Contestaţie la executare. Sentința nr. 1615/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1615/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 1659/192/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 2902
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE
Sentinta civilă Nr. 1615/2013
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Grefier A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator . SRL și pe intimat . 2006 SRL, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin încheierea de ședință din data de 12.11.2013 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa părților și la data de 11.10.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile introduse de contestatoare . SRL în contradictoriu cu intimata S.C.D. B. CONSTRUCT 2006 SRL, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 7.08.2012 având ca obiect – contestatie la executare.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 02.10.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul dispoz. art. 242 Cod procedură civilă pentru lipsa părților.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor,
dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an iar potrivit dispozițiilor art.252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța în baza art. 248 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.
Constată perimată acțiunea formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul în comuna Ulmi,. în contradictoriu cu intimata S.C D. B. CONSTRUCT 2006 S.R.L, cu sediul în comuna Stoenesti, ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 12.11.2013.
Președinte, C. B. | ||
Grefier, A. S. |
Red. Jud.B.C.
Tehnored. S.A; 2 ex.
28.11.2013.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1614/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.... → |
|---|








