Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 84/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 84/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 10435/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 84/2014
Ședința Camerei de consiliu din data de 14 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. L. M.
GREFIER U. C. A.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE (S.R.R.) împotriva pârâtei S.C. I. F. S.R.L., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, raportat la dispozițiile art. 94 alin. 1 lit. j din Noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 107 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă și art. 1.027 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 24.10.2013, reclamanta S. R. de Radiodifuziune a solicitat obligarea pârâtei S.C. I. F. S.R.L. la plata sumei de 600 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, datorată în baza Legii nr. 41/1994, aferentă perioadei noiembrie 2010 – iunie 2012, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 114 lei, calculate la data de 09 octombrie 2013, conform Ordinului A.N.R.E. nr. 5/2003; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările ulterioare, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
În aplicarea art. 40 alin. 4 din Legea nr. 41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre aplicabilă la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată și care stabilește, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 977/2003, art. 5 alin. 1: „Taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A., prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei electrice consumate”.
Potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 977/2003, „Pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune, plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere”, iar cuantumul acestora „se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică”.
Reclamanta arată că, potrivit textelor legale mai sus menționate, S. R. de Radiodifuziune, ca serviciu public autonom de interes național, independent editorial, care își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului, având obiective generale de informare, educare și divertisment, este în drept să perceapă taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, iar persoanele juridice sunt obligate să achite această taxă, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Astfel, art. 40 lit. b din Legea nr. 41/1994 stipulează în mod clar faptul că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune constituie venit propriu al Societății Române de Radiodifuziune, rezultând, prin urmare, că această taxă reprezintă un venit public, fiind o sursă financiară stabilită de legiuitor, necesară desfășurării activității S.R.R.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1.028 alin. 2 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 5-27).
Având în vedere că pârâtei i s-a comunicat formularul de cerere de valoare redusă și înscrisurile anexate în probațiune de către reclamantă, aceasta a depus formularul de răspuns completat corespunzător.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța constată că pârâta S.C. I. F.. este persoană juridică cu sediul în România, așa cum rezultă din „furnizare informații date de identificare” emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului (fila 6 dosar).
Conform art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune, în calitate de beneficiari ai acestora.
Instanța nu poate reține că acest text legal instituie o prezumție legală absolută, așa cum precizează reclamanta, privind calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, întrucât textul legal este clar formulat, respectiv se referă la obligația persoanelor juridice la plata taxei solicitate în cauză, în calitate de beneficiar. Dacă legiuitorul ar fi dorit instituirea unei prezumții legale absolute, nu ar mai fi folosit termenii „în calitate de beneficiar”, care ar fi fost inutili, ci ar fi folosit formularea „persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune”.
În același sens, și Curtea Constituțională a reținut în considerentele deciziilor nr. 297/2004 și nr. 331/2006 că obligația de plată a serviciului de radiodifuziune și televiziune este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective. Astfel, din interpretarea dată în considerentele deciziilor menționate, Curtea Constituțională a reținut în mod implicit că sunt și persoane juridice cărora nu le revine obligația de plată a serviciului de radiodifuziune și televiziune, astfel neputându-se vorbi de o prezumție legală absolută instituită de art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
Singurul text legal care ar fi condus la reținerea prezumției legale absolute indicate de reclamantă era cel al art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003, potrivit căruia „persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune”, prevedere legală ce a fost anulată de Curtea de Apel Cluj prin sentința nr. 64/ 16 februarie 2009, rămasă irevocabilă urmare a respingerii recursurilor formulate împotriva ei prin decizia nr. 607/ 3 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În considerentele deciziei nr. 607/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin Constituția României nu s-a impus plata taxei radio-tv independent de existența calității de beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 din Constituție trebuie interpretate în favoarea cetățeanului.
Instanța reține, în acord cu considerentele deciziei nr. 607/2011 a ÎCCJ, că în cauză nu poate fi reținută aplicarea art. 31 din Constituție pentru a justifica obligația de plată a taxei, întrucât articolul indicat se referă la un drept al cetățeanului și nu la o obligație.
În cauză, instanța nu reține existența unei prezumției legale absolute care să instituie obligația de plată a taxei de radiodifuziune în sarcina persoanelor juridice cu sediul în România; totodată, reclamanta nu a probat în nici un fel calitatea pârâtei de beneficiar al taxei de radiodifuziune, obligație ce-i incumba conform art. 1.169 din Codul civil de la 1864 (aplicabil raportat la data indicată de reclamantă a furnizării serviciului de radiodifuziune și la art. 26 din Noul Cod de procedură civilă) – astfel că pretenția solicitată de reclamanta S. R. de Radiodifuziune nu este fondată.
Raportat la soluția preconizată și în temeiul principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, nu se vor acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în municipiul București, .. 60-64, sector 1, Cod fiscal RO8296093, cont RO74RNCB_0768 deschis la BCR sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. I. F. S.R.L, cu sediul în . T., ., județul Bistrița-Năsăud, CUI_, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, prin depunere la Judecătoria Bistrița.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică de azi, 14 ianuarie 2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. L. M. U. C. A.
RED/DACT
TLM/UC
22.01.2014-4ex
| ← Servitute. Sentința nr. 5404/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Revendicare mobiliară. Încheierea nr. 1366/2014. Judecătoria... → |
|---|
