Pensie întreţinere. Sentința nr. 9591/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 9591/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 8416/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9591/2014

Ședința publică din 02 decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: P. A.

GREFIER: A. C. I.

Pe rol fiind soluționarea cererii introductive, formulată de reclamanta T. M.-V., în calitate de reprezentant legal al minorului H. D.-A. născut la data de 08.04.2011, în contradictoriu cu pârâtul H. G., având ca obiect „stabilire pensie întreținere”.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Judecata pe fond a cauzei a avut loc la data de 25.11.2014 când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 02.12.2014.

Încheierea din 25.11.2014 face parte din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 25.08.2014, sub nr._, reclamanta T. M.-V., în calitate de reprezentant legal al minorului H. D.-A., a solicitat obligarea pârâtului H. G. la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului H. D.-A..

În fapt, reclamanta a arătat că în anul 2010 a întreținut o relație cu pârâtul H. G. în urma căreia s-a născut minorul H. D.-A.. Din anul 2011, pârâtul lucrează în Spania, însă nu și-a îndeplinit în mod regulamentar obligația de întreținere a minorului.

Reclamanta a mai arătat faptul că nevoile minorului sunt ridicate, dat fiind faptul că acesta suferă de afecțiuni medicale.

Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept.

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru conform art. 29 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

La dosar au fost depuse înscrisuri: Certificat de naștere (f. 3, 5), Carte de identitate (f. 3), Certificat de căsătorie (f. 4), Acte medicale (f. 6).

La dosar a depus întâmpinare pârâtul H. G. prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii formulate de către reclamanta T. M.-V. și stbilirea obligației de întreținere în favoarea minorului H. D.-A. prin raportate la salariul minim net pe economie. În acest sens, a arătat că în prezent nu este angajat în muncă cu forme legale în Spania iar veniturile pe care le realizează sunt inconstante.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 499, art. 527, art. 529-530 C.civ., art. 1 din H.H. nr. 871/2013.

La dosar a depus răspuns la întâmpinare reclamanta, prin care a arătat că în ultimii doi ani pârâtul nu a contribuit decât ocazional la cheltuielile ocazionate cu creșterea minorului.

La termenul de judecată din data de 25.11.2014 instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În fapt, astfel cum reiese din Certificatul de naștere depus la fila 5, minorul H. D.-A. născut la data de 08.04.2011 este fiul pârâtului H. G..

Din adeverința medicală și din scrisoarea medicală rezultă faptul că minorul suferă de astm bronșic, afecțiune care necesită pentru vindecare tratamente și internări repetate (f. 6, 30).

În drept, conform art. 516 alin. (1) C. civ. obligația de întreținere există între (...) rudele în linie dreaptă.

Potrivit art.529 alin. (1) C. civ. întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.

În speță, instanța reține că pârâtul H. G. are obligația legală de a contribui la cheltuielile de creștere și educare ale minorului H. D.-A..

În ceea ce privește starea de nevoie a minorului, art. 525 alin. (1) C.civ., prezumă faptul că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. Mai mult, raportat la vârsta și la starea de sănătate a minorului, instanța apreciază că nevoile acestuia sunt ridicate.

În ceea ce privește mijloacele pârâtului, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că pârâtul nu obține venituri cu caracter de continuitate. Această împrejurare nu este, însă, de natură să înlăture obligația sa de întreținere, câtă vreme orice persoana capabilă de muncă are posibilitatea unui câștig de muncă. În acest sens este sunt și dispozițiile art. 527 C.civ, care prevăd faptul că poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloace pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. Pe cale de consecință, în această ipoteză, se activează prezumția potrivit căreia pârâtul obține venituri la nivelul salariului minim pe economie. D. fiind faptul că din susținerile părților a reieșit faptul că în prezent pârâtul locuiește în Spania, instanța apreciază faptul că salariul minim pe economie trebuie raportat la țara unde pârâtul își are rezidența. Numai o atare concluzie asigură eficiența deplină a prezumție de dobândire a veniturilor, având în vedere faptul că, în mod obiectiv, venitul pe care pârâtul l-ar obține efectiv dacă s-ar angaja în muncă cu forme legale ar fi cel puțin egal cu salariul minim net pe economie din țara în care locuiește și implicit lucrează.

În consecință, instanța va admite cererea reclamantei T. M.-V., în calitate de reprezentant legal al minorului Hăngănț D.-A., și va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului H. D.-A., în cotă de 1/5 din venitul minim net pe economie din Spania, începând cu data de 25.08.2014 și în continuare, până la majoratul minorului.

Potrivit art. 453 alin. (1) C.proc.civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată, instanța va respinge cererea acesteia ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T. M.-V., în calitate de reprezentant legal al minorului H. D.-A. născut la data de 08.04.2011, cu domiciliul în con. Tiha-Bârgăului, ., jud. Bistrița-Năsăud, având C.N.P._, în contradictoriu cu pârâtul H. G., cu domiciliul în Tiha-Bârgăului, ., jud. Bistrița-Năsăud, având C.N.P._.

Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului H. D.-A., în cotă de 1/5 din venitul minim net pe economie din Spania, începând cu data de 25.08.2014 și în continuare, până la majoratul minorului.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca fiind neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. A. A. C. I.

RED/DACT

PA/PA

18.12.2014

C.A. 03 Decembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 9591/2014. Judecătoria BISTRIŢA