Plângere contravenţională. Sentința nr. 1399/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1399/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 5091/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1399/2014
Ședința publică din data de 26 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: JÎRGHIUȚĂ A., judecător
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul L. A. N., împotriva intimatului O. S. AL MUNICIPIULUI BISTRIȚA.
Cauza s-a judecat în fond la data de 19.02.2014, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 26.02.2014, încheierea de ședință respective făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petentul L. A. N. a solicitat să se dispună, în principal, anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor în domeniul cinegetic . nr._, întocmit la data de 03.05.2013 de către intimatul O. S. AL MUNICIPIULUI BISTRIȚA, ca fiind nelegal și netemeinic, iar în subsidiar, anularea parțială a procesului verbal și înlocuirea sancțiunii amenzi aplicate de 1.500 lei, cu avertisment; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că agentul constatator încheie procesul verbal de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor în domeniul cinegetic ., nr._ și reține că în ziua de 03.05.2013, ora 19,00 numitul L. A. N., în locul „pe dos", a permis însoțirea turmei de oi pe suprafața fondului de vânătoare nr. 24 Cușma cu un nr. de patru câini care nu purtau jujeu, iar susnumitul nu a prezentat certificat de vaccinare a acestor câini.
Procesul verbal de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor în domeniul cinegetic ., nr._/03.05.2013, împreună cu înștiințarea de plată, sunt nelegale și neîntemeiate. Potrivit dispozițiilor art. 34 al. 1 din OG 2/2001 modificată și completată procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este supus controlului de legalitate și de temeinicie a instanței de judecată, iar această prevedere legală nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a proceselor verbale de constatare a contravenției, rezultând că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Procesul verbal de constatare a contravențiilor și aplicare a sancțiunilor în domeniul cinegetic ., nr._/03.05.2013, împreună cu înștiințarea de plată, sunt nelegale și neîntemeiate pentru următoarele motive: turma de ovine este a proprietarilor de animale din R. Bîrgăului; responsabil de organizare și de bunul mers al turmei și reprezentant al deținătorilor de ovine este P. I., care asigură personalul de îngrijire al turmei, care deține cei patru câini însoțitori; cei patru câini însoțitori, proprietatea responsabilului de turmă erau echipați și purtau jujeu, sunt vaccinați și dețin carnete de sănătate; petentul a fost sancționat în mod abuziv, nu are ovine și nici câini, este cioban care păstorește turma de oi împreună cu ciobanul R. V.; aplicarea sancțiunii cu maximul amenzii de 1.500 lei prevăzut de lege este o sancțiune exagerată, dar nu se precizează în procesul verbal de contravenție gradul de pericol social și gravitatea extremă a faptei săvârșite; procesul verbal de constatare a contravențiilor este întocmit după bunul plac al agentului constatator în mod abuziv și completat cu date nereale, nu s-a comunicat în mod explicit petentului ce semnează, fiind amenințat de agentul constatator; petentul contravenient nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, așa cum se menționează în procesul verbal de contravenție, turma de oi se află la pășunat în pășunea comunală nu pe fondul de vânătoare; petentul a luat la cunoștință că este sancționat cu amendă în momentul în care a primit procesul-verbal de contravenție, încheiat în mod abuziv.
Privitor la motivele de netemeinicie, petentul arată că, sub aspectul individualizării sancțiunii, potrivit dispozițiilor art. 5, al. 5, art. 7 OG 2/2001 conform cărora sancțiunea trebuie să fie aplicată gradual, să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite iar potrivit prevederilor art. 21, al. 3 la stabilirea acesteia să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date reținute în procesul verbal, în speță lipsește gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Acesta susține că este neadevărată și răuvoitoare reținerea în procesul verbal de constatare a contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, deoarece câinii însoțitori ai turmei de oi poartă jujeu și au întocmite certificate de sănătate eliberate de medicul veterinar, fiind vaccinați.
În subsidiar, în cazul reținerii unei culpe, pentru motivele arătate, petentul solicită, în baza prevederilor art. 7 din OG 2/2001, să se dispună admiterea plângerii, anularea în parte a procesului verbal și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
În drept s-au invocat prevederile OG 2/2001, modificată și completată.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-10).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea ca neîntemeiată a plângerii și menținerea ca legal și temeinic a procesului verbal de constatare și aplicare a contravențiilor cinegetice.
În motivare se arată că, la data de 03 mai 2013, petentul a fost surprins de către organul constatator (paznicul de vănătoare) permițând însoțirea unei turme de oi pe fondul de vânătoare "24 Cușma"de către un număr de 4 câini care nu purtau jujeu, totodată neprezentând certificatul de dehelmintizare și vaccinare pentru aceștia.
În privința legalității procesului-verbal, intimatul arată că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor imperative prevăzute de OG nr.2/2001. Încadrarea juridică a faptei este corect stabilită și consemnată în procesul-verbal, aceasta fiind art. 23 alin. l lit. i-k din Legea nr. 407/2006, sancționarea fiind în conformitate cu fapta săvârșită și cu gradul acesteia de pericol social. Petentul a recunoscut fapta și a semnat procesul-verbal, mențiunea din plângere că a fost amenințat de agentul constatator nefiind susținută de nicio probă, acesta fiind argumentul tuturor ciobanilor amendați pentru acest motiv.
Chiar dacă turma de oi se află în pășunea comunală și acest teren face parte din fondul de vânătoare (aspect pe care ciobanii îl cunosc) și indiferent de acest aspect, câinii însoțitori în mod obligatoriu trebuie să poarte jujeu.
În privința prezentării ulterioare, în fața instanței, a carnetelor de sănătate ale câinilor, se naște o bănuială față de data vaccinării și lipsa altor tratamente anterioare. Se poate ușor observa că toți cei patru câini au vârsta de peste un an, iar la data de 02.05.2013 (curios, cu o zi înainte de încheierea procesului verbal), se eliberează pentru toți aceste carnete și se efectuează prima vaccinare.
În privința temeiniciei procesului-verbal, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. l din Legea nr.407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic,”în scopul gestionării durabile a faunei de interes cinegetic se interzice permiterea însoțirii în fondurile de vânătoare a turmelor și cirezilor, precum și a mijloacelor de transport de orice fel, de câini care nu poartă jujeu", respectiv permiterea însoțirii turmei și cirezilor de către câini însoțitori al căror număr este mai mare de 3 în zonă de munte, de 2 în zonă de deal și de 1, la câmpie. În acest număr se includ și câinii care asigură paza stânei.
Se poate observa foarte clar că starea de fapt este corect încadrată de organul constatator în actul normativ incriminator. Petentul, prin plângerea formulată, contestă starea de fapt reținută de către agentul constatator, arătând, referitor la câinii însoțitori (al căror număr era mai mare decât cel regulamentar), că aveau jujeu și carnete de sănătate, aspect nesusținut de nicio probă, mențiunile organului constatator făcând dovada deplină până la proba contrarie.
În privința individualizării sancțiunii, s-a avut în vedere numărul mare de câini însoțitori ai turmei față de prevederile legale și faptul că niciunul nu purta jujeu regulamentar, fiind bine știut că lipsa acestuia sau neconformitatea dimensiunilor provoacă vânatului mari daune.
În drept s-au invocat prevederile art. 205 Cod procedură civilă și art. 23 din Legea 407/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 03.05.2013 de intimatul RPL O. S. al mun. Bistrița, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1500 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 23 alin. 1 lit. i și k din Legea 407/2006, reținându-se că la data de 03.05.2013, ora 19:00, în locul „Pe dos” – R. Bârgăului, a permis în fondul de vânătoare însoțirea turmei de oi de patru câini care nu purtau jujeu.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că, potrivit art. 10 alin. (1) din OG nr. 2/2001, dacă aceeași persoana a săvârșit mai multe contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Prin procesul verbal de contravenție atacat în sarcina petentului au fost reținute două contravenții: contravenția prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. i din Legea nr. 407/2006 constând în permiterea însoțirii, în fondurile de vânătoare, a turmelor și cirezilor, precum și a mijloacelor de transport de orice fel, de câini care nu poartă jujeu, și contravenția prevăzută de art. 23 alin. 1 lit. k din Legea nr. 407/2006 constând în permiterea însoțirii turmelor și cirezilor de către câini însoțitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal și de 1 la câmpie, acest număr incluzând și câinii care asigură paza stânei. Reținerea celor două contravenții rezultă atât din descrierea faptelor în cuprinsul procesului-verbal de contravenție atacat cât și din textele legale menționate în cuprinsul acestuia, însă, cu toate că au fost reținute două contravenții, agentul constatator a aplicat o singură sancțiune, respectiv amenda în cuantum de 1500 lei, fără a preciza pentru care dintre cele două fapte reținute a aplicat această sancțiune. Având în vedere faptul că în sarcina petentului au fost reținute două contravenții însă a fost aplicată o singură sancțiune și disp. art. 10 alin. 1 din OG 2/2001, instanța constată nelegalitatea procesului-verbal de contravenție.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petent și va anula procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 03.05.2013.
În temeiul prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, instanța obligă intimatul la plata către petent a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul L. A. N., CNP_, cu domiciliul în comuna Josenii Bîrgăului, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul O. S. al Municipiului Bistrița, CUI_, J_, cont nr. RO51 BTRL 0060 1202 A265 24XX, cu sediul în Bistrița, Calea Moldovei, nr. 9A, jud. Bistrița-Năsăud.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 03.05.2013.
Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Jîrghiuță A. M. L.
RED/DACT
JA/R.
07.04.2014
| ← Reexaminare taxe de timbru. Încheierea nr. 8918/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7012/2014.... → |
|---|








