Anulare act. Sentința nr. 7689/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7689/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 8800/190/2006
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8784/C/2006)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7689/2014
Ședința publică din data de 14 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul G. I. în contradictoriu cu pârâții G. M., G. F., . PRIMAR, având ca obiect anulare act.
Cauza s-a judecat la fond la data de 07.10.2014, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, dată la care instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la doar concluzii scrise a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 14.10.2014 încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamantul G. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții G. M., G. F., . PRIMAR ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3053/08.09.1999 de Biroul Notarului Public G. A. V., având ca obiect imobilul teren în suprafața de 1835 mp situat în Colibița înscris în CF nr. 2469-Bistrița Bârgăului nr. top. 2280/4/5/4/2; să dispună rectificarea suprafeței înscrise în CF nr. 2169 Bistrița Bârgăului nr. top. 2280/4/5/4/2 de la 1835 mp la suprafața reala care va rezulta în urma măsurătorilor și intabularea pe numele reclamantului cu titlu de moștenire; să dispună restituirea suprafeței de 877 mp înscrisă înscrisă în CF nr. 2183 Bistrița Bârgăului nr. top 2280/4/6/2 preluata de către S. român; cu cheltuieli de judecată față de cei care se opun admiterii acțiunii.
În motivare reclamantul arată că este unic moștenitor după defunctul G. V., decedat la data de 13 februarie 2000, calitate în care i s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 142/2006 din 25.07.2006 de către BNP Ditiu M.. În cuprinsul certificatului de moștenitor a fost cuprins bunul imobil teren fânaț în suprafața de 1835 mp înscris în CF nr. 2169 Bistrița Bârgăului nr. top. 2280/4/5/4/2. Cererea de înscriere a certificatului de moștenitor în cartea funciara a fost respinsa prin încheierea nr._ din 28.07.2006, prin care se arata ca asupra imobilului în cauza sunt înscriși ca și proprietari pârâții G. M. și G. F. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3053/08.09.1999 de BNP G. Aurei V., așa încât cerea sa este rămasa fără obiect și nu poate fi admisa.
Arată ca în toata aceasta perioada de timp nu a avut cunoștința despre existenta unui asemenea contract aflând despre el doar cu ocazia comunicării încheierii de respingere a intabulării certificatului de moștenitor.
Consideră reclamantul că se impune constatarea nulității absolute a acestui contract întrucât prețul la care s-a efectuat tranzacția este unul neserios în raport cu prețurile de tranzacționare din zonă, valoarea și suprafața terenului.
Mai arată că prețul de 6 milioane lei (ROL) este derizoriu pentru un teren de 1835 mp situat pe malul Lacului Colibița și având utilități (energie electrica, telefon), reprezentând 33 bani/mp în condițiile în care prețul pentru vânzarea unor terenuri similare a fost de minim 70 lei/mp.
Practic în condițiile date prețul nu exista și nu poate constituii obiectul obligației cumpărătorului.
Prețul este neîndoielnic neserios întrucât disproporția evidenta dintre valoarea reala a bunului vândut și prețul stabilit, face ca transmiterea bunului sa fie lipsita de cauză, aceasta cu atât mai mult cu cât intre părți nu existau raporturi apropiate (rudenie, prietenie) și vânzătorul nu a fost în vreo nevoie care sa justifice un interes urgent de înstrăinare a imobilului.
Cu privire la al doilea capăt de cerere arată ca suprafața de teren faptica este superioara celei înscrise în CF nr. 2169 Bistrița Bârgăului nr. top. 2280/4/5/4/2, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorul reclamantului cu pârâții de rang 1, prin urmare impunându-se rectificarea suprafeței prin majorarea acesteia conform situației faptice și înscrierea acesteia . pe numele reclamantului.
In cazul în care din administrarea probelor nu vor rezulta suficiente temeiuri pentru a se constata nulitatea contractului de vânzare cumpărare, se impune a se constata ca antecesorul reclamantului a înțeles sa înstrăineze doar suprafața de 1835 mp înscrisă în cf iar diferența de teren neînscrisa urmează să-i revină de drept reclamantului cu titlu de moștenire.
Terenul în suprafața de 877 mp înscris în CF nr. 2183 Bistrița Bârgăului nr. top. 2280/4/6/2 a fost preluat de la antecesorul reclamantului G. V. fiind înscris pe S. R. în vederea realizării investiției „Hotel". În anul 1995 terenul aferent investiției a fost intabulat pe numele cumpărătoarei ., iar suprafața de 877 mp care nu era necesara investiției a rămas pe S. R., suprafața care solicită a-i fi restituita fiind preluata fără titlu legal și nemaiexistând nici un temei pentru rămânerea acesteia la dispoziția statului.
În drept a invocat dispozițiile art. 408, 480, 483, 948, 949, 950, 966 și 1303 Cod civil.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-12), a solicitat interogatoriul pârâților, proba cu martori și efectuarea expertizei tehnice topografice.
Legal citați, pârâții G. au formulat Întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, pentru lipsa calității procesuale a acestuia.
În motivare arată că sunt proprietarii unui imobil teren înscris în C.F.nr.2169 Bistrița Bârgăului nr.top. 2280/4/5/4/2, în suprafața de 11835mp, pe care l-au cumpărat de la G. V. (în prezent decedat ), în anul 1999, teren pe care în acel an l-au grănițuit cu gard, care exista și astăzi, bucurându-se de dreptul lor de proprietate, în bună înțelegere cu vecinii lor: G. C. (fiul lui G. D. ), G. Ș. și ..
Contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 08 septembrie 1999, între părțile G. M. și G. F., în calitate de cumpărători și G. V., în calitate de vânzător, a fost autentificat prin Biroul Notarului Public G. A. V., cu nr. 7381/1999.
Reclamantul G. I., la data perfectării și autentificării notariale a contractului de vânzare - cumpărare (08 Septembrie 1999), nu avea nicio calitate, adică: nu avea calitatea de erede, deoarece ascendentul său, G. V. - era în viața și era unicul proprietar, intabulat în CF, asupra imobilului teren care a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare, conf. Codului Civil, art. 65l și art.653; nu avea calitatea nici de proprietar sau coproprietar asupra acestui imobil teren, cu nr. top. 2280 / 4/5/4/2, singurul proprietar cu drepturi depline a fost def. G. V., și ca atare acest contract comercial de vânzare-cumpărare. nu are nimic în comun cu masa succesorala deschisa după moartea vânzătorului, a defunctului G. V. (respectiv cu certificatul de moștenitor nr. 142/2006 - precizat de reclamant, în plângere).
Mai arată că succesiunea eredelui G. I., care a apărut în anul 2000, așa cum rezulta din Certificatul de deces, potrivit legii, este apărata de Codului civil în vigoare, în conformitate cu art.651, art.652, art. 653, art. 659, care precizează ca succesiunile se deschid prin moartea ascendenților.
Pârâții consideră că prețul imobilului teren a fost stabilit pe baza de înțelegere, prin negociere la nivelul pieței de atunci, de cele doua părți contractuale, intre cumpărător și vânzător neexistând niciun fel de diferende, aceștia fiind de bună credință.
Prețul tranzacției comerciale de atunci, nu poate avea nimic în comun cu pretențiile financiare ulterioare ale descendenților, apăruți după moartea vânzătorului (def. G. V.) odată cu deschiderea masei succesorale, întrucât masa succesorala după def G. V. nu conținea acest imobil teren.
Solicitarea reclamantului G. I. ca acest contract comercial să fie lovit de nulitate absoluta este neîntemeiata și contravine Constituției României - art.44, alin, 1, alin, 2, alin, 8, Codului Civil - art.651, art.652, art.653, art.659, art.942, art.949, art. 969, art. 970, art.475, art.480, art.481, art.489, art.490, art.491, art.948, art. 1294, art.1310, art.1314, art.1306, art. 1324, art. 1337 și Legii nr. 247/2006, cu privire la circulația juridica a terenurilor, titlul X, art. l.
În conformitate cu actul de ieșire din indiviziune nr. 2609/1992 a defunctului G. V. față de frații săi, pentru imobil teren înscris în C.F. nr.973, Bistrița Bârgăului cu nr.top.2280/4 și nr. 2282 în suprafața totala de 56.647 mp, fiecăruia revenindu-i cote părți în urma căruia S. R. (conf. Decret nr.147/05.05.1979) a expropriat suprafața de 12.219 mp care a fost identificata cu nr. top nou respectiv nr. 2280/4/6.
Astfel, defunctului G. V. i-a revenit suprafața de teren, după expropriere, de 5785 mp cu nr. top. 2280/4/5, care în anul 1992 s-a dezmembrat în mai multe parcele: .. 2280/4/5/1, cu suprafața de 1200 mp, înscrisă în CF în favoarea numitei C. M.; .. 2280/4/5/2, cu suprafața de 2400 mp, înscrisă în CF în favoarea numitului I. I.; .. 2280/4/5/3, cu suprafața de 200 mp, înscrisă în CF în favoarea numiților I. I. și C. M.; .. 2280/4/5/4, cu suprafața de 1985 mp, înscrisă în CF în favoarea vechiului proprietar, numitului G. V..
..2280/4/5/4 cu suprafața de 1985 mp, a fost dezmembrata în anul 1992, după cum urmează: a) . 2280/4/5/4/1 cu suprafața de 150 mp, pe care G. V. a înstrăinat-o mai multor persoane - M. T., Manarca M., G. G., N. Z. (Dosar de parcelare nr.7684/1992); b) . 2280/4/5/4/2 în suprafața de 1835 mp a fost înstrăinata în anul 1999, cumpărătorilor G. M. și G. F..
In consecința, arată că reclamantul G. I. solicita obținerea și rectificarea unor suprafețe de teren cu numere topografice diferite (nr.top.2280/4/5/4/2 și nr. top. 2280/4/6/2), terenuri care nu i-au aparținut niciodată, cu dorința expresă de a fi intabulate pe el, cu titlu de moștenire, cu toate că aceste imobile terenuri nu fac parte din masa succesorală după def. G. V. (ascendentul reclamantului).
În drept a invocat Constituția României - art.44, alin. 1, alin. 2, alin. 8., Codul Civil - art.651, art.652, art.653, art.659, art.942, art.949, art. 969, art. 970, art. 475, art. 480, art. 48l, art.489, art.490, art.49l, art. 948, art.1294, art. 1310, art. l314, art.1306, art. 1324, art. 1337, Legea nr. 247/2005, cu privire la circulația juridica a terenurilor, titlul X, art. l.
Pârâții precizează că sunt solidari cu S. R. deoarece suprafața de imobil teren pe care o revendică reclamantul (CF nr. 2183/1, nr. top. 2280/4/6/2 în suprafață de 877 mp) reprezintă un drum public de acces la hotel, care asigura și accesul pârâților la teren (hotelul se învecinează cu terenul lor, având nr.top.2280 /4/5/4/2 ) și prin urmare solicită respingerea acțiunii înaintată de reclamantul G. I., pentru lipsa calității procesuale a acestuia.
În motivare arată că, în baza Decretului nr.147/05.1979 și în urma Deciziei nr.356/19.10.1984 emisă de către Consiliul Popular al Județului Bistrița-Năsăud, defunctul G. V. a fost despăgubit prin schimb de terenuri de către S. R., reprezentat de Primăria Bistrița Bârgăului, cu o suprafața de imobil teren situat în ridul situat în . Lunga" în suprafața de 4885 mp, cu vecinătățile P. I., Rogina E., Prelut N., în schimbul unei suprafețe de teren de 3628 mp pe care o deținea în proprietate def. G. V..
G. V. cât și fratele acestuia G. I. au fost de acord cu schimbul de terenuri echivalente, (așa cum rezulta din declarația scrisa cu reprezentanții Primăriei Bistrița - Bârgăului din data de 25.03.1988, anexata) suprafața de imobil teren de 3628 mp, trecând în proprietatea Statului R., iar suprafața de teren de 4885 mp a trecut în proprietatea def. G. V., punerea în posesie a def. G. V. făcându-se prin procesul verbal din 04.09.1986, din comisie făcând parte Zane V., delegat de la Oficiul de cadastru al Jud. B.N, dl M. V. din partea Primăriei Bistrița Bârgăului, proces verbal anexat.
Mai arată că reclamantul G. I., o persoana fizica neautorizata dorește să condiționeze investițiile Statului R. și ca atare emite judecăți de valoare privind necesitatea și oportunitatea acestora, solicitând și restituirea unui imobil teren în suprafață de 877 mp, nr. top. 2280/4/6/2, teren destinat drumului de acces la hotelul din Colibița, aflat în construcție, mai ales ca def. G. V., proprietarul de drept la acea data, a fost despăgubit cu alt teren echivalent la schimb, pentru terenul expropriat, astfel: S. R. a cedat 4885 mp în . primit în schimb suprafața de 3628 mp la Colibița, deci def. G. V. a primit teren în plus cu 1257 mp.
Pârâții susțin că cele doua imobile terenuri (nr. top. 2280/4/6/1 și nr. top. 2280/4/6/2), cu suprafața totala de 12.219 mp, au apărut în urma dezmembrării (Dosar nr. 4656 / 2005 ) terenului cu nr. top. 2280/4/6, dezmembrare, impusa de administrarea și întreținerea acestora, de firme cu domenii de activitate diferita (S.C. Coroana Turism Company S.A.-specializata în turism și S.C. Lucrări de Drumuri și Poduri S.A.-specializata în întreținerea și administrarea drumurilor ) .
Nu exista probe, în care S. R., prin Primăria Bistrița Bârgăului, ar fi preluat abuziv terenuri private din ridul "Ariniș" loc. Colibița, . o cauza de utilitate publică), schimbul de terenuri între proprietari fiind făcut prin înțelegere, pe cale amabilă, în conformitate cu legislația în vigoare.
În drept a mai invocat Constituția României art.44, alin.3 alin:5, alin.6 cu privire la exproprierile pentru cauza de utilitate publica, cu despăgubire potrivit legii; Legea organica nr. 33/1994, art6, art26 . art26 5 art28 . art31; privind exproprierea pentru o cauza de utilitate publica, menita sa asigure echilibrul intre interesul public și dreptul de proprietate privata, care mai dispune ca uzul, uzufructul, abitația și superficia, precum și orice alte drepturi reale, cât și concesionarea și atribuirea în folosința se sting prin efectul exproprierii; Legea nr. 54/1998, cu privire la schimburile de terenuri, art. 12 și art. 13 în vigoare la data efectuării schimbului de terenuri echivalente; în prezent abrogata, prin legea nr.247/2005, care în titlul X - art. 1, stabilește ca terenurile pot fi înstrăinate și dobândite liber, cu respectarea legii; Legea administrației publice locale nr. 24/1996: art.62 art.72, art.77, prin care schimburile de terenuri se pot realiza intre persoane fizice și juridice; Cod Civil: art.476, art.481, art.480, art.490, art.489, art.492, art.486. art. 1405, art. 1406, art. 1409.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 31-55).
În data de 08.02.2007, pârâții G. au depus la dosar Întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantului pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă anterior la dosar.
De asemenea, au formulat Cerere reconvențională prin care au solicitat instanței să dispună anularea certificatului de moștenitor nr. 142/2006 al reclamantului G. I., în care a fost cuprins și imobilul teren înscris în CF nr. 2169 cu nr. top. 2280/4/5/4/2, în suprafață de 1835 mp, care nu exista în patrimoniul defunctului G. V. la data de decesului, teren situat în loc. Colibița, .. Bistrița-Năsăud.
În motivare arată că imobilul teren menționat mai sus a fost cumpărat de pârâți de la ascendentul reclamantului (actualmente defunctul G. V., decedat în anul 2000, după un an de la înstrăinarea terenului), tranzacție comercială făcută în anul 1999, și autentificată sub nr. 3053/08.09.1999 de BNP G. A. V..
Prețul de vânzare-cumpărare, între G. M. și G. F., în calitate de cumpărători și G. V., în calitate de vânzător, a fost stabilit prin negociere directă, la prețul pieței de atunci, și autentificat de notarul G. A. V..
Legal citată, pârâta . Primar, a formulat Întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii principale ca neîntemeiata, mai puțin petitul nr.3 care apare și ca inadmisibil.
În motivare arată că doar solicitarea reclamanților de restituire a suprafeței de 877 mp din CF 2183 Bistrița Bârgăului top 2280/4/6/2 justifica introducerea pârâtei în proces, motiv pentru care se va rezuma la aceasta parte a acțiunii introductive de instanța.
Suprafața amintita mai sus (care înainte de dezmembrare era de 3628 mp) a fost expropriata conform Decretului 114/1982 a Consiliului de Stat, iar defunctul G. V. a primit în schimb, cu acordul sau, un teren situat în . Lunga" în suprafața de 4885 mp.
Toate aceste aspecte rezulta din actele aflate la dosarul cauzei, respectiv Decizia nr.3 56 din 19 octombrie 1984 privind autorizarea schimbului de terenuri, Procesul-verbal de punere în posesie din 4 septembrie 1986 împreuna cu tabelul anexă-poziția 36, CF 2183.
Astfel, terenul în discuție intra sub incidența Legii 10/2001, fiind obligatorie respectarea procedurii speciale prevăzuta de aceasta lege.
Orice pretenție a reclamantului apare ca fiind de rea-credința și total neîntemeiata întrucât pe de o parte a primit în schimb mai mult teren decât a cedat în favoarea statului, iar pe de alta parte a expirat de mult termenul de solicitare a restituirii prevăzut de Legea 10/2001.
Pârâta solicită în principal respingerea petitului 3 ca fiind inadmisibil datorita nerespectării procedurii speciale și în subsidiar ca neîntemeiat prin justa despăgubire constând în primirea de teren la schimb în . Lunga în suprafața mult mai mare decât cea expropriată.
În drept a invocat prev. art. 115 C.pr.civ.
În ședința publică din 09 martie 2007, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâții G. prin întâmpinare.
În data de 20.06.2007, reclamantul a formulat precizare de acțiune prin care a reformulat petitul unu al acțiunii în sensul constatării ocupării abuzive ele către pârâții G. M. și G. F. a unei suprafețe de aproximativ 2000 mp teren proprietatea reclamantului care excede suprafeței cumpărate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3053/08.09.1999, și obligării pârâților sa îi lase în deplina proprietate și posesie terenul respectiv și sa se abține pe viitor de la orice acte de conturbare.
În data de 19.09.2007, reclamantul a depus la dosar Precizare și completare de acțiune cu privire la petitul unu și doi al acțiunii, solicitând instanței să dispună rectificarea terenului înscris în CF 2169 Bistrița Bârgăului nr. top. 2230/4/5/4/2, în sensul majorării suprafeței scriptice de la 1835 mp la suprafața reala care va rezulta în urma măsurătorilor; dezmembrarea suprafeței de teren care depășește cei 1835 mp din CF 2169 Bistrița Bârgăului nr. top. 2280/4/5/4/2, vândut pârâților de rând 1 prin contractul autentic nr. 3053/08.09.1999, crearea unei noi coli de cf și intabularea acestuia pe numele reclamantului cu titlu de moștenire; obligarea pârâților de rând 1 să-i lase în deplina proprietate și posesie imobilul teren intabulat pe numele reclamantului conform petitului anterior.
În data de 07.11.2007, pârâții G. au depus la dosar Întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. De asemenea, au reformulat Cererea reconvențională prin care au solicitat instanței anularea certificatului de moștenitor nr. 142/2006 al reclamantului G. I., în care a fost cuprins și imobilul teren înscris în C.F nr.2169 nr.top.2280 / 4/5/4/2, în suprafața de 1835 mp, care nu exista în patrimoniul defunctului G. V. la data decesului, teren situat în loc. Colibița, .. Bistrița-Năsăud.
În motivare arată că imobilul teren înscris în C.F nr.2169 cu nr.top.2280/4/5/4/2, în suprafață de 1835 mp, a fost cumpărat de pârâții G. M. și G. F. de la ascendentul reclamantului (actualmente, defunctul G. V., decedat în anul 2000, după un an de la înstrăinarea terenului), tranzacție comerciala făcuta în anul 1999 și autentificata sub nr. 3053/08.09.1999 de Biroul Notarului Public de G. A. V..
Prețul de vânzare-cumpărare intre G. M. și G. F. în calitate de cumpărători și G. V. (ascendentul reclamantului) în calitate de vânzător fost stabilit prin negociere directa, la prețul pieței de atunci, și autentificat de notarul G. A. V..
În urma solicitării pârâților, la notarul public V. Marsinet, expertiza de evaluare a terenurilor pentru anul 1999, în zona comunei Bistrița Bârgăului, prețul terenurilor erau de 270 lei (ron )/hectar, respectiv 2.700.000 lei ( rol )/ hectar (adresa nr. 144/C/2007), anexată.
În urma sesizării pârâților la Ministerul Justiției, privind abuzul săvârșit de notarul Dițiue M. prin emiterea Certificatului de Moștenitor nr. 142/25.07.2006, au primit adresa nr._/550/2007, anexata, prin care li se aduce la cunoștința ca notarul public Ditiu M., va fi sancționată administrativ, potrivit art.40 din Legea nr.36/1995 de către Colegiul Director al Notarilor Publici Cluj, pentru motive neprecizate.
În urma plângerii penale la P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pârâții au primit Rezoluția nr.791/II/2/2007, prin care li se aduce la cunoștință că notarul Public D. M., prin emiterea Certificatului de Moștenitor nr. 142/25.07.2006, nu a făcut un abuz sau o neglijenta în serviciu deoarece "nu orice eroare a funcționarului în exercițiul serviciului constituie infracțiune " și ca "familia G. n-a suferit vătămări " iar partea vătămata, adică familia G. n-a pierdut calitatea de proprietar prin emiterea certificatului; potrivit legii acesta făcând dovada doar a calității de moștenitor și nu a calității de proprietar"; ca notarul public a fost de buna credința, și ca acest certificat nu a produs efecte; că "notarul public a fost în eroare, neglijent, atunci când a urmărit sublinierile din foaia de avere transmise în foaia de proprietate a cârtii funciare nr.2169 Bistrița Bârgăului, nr.top.2280/4/5/4/2 " și s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece notarul si-a făcut datoria.
Astfel, Certificatul de Moștenitor nr. 142/2006 este actul autentic declarativ de drepturi ale moștenitorului, reclamant G. I., asupra imobilului teren înscris în CF. nr.2169 cu nr. top.2280 / 4/5/4/2 pe care ascendentul lui, reprezentat de G. V., proprietarul de drept, aflat în viata, l-a înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare autentificat notarial în anul 1999, la data tranzacției, lui G. M. și G. F., cumpărătorii de drept și de fapt.
În realitate, arată că acest Certificat de Moștenitor este un fals, prin acest mijloc viclean G. I. a avut posibilitatea sa îi acționeze în instanță.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 125-174).
În data de 06.12.2007, pârâții G. au depus Completare a cererii reconvenționale prin care solicită instanței să dispună rectificarea cărții funciare nr.2169 Bistrița Bârgăului nr.top.2280/4/5/4/2 în sensul majorării suprafeței de la 1835 mp la 4903 mp, și să dispună înscrierea în CF a noii suprafețe, în favoarea pârâților, așa cum rezulta din Raportul de expertiza efectuat în cauza.
În motivare arată că, în urma măsurătorilor efectuate de către expertul S. C., a rezultat faptul ca imobilul obiect al vânzării are o suprafața mai mare cu 3068 mp.
Menționează ca la data încheierii contractului de vânzare cumpărare părțile au avut în vedere întreg terenul înscris în CF nr.2169 Bistrița Bârgăului nr.top.2280/4/5/4/2, de altfel chiar def. G. I., în prezenta martorilor le-a arătat întreg imobilul la fața locului.
Astfel consideră ca în speța sunt îndeplinite prevederile art.34 pct.4 din L.7/1996(modificata) în sensul ca înscrierea în cartea funciara a dreptului lor de proprietate nu mai este în concordanta cu situația reala actuala a imobilului și prin urmare solicită admiterea și acestui capăt de cerere formulat.
In drept a invocat prev. art.34 pct.4 din L.7/1996-modificată.
În ședința publică din data de 06.03.2008, instanța a disjuns petitul privind rectificarea cărții funciare nr. 2169 Bistrița Bârgăului, nr. top. 2280/4/5/2 în sensul majorării suprafeței de 1835 mp la 4903 mp și înscrierea în CF a suprafeței rezultate din majorare în favoarea pârâților G..
În data de 14.05.2008, pârâții G. au depus la dosar Completare la cererea reconvențională prin care au solicitat anularea certificatului de moștenitor nr. 142/2006 a reclamantului G. I., întrucât acesta nu este unicul moștenitor, ascendentul său având și o soție supraviețuitoare, G. A., decedată ulterior, cu moștenitori colaterali.
În drept invocă Legea 319/1944, art.l-7.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 237-240).
În data de 26.04.2013, pârâții G. au depus la dosar o cerere prin care au solicitat instanței să-i lămurească cu privire la obiectul dedus judecații în cauza de față și să stabilească dacă în raport de obiectul cererii deduse judecății și prin prisma actelor depuse la dosar și a prevederilor legale aplicabile în materie, părțile au calitate procesuală în cauză.
Formulează aceste solicitări având în vedere că la data de 09.02.2006, prin acțiunea introductivă (fila 2 din dosar), reclamantul G. I. a solicitat: "- să constatați nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3053/08.09.1999 de Biroul Notarului Public G. A. V. având ca obiect imobilul teren în suprafață de 1835 mp situat în Colibița înscris în CF nr. 2169 Bistrița Bârgăului nr. top. 2280 /4/5/4/2; să dispuneți rectificarea suprafeței înscrise în CF. nr. 2169 Bistrița Bârgăului nr.top. 2280/4/5/4/2 de la 1835 mp la suprafața reală care va rezulta în urma măsurătorilor și întabularea pe numele subsemnatului cu titlu de moștenire; să dispuneți restituirea suprafeței de 877 mp înscrisă în CF nr. 218C Bistrița Bârgăului nr. top. 2280/4/6/2 preluată de către S. R.; solicităm obligarea pârâților care se opun admiterii acțiunii la plați cheltuielilor de judecată pe care le vom efectua în prezentul proces".
De asemenea, la termenul din data de 14.09.2007, prin precizarea de acțiune (fila 97 din dosar) reclamantul a reformulat petitul unu al acțiunii astfel: „prin care reformulăm petitul unu al acțiunii în sensul constatării ocupării abuzive de către pârâții G. Maximși G. F. a unei suprafețe de aproximativ 2000 mp teren proprietatea subsemnatului reclamant care excede suprafeței cumpărate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3053/08.09.1999, și obligării pârâților să ne lase în dolină proprietate și posesie terenul respectiv și să se abțină pe viitor de t orice acte de conturbam".
La termenul din data de 08.11.2007, prin precizarea și completarea de acțiune (fila 107 din dosar) reclamantul a reformulat petitul unu și doi al acțiunii astfel: „cu privire la petitul unu și doi al acțiunii, cu rugămintea ca în urma administrării probatoriului încuviințat în cauză să dispuneți: rectificarea terenului înscris în C.F 2169 Bistrița Bârgăului nr. top. 2280/4/5/4/2, în sensul majorării suprafeței scriptice de la 1835 mp la suprafața reală care va rezulta în urma măsurătorilor; dezmembrarea suprafeței de teren care depășește cei 1835 mp din C.F 2169 Bistrița Bârgăului nr. top 2280/4/5/4/2, vândut pârâților de rând 1 prin contractul autentic nr. 3053/08.09.1999, crearea unei noi coli de CF și intabularea acestuia pe numele subsemnatului cu titlu de moștenire; obligarea pârâților de rând 1 să-mi lase în deplină proprietate și posesie imobilul teren intabulat pe numele subsemnatului conform petitului anterior. "
Pârâții G. au solicitat instanței să constate că, prin acțiunea precizată în două rânduri și completată, reclamantul solicită următoarele: „rectificarea terenului înscris în C.F 2169 Bistrița Bârgăului nr.top.2280/4/5/4/2, în sensul majorării suprafeței scriptice de la 1835 mp la suprafața reală care va rezulta în urma măsurătorilor; dezmembrarea suprafeței de teren care depășește cei 1835 mp din C.F 2169 Bistrița Bârgăului nr.top 2280/4/5/4/2, vândut pârâților de rând 1 prin contractul autentic nr. 3053/08.09.1999, crearea unei noi coli de CF și intabularea acestuia pe numele subsemnatului cu titlu de moștenire; obligarea pârâților de rând 1 să-mi lase în deplină proprietate și posesie imobilul teren intabulat pe numele subsemnatului conform petitului anterior; să dispuneți restituirea suprafeței de 877 mp înscrisă în CF nr. 2183 Bistrița Bârgăului nr. top.2280/4/6/2 preluată de către S. R.; solicităm obligarea pârâților care se opun admiteri acțiunii la plata cheltuielilor de judecată pe care le vom efectua în prezentul proces”.
Totodată, reiterează faptul că, la termenul din data de 06 Martie 2008 prin încheierea de ședință ( fila 219 din dosar), instanța a dispus: " Disjungerea petitului privind rectificarea cărții funciare nr. 2169 Bistrița Bârgăului, nr. top 2280/4/5/2, în sensul majorării suprafeței de la 1835 mp la 4903 mp și înscrierea în CF a suprafeței rezultate din majorare în favoarea pârâților G., și înscrierea în CF a suprafeței rezultate din majorare în favoarea pârâților G., și formarea unui nou dosar având ca obiect rectificare CF, urmând ca în dosarul nou format reclamanți să fie pârâții reclamanți reconvenționali G. M. și G. F. din prezenta cauză, iar calitatea de pârât revenindu-i reclamantului pârât reconvențional din prezentul dosar "
Dosarul format în urma disjungerii are numărul_ .
În altă ordine de idei, pârâții solicită instanței să constate că la dosarul cauzei nu este depus nici un înscris care să dovedească un drept real al reclamantului Cordon I. asupra imobilului teren arătat anterior. Certificatul de moștenitor invocat de reclamant pentru dovedirea proprietății, probează numai calitatea de moștenitor după defunctul G. V..
Cu alte cuvinte, prin certificatul de moștenitor, reclamantul dovedește numai un (succesiunea), fapt ce este translativ de proprietate. Totuși, succesiunea nu transferă proprietatea decât în cazul în care cel ce a transmis proprietatea a fost adevăratul proprietar. Ori, la data decesului, numitul G. V., tatăl reclamantului nu mai era proprietarul terenului respectiv. Din acest motiv este inadmisibil ca certificatul de moștenitor să producă efecte juridice în privința terenului vândut de G. V..
Mai mult, în certificatul de moștenitor nr. 142 /25.07.2006, care stabilește întinderea dreptului de proprietate ce urmează a fi transferat este menționată doar suprafața de 1835 mp teren înscrisă în CF nr.2169 Bistrița Bârgăului cu numărul topografic 2280/4/5/4/2, fără referiri la alte suprafețe de teren, coli de carte funciară și numere topografice.
Ulterior, din proprie inițiativă, reclamantul afirmă că suprafața de 1835 mp teren este proprietatea pârâților și reformulează petitele unu și doi ale acțiunii.
Menționează că, cererea privind rectificarea terenului a reclamantului G. I. este vădit netemeinică deoarece nu a fost proprietar și nu este proprietar al terenului înscris în CF nr.2169 Bistrița Bârgăului cu nr. top. 2280/4/5/4/2. Totodată nu a fost proprietar și nu este prorpietar al vreunei suprafețe de teren care se învecinează cu terenul menționat anterior.
Învederează instanței că, starea de fapt nu poate duce în mod automat la modificarea stării de drept, iar acțiunea în rectificarea unei înscrieri în cartea funciară este și ea, în principiu, o acțiune accesorie grefată pe o acțiune principală, care constituie suportul său juridic, respectiv pe acțiunea care însoțește dreptul subiectiv lezat sau vătămat prin înscrierea nevalabilă.
Acțiunea în rectificare de carte funciară poate fi promovată și pe cale principală, situație în care se exercită separat de acțiunea de fond ceea ce presupune că există o hotărâre judecătorească definitivă irevocabilă care consacră dreptul pe care se întemeiază acțiunea în rectificare.
În cazul de față, cererea de rectificare a fost grefată pe o acțiune de fond, acțiune ce are ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat de Notarul public G. A. V. sub nr. 30.53/_ .
Având în vedere faptul că, reclamantul a reformulat cererea principală a acțiunii cu privire la «nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare» (fila nr.97 și 107 din dosar), consideră că nu mai subzistă nici cererea accesorie de rectificare de suprafață a terenului.
Este lipsită de relevanță împrejurarea că terenul are o suprafață mai mare decât cea înscrisă în Cartea Funciară, câtă vreme reclamantul m a probat un drept real asupra terenului a cărei suprafață urmează a rectificată.
Reclamantul a ales greșit acțiunea în rectificare de carte funciar pentru a-și reglementa situația, pentru că, în mod corect, acesta ar fi trebuit să promoveze o acțiune în revendicare prin comparare de titluri în care să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului.
Nici o lege civilă nu prevede că datele tehnice ale unei expertize topografice pot sta la baza recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantului. Datele tehnice pot doar să arate întinderea dreptului. Reclamantul își întemeiază însă acțiunea doar pe neconcordanță între starea de fapt și cea de drept înscrisă în carte funciară, fără a arăta un titlu valabil care să justifice rectificarea înscrierii în favoarea sa.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data promovării acțiunii, orice persoană interesa poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat „înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordantă cu situat reală actuală a imobilului", text care a fost preluat și de Noul cod civil a 908 alin. (1) pct. 4, în prezent în vigoare.
Stabilirea neconcordanței dintre înscrierea în cartea funciară Situația reală trebuie să se facă pe calea unei acțiuni prin care să se cerceteze fondul dreptului. Ori, a constata doar că între ceea ce folosesc pârâții și ceea ce au înscris în cartea funciară există o neconcordanță, nu poate constitui temei de rectificare (în sensul înscrierii în Cartea Funciara unui drept de proprietate în favoarea reclamantului), dacă nu s-a dovedit această neconcordanță este bazată pe un raport juridic (în care reclamantul să aibă calitatea de parte) care să permită rectificarea suprafeței de teren asupra cărora pârâții sunt proprietari de drept.
Învederează instanței că, de fapt, reclamantul solicită recunoașterea unui drept de proprietate. În acest caz, dacă reclamantul consideră că pârâții folosesc fără drept un teren, singura cale admisă de lege este să promoveze o acțiune în revendicare prin comparare de titluri. Admisibilitatea acestei acțiuni este condiționata de faptul ca reclamantul trebuie sa dovedească, în raport cu pârâții, că dreptul său este mai puternic.
Consideră că efectuarea de noi completări a expertizei tehnice topografice sunt irelevante în cauză, reclamantul având posibilitatea promovării unei acțiuni în revendicare în care să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului.
Pe cale de consecință, având în vedere aspectele relevate anterior, solicită instanței ca, în temeiul art.172 c.p.civilă să ordone reclamantului G. I. să înfățișeze instanței înscrisuri prin care să dovedească dreptul său asupra imobilului teren inscris în CF nr.2163 Bistrița Bârgăului cu nr. top. 2280/4/5/4/2.
Fac pârâții această solicitare deoarece, în conformitate cu art.129 alin.(1) cod procedură civilă, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să-și probeze pretențiile și să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) c.p.civilă.
În cazul în care instanța se consideră investită legal în ceea ce privește cererea reclamantului referitoare la rectificarea de teren, solicită instanței să dispună introducerea în cauză a proprietarilor terenurilor care se învecinează cu terenul cu nr. top. 2280/4/5/4/2 pentru a evita posibile litigii viitoare în legătură cu suprafața care se rectifică.
Menționează faptul că nu a fost măsurată suprafața terenurilor care se învecinează cu terenul cu nr. top. 2280/4/5/4/2, fiind posibil ca suprafața rezultată în plus în urma măsurătorilor, să provină din micșorarea terenurilor învecinate.
În data de 28.10.2013, reclamantul a depus la dosar Note scrise, prin care a solicitat instanței să dispună rectificarea înscrierii din cf 2196 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/5/4/2, în sensul majorării acesteia cu 2121 mp, adică de la suprafața înscrisă în cf, de 1835 mp la suprafața reală a parcelei de 3956 mp, determinata prin executarea măsurătorilor topometrice și consemnata în tabelul de mișcare parcelara nr. 1, varianta I, din raportul de expertiza tehnica judiciara avizat de Ocpi sub nr. 5022/2011.2008; sistarea stării de indiviziune și intabularea în cf a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 2121 mp, în favoarea reclamantului . cf, potrivit solicitării și a propunerilor din tabelul de mișcare parcelara; rectificarea înscrierii în cf 2183 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/6/2, privind intabularea dreptului de proprietate al statului român pe suprafața de 877 mp în sensul radierii statului român și sa dispună înscrierea și intabularea în cf a proprietății asupra terenului în suprafața de 877 mp, în favoarea reclamantului, având în vedere faptul ca terenul expropriat pentru amenajarea drumului, nu fost și nu este amenajat pentru acesta utilitate; cu cheltuieli de judecata.
În motivare arată că antecesorul reclamantului, defunctul G. V., decedat la data de 13.02.2000, din terenul fânaț deținut în proprietate, a vândut pârâților în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3053/1999, suprafața de 1835 mp, înscrisa în cf 2196 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/5/4/2, iar pârâții profitând de faptul ca la scurt timp după vânzare, tatăl reclamantului a decedat au ocupat în mod abuziv întreaga . la repetatele solicitări ale reclamantului au refuzat sa elibereze terenul ocupat în plus fără nici un drept.
Potrivit declarațiilor martorilor audiați, reiese ca suprafața de teren deținuta în posesie de către defunctul G. V., a fost mai mare decât cea înscrisa în cartea funciara 2196 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/5/4/2, așa cum se concluzionează și în raportul de expertiza tehnica și a completării acestuia, depuse în dosar, iar reclamantul a parcurs procedura legala pentru dezbaterea succesiunii pe cale notariala pentru diferența de teren, dar nefiind toata suprafața înscrisa în cf, s-a respins cererea de înscriere a moștenirii, motiv pentru care a promovat acțiunea civila în prezentul dosar, prin care a solicitat rectificarea suprafeței și intabularea diferenței de 2121 mp în favoarea reclamantului.
Precizează ca anterior vânzării, din aceeași proprietate a defunctul G. V., prin decretul 147/5.05.1979, a fost expropriata suprafața de 877 mp și înscrisa în cf 2183 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/6/2, în proprietatea statului român, în vederea construirii unui drum de acces la hotelul aflat în construcție, dar nu s-a folosit terenul expropriat pentru amenajarea drumului, s-a ales o alta soluție de acces pe un traseu de drum modernizat, renunțându-se la amenajarea drumului pe terenul expropriat, iar terenul expropriat nu este afectat de construcții sau alte nevoi de interes public, este folosit în mod abuziv de către pârâți, direct interesați pentru a rămâne sub aceasta forma.
In prezent și acesta suprafața de teren de 877 mp, este ocupata abuziv și fără drept de către pârâți, care în mod fals și nereal susțin ca exista drum amenajat de acces la hotel și la terenul lor, iar daca drumul se desființează, lotul lor rămâne înfundat și fără cale de acces, este nereala acesta motivare și contrar acestei susțineri se poate observa din planul de amplasament și delimitare ca lotul pârâților este situat lingă drumul județean modernizat Bistrița Bârgăului-Colibița.
Prin urmare, terenul în suprafața de 877 mp, înscris în cf 2183 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/6/2, trecut în proprietatea statului român nu este afectat de construcții sau alte nevoi de interes public, nu este amenajat cu destinația de drum, nu este neutilizat, motiv pentru care solicită rectificarea înscrierii și intabularea proprietății în favoarea reclamantului.
Raportat la obiecțiunile pârâților și având în vedere data înregistrării acțiunii civile precizează ca sunt aplicabile prevederile codului civil 1864, nu cele invocate de pârâți.
In drept a invocat prev. art. 129 cod procedura civila, art. 20, 22, 23, 33-36 din Legea nr. 7/1996.
Reclamantul și pârâții G. au depus la dosar și Concluzii scrise.
În data de 27.06.2014, pârâta . Primar, a depus la dosar Note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
În motivare arată că reclamantul nu are un temei legal în baza căruia solicită restituirea suprafeței de 877 mp. De asemenea, antecesorul reclamantului împreună cu frații săi și cu reprezentantul împuternicit al statului român au semnat de comun acord un act de ieșire din indiviziune prin care acești proprietari de drept și-au recunoscut reciproc proprietățile și au garantat împotriva oricărui risc de evicțiune.
Mai arată că G. V. s-a bucurat de terenurile primite la schimb, și nu a depus în acest sens, nicio cerere de restituire la Primăria Bistrița Bârgăului, de care aparținea, iar reclamantul G. I., în anul 1992 nu a avut nici calitatea de moștenitor și nici calitatea de proprietar al acestor imobile terenuri.
În drept a invocat prev. Legii 18/1991.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 670-678).
În data de 21.07.2014, reclamantul a depus la dosar un înscris prin care solicită respingerea motivelor formulate de pirita . Primar și depuse cu note scrise la data de 27.06.2014, fiind neîntemeiate; respingerea motivelor formulate de pârâții G. M. și G. F., depuse prin întâmpinare la data de 02.07.2014, fiind neîntemeiate.
În motivare arată că prin actul autentic nr. 2609/1992, se consemnează, potrivit cotelor de proprietate, ieșirea din indiviziune a proprietarilor tabulari asupra coproprietății terenului înscris în cf 973 • Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4 și 2282, în suprafața totala de 56.647 mp.
Ieșirea din indiviziune a proprietarilor de teren, prin includerea și a statului român în baza decretului de expropriere nr. 147/1979, (dezlipirea, dezmembrarea, ori scoaterea terenului din indiviziune), s-a făcut pe baza unei schițe plan și a tabelului de mișcare parcelara, care au vizat strict terenul în suprafața totala de 56.647 mp, înscris în cf 973 Bistrița Bârgăului și suprafețele aferente cotelor părți plus terenul expropriat, dar nu s-a dispus și nu executat o expertiza tehnica pentru identificarea suprafeței reale a terenului.
Defunctul G. V., antecesorul reclamantului, prin actul autentic nr. 2609/1992, a dobândit în proprietate terenul în suprafața de 5785 mp, înscris în cf 2169 Bistrița Bârgăului, nr. top 2280/4/5, din care a vândut, prin act autentic de dezmembrare, la mai multe persoane fizice diverse suprafețe, dar nici de aceasta data nu s-a executat o expertiza tehnica pentru identificarea . suprafeței reale a terenului deținuta în posesie efectiva de proprietar.
După dezmembrările și vânzările făcute, defunctul G. V., a rămas cu suprafața de 1835 mp, înscrisa sub nr. top 2280/4/5/4/2, dar în realitate suprafața de teren deținuta în posesie și .folosința efectiva, a fost mai mare cu 2998 mp, potrivit identificării constatate prin Completarea la raportul de expertiza tehnica judiciara, suprafața în care se include și terenul expropriat în suprafața de 877 mp, pentru amenajarea drumului de acces la hotel, drum care nu fost și nu este amenajat pentru acesta utilitate.
Defunctul G. V., prin actul autentic nr. 3053/1999, vinde pârâților G. suprafața de 1835 mp, înscrisa sub nr. top 2280/4/5/4/2, vânzare cunoscuta de reclamant, iar pârâții au ocupat în mod abuziv și fără nici un drept legal întreaga suprafața de 2998 mp, inclusiv terenul expropriat în suprafața de 877 mp, pentru amenajarea drumului de acces la hotel, astfel ca în prezent dețin abuziv 2998 mp.
Cu privire la opoziția neîntemeiata a pârâtei . Primar arată că prin cererea de chemare în judecata, ulterior precizata, reclamantul a stabilit cadrul procesual și obiectul cauzei rectificare și înscriere în cf, sistarea stării de indiviziune și intabularea terenului, motiv pentru care a solicitat rectificarea suprafeței în sensul majorării acesteia, potrivit situației reale a întinderii terenului, constatata prin raportul de expertiza tehnica judiciara.
Invocarea exproprierii unor terenuri pentru amenajarea lacului Colibița și despăgubirea celor deposedați prin atribuirea unor terenuri în . prezentei cauze și nu are nici o legătura cu exproprierea făcuta în baza decretului de expropriere nr. 147/1979, pentru construirea hotelului și a drumului de acces, având în vedere ca sunt terenuri diferite.
Reclamantul nu a solicitat anularea actului autentic nr. 2609/1992 și nici a altui „act exprimat și exercitat liber" de antecesorul sau, așa cum în mod greșit reține pârâta . Primar.
Terenul în suprafața de 877 mp, înscris în cf 2183 Bistrița Bârgăului, nr. top 2280/4/6/2, proprietar statul român, potrivit concluziilor din raportului de expertiza tehnica are destinația de drum de acces la hotel și este poziționat în schița plan detaliu din raportul de expertiza tehnica peste terenul deținut anterior de către defunctul G. V., dar terenul expropriat pentru amenajarea drumului, nu fost și nu este amenajat pentru acesta utilitate.
Pârâta . Primar nu a depus nici o dovada prin care sa ateste ca terenul în suprafața de 877 mp, înscris în cf 2183 Bistrița Bârgăului, nr. top 2280/4/6/2, este de uz sau de interes public, daca este înscris în domeniul public al statului roman, ori este inventariat în patrimoniul public al comunei Bistrița Bârgăului, în baza prevederilor Legii 213/1998, privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia, de aceea apreciază ca terenul este supus regimului juridic de drept comun iar instanța de judecata este competenta sa hotărască asupra solicitării îndreptățite a reclamantului pentru dobândirea dreptului de proprietate.
Terenul în suprafața de 877 mp, înscris în cf 2183 Bistrița Bârgăului, nr. top 2280/4/6/2, este dezafectat din domeniul public, prin faptul neutilizării în scopul pentru care a fost expropriat, drumul de acces la hotel fiind amenajat pe amplasamentul drumului public cu intrare din drumul județean, iar pârâta . Primar, nu s-a sesizat ca terenul în discuție este deținut din anul 1999 și până în prezent, în mod ilegal de pârâții G. M. și G. F..
Cu privire la lămurirea aspectelor legale de rectificare suprafața teren solicitate de reclamant și raporturilor de vecinătate, prin concluziile raportului de expertiza tehnica judiciara și completările acestuia, se precizează ca nu sunt afectate proprietățile vecinilor, terenul obiect al prezentei cauze, este împrejmuit, limitele sunt evidente și bine conturate, nu sunt probleme și discuții cu vecinii referitoare la modul de folosința.
Reclamantul a solicitat rectificarea înscrierii din cf 2169 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/5/4/2, în sensul majorării acesteia cu 2121 mp, adică de la suprafața înscrisă în cf, de 1835 mp la suprafața reală a parcelei de 3956 mp și rectificarea înscrierii în cf 2183 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/6/2, privind intabularea dreptului de proprietate al statului român pe suprafața de 877 mp în sensul radierii statului român, sistarea stării de indiviziune, alipirea suprafeței majorate cu suprafața drumului și intabularea dreptului de proprietate în suprafața de 2998 mp, în temeiul prevederilor art. 20 și următoarele din Legea 7/1996.
Pentru aceste motive, reclamantul solicită admiterea acțiunii civile precizate: rectificarea înscrierii din cf 2169 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/5/4/2, în sensul majorării acesteia cu 2121 mp, adică de la suprafața înscrisă în cf, de 1835 mp la suprafața reală a parcelei de 3956 mp, determinata prin executarea măsurătorilor topometrice și consemnata în tabelul de mișcare parcelara nr. 3, comasare suprafețe, majorare, din Completare III la raportul de expertiză tehnica judiciara; rectificarea înscrierii în cf 2183 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/6/2, privind intabularea dreptului de proprietate al statului român pe suprafața de 877 mp în sensul radierii statului român, potrivit propunerilor din tabelul de mișcare parcelara nr. 3 comasare suprafețe, majorare și a schiței plan de ansamblu, planșa nr. l/a, din Completare III la raportul de expertiza tehnica judiciara, având în vedere faptul ca terenul expropriat pentru amenajarea drumului, nu fost și nu este amenajat pentru acesta utilitate; alipirea {comasarea) suprafețelor de 2121 mp (majorata) înscrise în cf 2169 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/5/4/2 cu suprafața de 877 mp, înscrisa în cf 2183 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/6/2; sistarea stării de indiviziune și intabularea în cf a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 2998 mp, în favoarea reclamantului . cf, potrivit solicitării, a propunerilor din tabelul de mișcare parcelara nr. 4, a schiței plan de ansamblu, planșa nr. l/a și a schiței plan amplasament și delimitare a imobilului din Completare III la raportul de expertiza tehnica judiciara; cu cheltuieli de judecata în suma de 1236,00 lei, reprezentând taxe expertiza tehnica-736 lei și onorariu avocat-500 lei, chitanțe depusa în dosar cu precizarea ca pârâții au solicitat efectuarea contraexpertizei tehnice, dar au refuzat achitarea decontului.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 700-704).
În data de 18.08.2014, reclamantul a depus la dosar Precizare de acțiune prin care a solicitat instanței să dispună rectificarea înscrierii din cf 2169 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/5/4/2, în sensul majorării acesteia cu 2121 mp, adică de la suprafața înscrisă în cf, de 1835 mp la suprafața reală a parcelei de 3956 mp, determinata prin executarea măsurătorilor topometrice și consemnata în tabelul de mișcare parcelara nr. 3, comasare suprafețe, majorare, din Completare III la raportul de expertiza tehnica judiciara; rectificarea înscrierii în cf 2183 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/6/2, privind intabularea dreptului de proprietate al statului român pe suprafața de 877 mp în sensul radierii statului român, potrivit propunerilor din tabelul de mișcare parcelara nr. 3 comasare suprafețe, majorare și a schiței plan de ansamblu, planșa nr. l/a, din Completare III la raportul de expertiza tehnica judiciara, având în vedere faptul ca terenul expropriat pentru amenajarea drumului, nu fost și nu este amenajat pentru acesta utilitate; alipirea {comasarea) suprafețelor de 2121 mp (majorata) înscrise în cf 2169 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/5/4/2 cu suprafața de 877 mp, înscrisa în cf 2183 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/6/2, în total rezulta suprafața de 2998 mp; înscrierea în cf, potrivit prevederilor Legii nr. 7/1996, în proprietatea defunctului G. V., decedat la data de 13.02.2000, a terenului fânaț în suprafața de 2998 mp, rezultat din rectificarea suprafeței; să se constate că masa succesorală rămasă după defunctul G. V., decedat la data de 13.02.2000, se compune din terenul fânaț extravilan în suprafață de 2998 mp înscris în cf 2169 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/5/4/2 și în cf 2183 Bistrița Bârgăului, cu nr. top 2280/4/6/2, situat intre vecinii drum județean-s, G. C.-e, Țigăroi M.-n, G. M.-v, la care vocație succesorală are reclamantul, în calitate de fiu; intabularea în cf a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 2998 mp, în favoarea reclamantului . cf, potrivit solicitării, a propunerilor din tabelul de mișcare parcelara nr. 4, a schiței plan de ansamblu, planșa nr. l/a și a schiței plan amplasament și delimitare a imobilului din Completare III la raportul de expertiza tehnica judiciara; cu cheltuieli de judecata în suma de 1236,00 lei, reprezentând taxe expertiza tehnica-736 lei și onorariu avocat-500 lei, chitanțe depusa în dosar cu precizarea ca pârâții au solicitat efectuarea contraexpertizei tehnice, dar au refuzat achitarea decontului.
În data de 01.10.2014, pârâții G. au depus la dosar Răspuns la precizarea de acțiune prin care solicită respingerea acestei "Precizări de acțiune" pe care o consideră netemeinică și nelegală.
În motivare arată că în decursul procesului aflat pe rol de multe ori reclamantul și-a modificat petitul acțiunii, fără să precizeze temeiul juridic sau să depună noi înscrisuri autentice ca probe la dosar.
Modificările de acțiune, depuse în scris la dosar, de reclamant sunt contradictorii, fără motivare legală, constatând astfel că: la fila (1) reclamantul susține nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare al pârâților G.; la fila (97) reclamantul susține ocuparea abuzivă a terenului de către pârâtul G. M. și soția; la filele (1; 107; 111) reclamantul susține rectificarea terenului în favoarea lui; la fila (107) reclamantul pretinde dezmembrarea suprafeței de teren deținută de pârât; la fila (302) reclamantul ne informează ca renunță la petitul inițial al cauzei, adică renunță la anularea contractului de vânzare-cumpărare al pârâților G.; la fila (111) reclamantul cere instanței ca să oblige pârâții G. să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul teren reclamantului.
În ultima "Precizare de acțiune" depusă la dosar de reclamantul G. I., la data de 18.08.2014, prin care acesta solicită: rectificarea suprafeței de teren a diferenței faptice de cea scriptică; alipirea prin comasare a acestor două loturi de teren public și privat; înscrierea lor în C.F ca moștenire în urma dezbaterii masei succesorale după tatăl său; intabularea în C.F într-un nou număr topografic și o nouă coală de C.F. pe numele reclamantului, ca în finalul petitului reclamantul să precizeze: "Ne susținem motivarea în fapt și în drept a acțiunii civile introductive precizată ".
Motivele reale al acestor multe „Precizări de acțiune", contradictorii, care au apărut în dosar începând din anul 2006, când reclamantul a deschis acțiunea civilă, pană în prezent sunt lipsa temeiurilor legale precum și a înscrisurilor autentice care lipsesc cu desăvârșire de la dosar, deci lipsa probelor de la dosarul cauzei.
În data de 02.10.2014, pârâta Primăria Bistrița Bârgăului prin Primar a depus la dosar Obiecții la precizarea de acțiune din data de 18.08.2014, formulată de reclamantul G. I. prin avocat R. V., prin care solicitam instanței de judecata respingerea acestui petit depus a dosar de reclamant, ca nelegal și netemeinic.
În motivare arată că reclamantul G. I., solicită instanței "rectificarea, alipirea, comasarea constatarea masei succesorale și intabularea " unor suprafețe de teren înscrise în C.F nr. 216! Bistrița Bârgăului nr. Top.2280/4/6/2/ cu suprafața de 877mp - proprietar public - Primăria Bistrița Bârgăului și C.F nr. 2169 Bistrița Bârgăului nr. Top.2280/4/5/4/2 în suprafață de 2121mp - proprietari privați: G. M. și G. F.. Acest fapt nu este posibil din punct de vedere legal, întrucât instanțele de judecata nu pot translata dreptul de proprietatea asupra unor terenuri din proprietatea statului în proprietatea persoanelor fizice, decât în baza unor legi speciale ( Legea 18 1991 ; Legea 10/2001 etc...), . adecvat.
Terenul înscris în C.F cu nr..2183 Bistrița Bârgăului, având nr. Top.2280/4/6/2, în suprafață de 877mp este teren care face parte din domeniul public al Primăriei Bistrița Bârgăului, cu destinație de drum public de acces, care figurează în inventarul mijloacelor fixe.
Dreptul de proprietate asupra terenurilor din domeniul public al statului, administrate de Unitățile Administrativ Teritoriale se bazează pe Legea 213 /1998, actualizata, prin care dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. S. sau unitățile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele și în condițiile legii.
Trecerea unui bun dintr-un domeniu în altul se face prin lege, daca bunurile sunt în proprietatea statului, prin hotărâri ale autorităților locale daca bunurile sunt în proprietatea unei unități administrativ teritoriale. Procedura de trecere este prevăzuta, în principal în Legea nr. 33/1994, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 215/2001.
Reclamantul G. I., prin avocat nu precizează temeiul juridic de drept ca în baza lui justifice aceste pretenții, amintește doar legea 7/1996, cunoscuta ca legea cadastrului și publicității imobiliare, dar nu precizează în baza căror articole din lege își întemeiază pretențiile.
În data de 10.10.2014, pârâții G. au depus la dosar și Concluzii scrise.
În data de 14.10.2014, reclamantul a depus la dosar Concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Din înscrierile efectuate succesiv în Coala evolutivă CF 2169 Bistrița Bîrgăului, rezultă cert că, asupra imobilului înscris inițial sub nr. top. 2280/4/5 s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea lui G. V., cu titlu de ieșire din indiviziune, prin încheierea de CF nr.. 2238/26.03.1992, iar la 23.09.1992, în baza actului autentic de partaj, operat în CF prin încheierea nr. 9185, imobilul s-a dezmembrat în patru parcele sub nr. top.: 2280/4/5/1 - în favoarea lui C. M., 2280/4/5/2 - în favoarea lui I. I., 2280/4/5/3 - în favoarea lui I. I., C. M., și în final, 2280/4/54, cu suprafața de 1.985 mp, care s-a reînscris în favoarea vechiului proprietar - G. V. (f. 8,10, 31, 32).
La baza acestuia act de parcelare a stat Memoriul tehnic întocmit de expertul B. C., respectiv planul de dezmembrare (f. 35-37), fără a exista o schiță de detaliu cu dimensiunea fiecărei parcele astfel dezmembrate, harta de CF în zonă fiind concretuală, împrejurare confirmată ulterior și prin raportul de contraexpertiză ordonat în cauză.
Prin urmare, suprafața de 1.835 mp a fost reînscrisă în CF 2169 Bistrița Bîrgăului, nr. top. 2280/4/5/4/2 în favoarea lui G. V. (f. 34), care la data de 08.09.1999, prin încheierea de autentificare nr. 3053, dată de BNP G. A. V., în dosarul nr. 7381/1999, a încheiat contractul de vânzare – cumpărare cu privire la imobilul astfel identificat, cu pârâtul G. M. – cumpărător, pentru prețul de 6.000.000 lei vechi, achitat integral, încă anterior încheierii actului autentic (f. 6, 33).
Prin Certificatul de moștenitor eliberat de BNP D. M. sub nr. 142/25.07.2006, în dosarul succesoral nr. 186/2006 (f. 70), s-a constatat decesul vânzătorului G. V., survenit la 13.02.2000, în componența masei succesorale, ca fiind compusă din imobilul teren înscris în CF 2169 Bistrița Bîrgăului, nr. top. 2280/4/5/4/2, în suprafață de 1.836 mp, bun propriu al defunctului, precum și vocația succesorală a unicului moștenitor acceptant, G. I., fiu, respectiv reclamant în prezenta cauză.
Urmare a sesizării făcute de pârâții reclamanți reconvenționali notarului public care a emis acest certificat, prin rezoluția Parchetului de la lângă Curtea de Apel Cluj dată în dosarul nr. 1608/P/2007 (f. 131-133), s-a dispus neîncepere urmăririi penale față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 289 Cod penal, reținându-se că, pe de o parte, s-a solicitat anularea contractului de vânzare – cumpărare pentru preț neserios - obiectul prezentei cauze - deoarece pârâții G. M. și F. ocupă o suprafață de 2.000 mp ce excede celei cumpărate, iar în ce îl privește pe reclamantul G. I., i s-a respins cererea de întabulare a certificatului de moștenitor eliberat de BNP D. M., apreciindu-se totodată că acesta, „din eroare, neglijent”, nu a urmărit corespunzător sublinierile efectuate în cola CF 2169 Bistrița Bîrgăului, nr. top. 2280/4/5/4/2, referitoare la transcrierile drepturilor de proprietate ale sub-dobânditorilor.
Cum însă certificatul mai sus menționat nu a fost anulat în ce privește componența masei succesorale înscrise în acesta, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pârâții reclamanți reconvenționali G. M. și G. F. au solicitat, prin cererea reconvențională inițială, anularea integrală a acestuia.
În ce privește acțiunea introductivă, având ca obiect „nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare, rectificarea înscrierilor în CF 2169 Bistrița Bîrgăului, nr. top. 2280/4/5/4/2, și restituirea suprafeței de 877 mp înscrisă în CF 2183 Bistrița Bîrgăului, nr. top. 2280/4/6/2, precizată în mai multe rânduri (f. 19, 97, 107, 111), precizări reprezentând detalierea fiecărui petit în parte, și în raport de obiectul cererii reconvenționale, în limitele investirii instanței (precizarea cererii reconvenționale s-a disjuns prin încheierea de la fila 219), având în vedere întreg materialul probator administrat instanța reține, într-adevăr, că suprafața reală a imobilului teren înscris în CF 2169 Bistrița . top. 2280/4/5/4/2 este mai mare decât cea înscrisă de 1835 mp, cu 2121 mp.
Prin urmare, suprafața reală a acestui nr. top. este de 3.956 mp, aspect ce rezultă cu evidență din raportul de expertiză ordonat în cauză, respectiv contraexpertiză, întocmit în cauză de experții P. V. și P. I. (f. 261-296, cu completările de la 512-516, 588-593, 642-658).
Din evidențele de carte funciară, și concluziile experților anterior menționați, rezultă indubitabil, că suprafața reală a nr. top. 2280/4/5/4/2 este de 3956 mp, nr. topografic unic, care a fost folosită ca atare de acest proprietar, conform probatoriului testimonial administrat, din care s-a înstrăinat suprafața de 1835 mp.
Așa fiind, și constatând potrivit concluziilor experților că, hărțile în zonă sunt concretuale, iar CF-ul nu garantează suprafața, numărul topografic în discuție având forma, configurația și dimensiunile descrise prin schița atașată expertizei, prin urmare neafectând întinderea dreptului de proprietate al vecinilor de lot, va dispune majorarea acestei suprafețe de la cea înscrisă inițial la cea reală.
Pornind de la această concluzie, instanța va analiza în cele ce urmează, dacă și în ce măsură ea profită moștenitorilor proprietarului tabular, astfel cum s-a solicitat prin acțiunea introductivă precizată.
Din coroborarea declarațiilor martorilor (f. 228, 244) în conformitate cu care, suprafața folosită de antecesorul reclamantului era mai mare decât suprafața înstrăinată pârâților reconvenționali G. M. și G. F., anterior vânzării fiind un singur lot de teren, cu concluziile expertizei efectuate în cauză cu toate completările încuviințate de instanță, din care rezultă cert că încă anterior vânzării nr. top. 2280/4/5/4/2 din CF 2169 Bistrița Bârgăului era unic, împrejurarea că, la încheierea actului notarial de vânzare – cumpărare nu s-a întocmit o schiță (nu s-a depus la dosarul cauzei un asemenea înscris) din care să rezulte forma, configurația și dimensiunea terenului astfel achiziționat - actul autentic având forță probantă până la înscrierea în fals, cu privire la ceea ce s-a înscris în acesta, instanța apreciază că rectificarea solicitată de reclamant, în calitate de moștenitor al proprietarului tabular vânzător G. V. profită acestuia și nu cumpărătorului G. care, pentru suprafața efectiv cuprinsă în actul notarial, a plătit prețul negociat direct, încă anterior încheierii contractului cu vânzătorul, împrejurări ce se coroborează și cu declarațiile martorilor anterior menționați care au declarat expres că nu s-a vândut întreaga parcelă folosită de proprietar, respectiv G. V..
Prin urmare, în ce privește decesul, vocația succesorală și calitatea de moștenitor înscrise în certificatul a cărei anulare se solicită, nu s-au făcut cu încălcarea vreunei dispoziții legale în materie, doar cu privire la suprafața de 1.835 mp înscrisă în masa succesorală din respectivul certificat, instanța, reținând că aceste este valabil în ce privește calitatea de moștenitor a reclamantului, precum și vocația acestuia după defunct, va include în masa succesorală suprafața de 2.121 mp, raportat la întregul de 4.883 părți cuprinsă în rectificarea propusă de experți prin „Tabelul de mișcare parcelară și comasare suprafețe nr. 3 completare III”, înlăturând suprafața din masa succesorală de 1.835 mp, vândută pârâților reclamanți reconvenționali G..
Nu a fost primită de instanță teza în conformitate cu, care din suprafața expropriată în favoarea Statului - Decizia 356/19.10.1984 și documentația atașată acesteia (f. 45), ar intra și suprafața a cărei rectificare se solicită și aceasta întrucât, teza contrară rezultă din evidențele de carte funciară, dezmembrările succesive și intabularea în favoarea antecesorului reclamantului operând din anul 1992, iar în ce privește teza referitoare la restituirea terenului în regimul Legii 18/1991, ca efect al acestei exproprieri, nu a fost dovedită în cauză, pe de o parte, iar pe altă parte, cauza pendinte este supus regimului de carte funciară - DL 115/1938, și intră sub incidența dreptului comun în materie.
Așa fiind și constatând că precizările formulate de reclamant reprezintă o detaliere a capetelor de cerere obiect al acțiunii introductive și nu o modificare de acțiune cu privire la care pârâtul G. a formulat apărări de fond la termenul din 07.10.2014, împrejurarea că s-a renunțat la primul capăt de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare – cumpărare încheiat cu G. V. de către pârâți, văzând dispozițiile art. 480 și urm., 969-970 Cod civil vechi, art. 34-36, 44-46 din Decretul-lege 115/1938, sub imperiul cărora s-au născut raporturile juridice dintre părți, instanța va admite în parte atât acțiunea principală precizată, cât și cererea reconvențională, sens în care va dispune rectificarea înscrierii în CF 2169 Bistrița-Bîrgăului, nr. top. 2280/4/5/4/2, în sensul majorării acesteia de la suprafața înscrisă de 1.835 mp la suprafața reală de 3.956 mp, conform expertizei – „Tabel de mișcare parcelară și comasare suprafețe nr. 3”, din completarea III a raportului de expertiză întocmit de expert P. V., cu corectivul acestuia la situația viitoare, în sensul că, la suprafețe și proprietari vor figura G. M. și soția G. F., asupra 1.835/4.833 părți, G. V. asupra 2.121/4.833 părți, S. R. asupra 877/4.833 părți, precum și rectificarea în acest sens a înscrierilor din „Tabelul de mișcare parcelară nr. 4 varianta III” la situația actuală; va constata că în masa succesorală rămasă după defunctul G. I., decedat la data de 13.02.2000, se compune din terenul în suprafață de 2.121/4.883 părți, din terenul înscris în CF 2169 Bistrița-Bîrgăului, nr. top. 2280/4/5/4/2, vocație succesorală legală și unic moștenitor acceptant fiind reclamantul G. I., fiu; va dispune ieșirea din indiviziune și întabularea drepturilor reale astfel dobândite, conform „Tabelului de mișcare parcelară nr. 4 varianta III”, cu corectivele anterior menționate, în sensul în care, la proprietari actuali vor figura G. M., G. F., G. V. și S. R., cu cotele menționate în Tabelul de mișcare parcelară și comasare suprafețe nr. 3, cu corectivul dispus de instanță, iar la ”situația viitoare”, se va corecta tabelul de mișcare parcelară în sensul în care va figura G. M. și G. F. cu suprafața de 1.835 mp, propusă de expert, G. I. cu suprafața de 2.121 mp, iar S. R., cu diferența de 877 mp, sens în care se vor rectifica; va obliga pârâții să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la suprafața astfel atribuită; va dispune anularea parțială a Certificatului de moștenitor nr. 142/2006, emis de BNP M. D. în dosar succesoral nr. 186/2006, pe numele reclamantului G. I., cu privire la suprafața de 1.835 mp înscrisă în CF 2169 Bistrița-Bîrgăului.
Nu a fost admisă teza susținută de reclamant referitoare la radierea dreptului Statului R. înscris în CF având în vedere temeiul înscrierii acesteia în CF și în lipsa motivelor ce se circumscriu textului art. 34-36 din DL 115/1938.
În temeiul art. 246 din C.pr.civ., instanța va luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere referitor la nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3053/08.09.1999 de BNP G. A. V., având ca obiect terenul în suprafață de 1.835 mp înscris în CF 2169 Bistrița-Bîrgăului 2280/4/5/4/2, respectiv recunoașterea dreptului de proprietate cu privire la acest teren, conform precizărilor reclamantului cu ocazia judecării cauzei pe fond, și va respinge celelalte capete de cerere, obiect al acțiunii principale precizate, respectiv al cererii reconvenționale, cu privire la rectificarea întabulării suprafeței înscrise în favoarea Statului R. și întabularea dreptului de proprietate al acestuia, în favoarea reclamantului, precum și rectificarea înscrierilor din CF 2169 Bistrița-Bîrgăului la suprafața reală de 3.956 mp, în favoarea reclamanților, ca inadmisibilă, având în vedere că face obiectul altei judecăți (f. 219).
În virtutea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâții G. M. și F. și . plata, în solidar, a sumei de 1.236 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea principală precizată formulată de reclamantul G. I., cu domiciliul ales la cab. av. R. V., în .. 448, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții G. M., G. F., ambii domiciliați în Bistrița, .. 42, jud. Bistrița-Năsăud, S. R. și . Primar, cu sediul în Bistrița Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud, și cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali G. M. și G. F., ambele în parte, și, în consecință:
Dispune rectificarea înscrierii în CF 2169 Bistrița-Bîrgăului, nr. top. 2280/4/5/4/2, în sensul majorării acesteia de la suprafața înscrisă de 1.835 mp la suprafața reală de 3.956 mp, conform expertizei – „Tabel de mișcare parcelară și comasare suprafețe nr. 3”, din completarea III a raportului de expertiză întocmit de expert P. V., cu corectivul acestuia la situația viitoare, în sensul că, la suprafețe și proprietari vor figura G. M. și soția G. F., asupra 1.835/4.833 părți, G. V. asupra 2.121/4.833 părți, S. R. asupra 877/4.833 părți, precum și rectificarea în acest sens a înscrierilor din „Tabelul de mișcare parcelară nr. 4 varianta III” la situația actuală.
Constată că în masa succesorală rămasă după defunctul G. I., decedat la data de 13.02.2000, se compune din terenul în suprafață de 2.121/4.883 părți, din terenul înscris în CF 2169 Bistrița-Bîrgăului, nr. top. 2280/4/5/4/2, vocație succesorală legală și unic moștenitor acceptant fiind reclamantul G. I., fiu.
Dispune ieșirea din indiviziune și întabularea drepturilor reale astfel dobândite, conform „Tabelului de mișcare parcelară nr. 4 varianta III”, cu corectivele anterior menționate, în sensul în care, la proprietari actuali vor figura G. M., G. F., G. V. și S. R., cu cotele menționate în Tabelul de mișcare parcelară și comasare suprafețe nr. 3, cu corectivul dispus de instanță, iar la ”situația viitoare”, se va corecta tabelul de mișcare parcelară în sensul în care va figura G. M. și G. F. cu suprafața de 1.835 mp, propusă de expert, G. I. cu suprafața de 2.121 mp, iar S. R., cu diferența de 877 mp, sens în care se vor rectifica.
Obligă pârâții să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la suprafața astfel atribuită.
Dispune anularea parțială a Certificatului de moștenitor nr. 142/2006, emis de BNP M. D. în dosar succesoral nr. 186/2006, pe numele reclamantului G. I., cu privire la suprafața de 1.835 mp înscrisă în CF 2169 Bistrița-Bîrgăului.
Ia act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere referitor la nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3053/08.09.1999 de BNP G. A. V., având ca obiect terenul în suprafață de 1.835 mp înscris în CF 2169 Bistrița-Bîrgăului 2280/4/5/4/2, respectiv recunoașterea dreptului de proprietate cu privire la acest teren.
Respinge celelalte capete de cerere, obiect al acțiunii principale precizate, respectiv al cererii reconvenționale, cu privire la rectificarea întabulării suprafeței înscrise în favoarea Statului R. și întabularea dreptului de proprietate al acestuia, în favoarea reclamantului, precum și rectificarea înscrierilor din CF 2169 Bistrița-Bîrgăului la suprafața reală de 3.956 mp, în favoarea reclamanților, ca inadmisibilă.
Obligă pârâții G. M. și F. și . plata, în solidar, a sumei de 1.236 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 14.10.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. V. B. C. I.
RED/DACT
VV/M./R.
20.10.2014 -2 ex.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 232/2014. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8695/2014.... → |
|---|








