Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 5119/190/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. 5._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 10.178/2014
Ședința publică din data de 22 decembrie 2014
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: M. L. C., judecător
GREFIER: G. A.-M.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul S. G. M. împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 05.05.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD.
Cauza s-a judecat în fond la data de 08.12.2014, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 15.12.2014, iar apoi pentru data de azi, 22.12.2014.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 20.05.2014, petentul S. G. M. a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 05.05.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, ca fiind nelegal, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere cu avertismentul.
În motivare, petentul arată că la data de 05.05.2014, ora 15:04, în timp ce se deplasa cu autoturismul personal, în regim de taxi, în zona Piața Unirii din municipiul Bistrița, a fost oprit de un echipaj al Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, pe motiv că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea regulamentară a străzii. Ca atare, conform procesului-verbal atacat, a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 340 lei, precum și cu sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit art. 16 alin. l din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele, și ocupația și locul de muncă ale contravenientului. Agentul constatator nu a consemnat în cuprinsul procesului-verbal aceste mențiuni, stabilite de legiuitor cu titlu imperativ, motiv pentru care petentul consideră că s-ar impune anularea procesului-verbal atacat ca nelegal.
În continuare, ținând cont de criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, practica judiciară internă a statuat în numeroase rânduri că acuzația adusă petentului este o acuzație „penală” în sensul Convenției, iar acesta beneficiază, chiar și în procedura contravențională, de prezumția de nevinovăție.
În aceste condiții, sarcina probei revine organului constatator și nu petentului, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției sale, fiind doar actul prin care o persoana este acuzată de săvârșirea unei contravenții.
Pe cale de consecință, având în vedere cele de mai sus, petentul solicită instanței să dispună ca intimatul sa depună la dosar proba video, certificatul de omologare a aparatului radar, certificatul de verificare metrologică, ce va cuprinde marca și numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care a fost amplasat cinemometrul, precum si dovada că agentul constatator era competent, conform legii, să efectueze aceste înregistrări, având atestat.
Cu privire la petitul secundar, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În altă ordine de idei, chiar prezumând o culpă a petentului, dar și a agentului constatator în redactarea procesului-verbal sau în descrierea stării de fapt, petentul consideră că, raportat la starea de fapt arătată, sancțiunea adecvată ar fi fost avertismentul. Din acest considerent, precum și având în vedere că suspendarea permisului de conducere i-ar produce un prejudiciu considerabil (sursa de venituri proprii reprezentând activitatea de transport în regim de taxi), solicită înlocuirea sancțiunii complementare a suspendării permisului de conducere cu sancțiunea avertismentului.
In drept, invocă dispozițiile art. 16, art. 21 și următoarele din OG nr. 2/2001, art. 20 alin 2 din Constituția României.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 4, 12-30 dosar).
Legal citat, la data de 04.07.2014 intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a formulat întâmpinare (filele 35-37 dosar), prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petent ca neîntemeiată.
În motivare se arată că, prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se de către agentul constatator că în data de 05.05.2014, ora 15:04, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ în Piața Unirii din municipiul Bistrița, în zona imobilului cu nr. 7, efectuând activități de taximetrie, petentul nu a acordul prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, fiind filmat cu aparatul radar montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare MAI_.
Agentul constatator a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat și a aplicat sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 340 lei respectiv sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, pe care l-a semnat fără alte mențiuni.
Cu privire la legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, intimatul arată că plângerea contravențională formulată de petent este neîntemeiată.
Fapta contravențională reținută de agentul constatator, așa cum a fost descrisă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, a fost constatată de către acesta în mod direct, în timpul exercitării atribuțiunilor funcționale. În fapt, în timp ce efectua supravegherea și controlul circulației în zona Piața Unirii din municipiul Bistrița, agentul constatator a observat că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ nu a oprit pentru a acorda prioritate de trecere unor pietoni care se angajaseră în traversarea drumului public, pe marcajul pentru trecerea pietonilor, în sensul de deplasare al autoturismului. Întrucât agentul acționa cu autospeciala din dotare, a procedat și la înregistrarea faptei, cu ajutorul camerei video montată pe autospecială.
După oprirea autoturismului respectiv în vederea identificării conducătorului auto, în persoana petentului, agentul constatator a încheiat procesul-verbal atacat.
Fapta contravențională reținută în sarcina petentului este prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, care prevede că este contravenție „și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă, respectiv 340 sau 425 lei, raportat la punctul de amendă care era de 85 lei la data constatării faptei) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: ... b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului”.
Din coroborarea textului de lege citat mai sus cu cel prevăzut în art. 6 pct. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată rezultă intenția legiuitorului ca, în cazul acordării priorității de trecere pietonilor, pe lângă condițiile prevăzute ca normă generală în astfel de situații, să se adauge încă una: pietonii care sunt pe sensul de deplasare al autoturismului să fie protejați prin interdicția continuării deplasării autovehiculelor. Legiuitorul intenționează ca pietonii să beneficieze de o protecție specială (ca urmare a faptului că sunt o categorie foarte vulnerabilă de participanți la trafic), acesta fiind motivul pentru care se prevede că prioritatea de trecere trebuie acordată pietonilor care sunt pe sensul de deplasare al autoturismului. Prin urmare, în acest caz nu poate fi aplicată strict definiția priorității de trecere, așa cum este indicată în art. 6 pct. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, întrucât atunci sintagma „aflați pe sensul de deplasare al autovehiculului” nu ar avea nicio aplicabilitate. Prin excepție, în cazul obligației de a acorda prioritate pietonilor, legiuitorul a adăugat la prevederea generală din art. 6 pct. 1 o prevedere specială, constând în obligația acordării priorității de trecere pietonilor care sunt pe sensul de deplasare al autovehiculului, fără a avea importanță numărul de benzi de circulație și fără a lăsa la apreciere fiecărui conducător auto (apreciere subiectivă de altfel) necesitatea de a opri sau nu autovehiculul condus. Prin urmare, voința legiuitorului, în dorința de a proteja pietonii angajați în traversarea străzilor prin locurile special amenajate în acest sens, este ca orice conducător de autovehicul să circule cu atenție sporită în zona trecerilor pentru pietoni, iar în situația în care există pietoni angajați în traversarea drumului, pe sensul de deplasare al autovehiculului, să oprească, pentru a permite traversarea acestora în deplină siguranță.
În cauză a fost probat fără dubiu, inclusiv cu înregistrarea video, că pietonii erau angajați în traversarea drumului public, prin loc special amenajat și semnalizat corespunzător, fiind pe sensul de deplasare al petentului, iar acesta și-a continuat deplasarea.
Mai arată intimatul că, în limbajul comun al conducătorilor de autovehicule, se spune că atunci când pietonul a călcat pe „zebră” ești obligat să oprești. Este o noțiune pe care cei ce aplică legea privind circulația pe drumurile publice și instructorii auto au încercat mereu să o înrădăcineze în mintea celor ce conduc autovehicule, scopul fiind protejarea pietonilor. În condițiile în care neacordarea priorității pietonilor este una din cauzele principale ale accidentelor soldate cu vătămarea corporală sau uciderea unor persoane, intimatul apreciază ca fiind total inoportună interpretarea conform căreia prioritatea se acordă pietonilor aflați pe banda de circulație a autovehiculului.
Încadrarea juridică a faptei este corectă, agentul constatator consemnând corect atât articolul, alineatul și punctul, cât și actul normativ care prevede și sancționează contravenția.
La individualizarea sancțiunii agentul constatator, ținând cont de condițiile concrete de săvârșire a faptei, a aplicat sancțiunea principală a amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege și sancțiunea complementară corespunzătoare.
Așa cum a arătat mai sus, faptele descrise în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat au fost constatate de agentul constatator aflat în exercițiul funcțiunii în mod direct, ex proprius sensibus.
Potrivit jurisprudenței europene și naționale, procesul-verbal întocmit în astfel de împrejurări beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie sub aspectul constatării stării de fapt. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție, garantată de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea Salabiaku împotriva Franței din 7 octombrie 1988, Hotărârea Telfner împotriva Austriei, din 20 martie 2001, Hotărârea A. împotriva României, din 4 octombrie 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, iar utilizarea acestora este permisă și în materie penală, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont și de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În același sens, pronunțându-se cu privire la excepția de neconstituționalitate a unor articole ale OUG nr. 195/2002 republicată, Curtea constituțională a stabilit, în decizia nr. 796/03.07.2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 571/29.07.2008, că, potrivit art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, faptul că aceste sancțiuni contravenționale se aplică de polițistul rutier dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, așa cum a fost reglementată de legiuitor. Voința legiuitorului este fără dubiu de a se constata contravențiile în mod direct de către agentul constatator, excepțiile fiind expres prevăzute și reprezentând cazuri particulare, în care faptele trebuie să fie constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice, cum sunt cele privind viteza de deplasare ori conducerea sub influența unor substanțe.
În prezenta cauză, atât miza litigiului (amenda în cuantum de 340 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce), cât și faptul că petentul are posibilitatea de a-și dovedi susținerile, respectiv de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții cu privire la procesul-verbal, având în vedere si faptul ca cele consemnate în procesul-verbal de contravenție au fost percepute în mod personal de către agentul constatator.
Mai mult, în susținerea celor constatate, agentul constatator a folosit și aparatura din dotare pentru a înregistra contravenția.
De altfel, petentul nu probează o altă stare de fapt, ci se mărginește să invoce vicii de formă ale actului atacat, respectiv nelegalitatea constatării.
Raportat la apărările petentului, în ceea ce privește pretinsa nerespectare a prevederilor legale cuprinse în dispozițiile art. 16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, intimatul arată că legea obligă pe agentul constatator să menționeze „ … datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului”. În textul de lege menționat, tezele sunt delimitate cu semnul de punctuație „ ; ”, iar modul de redactare indică faptul că textul se referă la ocupația și locul de muncă menționate în actul de identitate. Textul în cauză este aplicabil doar în măsura în care actul de identitate ar conține astfel de mențiuni. Actul de identitate al petentului (cartea de identitate eliberată de autoritățile române) nu conține astfel de mențiuni, iar agentul constatator nu poate consemna ocupația și locul de muncă decât în măsura în care contravenientul probează o anumită ocupație și un anumit loc de muncă. Contravenientul nu a probat astfel de date, iar lipsa lor nu poate atrage nulitatea procesului-verbal, pentru că nu s-a produs nicio vătămare, dispozițiile privind obligația acordării priorității de trecere pietonilor care traversează drumul public prin locurile special amenajate în timpul conducerii unui autovehicul pe drumurile publice fiind opozabile tuturor conducătorilor de autovehicule, indiferent de ocupația sau locul de muncă ale fiecăruia.
Referitor la legalitatea mijlocului tehnic utilizat la înregistrarea video a faptei, intimatul arată că acesta este omologat și verificat metrologic. Oricum, fapta săvârșită de petent nu este una care să se poată constata doar prin mijloace tehnice, ci și în mod direct de către agentul constatator. În cazul de față, fapta a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, înregistrarea video fiind doar o probă în plus. De altfel, cerința omologării, respectiv a verificării metrologice se impune doar atunci când mijlocul tehnic trebuie să măsoare ceva (de exemplu, viteza de deplasare ori concentrația de alcool etc.), în cazul de față nefiind vorba despre astfel de aspecte.
Referitor la petitul subsidiar formulat de petent, intimatul apreciază că acesta trebuie respins ca inadmisibil. Sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce este o sancțiune complementară, fiind prevăzută a se aplica prin voința legiuitorului întotdeauna atunci când se săvârșește o contravenție prevăzută cu o astfel de sancțiune. O sancțiune complementară nu poate fi înlocuită cu o sancțiune principală, cum este avertismentul. Prin urmare, în măsura în care instanța de judecată ajunge la concluzia legalității și temeiniciei procesului-verbal atacat, sancțiunea complementară este obligatorie.
În concluzie, sub aspectul temeiniciei și legalității procesului-verbal, intimatul solicită instanței să constate că acesta îndeplinește condițiile de fond și formă cerute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că faptele a fost constatate în mod direct de către agentul constatator și, prin urmare, să respingă ca neîntemeiată plângerea petentului.
In drept se invocă dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002 republicată, art. 21 alin. 3 teza I din OG nr. 2/2001, art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (filele 38-41 dosar) și suportul optic CD cu înregistrarea video a contravenției.
Prin răspunsul la întâmpinare depus în data de 22.07.2014 (filele 46-47 dosar), petentul S. G. M., cu privire la susținerea intimatului, potrivit căreia petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, pe care l-a semnat fără alte mențiuni, consideră că semnătura aplicată de contravenient pe procesul-verbal are semnificația unei atestări asupra faptului contravențional săvârșit, fără a avea valoarea unei recunoașteri care să nu mai poată fi combătută cu nici un fel de probă, deci opozabilă contravenientului în orice situație s-ar afla. În afară de faptul că legea nu condiționează administrarea de probe în combaterea procesului-verbal, din economia legii nu rezultă că semnătura contravenientului constituie pentru el un angajament asupra căruia să nu mai poată reveni.
În altă ordine de idei, faptul că a semnat procesul-verbal atacat fără a consemna vreo obiecțiune nu duce la concluzia recunoașterii săvârșirii contravenției, din moment ce a introdus ulterior plângere contravențională împotriva acestuia.
În realitate, autoturismul având nr. de înmatriculare_ este proprietatea S.C Alextaxi Ideal S.R.L., conform cărții de identitate anexate, petentul având calitatea de reprezentant al acestei societăți. Având în vedere acest aspect, în mod nelegal agentul constatator l-a sancționat personal, în calitatea sa de persoană fizică, cel puțin în privința sancțiunii principale a amenzii contravenționale, întrucât petentul nu a acționat în această calitate. Societatea comercială în numele căreia efectua transport în regim de taxi trebuia sancționată cu amendă contravențională, iar nu persoana fizică, întrucât petentul se deplasa în interese de serviciu.
Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 6 din OG nr. 2/2001 modificată și completată, privind regimul juridic al contravențiilor, în situația în care contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
Cu privire la modul de redactare a art. 16 din OG nr. 2/2001, nu reiese din vreo dispoziție legală faptul că ocupația și locul de muncă trebuie menționate în actul de identitate, nici că menționarea acestora în procesul-verbal ar fi condiționată de conținerea lor în actul de identitate. Revine agentului constatator obligația de a solicita informațiile respective și de a le înscrie în actul constatator.
Având în vedere lipsa din procesul-verbal atacat a mențiunilor stabilite de legiuitor cu titlu imperativ la art. 16 alin. 6, petentul consideră că procesul-verbal atacat nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de OG nr. 2/2001, motiv pentru care solicită anularea acestuia ca netemeinic și nelegal, și exonerarea sa de răspunderea contravențională.
Referitor la petitul secundar, intimatul afirmă că sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce este o sancțiune complementară, fiind prevăzută a se aplica prin voința legiuitorului întotdeauna când se săvârșește o contravenție prevăzută cu o astfel de sancțiune. Afirmația intimatului nu poate fi primită întrucât, potrivit art. 5 alin. 6 din OG nr. 2/2001, modificată și completată, sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei. În continuare, potrivit art. 31 alin. 2 din același act normativ, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței.
În altă ordine de idei, în împrejurarea în care instanța de judecată, raportat la starea de fapt și la probatoriul administrat în cauză, ar decide respingerea petitului principal – de anulare a procesului-verbal atacat ca netemeinic și nelegal, petentul solicită aplicarea sancțiunii avertismentului, conform celor formulate în cererea introductivă.
In drept, a invocat dispozițiile art. 5, art. 7, art. 16, art. 21, art. 31 și art. 38 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (fila 48 dosar).
La data de 20.10.2014, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a formulat note de ședință (fila 53 dosar), prin care a arătat că este corectă susținerea petentului că semnătura pe procesul-verbal atacat și lipsa obiecțiunilor la acea dată nu constituie o recunoaștere a stării de fapt reținută în act.
Societatea comercială – proprietar al autoturismului condus de petent – nu poate fi trasă la răspundere pentru contravenția săvârșită de persoana fizică S. G. M.. Contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002 republicată nu poate fi săvârșită de o persoană juridică, aceasta neputând avea calitatea de conductor auto. Afirmația petentului este lipsită de temei legal și logic.
Referitor la mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal, intimatul menține cele indicate în întâmpinare și arată că mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea procesului-verbal sunt cuprinse în art. 17 din OG nr. 2/2001, iar cele indicate de petent nu se regăsesc în acest text.
Intimatul reiterează faptul că sancțiunea contravențională complementară este stabilită de legiuitor și aplicarea acesteia este obligatorie, nefiind la latitudinea agentului constatator sau a instanței de judecată. În măsura în care starea de fapt reținută este temeinică iar contravenția reținută subzistă, aplicarea sancțiunii complementare este obligatorie.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 05.05.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, petentul S. G. M. a fost sancționat contravențional cu 4 puncte amendă în valoare de 340 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, reținându-se că în data de 05.05.2014 la ora 15:04 a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, efectuând activități de taximetrie, iar în zona Piața Unirii din municipiul Bistrița, în aproprierea imobilului cu nr. administrativ 7, nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, pe care l-a semnat fără obiecțiuni.
În drept, instanța reține că, potrivit art.100 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002 republicată, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit art. 98 din OUG nr. 195/2002 republicată, „(1) Amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate. (2) Un punct-amendă reprezintă valoric 10 % din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului. (3) Contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență li se stabilesc clase de sancțiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcție de gravitatea faptelor și de pericolul social pe care acestea îl prezintă. (4) Clasele de sancțiuni sunt următoarele: b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă”.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de OG nr. 2/2001, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanța de judecată din oficiu. Procesul-verbal contestat conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Mențiunile referitoare la ocupația și locul de muncă ale contravenientului, deși prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 ca fiind mențiuni obligatorii ale procesului-verbal, nu fac parte din acele mențiuni a căror lipsă atrage nulitatea procesului-verbal și care sunt enumerate expres și limitativ de art. 17 din OG nr. 2/2001; astfel că nu se poate reține o nulitate a procesului-verbal pentru acest motiv, în lipsa unei vătămări care să fi fost pricinuită petentului și care să nu poată fi înlăturată într-un alt mod. Oricum, aceste mențiuni puteau fi consemnate de agentul constatator exclusiv pe baza declarației contravenientului, nefiind inserate în cuprinsul cărții de identitate eliberate de autoritățile române.
Referitor la descrierea faptei în cuprinsul procesului-verbal, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter. Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator, prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate.
Constatările procesului-verbal atacat răspund acestei exigențe, având în vedere că cele consemnate de agentul constatator redau în concret împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei, ceea ce face posibilă pentru instanță verificarea temeiniciei procesului-verbal.
Instanța mai reține că în cuprinsul procesului-verbal sunt consemnate elementele de identificare a persoanei vinovate, iar data și locul săvârșirii și constatării contravenției sunt de asemenea expres menționate, încadrarea în drept a faptei fiind în concordanță cu încadrarea în fapt, astfel cum a fost anterior expusă.
Susținerea petentului – în sensul că în mod nelegal agentul constatator l-a sancționat personal, în calitate de persoană fizică, el acționând în calitate de reprezentant al societății comerciale pentru care efectua transport în regim de taxi, deplasându-se în interes de serviciu – nu poate fi reținută de instanță, având în vedere descrierea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002 republicată, după cum urmează: „constituie contravenție și se sancționează … săvârșirea de către conducătorul de autovehicul …”. Subiectul activ al contravenției poate fi așadar doar o persoană fizică, fiind de domeniul evidenței că o persoană juridică nu poate să conducă un autoturism și să nu acorde prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului. Faptul că petentul se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu și respectiv că autoturismul condus de acesta este proprietatea unei societăți comerciale nu prezintă nicio relevanță în stabilirea persoanei care se face vinovată de săvârșirea contravenției.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța mai reține că procesul-verbal de contravenție este un act juridic administrativ ce se bucură, datorită calității de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.
Totodată, instanța reține că prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se instituie în sarcina statelor obligația ca, în procedurile ce poartă asupra unei acuzații în materie penală, sarcina probei să revină organelor statului. Astfel, prin intermediul art. 20 din Constituția României, ce reglementează aplicabilitatea Convenției în dreptul intern, se introduce obligația statului de a proba, prin organele sale, orice acuzație în materie penală.
Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza N. G. împotriva României s-a arătat faptul că, dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii sau, mai concret, respectarea dreptului petentului de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
Totodată, în decizia H. și alții c. României, Curtea a precizat că prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării prezumțiilor, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
De altfel, prin decizia nr. 205/2009 pronunțată de Curtea Constituțională, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16, art. 17 și art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a arătat că „instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție”.
De asemenea, trebuie reținute și decizia nr. 83/08.03.2002 și respectiv decizia nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că dispozițiile OG nr. 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG nr. 2/2001 respectă, atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului, cerințele art. 6 din Convenție, și că nu se poate considera că proceduracontravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Prin urmare, simpla negare a petentului, în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atâta timp cât nu se aduc probe ori nu se invocă împrejurări credibile, pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Contravenția în discuție nu face parte dintre cele pentru care legea prevede obligativitatea constatării lor prin mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, ci poate fi constatată prin propriile simțuri ale agentului constatator, în condițiile art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.
Mai mult decât atât, în susținerea celor constatate, agentul constatator a folosit și aparatura din dotare pentru a înregistra contravenția, potrivit art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată – respectiv cinemometrul de control rutier tip Autovision montat pe autospeciala cu nr. MAI_, verificat metrologic potrivit buletinului nr._/24.04.2014 eliberat de Laboratorul de metrologie al S.C. BBSC Communications Systems S.R.L. (fila 57 dosar), cu valabilitate de 1 an. De asemenea, agentul constatator Cioncan V. deține atestatul de operator Autovision nr. 46/06.05.2013 (fila 58 dosar).
Astfel, cu ocazia vizionării suportului CD nr._/2/2014 cuprinzând înregistrarea faptei contravenționale, instanța a observat că, în momentul în care autoturismul taxi condus de petent, având numărul de înmatriculare_, se apropie de trecerea pentru pietoni din partea stângă privind din față, doi pietoni încep traversarea aceluiași sens de deplasare de la dreapta spre stânga privind din față, iar la momentul la care pietonii încep traversarea, aceștia se află înaintea autoturismului menționat. Cu toate acestea, conducătorul autoturismului nu oprește pentru a permite pietonilor să traverseze . deplină siguranță.
Instanța apreciază că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de care se bucură procesul-verbal de contravenție contestat sub aspectul temeinicei acestuia, iar situația de fapt reținută prin acesta corespunde realității.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii amenzii aplicate, instanța reține că dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor îi conferă posibilitatea de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale, ceea ce implică aprecierea asupra legalității și cuantumului acesteia, care trebuie corelată cu gradul de pericol social al faptei. Potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Analizând gradul de pericol social al faptei săvârșite de petent, instanța constată că fapta contravențională săvârșită nu este de o gravitate redusă, care să justifice aplicarea avertismentului, fiind o faptă ce poate avea drept rezultat vătămarea corporală a unei persoane. De asemenea, instanța constată că petentul nu a probat existența unor împrejurări deosebite care să confere faptei un grad de pericol social redus, astfel încât sancțiunea aplicată, respectiv amenda în cuantumul minim prevăzut de lege, să fie disproporționată față de pericolul social concret al faptei săvârșite. Instanța constată că nivelul amenzii, ce reprezintă minimul prevăzut de lege, corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentului, având în vedere și numeroasele sale antecedente contravenționale, evidențiate în istoricul abaterilor depus la dosar de către intimat (filele 39-40).
În ceea ce privește solicitarea petentului privind înlocuirea sancțiunii complementare aplicate – suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile – cu sancțiunea avertisment, instanța reține că, potrivit art. 96 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului, iar în conformitate cu alin. 2 lit. b), suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat este una dintre sancțiunile contravenționale complementare.
În sfârșit, potrivit art. 100 alin. 3 lit. b) din Ordonanță, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei constând în neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului.
Astfel, reținând că petentul a comis contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 195/2002 republicată, potrivit concluziei desprinse din interpretarea coroborată a tuturor prevederilor legale enunțate anterior, aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o durată de 30 de zile, alături de cea principală a amenzii sau avertismentului, este obligatorie, și nu facultativă, la latitudinea agentului constatator sau a instanței de judecată. Ca atare, sancțiunea complementară nu poate fi înlocuită cu cea a avertismentului, care este una dintre sancțiunile principale prevăzute de legea generală în materia contravențiilor – OG nr. 2/2001 și de legea specială – OUG nr. 195/2002 republicată.
În raport de cele reținute, instanța constată că solicitarea petentului nu are temei legal, în condițiile în care s-a reținut existența faptei contravenționale pentru care legea specială prevede și această sancțiune complementară, alături de sancțiunea principală a amenzii sau a avertismentului.
Având în vedere cele expuse, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.
Raportat la aceste considerente instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S. G. M., cu consecința menținerii ca legal și temeinic a procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 05.05.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Față de soluția juridică adoptată și în respectul principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, nu se vor acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S. G. M., având CNP_, cu domiciliul în municipiul Bistrița, ., ., județul Bistrița-Năsăud, împotriva procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 05.05.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în municipiul Bistrița, .. 1-3, județul Bistrița-Năsăud, având CUI_ și cont RO17TREZ1015032XXX003248 deschis la Trezoreria Bistrița.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică de azi, 22 decembrie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
M. L. C. G. A.-M.
RED/DACT
MLC/M.
30.12.2014
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1348/2014. Judecătoria... → |
|---|
