Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1667/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 1667/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 10/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1667/2014

Ședința camerei de consiliu din data de 07 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. V., judecător

GREFIER: B. C. I.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanta R. P. SRL în contradictoriu cu pârâta G. SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Urmare a verificării din oficiu a competenței prevăzută de art.131 alin.1 noul Cod procedură civilă, instanța declară că este competentă general, material și teritorial în ce privește soluționarea prezentei cauze, raportat la prevederile art.1027 noul Cod procedură civilă.

Raportat la dispozițiilor art.394 noul Cod de procedură civilă apreciind că sunt lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta R. P. SRL a solicitat să se dispună obligarea pârâtei G. SRL la plata sumei de 532,14 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată; cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că între societatea reclamantă și societatea pârâtă s-au desfășurat relații comerciale constând în vânzarea-cumpărarea de diverse produse conform facturii fiscale . RFF nr._/02.05.2008, scadentă la data de 09.05.2008, facturii fiscale . RFF nr._/07.05.2008, scadentă la data de 14.05.2008 și facturii fiscale . RFF nr._/17.05.2008, scadentă la data de 24.05.2008, societatea pârâtă acceptând la plată facturile fiscale menționate prin semnarea acestora odată cu recepționarea mărfii. Din contravaloarea facturii fiscale nr. . RFF nr._/02.05.2008 pârâta a achitat suma de 260 lei.

În drept nu s-a invocat nicio prevedere legală.

În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6-15).

Instanța a procedat la emiterea către pârâtă a formularului de răspuns, însoțit de o copie a cererii și a înscrisurilor depuse de reclamantă, însă pârâta nu s-a conformat obligației instituite de art. 1029 al. 4 N.C.pr.civ. privind depunerea sau trimiterea formularului de răspuns completat corespunzător, nu a răspuns printr-un alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și face cunoscută poziția procesuală față de pretențiile reclamantei.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Între părți s-au derulat raporturi juridice în sensul că reclamanta, în calitate de furnizor, a furnizat pârâtei mărfuri conform facturilor fiscale în litigiu, acceptate la plată prin semnarea acestora odată cu recepționarea mărfurilor livrate, pârâta având obligația de a achita contravaloarea facturilor la scadență.

Instanța constată că, pe baza facturilor emise de reclamantă ca urmare a îndeplinirii propriilor obligații contractuale (f. 10-15), s-a întocmit nota centralizatoare a pretențiilor ce reprezintă obligații de plată ale pârâtei către reclamantă la data de 27.12.2013, rezultând astfel un debit principal cumulat de 532,14 lei.

Potrivit art. 1025 alin. 1 Cod proc. civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

De asemenea, art. 1030 alin. 2 prevede că, în cazul în care nu se primește nici un răspuns de la partea interesată în termenul stabilit de dispozițiile legale care reglementează procedura specială a cererilor de valoare redusă, instanța se va pronunța cu privire la cererea principală în raport cu actele aflate la dosar.

D. urmare, se impune a fi evidențiat faptul că pârâta nu s-a conformat obligației legale de a depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească și nici nu a răspuns prin alt mijloc adecvat, astfel că susținerile reclamantei nu au fost combătute de acesta pe nici o cale, nefăcându-se dovada unei situații de fapt sau de drept contrare celei exhibate de aceasta.

Pentru considerentele arătate mai sus, instanța va da eficiență juridică dispozițiilor legale amintite și, în baza probatoriului administrat, apreciază cererea reclamantei ca fiind întemeiată, astfel că o va admite și va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 532,14 lei, reprezentând debit principal neachitat.

Prin raportare la dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod proc. civ. și având în vedere soluția adoptată, instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta R. P. SRL, CUI RO_, J_, cont nr. RO33BRDE060SV_, deschis la BRD Groupe Societe Generale Sucursala Bistrița, cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâta G. SRL, cu sediul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, CUI RO_, J_, și, în consecință:

- obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 532,14 lei, reprezentând debit principal neachitat.

Obligă debitoarea să achite creditoarei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Bistrița.

Executorie.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

V. V. B. C. I.

RED/DACT

VV/MMN

10.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1667/2014. Judecătoria BISTRIŢA