Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Încheierea nr. 5417/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 5417/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 3717/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 5417/2014
Ședința Camerei de Consiliu din data de 20 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R. R.
GREFIER: M. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de reclamanta C. A., împotriva pârâtului B. V., având ca obiect emiterea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Cauza se soluționează fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor comunicate prin adresa din data de 09.05.2014 și, conform art.200 pct.3 NCPC, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, reclamanta C. A. a chemat în judecată pe pârâtul B. V., solicitând instanței să constate valabilitatea convenției sub semnătură privată încheiată între părți și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic apt pentru intabulare.
În motivare se arată reclamanta a cumpărat imobilul teren obiect al convenției încheiată între părți și a intrat în posesia și folosința acestuia, pe care l-a folosit până în prezent.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La data de 09.05.2014, în considerarea dispozițiilor art. 200 al. 2 Noul Cod de procedură civilă, reclamantei i-a fost comunicată adresa prin care i s-a solicitat să își completeze cererea obiect al dosarului pendinte.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 194 N.c.pr.civ., „cererea de chemare în judecată va cuprinde:
a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii;
c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, . în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt;
d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;
e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;
f) semnătura.”
Conform art. 200 alin. (1) N.c.pr.civ., completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 - 197. A.. (2) al aceluiași articol prevede că atunci „când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii”.
În considerarea prevederilor legale citate anterior, prin rezoluția din data de 09.05.2014 (f. 7), instanța a solicitat reclamantei, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, să depună, pentru comunicare cu pârâtul, cererea de chemare în judecată și înscrisurile doveditoare, să precizeze cererea de chemare în judecată, cu privire la codul numeric personal al pârâtului și contul bancar, număr de telefon, număr de fax, adresa electronică ale reclamantului și ale pârâtului, în măsura în care sunt cunoscute de către reclamant; obiectul cererii și valoarea acestuia; localitatea și județul, . este situat imobilul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, însoțit de un extras de carte funciară cu arătarea titularului înscris în Cf ori certificat emis de către OCPI din care să rezulte că imobilul nu este înscris în CF; să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, dovezile pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, depunerea înscrisurilor în copii certificate pentru conformitate cu originalul și în două exemplare, iar pentru martori, numele, prenumele și adresa acestora.
Deoarece reclamanta nu s-a conformat solicitărilor instanței în termenul prevăzut de art. 200 alin. (2) N.c.pr.civ., în acord cu dispozițiile alin. (3) al art. 200 N.c.pr.civ., potrivit cărora „dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii”, instanța va dispune anularea acțiunii civile formulate de reclamanta C. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează acțiunea civilă formulată de reclamanta C. A., cu domiciliul în mun. Bistrița, cartier Unirea, nr. 178, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva pârâtului B. V., cu domiciliu necunoscut, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 20.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. R. R. M. T.
RED/DACT: CRR/MMN 04.07.2014 3 exp.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9768/2014.... | Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 9378/2014.... → |
|---|








