Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 5/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Încheierea nr. 5/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 10-07-2014 în dosarul nr. 4334/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. 4._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 5.935/2014

Ședința camerei de consiliu din data de 10 iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. L. C., judecător

GREFIER: U. C. A.

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de petenta K. L. IBI, președinte al ASOCIAȚIEI DE PĂRINȚI „LPS START”, având ca obiect acordare personalitate juridică .

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu nu se prezintă niciuna dintre părți, cauza soluționându-se fără citarea acestora.

Urmare verificării din oficiu a competenței, prevăzută de art. 131 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară că este competentă general, material și teritorial în ce privește soluționarea prezentei cauze, raportat la prevederile art. 94 pct. 4 Cod procedură civilă coroborat cu cele ale OG nr. 26/2000.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Se constată că petenta a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 09.07.2014, actul constitutiv al asociației, autentificat de Biroul Individual Notarial V. Marsineta sub nr. 2.605/08.07.2014 (filele 25-27), precum și statutul asociației, autentificat de Biroul Individual Notarial V. Marsineta sub nr. 2.604/08.07.2014 (filele 28-34)

Analizând actele dosarului, instanța declară închise dezbaterile, în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă, și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar, apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 30.04.2014, completată și precizată la termenele din 19.06.2014 și respectiv 10.07.2014, petenta K. L. Ibi, în calitate de președinte al Asociației de Părinți „LPS Start”, a solicitat să se dispună acordarea de personalitate juridică acesteia.

În drept s-au invocat prevederile O.G. nr. 26/2000.

În probațiune s-au anexat înscrisuri: act constitutiv asociație, autentificat de Biroul Notarului Public V. Marsineta sub nr. 2.605/08.07.2014 (filele 25-27), dovada achitării taxei de timbru (fila 16), statutul asociației, autentificat de Biroul Notarului Public V. Marsineta sub nr. 2.604/08.07.2014 (filele 28-34).

De asemenea, s-a solicitat acvirarea dosarului civil nr. 1._ al Judecătoriei Bistrița, în care au fost depuse dovada patrimoniului inițial (filele 4-12), contractul de comodat cu privire la sediu (filele 13-14), și dovada disponibilității denumirii, eliberată de Ministerul Justiției (fila 15).

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :

Potrivit art. 5 alin 1 din O.G. nr. 26/2000, asociația dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul.

În conformitate cu art. 7 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 26/2000, înscrierea asociației în registrul aflat la grefa judecătoriei se realizează pe baza cererii de înscriere formulată de oricare dintre membrii asociați, pe baza împuternicirii date în condițiile art. 6 alin. 2 lit. h), însoțită de actul constitutiv, statutul asociației, actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial, dovada disponibilității denumirii eliberată de Ministerul Justiției sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia.

Având în vedere actele depuse la dosar, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă prevăzute de dispozițiile legale pre-citate pentru acordarea personalității juridice a asociației, astfel că va admite ca întemeiată cererea formulată, în sensul că va dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei Bistrița a Asociației de Părinți „LPS Start”, cu sediul în municipiul Bistrița, .. 18, județul Bistrița-Năsăud, cu un patrimoniu inițial în valoare de 855 lei, și având:

  • un număr de nouă membri fondatori, respectiv: K. L. Ibi – președinte, M. L. – vicepreședinte, Nemeti S. – vicepreședinte, E. D. – contabil, C. M. – casier, D. I. – secretar, Silasi C. – membru, S. I. – membru, O. C. – membru;
  • un colegiu director format din K. L. Ibi – președinte, M. L. – vicepreședinte, Nemeti S. – vicepreședinte, S. C. – membru deplin, O. C. – membru deplin, S. I. – membru deplin;
  • o comisie de cenzori formată din: E. D. – șeful comisiei, D. I. – membru, C. M. – membru.

Totodată, va dispune comunicarea prezentei încheieri, precum și a unor copii după actele doveditoare, către Registrul Național al Persoanelor Juridice fără Scop Patrimonial și P. de pe lângă Judecătoria Bistrița, precum și către Administrația Finanțelor Publice Bistrița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta K. L. IBI, CNP_, domiciliată în municipiul Bistrița, ., ., .-Năsăud, ca fiind întemeiată, și pe cale de consecință:

Dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei Bistrița a ASOCIAȚIEI DE PĂRINȚI „LPS START”, cu sediul în municipiul Bistrița, .. 18, județul Bistrița-Năsăud, cu un patrimoniu inițial în valoare de 855 lei, având un număr de nouă membri fondatori, respectiv: K. L. Ibi – președinte, M. L. și Nemeti S. – vicepreședinți, E. D. – contabil, C. M. – casier, D. I. – secretar, Silasi C., S. I. și O. C. – membri; un colegiu director format din K. L. Ibi – președinte, M. L. și Nemeti S. – vicepreședinți, S. C., O. C. și S. I. – membri deplini; și o comisie de cenzori formată din: E. D. – șeful comisiei, D. I. și C. M. – membri.

Dispune comunicarea prezentei încheieri, precum și a unor copii după actele doveditoare, Registrului Național al Persoanelor Juridice fără Scop Patrimonial și Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Dispune comunicarea încheierii către Administrația Finanțelor Publice Bistrița.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la data comunicării.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 10 iulie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. C. U. C. A.

RED./DACT

MLC/R.

11.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 5/2014. Judecătoria BISTRIŢA