuala, decizia nr. 3374 din 26 aprilie 2005 ).
În ceea ce privește netemeinicia acțiunii, învederează că doar suma de 400 RON din totalul de 500 EURO erau pentru rate, diferența de 400 Euro predați de reclamantă pârâtei reprezentând alte plăți pe care reclamanta i le datora ei și fiului său.
Conform foii de vărsământ din 15.08 2010, pârâta arată faptul că, prin soțul ei, I. D. F., a achitat suma de 400 RON, contravaloarea unei rate.
Astfel, suma de 200 Euro reprezenta plata muncii fiului pârâtei, care a prestat anumite activități în Italia pentru reclamantă, bani trimiși de aceasta prin W.U., inclusă în suma de 500 E. Alți 200 Euro reprezintă contravaloarea unor medicamente cumpărate de pârâtă și trimise reclamantei în Italia, prin fiul său I. F..
Observând aceste aspecte, pârâta susține că nu datorează reclamantei nici o sumă de bani, întrucât ea a achitat singura rată pe care o avea de achitat, restul sumelor nefiind destinate acestui scop.
În drept, a invocat prev. art. 115 și urm. C.p.c.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a interogatoriului și a probei testimoniale.
La termenul din data de 06.03.2013 reclamanta, prin reprezentant, a precizat temeiul subsidiar al cererii de chemare în judecată ca fiind art. 1539 din Codul civil de la 1864.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 21.07.2010 reclamanta, aflată în Italia, a transferat pârâtei, în România, suma de 500 de Euro, astfel cum relevă înscrisul depus la dosar la fila 5, pârâta recunoscând prin întâmpinare faptul că a primit această sumă de bani. Totodată, prin întâmpinare, pârâta a recunoscut încheierea între aceasta, în calitate de mandatar, și reclamantă, în calitate de mandant, a unui contract de mandat prin care reclamanta a mandatat-o pe pârâtă să achite o rată din creditul contractat de numita C. V., în sumă de 400 lei, contestând însă susținerea reclamantei potrivit căreia diferența de bani trimisă de reclamantă ar fi fost destinată tot achitării ratelor.
Declarațiile martorilor C. Șofronia (fila 14) și C. V. (fila 15) relevă faptul că suma de 500 euro trimisă de reclamantă pârâtei la data de 21.07.2010 a fost trimisă în scopul achitării de către pârâtă a ratelor creditului contractat de numita C. V.. Declarația martorului C. A. I. (fila 69) relevă faptul că fiul pârâtei, numitul I. F., a efectuat în cursul anului 2010 lucrări pentru reclamantă, fără ca reclamanta să achite contravaloarea acestora, însă instanța reține că prestarea unor lucrări de către fiul pârâtei în favoarea reclamantei în cursul anului 2010 nu reprezintă o dovadă a faptului că destinația sumei de 500 euro trimisă de reclamantă pârâtei a fost aceea de a achita suma datorată de reclamantă fiului pârâtei. Declarația martorei R. I. A. (fila 70) relevă faptul că aceasta a cumpărat pentru pârâtă, în cursul anului 2011, medicamente în sumă de 400 lei, suma fiind achitată de pârâtă, iar medicamentele urmau a fi trimise de pârâtă în Italia la o verișoară a acesteia. Instanța reține de asemenea că această declarație nu probează faptul că suma de 500 euro trimisă de reclamantă pârâtei ar fi avut un alt scop decât cel relevat de martorele C. Șofronia (fila 14) și C. V. (fila 15), întrucât martora R. I. A. nu cunoștea numele verișoarei căreia pârâta urma să-i trimită medicamentele, deducând doar, la termenul de judecată la care a fost audiată, studiind lista de ședință, că numele verișoarei ar fi fost D. C..
Raportat la susținerile părților, la înscrisurile depuse și la declarațiile martorilor mai sus menționați instanța reține că între reclamantă și pârâtă a intervenit în cursul anului 2010 un contract de mandat în temeiul căruia pârâta avea obligația de a achita ratele scadente ale creditului contractat de numita C. V. din banii trimiși de reclamantă, iar destinația sumei de 500 euro trimisă de reclamantă pârâtei la data de 21.07.2010 a fost aceea de a fi achitate ratele.
Reclamanta a invocat ca temei al cererii de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 532 euro, în principal, instituția îmbogățirii fără justă cauză, iar în subsidiar, la termenul de judecată din data de 06.03.2013, dispozițiile art. 1539 din Codul civil de la 1864.
Instanța reține că îmbogățirea fără justă cauză reprezintă faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără a exista un temei juridic pentru acest efect. Prin urmare, pentru a fi în prezența îmbogățirii fără justă cauză trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: să existe o îmbogățire a pârâtei, o însărăcire a reclamantei, între acestea să existe o legătură directă, îmbogățirea și însărăcirea să fie lipsite de temei juridic, îmbogățitul să fie de bună credință iar însărăcitul să nu aibă la dispoziție o altă acțiune în justiție decât cea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. Având în vedere faptul că reclamanta a trimis pârâtei suma de 500 euro în temeiul contractului de mandat încheiat între aceasta și pârâtă, instanța constată că reclamanta are la îndemână, pentru recuperarea sumei, acțiunea întemeiată pe contractul de mandat, situație în care nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile mai sus enumerate pentru a fi în prezența îmbogățirii fără justă cauză.
În ceea ce privește temeiul de drept subsidiar invocat de reclamantă, respectiv dispozițiile art. 1539 din Codul civil de la 1864, instanța constată că potrivit acestui text legal mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui. Înscrisurile depuse la filele 17-25 relevă executarea parțială de către pârâtă a contractului de mandat încheiat cu reclamanta, respectiv achitarea la data de 16.08.2010 a unor rate în sumă de 400 lei, reprezentând echivalentul a 94,56 Euro la cursul de schimb de la acea dată, diferența de bani din suma de 500 euro trimisă de reclamantă pârâtei, în cuantum de 405,44 euro, nefiind folosită de pârâtă în scopul în care a fost trimisă și nefiind astfel executate integral obligațiile existente în sarcina pârâtei în baza contractului de mandat. Potrivit art. 1541 din Codul civil de la 1864 mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale și de a-i remite tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, astfel că, ținând seama de această dispoziție legală și de faptul că suma de 405,44 euro a fost primită de pârâtă în temeiul contractului de mandat însă nu a fost folosită de aceasta în scopul pentru care a fost trimisă, instanța constată obligația pârâtei de a restitui reclamantei suma de 405,44 euro. Pentru transferul sumei de 500 euro reclamanta a achitat comisionul de 32 euro, astfel că, ținând seama de faptul că pârâta nu a executat integral contractul de mandat, instanța constată că reclamanta a suferit un prejudiciu în sumă de 32 euro, prejudiciu care în temeiul art. 1539 alin. 1 din Codul civil de la 1864 este în sarcina pârâtei. De asemenea, instanța constată că potrivit art. 1544 din Codul civil de la 1864 mandatarul este dator a plăti dobânzi pentru sumele întrebuințate în folosul său, din ziua întrebuințării lor, astfel că în baza acestor dispoziții legale pârâta datorează reclamantei dobândă pentru suma de 437,44, nefolosită în scopul pentru care a fost trimisă și întrebuințată, implicit, în folosul său. Cuantumul dobânzii este prevăzut de disp. art. 2 din OG 9/2000, în vigoare la data încheierii contractului de mandat și la data primirii sumei de 500 euro de către pârâtă, iar potrivit acestor dispoziții, în cazul în care obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală. Prin urmare, suma totală datorată de pârâtă reclamantei în baza contractului de mandat este în cuantum de 437,44 euro plus dobânda legală aferentă acestei sume de la data de 22.07.2010 și până la data plății efective, motiv pentru care instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 437,44 euro și a dobânzii legale aferente acestei sume da la data de 22.07.2010 și până la data plății efective. În ceea ce privește suma de 94,56 euro instanța reține că aceasta a fost folosită de pârâtă în scopul achitării ratelor creditului numitei C. V., la data de 16.08.2010 pârâta achitând suma de 400 lei, reprezentând echivalentul sumei de 94,56 euro, în contul numitei C. V.. Prin urmare, instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 94,56 euro.
Potrivit disp. art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, astfel că, raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și la dispozițiile legale menționate, pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 1170,42, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând: suma te 167,42 lei taxă de timbru aferentă pretențiilor admise, 3 lei timbru judiciar și 1000 lei onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. C. E., domiciliată în loc. D., nr. 613, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta I. I., domiciliată în loc. Livezile, ., jud. Bistrița-Năsăud.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 437,44 euro și a dobânzii legale aferente acestei sume da la data de 22.07.2010 și până la data plății efective.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 94,56 euro.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1170,42 reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
JÎRGHIUȚĂ A. M. L.
RED/DACT
J.A/M.I.F.
14.10.2013
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5288/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 4031/2013.... → |
|---|
