Plângere contravenţională. Sentința nr. 9409/2014. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9409/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 1822/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9409/2014
Ședința publică din data de 25 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. V., judecător
GREFIER: M. I. F.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul S. S. împotriva procesului verbal de sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 08.04.2014 de intimatul I.P.J. BISTRIȚA NĂSĂUD – declinare.
Cauza s-a judecat in fond la termenul de judecată din data de 11.11.2014, când instanța a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitate părților de a formula concluzii scrise, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, la data de 24.07.2014, declinată spre competentă soluționare prin Sentința civilă nr. 2066/2014 a Judecătoriei Câmpina, urmare a acțiunii înregistrate pe rolul acesteia la data de 10.04.2014, petentul S. S. a solicitat anularea procesului verbal de sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 08.04.2014 de intimatul I.P.J. BISTRIȚA NĂSĂUD, și să se constate nulitatea actului sancționator întrucât agentul constatator și operatorul radar au reținut în trafic o altă persoană în locul celui care a săvârșit contravenția contestată.
În motivare se arată că petentul a fost sancționat contravențional pentru că, la data de 08.04.2014, ar fi condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ (YIS) cu viteza de 116 km/h, înregistrată de aparatul radar pe sectorul de drum cu limita de viteză 70 km/h.
Acesta precizează că el este proprietarul autoturismului cu numărul de înmatriculare_ și nu a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ chiar dacă a semnat procesul – verbal contravențional fără mențiuni, astfel că nu se consideră vinovat de săvârșirea contravenției reținute în seama sa.
În drept s-au invocat prevederile art. 16, 17 din OG 2/2001, OUG 195/2002 și art. 171 Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 4-5) și s-a solicitat admiterea probei testimoniale în privința numitului F. S. Andre.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se dispună respingerea plângerii formulate ca neîntemeiate.
În motivare se arată că, prin procesul verbal atacat, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute și sancționate de art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 3. rap. la 102 alin. (2) din O.U.G. 195/2002 rep, privind circulația pe drumurile publice, reținându-se de către agentul constatator că, în data de 08.04.2014, la ora 01.50, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe drumul național DN 17, pe raza localității Crainimăt, în zona imobilului cu nr. 8, cu viteza de 116 km/h, pe un sector de drum cu viteza maximă admisă de 70 km/h, fiind înregistrat pe aparatul radar . 456 montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare MAI_, hard BN 15.
Agentul constatator a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, aplicând sancțiunea contravențională principală a amenzii în cuantum de 765 lei și sancțiunea complementară a 6 puncte penalizare.
Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, arătând că nu are de făcut obiecțiuni și primind un exemplar al actului sancționator.
Cu privire la legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, intimatul arată că plângerea petentului nu este fondată.
Fapta contravențională reținută de agentul constatator, așa cum a fost descrisă în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, fapt probat de buletinul de verificare metrologică seria_ emis de Laboratorul de Metrologie al B.B.S.C. Communications Systems S.R.L. în data de 23.04.2013, cu termen de valabilitate de un an. Viteza de deplasare a autoturismului condus de petent a fost măsurată cu cinemometrul radar montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare MAI_, înscris atât în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției cât și în buletinul de verificare metrologică.
Viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent, așa cum rezultă foarte clar din înregistrarea video a faptei și din fotogramele radar atașate, a fost de 116 km/h. Înregistrarea video a fost efectuată pe timp de noapte, în condiții de vizibilitate specifică pe timp de noapte, astfel că atât autoturismul condus de petent cât și valoarea vitezei și numărul de înmatriculare sunt înregistrate corespunzător. Înregistrarea video a fost făcută din deplasare, pe sensul opus, și este fluentă și continuă, făcând astfel dovada temeiniciei procesului-verbal. În înregistrarea video se observă cum autoturismul condus de petent circulă pe raza localității pe un sector de drum în aliniament și rulează cu viteza de 116 km/h, după care viteza acestuia scade pe măsură ce se apropie de autospeciala poliției.
În zona unde a fost înregistrat petentul, viteza maximă admisă a fost stabilită prin indicatoare rutiere la 70 km/h.
Încadrarea juridică a faptei este corectă, agentul constatator consemnând corect atât articolul cât și actul normativ care prevede și sancționează contravenția, respectiv OUG nr. 195/2002. Astfel, din prevederile legale respectiv ale art. 101 alin. (2) rap. la art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 3. din O.U.G. 195/2002 rep., rezultă că „depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic" este contravenție care se sancționează cu sancțiunile prevăzute în clasa a IV-a de sancțiuni (9 la 20 puncte amendă, respectiv amendă de la 765 la 1.700 lei, raportat la punctul de amendă care era de 85 lei la data săvârșirii faptei) și cu aplicarea a 6 puncte penalizare.
La individualizarea sancțiunii, agentul constatator a aplicat sancțiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut de lege, deși petentul a încălcat în mod frecvent prevederile legislației rutiere, așa cum rezultă din fișa abaterilor acestuia. Nu au fost identificate împrejurări de natură excepțională care să justifice sancțiunea avertismentului iar fapta constatată este una de gravitate ridicată.
Privitor la limitele de viteză, legiuitorul a reglementat un regim sancționator gradual, în funcție de valoarea cu care a fost depășită viteza maximă legală, prevăzând pentru fiecare prag al sancțiunii și sancțiuni complementare, culminând cu cea considerată mai gravă, respectiv atunci când se depășește viteza maximă legală cu mai mult de 50 km/h. Ori, din probele existente, este dovedit fără dubiu faptul că petentul a condus autoturismul cu o viteză mai mare cu 46 km/h decât cea maximă admisă pentru acel sector de drum, în apropierea unei treceri pentru pietoni.
P. urmare, un eventual avertisment putea fi acordat în cazul în care petentul ar fi depășit viteza cu 10 - 20 km/h, acesta fiind primul prag sancționator, potrivit ari. 101 alin. (1) lit. a) pct. 4 din O.U.G. 195/2002 rep.. Dimpotrivă, fapta săvârșită de intimat este sancționată cu amendă maximă și cu aplicarea a 6 puncte penalizare.
În condițiile în care, la nivel național, conducerea autovehiculelor cu viteză excesivă este una din principalele cauze de producere a accidentelor rutier soldate cu uciderea sau vătămarea corporală a unor persoane, fapta săvârșită de petent, prezintă un pericol social evident, impunându-se măsuri susținute pentru combaterea acestei cauze. În atare condiții, supravegherea traficului inclusiv prin măsurarea vitezei, pe raza localităților și în locurile frecventate de pietoni este mai mult decât justificată.
Raportat la cele susținute de petent, intimatul arată că acesta susține, în principal, că nu el a săvârșit contravenția reținută în procesul – verbal de constatare contestat, iar pentru a afirma acest aspect, invocă o eroare materială ce a intervenit la consemnarea numărului de înmatriculare al autoturismului, agentul constatator consemnând_, în loc de_ . Intimatul apreciază totuși că, fiind o contravenție constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, această eroare materială evidentă nu este de natură să atragă anularea procesului-verbal atacat. Din înregistrarea video, singura probă în măsură să susțină cele constatate prin actul sancționator, este evident că la data și ora reținute, a fost înregistrat autovehiculul cu numărului de înmatriculare_, autoturism deținut în proprietate, conform propriilor susțineri, de către petent. Mai mult, acesta din urmă arată și că a semnat procesul – verbal atacat.
În concluzie, sub aspectul temeiniciei și legalității procesului verbal, acesta îndeplinește condițiile de fond și formă cerute de O.G. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fapta a fost constatată prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic de către agentul constatator, petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției menționată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și, prin urmare, se impune respingerea plângerii.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 3. și art. 102 alin. (2) din O.U.G. 195/2002 republicată; art. 21 alin. (3) teza I din OG nr. 2/2001 și art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 și art. 223 alin. (3) Cod procedură civilă.
În probațiune s-au anexat înscrisuri și înregistrarea video a faptei contravenționale (f. 19-25).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la data de 30.05.2014, petentul a arătat că își susține plângerea, astfel cum a fost formulată, reiterând eroarea materială comisă de agentul constatator.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute și sancționate de art. 108 alin. (1) lit. d) pct. 3. rap. la 102 alin. (2) din O.U.G. 195/2002 rep, privind circulația pe drumurile publice, reținându-se de către agentul constatator că, în data de 08.04.2014, la ora 01.50, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe drumul național DN 17, pe raza localității Crainimăt, în zona imobilului cu nr. 8, cu viteza de 116 km/h, pe un sector de drum cu viteza maximă admisă de 70 km/h, fiind înregistrat pe aparatul radar . 456 montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare MAI_, hard BN 15.
Agentul constatator a încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, aplicând sancțiunea contravențională principală a amenzii în cuantum de 765 lei și sancțiunea complementară a 6 puncte penalizare.
Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, arătând că nu are de făcut obiecțiuni și primind un exemplar al actului sancționator.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare. Ceea ce se impune a mai fi analizat, totodată, este interesul pe care îl ocrotește această normă juridică. Astfel, evident că legiuitorul, la momentul impunerii achitării unei taxe, a urmărit protecția interesului economic al statului în privința infrastructurii sale.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul(cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petenta, cu respectarea prevederilor art. 249 Cod procedură civilă, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 250 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.
În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma actualizată potrivit căruia: ”Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal”.
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însă, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s-au statuat o . criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul “lipsei de antecedență contravențională”, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.
În speța pendinte, analizând probatoriul administrat și vizionând CD-ul depus de intimată (așa cum reiese din procesul – verbal întocmit în acest sens la data de 07.11.2014), instanța reține că faptele consemnate în procesul verbal sunt reale, auto cu numărul de înmatriculare_, condus de petent în localitate, în data de 08.04.2014, la momentul 01:50:28, rula cu o viteză de 116 km/h, astfel că în mod corect s-a stabilit sancțiunea de către agentul constatator.
Astfel, petentul nu a fost în măsură să răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator. De reținut este și principiul care guvernează dreptul român potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem).
Având în vedere principiul în conformitate cu care nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, coroborat cu probele de la dosar, văzând că starea de fapt reținută de către organul constatator nu a fost răsturnată în cauză, petentul nedovedindu-și în niciun mod susținerea, simpla afirmație neputând avea nicio valoare juridică, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca fiind neîntemeiată.
Instanța ia act de faptul că nu au fost solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. S., CNP_, cu domiciliul în . Caplii, ., jud. Prahova, împotriva procesului verbal . nr._/08.04.2014, în contradictoriu cu intimatul I. BISTRIȚA NĂSĂUD, CUI_, cont nr. RO17 TREZ 1015 032X XX00 3248, deschis la Trezoreria Bistrița, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistrița.
Pronunțată în ședința publică, azi 25.11.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. V. M. I. F.
RED/DACT
VV/R.
03.12.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 8582/2014.... | Pretenţii. Încheierea nr. 124/2014. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|
