Curatelă. Încheierea nr. 8139/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 8139/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 9098/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 8139/2014
Ședința din Camera de Consiliu din data de 22 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie formulată de petentul L. I., împotriva intimatei L. S., având ca obiect curatelă.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În data de 21.10.2014, instanța s-a deplasat la locuința intimatei pentru a se lua consimțământul acesteia cu privire la instituirea curatelei, procesul-verbal încheiat fiind atașat la dosarul cauzei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul L. I. a solicitat să se dispună numirea sa în calitate de curator al intimatei L. S., motivat de faptul că aceasta este încadrată în grad de handicap grav, cod boală F03, G83.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-5).
La data de 21.10.2014, instanța s-a deplasat la domiciliul intimatei pentru a-i lua consimțământul cu privire la instituirea curatelei și numirea petentului în calitate de curator al său, aspecte evidențiate în cuprinsul procesului-verbal întocmit cu această ocazie (f. 13).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Art.178 lit. a din Codul civil, prevede: “În afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela: dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator;….”
În ce privește procedura de instituire a curatelei, textul art.182 din Codul civil arată faptul că se poate institui curatela, la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 111, dar aceasta nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat, iar numirea curatorului se face de instanța de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului și se afișează la sediul instanței de tutelă, precum și la primăria de la domiciliul celui reprezentat.
Având în vedere textele de lege menționate, motivul pentru care petentul solicită a fi numit în calitate de curator pentru intimată, analizând și înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că intimata este încadrată în grad de handicap în formă gravă, cu valabilitate a evaluării permanent, cu deficiență funcțională gravă și asistent personal, instanța apreciază că aceasta nu este în măsură să-și administreze bunurile și să-și apere interesele, motiv pentru care, văzând și consimțământul intimatei L. S., dat cu ocazia deplasării instanței la domiciliul său, la data de 21.10.2014, în temeiul disp.art.182 C.civ., va admite cererea formulată de petentul L. I. și îl va numi pe acesta în calitate de curator al intimatei, în vederea administrării bunurilor și apărării intereselor acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul L. I., cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, și, în consecință:
Numește în calitate de curator, pe petentul L. I., având CNP_, cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, în vederea administrării bunurilor și apărării intereselor intimatei L. S., având CNP_, cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița-Năsăud.
Prezenta încheiere va fi comunicată curatorului și se va afișa la sediul Judecătoriei Bistrița, precum și la primăria Municipiului Bistrița.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică din 22.10.2014.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
B. V. | B. A. |
RED./DACT.
BV/R.
28.10.2014
| ← Curatelă. Încheierea nr. 4504/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Curatelă. Încheierea nr. 6162/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|








