Somaţie de plată. Sentința nr. 661/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 661/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 569/192/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 2902
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. V.
JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE
Dosar nr._
Sentința civilă Nr. 661/2013
Ședința publică de la 10.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. T.
Grefier G. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea A. NAȚIONALA -"APELE ROMÂNE" - A. BAZINALA DE APA ARGEȘ -VEDEA și pe debitoarea . obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită
Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează creditoarei proba cu înscrisuri, solicitată prin cererea de chemare în judecată, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.02.2013 sub nr._, creditoarea Administrația Națională „Apele Române” Administrația Bazinală de apă Argeș-Vedea a solicitat emiterea somației de plată împotriva debitorului . de 2.496,72 lei reprezentând contravaloarea volumului de apă utilizat din subteran și 809,77 lei penalități de întârziere, calculate până la data de 31.01.2013.
În motivare, societatea creditoare a arătat că a încheiat cu debitorul, în calitate de beneficiar, Abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr. 794 din 2010 având ca obiect utilizarea resurselor de apă din subteran în scop potabil.
Se mai arată că prin contract părțile au stabilit valoarea contractului, modalitățile și termenele de plată, iar pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată s-au prevăzut dobânzi și penalități de întârziere calculate la nivelul și după procedura celor prevăzute de Codul de procedură fiscală pentru creanțele bugetare.
Creditoarea arată că, deși și-a îndeplinit obligațiile contractuale, debitoarea nu a înțeles să își îndeplinească partea sa de obligații, înregistrând debit restant conform facturilor anexate. De asemenea, învederează că debitul a fost recunoscut prin semnarea proceselor-verbal lunare, iar factura întocmită în baza acestuia face dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr.5/2001.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Debitorul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a fost prezent în instanță pentru a-și formula apărări.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse, în copii certificate „conform cu originalul”: Abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr. 794 din 2010 (fila 11-21), procese-verbale și facturi (f. 22-29).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între Administrația Națională „Apele Române” Administrația Bazinală de apă Argeș-Vedea, în calitate de operator unic al resurselor de apă, și . de beneficiar, s-a încheiat, pentru perioada 01.01.2010 – 10.08.2011, Abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr. 794 din 2010, având ca obiect utilizarea/exploatarea resurselor de apă de suprafață și/sau subterane.
Potrivit art.1 din contract, cantitățile de resurse solicitate sunt înscrise în Anexa 1 la abonament, iar potrivit art.4 contribuțiile specifice de gospodărire a apelor sunt cele legal stabilite prin HG nr.522/2009.
De asemenea, conform art. 4, contribuțiile specifice de gospodărire a apelor sunt însușite și datorate în mod obligatoriu de către beneficiar odată cu încheierea abonamentului.
Prin art. 14 alin.1 părțile au prevăzut în contract că pentru neachitarea facturilor în termenul scadent al obligațiilor de plată, utilizatorii datorează majorări de întârziere în cuantum de 0.1% pentru fiecare zi de întârziere.
În executarea contractului, în perioada septembrie 2012 - decembrie 2012, creditoarea a furnizat servicii de apă-canalizare, fiind emise facturile fiscale nr.: 419/28.09.2012, 1562/31.10.2012, 2765/29.11.2012 și 4164/28.12.2012, ce nu au fost acceptate expres de debitor prin semnătura.
Facturile fiscale menționate au fost întocmite pe baza proceselor-verbale din 03.10.2012, 30.10.2012, 04.12.2012 și, respectiv, 08.01.2012 prin care au fost stabilite resursele de apă utilizate în lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2012. Procesele-verbale în discuție au fost însușite de către debitoare prin semnătură și ștampilă.
În drept, procedura somației de plată constituie o cale specială prevăzută în favoarea creditorilor pentru realizarea creanțelor ce îndeplinesc toate condițiile pentru a fi puse în executare silită, dar pentru care nu există un titlu executoriu.
De aceea, art.1 din O.G. nr.5/2001 instituie anumite condiții de admisibilitate ale acestei proceduri: - creanța să fie certă lichidă și exigibilă; -creanța să izvorască dintr-un contract, statut, regulament sau alt înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege; -actul juridic izvor al creanței să ateste drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
În cauză, debitul principal de 2.496,72 lei întrunește cumulativ cerințele speciale ale somației de plată, astfel:
Suma are caracter cert față de prevederile art.379, alin.3 C.pr.civ. potrivit cărora „creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”, deoarece obligația de plată este cuprinsă în mod expres și neîndoielnic în art.4 din contract.
În al doilea rând, creanța este lichidă în accepțiunea art.379, alin.4 C.pr.civ., câtimea ei fiind determinabilă prin actul de creanță, prin dispoziții legale opozabile debitorului și prin acte care emană de la acesta.
Chiar dacă facturile fiscale nu poartă semnătura debitorului, prețurile serviciilor furnizate sunt stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, iar cantitățile sunt determinate în baza proceselor-verbale aflate la dosar, însușite de către debitor prin semnare și ștampilare, astfel că sumele înscrise în facturi sunt determinabile, pe de o parte, cu ajutorul dispozițiilor legale, opozabile debitorului, și, pe de altă parte, în baza unor înscrisuri care emană chiar de la debitor.
În consecință, prețul înscris în cuprinsul facturilor și solicitat prin acțiune, este acceptat de către debitor, creanța având caracter lichid.
În al treilea rând, creanța este exigibilă deoarece termenul de plată înscris în ultima factură (29.12.2012) este împlinit la data introducerii cererii (15.02.2013).
Totodată, creanța izvorăște dintr-un înscris însușit de părți prin semnătură și ștampilă (Abonamentul de utilizare/exploatare a resurselor de apă nr. 794 din 2010), iar acesta atestă obligații privind plata serviciilor de care a beneficiat utilizatorul.
În ceea ce privește suma de 809,77 lei solicitată cu titlul de penalități de întârziere, instanța reține că prin art. 14 din Contract, părțile au stabilit pentru neachitarea facturilor la data scadenței, penalități de întârziere calculate la nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, astfel încât reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă și va emite somația de plată și cu privire la această sumă.
Față de cele expuse, instanța reține că reclamanta-creditoare a făcut dovada creanței, revenind debitorului sarcina probei, în sensul stingerii ei prin plată, conform art.1169 C.civ., probă pe care acesta nu a făcut-o.
În consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 din O.G. nr.5/2001, în baza art.6 din același act normativ, va admite cererea și va soma debitorul la plata sumelor de 2.496,72 lei reprezentând contravaloarea volumului de apă utilizat din subteran și 809,77 lei penalități de întârziere.
Se va stabili termen pentru plată 30 de zile, potrivit art.6 alin.2 și 3 din O.G. nr. 5/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de emitere a somației de plată formulată de creditoarea Administrația Națională „Apele Române” Administrația Bazinală de apă Argeș-Vedea, cu sediul în Pitești, ..6-8, jud. Argeș, în contradictoriu cu debitoarea . în ..
Somează debitoarea să plătească creditoarei suma de 2.496,72 lei cu titlu de contravaloare apă utilizată din subteran și suma de 809,77 lei, reprezentând majorări de întârziere calculate conform contractului.
Fixează termen pentru efectuarea plății 30 zile de la comunicarea hotărârii.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2013.
Președinte,
C. T.
Grefier,
G. R.
C.T.15 Aprilie 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 379/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 652/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE → |
|---|








