Plângere contravenţională. Încheierea nr. 4862/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 4862/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 3772/265/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE Nr. 4862/2014
Ședința camerei de consiliu din data de 06 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V. Judecător
GREFIER: B. C. I.
Pe rol fiind regularizarea cererii de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul C. N..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților, cauza soluționându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul C. N. a formulat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B-N o acțiune având ca obiect plângere contravențională.
Petentului i-a fost afișată înștiințarea prin care i se solicita, ca în termen de 7 zile de la data afișării, respectiv 21.05.2014, să se prezinte la Primăria Năsăud, pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv pentru comunicarea adresei prin care i s-a solicitat să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma temeiurilor juridice procesuale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția premergătoare întocmită la data de 14.05.2014, instanța, întemeiat pe dispozițiile art. 200 Noul Cod de procedură civilă, a dispus comunicarea către petent a înștiințării prin care, sub sancțiunea anulării cererii, i s-a solicitat să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Potrivit prevederilor art. 194 Noul Cod de procedură civilă „Cererea de chemare în judecată va cuprinde: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii; c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, . în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt; d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător; f) semnătura”.
La expirarea termenului stabilit, instanța constată că petentul nu a înțeles să îndeplinească obligațiile privind completarea cererii în sensul că nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei. În aceste condiții, instanța observă că ipoteza normei legale instituite prin art. 200 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă potrivit căreia „Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii” este întrunită, astfel că va dispune anularea cererii formulate.
Prin urmare, petentul putea să prevadă în mod rezonabil că, dacă nu va respecta prescripțiile procedurale pentru promovarea cererii, aceasta va fi anulată. Ori, atâta timp cât dispozițiile legale inserate de către legiuitor în cadrul prevederilor art. 200 al. 3 Noul Cod de procedură civilă au caracter imperativ, o atare obligație se impunea a fi respectată de către justițiabilul dator să dea actului de sesizare al instanței forma prevăzută de lege.
Așa fiind, în considerarea dispozițiilor legale anterior enunțate, văzând că petentul nu și-a îndeplinit obligațiile privind completarea cererii în termenul de 10 zile de la data primirii înștiințării, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de către contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de către petentul C. N., cu domiciliul în Năsăud, .. 67, ., jud. Bistrița-Năsăud.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 06.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. V. B. C. I.
RED/DACT
VV/BCI;
10.06.2014-3 EX.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5662/2014. Judecătoria BISTRIŢA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 53/2014. Judecătoria... → |
|---|








