Pretenţii. Sentința nr. 1641/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 1641/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 9291/190/2010

ROMANIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr.1641/2014

Ședința publică din data de 06 martie 2014

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C. C. G., judecător

GREFIER: A. C. I.

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . pârâtului C. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că a trecut mai mult de un an de la data ultimului act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 18.02.2011.

Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția perimării prezentei acțiuni.

INSTANȚA

Verificând acțiunea civilă de față introdusă de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . actele existente la dosar, constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 18.02.2011 când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 1 Cod pr. civilă 1865, până când reclamanta va depune la dosar tabel privind cotele de întreținere aferente lunii august 2010, precum și să justifice și să detalieze soldul existent la data de 31 decembrie 2009.

Văzând ca în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod Procedura civila 1865, orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod Pr. Civ. 1865, perimarea se poate constata și din oficiu, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 248 și art. 252 Cod procedură civilă 1865,

Constată perimată acțiunea civilă introdusă de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . sediul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu pârâta C. A., domiciliată în Bistrița, ., ., jud. Bistrița Năsăud.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 06 martie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. GABRIELARDELEAN C. I.

Red/Dact

CCG/NM

17.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1641/2014. Judecătoria BISTRIŢA