Acţiune în constatare. Sentința nr. 9645/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 9645/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 12086/190/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9645/2014

Ședința publică din data de 4 decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. L. C., vicepreședinte al judecătoriei

GREFIER: Z. L.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamanții S. M. și S. E. împotriva pârâților M. A., M. V., M. R., P. I., P. M., B. Ș. și N. I.-Ș., în contradictoriu cu intervenienții N. M.-D. și S. P.-E., având obiect rectificare carte funciară, accesiune, hotărâre care să țină loc de act autentic.

Cauza s-a judecat pe fond la termenul de judecată din data de 27.11.2014, concluziile reclamanților, prin reprezentant, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța din lipsă de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea hotărârii la data de 04.12.2014, încheierea de amânare a pronunțării făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, la data de 24.10.2012, completată la termenul de judecată din data de 03.04.2014 (f. 98), reclamanții S. M. și S. E. au chemat în judecată pe pârâții M. A., M. V., M. R., P. I., P. M. B. Ș. și N. I.-Ș. solicitând ca, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună rectificarea intabulării dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 900 mp, identificat în CF nr._ Bistrița Bârgăului cu nr. top. 2335/7/2/3, sub aspectul repoziționării lotului, respectiv refacerea schiței care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate; să constate că au dobândit un drept de proprietate prin edificare asupra imobilului „casă de vacanță” din beton, BCA și lemn, acoperită cu lindab, în regim D+P+M (neterminată), compusă la demisol din beci, la parter din două dormitoare, un salon, o bucătărie, un hol, o baie, casa scării și o terasă, la mansardă din patru dormitoare, o baie, un hol și un balcon, situate în intravilanul loc. Colibița, .. Bistrița-Năsăud; să dispună localizarea construcției și întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de vacanță, ca bun comun dobândit în timpul căsătoriei prin edificare; cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.

În motivare, au arătat că sunt proprietari ai imobilului teren cu suprafața de 900 mp, identificat în CF_ Bistrița Bârgăului (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 956 Bistrița Bârgăului), nr. top. 2335/7/2/3, iar, pe acest teren, în baza Autorizației de construire nr. 1/1994 emise de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, au edificat în timpul căsătoriei imobilul „casă de vacanță”, descris mai sus. Cu ocazia efectuării unor măsurători și analizând documentația care a stat la baza intabulării dreptului lor de proprietate asupra terenului cu suprafața de 900 mp, un expert topograf autorizat pe lângă OCPI BN a concluzionat că schița care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate nu este corectă, impunându-se refacerea ei.

Au precizat că pârâții sunt proprietarii terenurilor învecinate cu al lor.

În drept, au invocat art. 907, 577, 885 alin. 4 Cod civil.

În dovedire, au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și efectuarea expertizei topografice extrajudiciare. În cadrul probei cu înscrisuri, au depus: extras CF (f. 5-6), plan de situație (f. 7), notă de constatare (f. 8, 32), autorizație de construire (f. 9-10), notă de înregistrare (f. 33), plan de vecinătate a imobilului (f. 99).

Cererea a fost timbrată cu suma de 267 lei taxă judiciară de timbru și 3,6 lei timbre judiciare (f. 4).

Pârâții M. A., M. V., M. R., P. I., P. M. B. Ș. și N. I.-Ș., legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru exprimarea poziției procesuale.

La data de 03.04.2013, N. M.-D. și S. P.-E. au formulat cerere de intervenție în interes propriu (f. 27), prin care au solicitat instanței validarea antecontractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 15.01.2013 între reclamanți, în calitate de promitenți vânzători, pe de o parte, și ei, în calitate de promitenți cumpărători, pe de altă parte, având obiect imobilele „casă de vacanță”, fără finisaje și teren aferent cu suprafața de 900 mp., descrise în acțiunea civilă, și pronunțarea unei sentințe care să țină loc de act autentic, apt de întabulare; să dispună întabularea dreptului lor de proprietate în Cartea Funciară.

În motivare, au arătat că, la data de 15.01.2013, părinții lor, reclamanții S. M. și S. E., le-au înstrăinat în indiviziune imobilele casă de vacanță, nefinisată, și terenul aferent cu suprafața de 900 mp, identificate în CF nr._ Bistrița Bârgăului, cu nr. top. 2335/7/2/3.

În drept, nu au invocat niciun temei legal.

În dovedire, au solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților. În cadrul probei cu înscrisuri, au depus: antecontract de vânzare-cumpărare (f. 28).

Cererea a fost timbrată cu suma de 558 lei taxă judiciară de timbru și 3,3 lei timbre judiciare (f. 29-31).

În ședința publică din data de 30 mai 2013, în baza art. 52 C.pr.civ., instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții N. M.-D. și S. P.-E..

În cauză, a fost încuviințată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia să fie depusă expertiză tehnică extrajudiciară (f. 43, 53-59, 123-124, 132-138), și interogatoriul pârâților (f. 69-74, 148), pentru reclamanți, și proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților, pentru intervenienți.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanții S. M. și S. E. sunt proprietari ai terenului în suprafață de 900 mp. identificat în C.F. nr._ Bistrița Bârgăului cu nr. top. 2335/7/2/3, cu titlu de cumpărare (f. 5-6).

Din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de domnul expert N. P. rezultă faptul că, din documentele existente la O.C.P.I. Bistrița-Năsăud, se constată o suprapunere virtuală cu imobilul situat la este, înscris în C.F. sub nr. cad._ (f. 132-138), motiv pentru care instanța va constata că schița care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 900 mp. în cartea funciară CF_ Bistrița Bârgăului, nr. top 2335/7/2/3 nu este conformă cu realitatea (f. 7) și va dispune rectificarea înscrierii în cartea funciară CF_ Bistrița Bârgăului, nr. top 2335/7/2/3, în ceea ce privește repoziționarea lotului, respectiv refacerea schiței care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate.

Instanța constată că reclamanții au dobândit un drept de proprietate asupra construcției –casă de vacanță din beton, BCA și lemn, acoperită cu lindab, în regim D+P+M, neterminată, compusă la demisol din beci, la parter din două dormitoare, un salon, o bucătărie, un hol, o baie, casa scării și o terasă, la mansardă din patru dormitoare, o baie, un hol și un balcon, situată în intravilanul loc. Colibița, .. Bistrița-Năsăud, prin edificare, respectiv prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, conform art. 577-579 Cod civil, prezumțiile instituite de acest din urmă text legal nefiind înlăturate prin dovada faptului contrar. Existența construcției este atestată de nota de constatare nr. 3574/25.11.2011 întocmită de Consiliul Local al comunei Bistrița-Bârgăului (f. 8, 32), fiind realizată în baza autorizației de construire nr. 1/ianuarie 1994 (f. 9-10), și concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de domnul expert N. P., din care rezultă că, la data efectuării măsurătorilor în teren, pe terenul în suprafață de 900 mp. exista această construcție (f. 132-138).

Totodată, instanța are în vedere faptul că, pârâții, citați cu mențiunea „personal la interogatoriu”, nu s-au prezentat în instanță pentru a răspunde la interogatorii (f. 69-74, 148) și, coroborat cu probatoriul administrat în cauză, va aprecia în conformitate cu dispozițiile art. 225 C.pr.civ. ca fiind o mărturisire deplină în ceea ce privește veridicitatea afirmațiilor reclamanților.

Prin urmare, instanța va constata că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra casei de vacanță edificate pe terenul în suprafață de 900 mp., din beton, BCA și lemn, acoperită cu lindab, în regim D+P+M, neterminată, compusă la demisol din beci, la parter din două dormitoare, un salon, o bucătărie, un hol, o baie, casa scării și o terasă, la mansardă din patru dormitoare, o baie, un hol și un balcon, situată în intravilanul loc. Colibița, .. Bistrița-Năsăud, prin accesiune, edificare.

Instanța va dispune înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului casă de vacanță edificat pe terenul în suprafață de 900 mp. situat în localitatea Colibița, .. Bistrița-Năsăud, pe reclamanții S. M. și S. E., cu titlu de edificare, respectiv prin efectul accesiunii imobiliare artificiale.

La data de 15.01.2013, reclamanții, în calitate de vânzători, și intervenienții N. M. D. și S. P. E., în calitate de cumpărători, au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele casă de vacanță și teren în suprafață de 900 mp. situate în localitatea Colibița, . fiind înscris în C.F. nr._ Bistrița Bârgăului cu nr. top. 2335/7/2/3, pentru prețul de 7.000 lei, achitat integral la data semnării convenției (f. 28).

Potrivit art. 1669 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. (2) Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător în cazul promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, după caz. (4) În cazul promisiunii unilaterale de cumpărare a unui bun individual determinat, dacă, mai înainte ca promisiunea să fi fost executată, creditorul său înstrăinează bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, obligația promitentului se consideră stinsă.

Constatând că, în fapt, au fost executate obligațiile contractuale, că între părți a intervenit acord de voință specific vânzării-cumpărării, instanța va dispune pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract și va dispune înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor casă de vacanță și teren în suprafață de 900 mp. situate în localitatea Colibița, . fiind înscris în C.F. nr._ Bistrița Bârgăului cu nr. top. 2335/7/2/3, pe intervenienți, cu titlu de cumpărare.

Instanța are în vedere și faptul că, prin concluziile raportului de expertiză tehnică topografică extrajudiciară, domnul expert N. P. a identificat imobilele construcție și teren, iar, prin procesul-verbal de recepție emis de O.C.P.I. B-N, lucrarea a fost declarată admisă (f. 132-138).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea completată formulată de reclamanții S. M. și S. E., ambii domiciliați în Bistrița, .. 56, .-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții M. A., domiciliată în P. Bârgăului, nr. 421, jud. Bistrița-Năsăud, M. V. și M. R., ambii domiciliați în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, P. I. și P. M., ambii domiciliați în Bistrița, .. 5, ., jud. Bistrița-Năsăud, B. Ș., domiciliat în Colibița, nr. 205, jud. Bistrița-Năsăud, și N. I. Ș., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, și cu intervenienții N. M.-D. și S. P.-E., ambii domiciliați în Bistrița, .. 56, ., jud. Bistrița-Năsăud

Admite cererea de intervenție în interes propriu.

Constată că schița care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 900 mp. în cartea funciară CF_ Bistrița Bârgăului, nr. top 2335/7/2/3 nu este conformă cu realitatea.

Dispune rectificarea înscrierii în cartea funciară CF_ Bistrița Bârgăului, nr. top 2335/7/2/3, în ceea ce privește repoziționarea lotului, respectiv refacerea schiței care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate.

Constată că între reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra casei de vacanță edificate pe terenul în suprafață de 900 mp. situat în localitatea Colibița, .. Bistrița-Năsăud, prin accesiune, edificare.

Dispune înscrierea pe reclamanți a dreptului de proprietate asupra imobilului casă de vacanță edificată pe terenul în suprafață de 900 mp. situat în localitatea Colibița, .. Bistrița-Năsăud, cu titlu de accesiune, edificare.

Constată că între reclamanți, în calitate de vânzători, și intervenienții în interes propriu, în calitate de cumpărători, a intervenit convenția de vânzare-cumpărare din data de 15.01.2013.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Dispune înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor casă de vacanță și teren în suprafață de 900 mp. situate în localitatea Colibița, . fiind înscris în C.F. nr._ Bistrița Bârgăului cu nr. top. 2335/7/2/3, pe intervenienți, cu titlu de cumpărare.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. L. C. Z. L.

RED/DACT

CLC/R.

07.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 9645/2014. Judecătoria BISTRIŢA