Fond funciar. Sentința nr. 1554/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1554/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 1781/192/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 2902
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE
Sentința civilă Nr. 1554/2013
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. G. și pe pârât C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI CREVEDIA M., pârât C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR A JUDEȚULUI G., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul personal și asistat de avocat A. C. F., lipsind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că la dosar s-a depus adresa nr.3449/2013 emisă de Primăria Crevedia M..
Apărătorul reclamantului depune procesul verbal de punere în posesie.
Instanța invocă excepția de necompetență a instanței, în raport de disp.art. 59¹ din legea 18/1991.
Apărătorul reclamantului având cuvântul arată că apreciază ca fiind competentă instanța, arătând că a făcut multe demersuri către comisiile de fond funciar, fără a obține însă vreun rezultat.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față
Prin acțiunea înregistrată la 30.07.2013 la această instanță, reclamantul P. G. a chemat în judecată pârâtele C. locală de fond funciar Crevedia M., C. Județeană G., solicitând modificarea Titlului de Proprietate nr._/27.04.1993 emis de C. Județeană G. de fond funciar și obligarea celor două comisii la modificarea titlului conform sentinței.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că la data de 27.04.1993 a fost emis titlu de proprietate pe numele P. G., pentru o suprafață de 2 ha și 1800 mp teren.
Reclamantul a dat în arendă terenul pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate la data eliberării titlului, astfel încât terenul nu a fost individualizat ci s-a înscris doar mențiunea „Asociație”. Deși asociația s-a desființat de mai mulți ani și terenul a revenit în posesia reclamantului, titlul nu a fost completat.
În drept s-au invocat art.19, 58, 59, 64 din legea 18/1991 completată și modificată de legea 247/2005 respectiv titlul IV art.I pct.7 și pct.8 din aceeași lege.
La data de 20.08.2013 pârâta comisia județeană de fond funciar G. a depus întâmpinare prin care arată că dezlegarea pricinii este determinată de poziția procesuală a pârâtei C. locală de fond funciar Crevedia M..
La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: copia TP nr._/27.04.1993 eliberat de comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate G., copii acte de stare civilă, proces verbal de punere în posesie, adresa nr.3449/2013 a primăriei Crevedia M..
La primul termen de judecată, instanța a verificat competența generală în raport de dispozițiile art. 131 și 132 ridicând excepția de necompetență generală a instanței.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția de necompetență generală ridicată, constată următoarele:
Reclamantul a solicitat instanței modificarea Titlului de Proprietate nr._/27.04.1993 emis de C. Județeană G. de fond funciar și obligarea celor două comisii la modificarea titlului conform sentinței.
Potrivit art. 59¹ din Legea fondului funciar, îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară. În alineatul 2 din același text de lege se prevede că rectificarea titlurilor se poate face de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în temeiul hotărârii Comisiei Județene.
Față de dispozițiile textului de lege invocat, instanța apreciază că prezenta cerere care vizează rectificarea unui titlu de proprietate, este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională.
Potrivit art. 131 din N.C.P.C. la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, judecătorul este obligat din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Art. 132 al.4 dispune că în cazul în care cererea este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională, soluția este respingerea cererii ca inadmisibilă.
Așa fiind, instanța apreciază că prezenta cerere este de competența Oficiului de Cadastru și a Comisiei Județene de fond funciar, fiind vorba de simple rectificări din titlul de proprietate, pentru care instanța nu are suficiente elemente, întreaga documentație privind amplasamentul și planurile parcelare, aflându-se la dispoziția celor două instituții, cărora legea 18/1991 le-a acordat atribuții în sensul rectificării titlurilor de proprietate.
În consecință cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind de competența instanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetența generală a instanței.
În baza art.59 ind.1 din lg.18/1991 modificată, constată că soluționarea cererii este de competența unui organ fără competență jurisdicțională respectiv OCPI și comisia județeană de fond funciar G..
În baza art.132 alin.4 din c.p.c. respinge cererea formulată de reclamantul P. G. domiciliat în comuna Crevedia M. . G. împotriva pârâtelor C. L. de fond funciar Crevedia M. județ G. și C. Județeană de fond funciar G. județ G., ca inadmisibilă întrucât este de competența OCPI și Comisiei Județene de fond funciar G..
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2013.
Președinte, A. B. | ||
Grefier, I. D. |
Red.Jud.AB
Tehnored.ID.5ex.
03.12.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 508/2013.... | Succesiune. Sentința nr. 95/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE → |
|---|








