Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 9758/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9758/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 10674/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9758/2014
Ședința publică din data de 09 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe creditoarea ., împotriva debitoarei . I., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u. .
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin fax înregistrat la data de 5 decembrie 2014, întâmpinarea formulată de către debitoarea . Inad, prin care se invocă excepția necompetenței teritoriale a instanței în soluționarea prezentei cauze.
Instanța, după deliberare, privind excepția necompetenței teritoriale invocată de către debitoare, potrivit dispozițiilor art.113 alin.3 Noul cod procedură civilă, respinge excepția invocată și procedând la verificarea din oficiu a competenței prevăzută de art.131 alin.1 noul Cod procedură civilă, instanța declară că este competentă general, material și teritorial în ce privește soluționarea prezentei cauze, raportat la prevederile art.1013 Noul cod procedură civilă.
Analizând actele dosarului și socotindu-se lămurită, se reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, la data de 27.10.2014, creditoarea ., împotriva debitoarei . I., a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată, prin care să fie obligată debitoarea la plata sumei de 8.514,57 lei, reprezentând contravaloarea prestări servicii efectuate și neachitate, conform facturilor fiscale, la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi, datorate începând cu a 31 a zi și până la a 60-a zi de neplată a facturii, iar începând cu a 61-a zi și până la achitarea integrală a debitului, obligarea la penalități de 1% pe zi, din valoarea prestațiilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că, între părți s-a încheiat contractul nr.07/08.02.2007, pe o perioadă de trei luni, iar în lipsa unei notificări s-a prelungit automat pe perioade succesive de 12 luni. În lipsa rezilierii contractului din inițiative oricărei părți, contractul a produs și produce în continuare efecte.
Creditoarea a emis facturile fiscale nr.5191/29.03.2013, 5265/30.04.2013, 5414/29.08.2013, 5473/30.09.2013, 5505/24.10.2013, 5611/17.12.2013, 5652/31.01.2014, 5680/28.02.2014, în valoare de 8.514,57 lei. Expedierea facturilor a fost făcută prin Fan curier.
Deși creditoarea a încercat prin somațiile nr.166/23.11.2012 și 40/01.04.2014 să rezolve pe cale amiabilă situația, pârâta nu a înțeles acest lucru.
În drept s-au invocat prev. art.1013 și urm. Cod proc. civilă.
În probațiune s-au depus înscrisuri filele 5-19.
Legal citată, debitoarea a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița, conform disp. art.107 cod proc. civilă, iar pe fond solicită respingerea cererii formulate de creditoare, întrucât în speță nu poate fi vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă, întrucât nici una din facturile depuse la dosar nu poartă semnătura sau ștampila societății debitoare și nici nu s-a depus dovada efectuării prestațiilor, corespunzător obiectului contractului încheiat între părți.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Conform prevederilor art. 1013 Cod procedură civilă, „(1) Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege. (…) (3) Prin autoritate contractantă, în sensul alin. (1), se înțelege: a) orice autoritate publică a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care acționează la nivel central, regional sau local; b) orice organism de drept public, altul decât cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații: (i) este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a); (ii) se află în subordinea sau este supus controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a); (iii) în componența consiliului de administrație ori, după caz, a consiliului de supraveghere și directoratului, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiți de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a); c) orice asociere formată de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b)”.
Potrivit dispozițiilor art. 1016 Cod procedură civilă, „(1) Cererea privind ordonanța de plată va cuprinde: a) numele și prenumele, precum și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul creditorului; b) numele și prenumele, codul numeric personal, dacă este cunoscut, și domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului persoană juridică, denumirea și sediul, precum și, după caz, dacă sunt cunoscute, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar; c) suma ce reprezintă obiectul creanței, temeiul de fapt și de drept al obligației de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata și orice element necesar pentru determinarea datoriei; d) suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii; e) semnătura creditorului”.
Astfel, potrivit prevederilor legale precitate, o cerere privind emiterea unei ordonanțe de plată poate fi admisibilă în condițiile în care sunt întrunite cumulative și concomitent trei condiții, anume creanța să fie certă, lichidă si exigibilă, caractere definite în art. 662 alin. 2-4 Cod procedură civilă. Creanța este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, și este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Totodată, pentru a fi admisibilă, cererea privind emiterea unei ordonanțe de plată trebuie să fie precedată de îndeplinirea procedurii prealabile ce constă în somarea debitorului în vederea achitării de bună voie a sumei de bani litigioasă.
În conformitate cu prevederile art. 1014 din același act normativ, „(1) Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia”, iar conform prevederilor art. 1015, „Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.014 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță”.
Pe de altă parte, relevante sunt în cauză și dispozițiile art. 1020 Cod procedură civilă care stipulează în mod expres că „1) Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere. (2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun „(1) Sub sancțiunea decăderii, debitorul poate contesta creanța prin întâmpinare. (2) În cazul în care debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă această contestație este întemeiată”.
Pentru o clarificare a raporturilor juridice comerciale complexe dintre părți, competența de soluționare exclusivă este stabilită în favoarea instanțelor de drept comun, singurele ce au căderea de a tranșa fondul raportului juridic dintre părți (existența obligației, executarea ei, etc.).
Conform scopului declarat al acestei Directive a Comunității Europene ce a intervenit în materie legislativă în vederea simplificării formalităților prin care un creditor deținând o creanță necontestată poate obține un titlu și, implicit, posibilitatea de a executa silit în mod facil un debitor care a întârziat în achitarea datoriei sale, se reglementează în acest fel o procedură pregnant administrativă de emitere a unui titlu executoriu în vederea satisfacerii unei creanțe certe, lichide și exigibile, necontestate.
În acest sens, conform Preambulului Directivei: "(1) întrucât în rezoluția privind programul complet în favoarea IMM și a sectorului artizanal, Parlamentul European a solicitat Comisiei să înainteze propuneri de rezolvare a problemei întârzierii efectuării plăților." (16) Întârzierea efectuării plăților constituie o încălcare a contractului care a devenit atractivă din punct de vedere financiar pentru debitori datorită dobânzilor mici aplicate întârzierii efectuării plăților și/sau procedurilor greoaie de acțiune." (23) Articolul 5 din prezenta Directivă impune ca procedura de recuperare a creanțelor necontestate să fie finalizată într-o perioadă scurtă în conformitate cu legislația internă [ ...]" Mai mult, procedura impusă de către Comunitățile Europene prin Directivă vizează în mod exclusiv creanțele necontestate, așa după cum se prevede în mod expres prin art. 5, iar prin transpunerea în legislația română a Directivei se impune a se respecta scopul și finalitatea acesteia, scopul său fiind, cum s-a arătat anterior, de a găsi rezolvare unei situații frecvente: întârzierea în plata obligațiilor contractuale de către debitor, în condițiile în care dobânzile percepute pentru întârziere sunt mai mici decât costurile asociate unei plăți efective.
În aceste condiții, este evident că utilizarea procedurii speciale a ordonanței de plată este inadmisibilă în condițiile în care creanța solicitată este contestată de către pârât și în ipoteza necesității clarificării unor raporturi juridice complexe între părți, respectiv în ipoteza în care pârâtul contestă creanța pretinsă de către reclamant sau intervin alte aspecte ce ating fondul raporturilor juridice dintre părți.
Este binecunoscută practica creditorilor de a utiliza această procedură pentru rapiditatea ei, precum și pentru costurile minime implicate, însă procedura ordonanței de plată este inadmisibilă în condițiile în care raporturile juridice dintre părți sunt deteriorate, iar instanței de judecată îi revine rolul de a stabili culpa contractuală în condiții de probațiune limitate la înscrisuri.
Astfel, în condițiile în care instanța de judecată învestită cu soluționarea cererii de ordonanță de plată este chemată să verifice: 1. existența unui liant obligațional între părți (nexum); 2. existența unor obligații contractuale nerespectate între părți, conform contractului; 3. stabilirea unei culpe în neexecutare sau executare neconformă a obligațiilor contractuale în sarcina uneia sau alteia dintre părți; 4. existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, derivând din contractul dintre părți; 5. obligarea părții în culpă la achitarea debitului, ține de puterea evidenței faptul că instanța de judecată ar aborda fondul cauzei.
În speță, creanța reclamantei a fost contestată de către debitoare, astfel că instanța nu se poate raporta la prevederile speciale conținute în art. 1013 și urm. Cod procedură civilă pentru a dispune emiterea unei ordonanțe de plată, motiv pentru care va respinge ca inadmisibilă în cadrul procedurii pendinte cererea introductivă formulată de creditoare.
Raportat la soluția juridică adoptată, instanța respinge cererea creditoarei de acordare a cheltuielilor de judecată, debitoarea nefiind căzută în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea ., cu sediul în Bistrița, .-14, camera 5, J_, C. RO_, cont bancar RO 80BTRL_93XX, în contradictoriu cu debitoarea . I., cu sediul în I., ., ., J_, C. RO_, cont bancar RO 76RZBR_4695.
.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare se va depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12. 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. V. S. E.
Red/Dact
VV/NM
10.12.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1641/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8955/2014.... → |
|---|
