Plângere contravenţională. Sentința nr. 9590/2014. Judecătoria BISTRIŢA

Sentința nr. 9590/2014 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 8406/190/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9590/2014

Ședința publică din 02 decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: PALTON A.

GREFIER: A. C. I.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale, formulată de petentul L. M. F., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, încheiat de intimata I. BISTRIȚA-NĂSĂUD - BIROUL RUTIER la data de11.08.2014.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Judecata pe fond a cauzei a avut loc la data de 25.11.2014 când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 02.12.2014.

Încheierea din 25.11.2014 face parte din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 25.08.2014, sub nr._ petenta L. M. F. a solicitat, în principal, anularea Procesului-verbal de constatare a contravenției ., nr._ încheiat la data de11.08.2014 de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bistița-Năsăud, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În fapt, petenta a arătat că în cuprinsul procesului-verbal nu au fost menționate tipul, . numărul aparatului radar cu care a fost înregistrată viteza cu care circul și nici numărul înregistrării. De asemenea, agentul constatator nu a indicat documentele care atestă faptul că aparatul radar era omologat metrologic.

Petenta a mai invocat faptul că sectorul de drum pe care a fost depistată se afla în afara localității, iar viteza cu care conducea la acel moment era de 70 km/h și nu 84km/h, astfel cum a reținut agentul constatator.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 6).

La dosar au fost depuse înscrisuri: Carte de identitate (f. 5), Proces-verbal de constatare a contravenției (f. 7), Chitanță (f. 8).

La dosar a depus întâmpinare intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată, arătând că din înregistrarea video și din fotogramele atașate rezultă în mod clar viteza de deplasare autovehiculului condus de petentă. De asemenea, în cuprinsul procesului-verbal au fost menționate datele de identificare ale mijlocului tehnic utilizat care, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică seria_, este omologat și verificat metrologic. Intimatul a mai arătat faptul că locul săvârșirii contravenției este identificat cu exactitate în cuprinsul procesului-verbal iar viteza maximă admisă pe acest sector de drum este de 60 km/h.

Totodată, raportat la gravitatea faptei și la istoricul contravențional al petentei, intimatul a arătat că se opune înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 100, art. 108 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 21, art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

La dosar au fost depuse înscrisuri: Buletin de verificare metrologică (f. 19), Adresă Secția Drumuri Naționale Bistrița (f. 20-22), cazier auto (f. 23), Planșă fotograme (f. 23), și mijloace materiale de probă: înregistrare video (f. 24).

La termenul de judecată din data de 28.10.2014 instanța a încuviințat părților și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu înregistrarea video.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În fapt, prin Procesul-verbal de ., nr._ întocmit la data de 11.08.2014 de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, petenta L. M.-F. a fost sancționată cu 4 puncte de penalizare în cuantum de 360 lei și 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 108 alin. (1), lit. b) pct. 2 rap. la art. 100 alin. (2) din O.U.G. nr. 185/2002 (f. 7).

În sarcina petentei s-a reținut faptul că la data de 11.08.2014, ora 17:33 a condus autoturismul marca Opel cu număr de înmatriculare_, prin localitate, cu viteza de 84 km/h înregistrată pe aparatul radar montat pe autospeciala cu număr de înmatriculare MAI_, pe un sector de drum unde limita maximă de viteză admisă este de 60 km/h. (f. 7).

Starea de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal este confirmată de planșa foto (f. 24) cu înregistrarea video (f. 25) coroborate cu Adresa Secției Drumuri Naționale Bistrița (f. 20-22),.

În drept, potrivit art. 108 alin. (1), lit. b) pct. 2, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei de depășire cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 3 puncte de penalizare.

Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește cazurile de nulitate relativă, instanța reține faptul că prin Decizia nr. 22 din data de 27 martie 2007 pronunțată într-un Recurs în Interesul Legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, faptul că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict și limitativ determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Nerespectarea celorlalte cerințe pe care trebuie să le întrunească un asemenea act nu rămâne nesancționată, ci aceasta va atrage nulitatea procesului-verbal numai daca s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Instanța nu poate primi susținerea petentei potrivit căreia procesul-verbal este lovit de nulitate relativă pentru lipsa mențiunilor privind tipul, . numărul aparatului radar și a înregistrării video.

În primul rând, nici un dintre actele normative incidente în speță, nu impun obligația menționării aspectelor privitoare la tipul, . numărul aparatului radar sau a înregistării în cuprinsul procesului-verbal. Astfel, art. 109 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 121 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a ordonanței prevăd doar faptul că constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

În al doilea rând, lipsa acestor mențiuni nu a cauzat petentei nicio vătămare, câtă vreme agentul constatator a indicat numărul de înmatriculare pe care era montat aparatul radar, astfel încât este posibilă identificarea aparatului tehnic utilizat și verificarea acestuia din punct de vedere metrologic. Împrejurarea că cinemometrul radar este montat pe o singură autospecială rezultă din Buletinul de verificare metrologică (f. 19) în care este indicat numărul de înmatriculare nr. înmatriculare MAI_ al autoturismului pe care era amplasat aparatul radar, și care face astfel dovada faptului că verificarea metrologică este valabilă doar pentru aparatul radar instalat pe un anumit autoturism.

Întrucât, în speță, nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a rapoartelor și a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (Cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut. În acest sens, articolul 6 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice statelor ca sistemele lor naționale să conțină prezumții de fapt sau de drept în măsura în care acestea sunt reglementate în limite rezonabile prin luarea în considerare a gravității situațiilor în care operează și protejând dreptul la apărare. (Cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Având în vedere faptul că, în cazul contravențiilor privind nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, contravenientul se află în imposibilitatea absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal de contravenție, instanța reține că revine organului constatator sarcina de a proba, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției.

Analizând actele dosarului, instanța reține că, în speță, intimatul a făcut dovada celor reținute în procesul-verbal conform prevederilor legale.

Astfel, viteza de deplasare a autovehiculului condus de petentă a fost constatată cu un mijloc tehnic, identificat în cuprinsul procesului-verbal prin numărul de înmatriculare al autoturismul MAI_ pe care era montat, și este dovedită prin planșa fotogramă și înregistrarea video din care rezultă cu certitudine data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului și numărul de înmatriculare al acestuia.

Mai mult decât atât, la data constatării contravenției aparatul radar utilizat era omologat și verificat metrologic, astfel cum rezultă din Buletinul de verificare metrologică nr._ emis de Laboratorul de Metrologie la data de 25.04.2014 pe o perioadă de valabilitate de 1 ani (f. 19).

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că nu există vicii care să afecteze valabilitatea înregistrării vitezei de deplasare a autoturismului condus de petenta L. M.-F., astfel încât, prin probele administrate agentul constatator a reușit să facă dovada săvârșirii contravenției, răsturnând prezumția de nevinovăție de care se bucura petentul. Pe cale de consecință, instanța apreciază că revenea petentei sarcina de a face dovada contrară celor reținute în cuprinsul procesului-verbal.

Cu toate că, petenta a contestat procesul-verbal atât sub aspectul vitezei de deplasare cât și a locului săvârsirii faptei contravenționale, aceasta nu a administrat nicio probă din care să rezulte netemeinicia sau inexactitatea mențiunilor agentului constatator. În ceea ce privește viteza de deplasare a autovehiculului, simpla afirmație a petentei potrivit căreia este sigură că nu a circulat cu viteza de 84 km/h nu este de natură să ridice un dubiu cu privire la realitatea acesteia, câtă vreme, astfel cum rezultă din considerentele expuse anterior, viteza de deplasare a fost înregistrată în mod legal cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic. Iar referitor la locul săvârșirii faptei, deși petenta susține faptul că agentul constatator a indicat în mod eronat sectorul de drum ca fiind în localitate, deși, în realitate, acesta se afla în afara localității, nu aduce nicio probă în susținerea afirmației sale, cu toate c, pe baza mențiunilor cuprinse în procesul-verbal, avea această posibilitate. Or, dat fiind faptul că locul săvârșirii contravenției, este un aspect constatat personal de către agentul constatator, instanța apreciază că această mențiune se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentei, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

Sub aspectul cuantumului amenzii, respectiv 360 lei aferentă unui număr de 4 puncte amendă, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor art. 100 alin. (2) rap. la art. 98 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002. Mai mult, sancțiunea este proporțională cu fapta săvârșită și cu gradul de pericol social, ținând seama de cuantumul minim prevăzut de lege al amenzii aplicate, cât și de persoana petentei care, astfel cum rezultă din cazierul auto (f. 23) a fost sancționată în repretate rânduri pentru nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii.

Pentru toate aceste considerente, instanța, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta L. M.-F. împotriva Procesului-verbal ., nr._, încheiat la data de 11.08.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta L. M.-F., cu domiciliul în Timișoara, .-6, ., ., având C.N.P._, împotriva Procesului-verbal ., nr._ întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, .. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud, CUI_, cont RO17TREZ1015032XXX003248 deschis la Trezoreria Bistrița, ca fiind neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Bistrița.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. A. A. C. I.

RED/DACT

PA/PA

05.12.2014

C.A. 03 Decembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9590/2014. Judecătoria BISTRIŢA