Prestaţie tabulară. Sentința nr. 9/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 9/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 150/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9.967/2014

Ședința publică din data de 15 decembrie 2014

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: M. L. C., judecător

GREFIER: G. A.-M.

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamanții P. A., P. C. V., reprezentat legal prin P. M., și P. C. A., reprezentată legal prin P. M., împotriva pârâtului M. BISTRIȚA, prin CONSILIUL LOCAL, reprezentat prin PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare – perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare, în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, din oficiu, ia în discuție excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra excepției invocate, constată următoarele:

La data de 09.01.2013, pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat cererea formulată reclamanții P. A., P. C. V., reprezentat legal prin P. M., și P. C. A., reprezentată legal prin P. M., împotriva pârâtului M. Bistrița, prin Consiliul Local, reprezentat prin Primar, având ca obiect acțiune în constatare.

La termenul de judecată din data de 28.10.2013, în temeiul art.1551 Cod procedură civilă, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, având în vedere că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația stabilită în sarcina lor prin încheierea de ședință din data de 23.09.2013, în sensul de a indica adresele martorilor solicitați a fi încuviințați în cauză în vederea audierii.

Potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare in judecata se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

În speța dedusă judecății a trecut mai mult de 1 an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina reclamanților, care s-au dezinteresat de soluționarea dosarului și nu au întreprins niciun demers pentru efectuarea unui act de procedură în vederea judecării procesului.

În consecință, în temeiul art. 248 alin.1 Cod procedură civilă și întrucât nu există nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a perimării prevăzută de art. 249-250 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea civilă formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării, invocată din oficiu de instanță.

Constata perimarea cererii de chemare in judecată având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții P. A., P. C. V., reprezentat legal prin P. M., și P. C. A., reprezentată legal prin P. M., toți cu domiciliul în municipiul Bistrița, . Băsești, nr. 1, ., județul Bistrița-Năsăud, și domiciliul procesual ales în municipiul Bistrița, ., nr. 16, județul Bistrița-Năsăud (la Cabinet avocat V. M.), în contradictoriu cu pârâtul M. BISTRIȚA, prin CONSILIUL LOCAL, reprezentat prin PRIMAR, cu sediul în municipiul Bistrița, .. 6, județul Bistrița-Năsăud.

Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 15 decembrie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. C. G. A.-M.

RED./DACT

MLC/R.

20.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Sentința nr. 9/2014. Judecătoria BISTRIŢA