Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Încheierea nr. 9505/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Încheierea nr. 9505/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 9908/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 9505/2014

Ședința publică din 27 noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L. M.

GREFIER: A. C. I.

Pe rol fiind soluționarea cererii introductive, formulată de creditoarea P. I. ES KERESKEDELMI KFT, în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect „ordonanță de polată”.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Judecata pe fond a cauzei a avut loc la data de 20.11.2014 când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 27.11.2014.

Încheierea din 20.11.2014 face parte din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, la data de 14.10.2014, creditoarea P. I. ES KERESKEDELMI KFT a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei .. prin care aceasta să fie obligată la plata sumei totale de 5.858.620 HUF - respectiv 83.312 RON raportat la cursul BNR - conform facturilor neachitate (nr._/14.06.2012 în cuantum de 979.500 HUF; nr._/14.06.2012 în cuantum de 947.500 HUF; nr._/19.06.2012 în cuantum de 1.078.000 HUF; nr._/19.06.2012 în cuantum de 1.013.500 HUF; nr._/26.06.2012 în cuantum de 1.002.000 HUF; nr._/09.07.2012 în cuantum de 838.120 HUF) și dobânda de referință BNR conform disp. art. 1017 C.proc.civ.; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, arată că între părți s-au derulat relații comerciale, P. I. es Kereskedelmi KFT livrând materie primă pentru producția de mase plastice debitoarei conform celor 6 facturi acceptate la plată.

Livrările au fost efectuate, conform înțelegerii părților, însă, la data de scadență a facturilor emise de prestatoare a constatat refuzul plății.

În virtutea bunelor relații de colaborare existente între părți creditoarea a încercat să medieze conflictul pe cale amiabilă - conform dovezilor anexate a efectuat procedura prealabilă prescrisă de art. 1014 din titlul IX N.c.p.c. privind Ordonanța de plată - însă în afara unor promisiuni vagi și neconcretizate, nu s-a ajuns la nici un rezultat.

Un singur semn de bună credință a obținut, prin recunoașterea debitului restant, conform Adresei nr. 15/11.02.2013 emanând de la debitoare, anexat.

Creditoarea arată că toate condițiile prevăzute imperativ de art. 1014 din titlul IX N.c.p.c. privind Ordonanța de plată sunt îndeplinite, creanța este certă lichidă și exigibilă iar facturile emise de creditoare sunt acceptate de debitoare, mai mult debitul a fost recunoscut de către aceasta..

În drept, a invocat prev. art. 1014 și urm. din titlul IX N.c.p.c. privind Ordonanța de plată.

În probațiune, s-au anexat înscrisuri (f. 4-65).

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 200 lei (f. 4), conform dispozițiilor art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2014.

Debitoarea a formulat întâmpinare (f. 79-80) prin care a solicitat respingerea cererii pentru emiterea unei ordonanțe de plata, în principal, ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca nefondată.

În motivare arată că, potrivit art.1014 alin 1 C.proc.civ. "creditorul va comunica debitorului, prin intermediul executorului sau prin scrisoare recomandata cu conținut declarant si confirmare de primire, o somație prin care va pune debitorului in vedere sa plătească suma datorata in termen de 15 zile."

Debitoarea susține că această procedura prealabila nu a fost îndeplinită, lipsind forma cerută de lege pentru somație. Din actele depuse la dosarul cauzei reiese ca nu s-a depus dovada comunicării somației, fapt ce coincide cu lipsa formei legale ceruta de NCPC.

Art. 1016 alin.2 C.proc.civ. prevede că dovada comunicării somației se va depune odată cu cererea de chemare in judecata, neîndeplinirea obligației creditoarei de atașare la cerere a dovezii comunicării către debitor are ca efect respingerea cererii, sancțiune expres prevăzuta de articolul susmenționat.

Pe fondul cauzei, debitoarea solicită instanței să respingă cererea ca fiind neîntemeiata.

În drept, a invocat prev. art. 1014 si 1016 C.proc.civ..

La termenul de judecată din data de 20.11.2014, după ce a pus în discuția părților excepția inadmisibilității ordonanței de plată constând în lipsa procedurii prealabile, invocată prin întâmpinare, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției.

Analizând cu prioritate excepția lipsei procedurii prealabile, instanța reține următoarele:

În fapt, între creditoarea P. I. ES KERESKEDELMI KFT și debitoarea .. s-au desfășurat relații comerciale în baza cărora s-au emis de către creditoare o . facturi.

În drept, instanța constată că prezenta cerere este formulată pe calea procedurii speciale a ordonanței de plată și reține că în conformitate cu art. 1013 C.proc.civ. prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide, exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Totodată, potrivit art. 1014 C.proc.civ. s-a prevăzut de către legiuitor obligativitatea urmării unei proceduri prealabile introducerii cererii având ca obiect ordonanță de plată în sensul că debitorului trebuie să îi fie comunicată de către creditor, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

De asemenea, potrivit art. 1016 alin. 2 C.proc.civ., dovada comunicării somației prevăzute la art. 1014 alin 1 C.proc.civ. se va atașa cererii sub sancțiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă.

Așadar, față de cerințele legale anterior enunțate, instanța reține că, în conformitate cu art. 1014 C.proc.civ., pentru ca procedura prealabilă să fie îndeplinită în condițiile cerute de legiuitor, este necesar ca somația, în ipoteza în care se comunică prin scrisoare recomandată, să aibă conținut declarat și confirmare de primire sub sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă.

Instanța reține că procedura prealabilă a emiterii somației către debitoare, nu a fost efectuată în conformitate cu normele prescrise de legiuitor, astfel cum rezultă din analiza actelor dosarului (filele 6-7).

Așa cum reiese din art. 1014 C.proc.civ., instanța reține că în situația în care s-a ales de către creditoarea comunicarea somației prin scrisoare recomandată, aceasta trebuie să aibă conținut declarat și confirmare de primire.

Instanța constată că în prezenta cauză s-au respectat doar în parte de către creditoare dispozițiile privind obligativitatea somării debitoarei, astfel cum prevede art. 1014 C.proc.civ., întrucât la fila 6 s-a depus dovada conținutului declarat al somației, iar la fila 7 s-a depus somația, fără a fi anexată și confirmarea primirii.

Astfel, instanța reține că nu s-au depus înscrisuri de către creditoare din care să reiasă că debitoarea a primit somația, nefiind făcută dovada confirmării de primire a somației de către debitoare.

Totodată, instanța constată că somația emisă de creditoare are nr. 10 din data de 11.08.2011 (f. 7), iar de la fila 6 unde s-a făcut dovada conținutului declarat al somației din ștampila aplicată de Poșta Română reiese data de 28.07.2011. Astfel, există cel puțin o neconcordanță între aceste date, întrucât din înscrisurile menționate reiese că s-a trimis somația cu conținut declarat debitoarei anterior ca aceasta să fie întocmită.

Față de aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei proceduri prealabile invocată de către debitoare, iar pe cale de consecință va respinge cererea ca inadmisibilă.

Potrivit art. 453 alin.1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată .

Așadar, în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată solicitate de către debitoare, având în vedere prev. art. 452 C.proc.civ., instanța va obliga creditoarea la plata către debitoare a sumei de 600 lei, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. MDC-437 din data de 20.11.2014 (f. 85).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite excepția lipsei procedurii prealabile invocată de către debitoare.

Respinge cererea având ca obiect emiterea ordonanței de plată formulată de către creditoarea P. I. ES KERESKEDELMI KFT cu sediul procedural ales la Cabinet Avocat D. C. G., Satu M., .. 9, jud. Satu M., având CUI HU11079556, în contradictoriu cu debitoarea .., cu sediul în mun. Bistrița, .,jud. Bistrița-Năsăud, înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO_, ca inadmisibilă.

Obligă creditoarea la plată către debitoare a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de cerere în anulare pentru creditoare, la Judecătoria Bistrița, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. A. C. I.

RED/DACT

LM/M.

28.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Încheierea nr. 9505/2014. Judecătoria BISTRIŢA