Acţiune în constatare. Sentința nr. 232/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 232/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 11906/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 232/2014

Ședința publică din data de 17 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. M. M., judecător

GREFIER: S. E.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanții B. E. și B. G., împotriva pârâtelor . și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive - disjungere.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru pârâta BCR SA, av.M. A., lipsă fiind reclamanții și cealaltă pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 16 ianuarie 2014, cererea de amânare a cauzei formulată de reclamanți, în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul pârâtei, av.M. A., depune la dosar delegația de reprezentare și solicită instanței emiterea actelor de procedură pentru BCR SA, la sediul profesional al Societății de avocați din care face parte.

Instanța, din oficiu, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile noului Cod procedură civilă, raportat la faptul că cererea a fost formulată după data de 15.02.2013, invocă excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentei cauze în temeiul art.95 pct.1 din Codul de procedură civilă.

Reprezentantul pârâtei, av.Miertoriu A., față de excepția invocată, apreciază că această instanță este competentă în soluționarea cauzei, potrivit dispozițiilor art.94 lit.”h” noul Cod procedură civilă.

Instanța reține cauza în pronunțare față de excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, disjunsă din dosarul civil nr._ al aceleiași instanțe, conform celor reținute în cuprinsul Încheierii ședinței publice din data de 15.11.2013, reclamanții B. E. și B. G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele . și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale ale contractului de credit bancar nr._/03.10.2007 și 6136/pf/15.11.2006 încheiat cu banca, care să fie eliminate, iar cea privitoare a dobândă, în subsidiar, să fie înlocuită, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că, în ceea ce privește contractul de credit bancar_/03.10.2007, reclamanții apreciază că acesta este plin de clauze abuzive, raportat și la practica instanțelor de judecată și la dispozițiile legale în materie.

Astfel, art. 5 conține o clauză prin care se stabilește dobânda ca fiind fixă, în cuantum de 7,4% pe an, iar ulterior aceasta devine variabilă, în sensul că este formată din dobânda de referință variabilă la care se adaugă 1%; art. 6 nu respectă legislația; art. 7 stabilește ca nivelul dobânzii la credite se stabilește în funcție de serviciul datoriei împrumutatului, în sensul că, dacă împrumutatul înregistrează credite și/sau dobânzi restante în lei, dobânda indicată la pct. 5 se majorează cu 1 punct procentual sau chiar cu două puncte procentuale; art. 8 conține un fel de penalități mascate, pe lângă cele arătate la pct. 7, adăugându-se 3 puncte procentuale; și art. 9 lit. b conține un comision abuziv în cuantum de 1,8% reprezentând comision de acordare credit.

Reclamanții mai arată că acest contract a fost unul preformulat și nu au avut posibilitatea să negocieze nici măcar o clauză, de altfel, nici măcar nu li s-au explicat clauzele contractuale.

În drept s-au invocat prevederile art. 711, 712 și urm. Cod civil.

Legal citată, pârâta BCR SA a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea unei acțiuni care vizează constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract care nu mai este în derulare, pe temeiul de drept reprezentat de Legea 193/2000, iar pe fondul cauzei, a solicitat să se dispună respingerea acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:

Prin cererea formulată la data de 26.06.2013, reclamanții au solicitat anularea executării silite însăși și a tuturor actelor de executare din dosarele execuționale nr.2545/ex/2012 și nr.2546/ex/2012 și constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ale contractelor de credit bancar nr._/_ și nr.6136/pf/15.11.2006 încheiate cu B. C. Română iar prin Încheierea din data de 15.11.2013, s-a dispus disjungerea petitului cu privire la clauzele abuzive formându-se prezentul dosar.

Potrivit art.95 pct.1 din Codul de proc.civilă, tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Analizând cererea formulată precum și dispozițiile art.94 pct.1 din același cod, instanța reține că cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale nu face parte din categoria cererilor privind o obligație de a face sau a nu face neevaluabilă în bani, astfel cum susține pârâta BCR SA, și nu se află printre cererile menționate expres ca fiind de competența judecătoriei, astfel că va admite excepția necompetenței materiale a instanței și va declina competența în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții B. E., CNP_, și B. G., CNP_, ambii cu domiciliul în Bistrița, ., .-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, cu sediul în București, ..5, sector 3, J_, CUI_, și ., sediul în București, ..5, sector 3, J_, CUI_, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. M. MarianaSalvan E.

RED/DACT

CMM/M. 11.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 232/2014. Judecătoria BISTRIŢA