Acţiune în constatare. Hotărâre din 04-11-2013, Judecătoria BOTOŞANI

Comentarii

0

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 15933/193/2012

Dosar nr._ Acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 04.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. C. - C.

GREFIER: M. M.

SENTINȚA CIVILĂ nr._

Pe rol judecarea cauzei ce are ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții R. C. C. și R. R., în contradictoriu cu pârâta V. R. S.A., prin SUCURSALA B..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 16.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 21.10.2013, apoi pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 09.10.2012, sub nr._, reclamanții R. C. C. și R. R. au chemat în judecată în calitate de pârâtă pe V. R. S.A., prin Sucursala B., solicitând ca prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată, să se dispună:

- constatarea caracterului abuziv al prevederilor pct. 3 lit. a) și d), pct. 5 lit. a) din secțiunea „condiții speciale” ale convențiilor și anularea acestor clauze abuzive;

- constatarea caracterului abuziv al prevederilor pct. 8.1. lit. c), d) și e), pct. 8.3 din secțiunea „scadență anticipată” și pct. 10.1 și 10.2 din secțiunea 10 „costuri suplimentare” din condițiile generale și anularea acestor clauze;

- constatarea caracterului fix al ratei dobânzii și obligarea păstrării aceluiași procent fix și viitor;

- restituirea sumelor reprezentând diferența de dobândă achitată de la data modificării ratei dobânzii curente față de cea fixă prevăzută inițial în convenția de credit, sume reactualizate în indicele de inflație de la data achitării lor efective sau considerarea achitării lor drept plată anticipată;

- restituirea sumelor plătite în plus în mod nejustificat ca și comision de risc redenumit apoi comision de administrare;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că la datele de 09.08.2007 și 22.07.2008, între V. R., Sucursala B. și reclamanți au fost semnate convențiile de credit nr._/30.08.2007 și nr._/21.08.2007.

În cadrul secțiunii Condiții speciale ale convenției, la pct. 5) lit. a) este menționat comisionul de risc stabilit la 0,06% în convențiile de credit nr._/30.08.2007 și nr._/21.08.2007, „aplicate la soldul creditelor plătibile lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare acelor două convenții de credit”.

La momentul încheierii acestor convenții de credit, reclamanții susțin că au fost atrași de procentele reduse ale dobânzilor curente, dar s-au aflat pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractele încheiate sunt mai degrabă de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către bancă, fară a da posiblilitatea de negociere a nici unei clauze din convenție.

Apreciază reclamanții că cele două convenții sunt preformulate/standard, iar eventualele diferențe dintre acestea și alte convenții nu se datorează negocierii cu împrumutații, ci particularităților fiecărui client în parte sau eventual ofertei existente la data semnării convențiilor.

În aceste condiții, reclamanții consideră că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Potrivit art. 1 alin. 3 din acest act normativ, se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negoicată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. La alin. 2 se arată că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fară a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Conform art. 4 alin 3, pârâtei îi revine obligația de a dovedi că a negociat în mod direct aceste clauze. „Daca un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.

Referitor la comisionul de risc, se solicită să se aibă în vedere faptul că acesta nu se justifică, deoarece un împrumut este ipotecar, iar banca are ca drept garanție imobilul ipotecat, iar un împrumut este de nevoi personale cu garanție tot un imobil.

În plus, riscul valutar este acoperit de plata în moneda creditului (euro), dobânda nu a depășit niciodată nivelul maxim a indicatorilor de referință, plata întârziata este un risc acoperit de dobânda penalizatoare, neplata este un risc acoperit de ipotecă de rang I în favoarea băncii, distrugerea garanției este un risc acoperit de asigurarea obligatorie, iar deprecierea garanției imobiliare este un risc înlăturat de faptul că imobilele aduse ca și garanție au o valoare mult mare decât sumele împrumutate.

Așadar, toate riscurile sunt asumate numai de către client și nu de către bancă. Evenimentele viitoare și nesigure nu sunt cuantificate, nu sunt identificate, nu există nici un criteriu de evaluare în ce măsură aceste evenimente ar putea dăuna băncii. În aceste condiții, apreciază reclamanții că acest comision de risc se constituie într-o clauză abuzivă, fară un suport economic real și în detrimentul lor.

Conform celor arătate mai sus, reclamanții consideră că, clauzele abuzive prin care s-a impus plata comisionului de risc creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților: împrumutații trebuie să le achite băncii, fară ca aceștia să beneficieze de posibilitatea de restituire la încetarea contractului, în cazul neproducerii situațiilor de risc.

Pe de altă parte, legislația intrată în vigoare la 21 iunie 2010 (O.U.G. nr. 50/2010) permite băncilor să aplice la contractele de credit doar patru tipuri de comisioane: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare, comision de rambursare anticipată (la dobânzi fixe) și comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor.

Actul normative sus smintit nu permite ca anumite comisioane, menționate în contractele inițiale, să fie redenumite conform noilor prevederi legale și nici ca valoarea comisioanelor care nu se mai regăsesc în O.U.G. nr. 50/2010 să fie adaugată peste valoarea celor expres menționate în actul normativ și existente în contractele inițiale.

Reclamanții subliniază faptul că inclusiv legiuitorul a eliminat acest comision de risc, el ncfiind printre cele enumerate în ordonanța de urgență ca fiind comisioanele acceptate să rămână prevăzute în contractele de credit. Cu toate că această ordonanță de urgență încearcă să îndrepte o parte din abuzul făcut de bancă, reclamanții susțin că nici de această dată pârâta nu dorește să își trateze clienții cu respectul cuvenit și continuă să încaseze și după . acestei ordonanțe, comisionul de risc redenumit abuziv de administrare.

Se învederează instanței că la data de 23.10.2009 reclamanții au primit din partea pârâtei o adresă prin care sunt invitați la sediul Băncii pentru „revizuirea în sens favorabil a costurilor contractuale prin reducerea ratei dobânzii curente ca efect al reducerii indicelui de referința Euribor la 3 luni - aferente creditului acordat în Euro și pentru care, în cursul anului 2007, a fost majorată rata dobânzii”, aceasta în condițiile în care dobanda semnată inițial în cele două contracte a fost fixă [condiții speciale ale convenției pct. 3 lit. a) - rata dobânzii curente: 5,95% p.a. - dobandă fixă].

Reclamanții precizează că la data de 26.10.2009 s-a semnat actul adițional nr. 1 la convențiile de credit nr._/30.08.2007 și nr._/21.08.2007, cu modificarea (prin inducerea în eroare și cu rea - credință, fiind ca de fiecare dată un contract preformulat/standard) pct. 3 lit. a) - rata dobânzii curente: 5,95% p.a. - deci dobandă variabilă.

Odata cu . O.U.G. nr. 50/2010 reclamanții susțin că au depus la V. S.A. - Sucursala B., notificările nr. 2323 și 2324/17.09.2010 prin care au cerut anularea comisionului de risc din cele doua contracte. Ca răspuns din partea băncii s-au primit adresele cu nr. 8999 și nr. 9000/_, prin care se aducea la cunostință faptul că „în considerarea prevederilor O.U.G. comisionul de risc agreat prin semnarea convențiilor de credit, se va redenumi comision de administrare credit”. De asemenea banca le-a adus la cunostință reclamanților faptul că „potrivit prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, nesemnarea actului adițional este considerată acceptare tacită, dispozițiile acestuia aplicandu-se întocmai”.

D. urmare, afirmă reclamanții, la data de 12.10.2010 au semnat actele adiționale nr. 2 la cele două convenții de credit, comisionul de risc fiind redenumit comision de administrare credit, iar rata (variabilă) a dobânzii curente.

În luna octombrie 2010, se menționează că reclamanții au semnat actul adițional 3 la convențiile de credit menționate, în urma solicitării lor, cerând o perioada de grație având în vedere diminuările salariale suportate de către funcționarii publici, în continuare plătind și acel comision de administrare.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010.

În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri: filele 8 - 136.

Acțiunea este scutită de la plata taxelor de timbru, conform prevederilor art. 15 lit. j) din lg. nr. 146/1997.

Pârâta, legal citată, a trimis reprezentant convențional în fața instanței și a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei solicitând respingerea acțiunii.

În motivarea întâmpinării, pe cale de excepție, s-a invocat excepția lipsei calitatii procesuale pasive a S.C. Voksbank Romania S.A. - Sucursala B., însă din contractul încheiat rezultă că persoana care a acordat creditul, deci parte contractanta, este V. Romania S.A., în patrimoniul acesteia reflectandu-se efectele contractului, respectiv drepturile și obligațiile asumate.

Faptul că aceste contracte au fost încheiate prin angajați ai Sucursalei B. nu ar avea relevanță în ceea ce privește obligațiile asumate prin contract, deoarece aceștia au acționat în calitate de reprezentanți ai societății - mame, care a acordat creditele.

Mai mult decât atât, sucursala ca formă de organizare nu are personalitate juridică, fiind astfel lipsită de capacitate juridică procesuală, singura excepție permisă de la aceasta regulă (așa cum prevede art. 41 C.pr.civ.) fiind societățile civile fără personalitate juridică și nu sucursala.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâta a solicitat instanței să califice acțiunea reclamanților ca fiind o veritabilă cerere pentru constatarea nulității relative a clauzelor contractuale din Condițiile Speciale/Generale ale convenției de credit.

Astfel, pârâta arată că se solicită constatarea nulității absolute a clauzelor de mai sus, temeiul acțiunii în constatarea nulitatii actului fiind reprezentat de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Din analiza Legii nr. 193/2000 pârâta susține că nu se distinge, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, niciunul din articolele acestui act normativ neputând constitui temeiul de drept al aplicării de către instanță a unei astfel de sancțiuni legale, sens în care instanta este nevoită să aplice dreptul comun în materia nulităților, motivele invocate de reclamanți trebuind încadrate în cazurile generale de nulitate a actului juridic reglementate de legislația actuală.

Pârâta a subliniat că nulitatea a cărei constatare este solicitată prin acțiunea introductivă este una relativă, iar nu una absolută.

În cauza de față, normele de drept invocate de către reclamanți ca fiind presupus încălcate la încheierea contractului de credit sunt unele ce protejează, astfel cum rezultă din întregul context al actului normativ, un interes privat, individual al persoanei consumatorului.

Aceeași concluzie ar deriva și din dispozițiile art. 1 din lg. nr. 193/2000, din text rezultând fără echivoc că scopul pentru care a fost edictată legea este acela de a asigura consumatorului care dorește achiziționarea produselor sau serviciilor comerciantului, posibilitatea de a-și manifesta, în relațiile cu acesta din urmă, voința reală, neafectată de vreun viciu de consimțământ cauzat de neînțelegerea sau de necunoașterea exactă a tuturor elementelor actului juridic pe care îl încheie. În ansamblul său, regimul juridic al clauzelor abuzive conduce la concluzia că motivul esențial pentru care a fost instituit acest cadru legal sancționator constă în prevenirea vicierii consimțământului consumatorului de către comerciant. Ideea că voința legiuitorului a fost aceea de a-l proteja pe consumator de vicierea consimțământului prin inserarea de clauze abuzive în contracte de către comercianți rezultă implicit din faptul că, una dintre condițiile esențiale ale calificarii unei clauze drept abuzive este ca aceasta să nu fi fost negociată.

Aceasta lipsă a negocierii ar echivala cu existența unei false reprezentări asupra calitățiilor esențiale ale obiectului actului juridic. Prin urmare, prin această normă este sancționată în realitate vicierea consimțământului consumatorului la încheirea contractului.

Sub un alt aspect, clauza abuzivă ar putea fi asimilată, atât datorită laturii sale obiective - a faptului că se sancționează disproporția dintre cele două prestații, cât și sub aspectul elementului subiectiv - o categorie de persoane despre care se prezumă că ar fi ușor de influențat și de defavorizat prin conținutul actului, unei clauze lezionare, leziunea fiind un viciu de consimțământ ce atrage de asemenea nulitatea relativă a actului juridic.

Totodată, și în situația în care instanța va aprecia că dispozițiile art. 6 din Legea 193/2000, singurul text care lipsește de efecte clauzele abuzive, consacră de fapt o nulitate virtuală a clauzelor cu acest caracter, această nulitate nu poate fi decât una relativă pentru motive care se regăsesc atât în cuprinsul aceluiași art. 6 cât și în celelalte dispoziții ale Legii nr. 193/2000.

Termenul de prescripție aplicabil acțiunii în anularea clauzelor abuzive este cel instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, respectiv termenul general de 3 ani.

Acest termen începe să curgă, potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1958, de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anulării, întrucât cauza anulării invocată de reclamanți decurge din însăși formularea clauzelor a căror nulitate se invocă, momentul la care a cunoscut cauza anulării este chiar momentul încheierii Convențiilor de credit.

Întrucât convențiile de credit au fost încheiate la data de 16.04.2007, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 20.02.2012, deci după expirarea termenului de 3 ani, apreciază pârâta că se impune constatarea de către instanță a faptului ca prezenta acțiune este prescrisă.

Pe de altă parte, întrucât odată cu stingerea dreptului la acțiune principal, în speță dreptul reclamanților la acțiunea în anularea clauzelor abuzive, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii (art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958), pârâta consideră că sunt prescrise și cererile de restituire a prestațiilor succesive efectuate de către reclamanți în temeiul clauzelor art. 5 lit. a) din Convenția de credit, devenind astfel inutil să se analizeze dacă pentru fiecare prestație a intervenit sau nu prescripția extinctivă.

Pe fondul cauzei pârâta a subliniat urmatoarele:

A. Clauzele referitoare la variația unilaterală a dobânzii din Convenția de Credit nu sunt clauze abuzive

Pentru a putea caracteriza existența unui dezechilibru semnificativ între cele două părți cauzat de existența clauzei de modificare a dobânzii, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului. Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispoziție a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul este format din dobândă și din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care Banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.

Această analiză conduce instanța la concluzia că nu există un dezechilibru între cele două părți. Efectele acestei constatări sunt cuprinse în chiar Legea invocată de reclamanți, punctul 1, litera a) din Anexa Legii 193/2000, dispunând: Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fară o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Totodată, prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea Clienților de a solicita rezilierea Contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.

O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil, sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în situația art. 3 lit. d) nu ne-am afla într-o astfel de situație, deoarece clauza face parte din chiar miezul obiectului convenției de credit încheiate.

Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț. Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.

Legislația referitoare la clauzele abuzive nu este astfel menită să lărgească sfera leziunii, ca sancțiune a dreptului civil, transformând toți consumatorii în incapabili.

Rata dobânzii este elementul cheie despre care Banca își informează Clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci.

În consecință, modalitatea de determinare a acesteia nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare. Pe de alta parte, modul general în care clauza a fost formulată nu este de natură să conducă la ideea lipsei bunei - credinte, având în vedere că ea nu intervine decât în situații execeptionale (care în mod firesc nu au cum sa fie expres evidențiate, dat fiind caracterul imprevizibil al unei asemenea situații).

Chiar dacă s-ar considera că se poate analiza caracterul abuziv al clauzei, se va observa că aceasta nu îndeplinește niciuna din condițiile Legii 193/2000. La încheierea Convenției de Credit, clienților Băncii li se comunică Condițiile Generale și se discută și se negociază Condițiile Speciale, care conțin și obligațiile cele mai importante ale clienților.

Ca exemplu de clauze care sunt negociate prin Condițiile Speciale, subliniem clauzele referitoare la moneda creditului, la perioada de utilizare, la perioada de grație, dar și la rata dobânzii. Ansamblul acestor clauze diferențiază un client de altul, o simplă privire asupra Convențiilor de credit atestând această situație.

Referitor la faptul că dispozițiile cuprinse în clauzele 3 d) (din Condițiile Speciale) și 7.2. c) (din Condițiile Generale) au fost asumate de către clienți, Curtea de Apel București s-a pronunțat într-o cauză similară.

Un element important pe care părțile îl negociază este moneda creditului, aceasta fiind aleasă exclusiv de către Client, și determinând o mare parte a cuantumului costurilor Băncii, și implicit un anumit cuantum minim al ratei dobânzii. Faptul că majoritatea creditelor sunt în franci elvețieni, denotă gradul ridicat de informare al clienților Băncii, exercitarea libertății contractuale a acestora și înțelegerea exactă a modului în care se realizează echilibrul contractual - rata dobânzii curente nu este modificată decât rareori în cazul acestei monede, datorită stabilității pieței bancare elvețiene.

Reclamanții au semnat în cunoștință de cauză clauze referitoare la modificarea ratei dobânzii și nu pot susține că Banca a ascuns această clauză în cuprinsul Condițiilor Generale, preformulate, deoarece ea se afla în cadrul Condițiilor Speciale, în cadrul special destinat determinării dobânzii.

Având în vedere că toți Cliențiiau semnat Convenția de Credit și au stabilit, împreună cu reprezentantul Băncii, Condițiile Speciale aferente fiecărui contract în parte, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părți.

B. Clauza contractuală prin care s-a reglementat dreptul băncii de a percepe Comision de Risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000: o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Definiția dată de legea română clauzei abuzive reprezintă o transpunere a definiției cuprinse în art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13.

Atât prevederea națională, cât și cea comunitară stabilesc trei condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii:

> clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul

În explicitarea conceptului de „clauză care nu a fost negociată” menționat de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, prevederile următorului alineat al aceluiași articol stabilesc că el presupune impunerea unei clauze de către agentul economic, fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă în sensul că o clauză va fi considerată a nu fi fost negociată în mod individual dacă a fost pre-redactată, consumatorul neputând să influențeze conținutul acesteia. Această prezumție poate fi răsturnată prin proba contrară de către comerciant, căruia îi revine sarcina probei. În consecință, faptul că o clauză contractuală nu ar fi fost negociată direct cu consumatorul nu conduce automat la concluzia că aceasta ar fi abuzivă.

> clauza să fie contrară bunei - credințe

Pornind de la textul consacrat în art. 970 C.civ., buna - credință a fost conturată ca fiind acea atitudine prezumată de lege, de corectitudine pe care un contractant trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului, iar noțiunea a fost clarificată prin dispozițiile Legii nr. 363/2007 prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi înșelătoare sau agresive. Art. 4 - 7 ale acestui act normativ conturează conduita consumatorului mediu și sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000.

Atitudinea subiectivă a bunei/relei - credințe a pârâtei, se susține că ar trebui evaluată, în strânsă legătură cu cea de a treia condiție a clauzei abuzive, respectiv crearea unui dezechilibru contractual semnificativ.

> prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. în detrimentul consumatorului.

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 al Directivei 93/13/CEE prevăd noțiunea de „dezechilibru semnificativ”. Fiind inovatoare în blocul de legalitate național, doctrina a explicat și a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care și-apierdut utilitatea socială și personală”. Rezultă că partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebui să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-1 privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului.

Contractele de credit au fost asimilate în literatură noțiunii doctrinare de „contract de adeziune” sau „contract standard preformulat” astfel cum menționează actele comunitare în materia protecției consumatorului și cum a fost preluată expresia și de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Clauza reglementată la art. 5 din Convenția de Credit a fost negociată. Adeziunea vizează exclusiv condițiile generale ale contractului. Chiar dacă s-ar considera că Legea 193/2000 permite verificarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, instanța va observa că nu sunt îndeplinite condițiile anulării acesteia.

Legea nr. 193/2000 se aplică clauzelor contractuale care nu au fost direct negociate cu consumatorii, fiind stabilite „fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de consumator”.

Dovada afirmației este însăși dispoziția contractuală prevăzută la art. 3 conform căreia: „Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale”.

Prin urmare, nu ar putea fi susținută ideea conform căreia o clauză reglementată în cuprinsul Condițiilor speciale nu ar fi fost negociată. Singurele clauze cu privire la care legiuitorul prezumă lipsa negocierii, răsturnând în acest sens sarcina probei sunt cele cuprinse în secțiunea contractului ce are natura unui contract standard pre formulat, respectiv Condițiile Generale ale Contractului.

Având în vedere că toți Clienții au semnat Convenția de Credit și au stabilit, împreună cu reprezentantul Băncii, Condițiile Speciale aferente fiecărui contract în parte, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părți.

Riscul bancar este o noțiune inerentă activității de creditare care are la rândul său sorginte economică și se transpune în variate tehnici juridice, precum împrumutul, descoperitul de cont, scont, acceptare, aval, garanție autonomă, cauțiune. Prin intermediul creditului, băncile își realizează funcția esențială de creație monetară, ce presupune emiterea unei cantități de monedă de cont a băncii care acordă creditul.

Astfel, noțiunii de risc bancar i s-au rezervat varii semnificații, în funcție de diferite criterii de clasificare și pornind de la noțiunea de risc care în contextul comercial îmbracă forma unui pericol potențial asupra unei operații comerciale ce se întinde în timp, susceptibil să genereze anumite inconveniente imprevizibile pentru debitorul unei obligații comerciale. Riscul se generează prin simpla acordare a unui credit și trebuie în permanență evaluat.

Rațiunea economică a comisionului de risc nu este una care reflectă un dezechilibru între obligațiile părților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evoluția stării financiare a Reclamanților. La fel, instituirea comisionului/dobânzii de penalizare, inaplicabil în cazul îndeplinirii obligațiilor de plată, are rolul de a conștientiza reclamanții asupra consecințelor care decurg din neplata ratelor, neputând fi interpretat în sensul stabilirii unui anatocism din partea băncii.

Se învederează instanței că banca a achitat o sumă pe care speră să o recupereze într-un interval îndelungat de timp. Din partea reclamanților nu mai există vreun risc de a nu obține plata sumelor împrumutate, din partea băncii însă subzistă riscul de a nu mai primi sumele acordate și costurile sau profitul preconizat de această prestație.

Prevederea perceperii comisionului de risc este clară și fără echivoc și a fost însușită de consumator, ca urmare a semnării convenției/convențiilor, devenind astfel lege între părțile contractante potrivit art. 969 C.civ. și comisionul de risc a fost avut în vedere de bancă la data acordării creditelor, constituind un element determinant la formarea voinței de a contracta.

Concluzionând, perceperea acestui comision de risc a fost reglementată și consimțită contractual de către ambele părți, fără existența vreunei constrângeri, și se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 cod civil conform căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.

De asemenea, Banca a acordat creditul în baza unei structuri de costuri predefinite, astfel încât să poată fi asigurat atât profitul acesteia, cât și solvabilitatea acesteia. Comisionul de risc a fost inclus încă de la momentul acordării creditului în calculul dobânzii anuale efective („D.”).

Comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare - ipoteca și nici al asigurării imobilului. Aceste doua noțiuni nu se pot confunda, sunt distincte, astfel comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată, și anume: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurarii și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat.

Contractele încheiate între părti nu au caracter aleatoriu pentru niciuna dintre părți, iar asumarea riscului de către bancă a șanselor unui câștig sau pierderi contravine chiar esenței unui astfel de contract de împrumut, care este un contract comutativ. Astfel, ambele părți cunosc de la data încheierii Convenției întinderea obligațiilor sale, chiar dacă obligația împrumutatului este una cu executare succesivă.

C. Clauzele referitoare la declararea creditului scadent anticipat nu sunt abuzive

Rațiunea introducerii acestei clauze în contractele de credit este pe deplin justificată, contrar susținerilor reclamanților, Secțiunea 8 referindu-se la posibilitatea băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobanda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției, în situația în care împrumutatul nu-și îndeplinește obligațiile de plată.

Prezentele clauze nu sunt clauze abuzive, aceastea fiind negociate și acceptate de reclamanți încă de la semnarea Convenției de credit nr._/27.03.2008, fiind o sancțiune a neîndeplinirii obligațiilor contractuale din partea reclamanților și nu o posibilitate de modificare unilateral a costurilor creditului cum greșit susțin reclamanții.

Astfel, neîndeplinirea obligațiilor de plată ale împrumutatului față de o altă instituție de credit atrage scadența anticipată în contractele de credit încheiate de împrumutat cu instituția respectivă, determinând executarea silită a bunurilor și veniturilor împrumutatului și implicit o diminuare a bonității și garanțiilor oferite de acesta.

Prin acest fapt, debitorul încalcă practic obligații stipulate în Convenția de credit, cum ar fi acelea de a constitui o garanție și de a conserva bunurile aduse în garanție, obligații expres menționate în art. 7.1 lit c) și lit. k) din Convenția de credit. Aceste obligații sunt esențiale în economia unui contract de credit, iar încălcarea acestora justifică declararea scadenței anticipate a creditului.

Este unanim admis în doctrină faptul că rezilierea nu poate interveni decât în cazul în care obligația neexecutată trebuie să fi fost considerată esențială în momentul încheierii contractului. De cele mai multe ori revine instanței judecătorești dreptul de apreciere asupra caracterului esențial al neexecutării.

Cu toate acestea, în temeiul libertății de voința, părțile pot să amenajeze chiar prin contract această împrejurare, stipulând la momentul închieierii acestuia care obligații sunt considerate esențiale de către fiecare dintre părți.

Aceasta este rațiunea pentru care părțile au prevăzut în Contractele de credit articolul 8. Tocmai prin modul de formulare extrem de clar al acestuia, părțile au acceptat și au înțeles să considere că obligațiile asumate prin Contractele de credit de către debitor sunt obligații esențiale, care justifică declararea creditului scadent anticipat. Rolul acestei clauze este tocmai acela de a pune în vedere cocontractantului obligațiile pe care o parte le consideră esențiale, prevenindu-l asupra importanței executării acestora și pentru a înlesni interpretarea contractului tocmai în momentul în care s-ar pune problema caranterului esențial al neexecutării.

Astfel, declararea creditului scadent anticipat se face pentru neîndeplinirea efectivă a obligațiilor asumate, așa cum este expres prevăzut în convenții. Neexecutarea nu este doar prefigurată, ci este actuală și justifică „desființarea” contractului aflat în derulare.

Cu privire la această clauză s-a menționat că aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. g) din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale”.

Astfel, clauzele cuprinse în art. 8.1 lit. c) și lit. d) din Condițiile Generale nu dau dreptul comerciantului să interpeteze clauzele contractuale, ci se referă la apariția unor situații de fapt, neprevăzute care fac improbabilă executarea obligațiilor contractuale, inclusiv cele cu privire la garantarea creditului.

Rațiunea introducerii unei astfel de clauze a avut în vedere situațiile în care debitorul, datorită unor situații de fapt evidente se află într-o situație în care rambursarea creditului devine imposibilă, de exemplu în situația în care un debitor, având un grad de îndatorare de peste 100% înregistează restanțe în plata sumelor datorate conform contractului. Într-o asemenea situație este justificat interesul băncii de a declara creditul scadent anticipat pentru a putea să recupereze sumele din garanțiile acordate.

Mai mult, declararea scadenței anticipate a creditului, urmată de executarea silită, intervine în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către debitor, fiind pe deplin justificată exonerarea de răspundere a Băncii în aceste cazuri, partea în culpă fiind debitorul care trebuie să suporte riscul propriei sale neexecutări. Rezultă că art. 8.3 din Condițiile Generale reglementează situația exact opusă celei consacrate prin Anexei 1 lit. h) din Legea nr. 193/2000: împrumutatul este cel care încalcă culpabil prevederile contractuale, Banca fiind exonerată de răspundere pentru consecințele acestei neexecutări.

D. Clauza referitoare la costurile suplimentare nu este abuzivă

Cu privire la această clauză s-a menționat că aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. g) din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale”.

Astfel, clauza 10.2 se referă la situația în care apar modificări de interpretare ale legilor sau altor prevederi care impun Băncii costuri suplimentare legate de contractele de credit, costuri ce se transferă prin mecanism contractual împrumutaților. Această modificare de intepretare este obiectivă și nu se realizează exclusiv de către Bancă.

Rațiunea introducerii acestor clauze se justifica și punct de vedere al întinderii în timp a contractelor de credit. Astfel, în condițiile în care aceste contracte își produc efectele pentru perioade cuprinse, în principiu, între 15 - 25 de ani, este pe deplin justificat ca părțile să aibă în vedere, la momentul încheierii acestuia, modificările legislative și de interpretare care ar putea să afecteze costurile suplimentare în legătură cu aceste contracte. Prin stipularea clauzelor prevăzute la art. 10.1 și 10. 2 părțile contractului de credit vizează tocmai asigurarea echilibrului contractual, debitorul fiind cel care suportă aceste costuri suplimentare intervenite în perioada de creditare, tocmai pentru că acesta este beneficiarul sumei de bani în toată aceasta perioadă.

Faptul că în art. 10.2 din Condițiile Generale Banca apare ca fiind cea care notifică debitorului o modificare de interpretare este o consecință logică a faptului că aceste costuri suplimentare sunt suportate de împrumutat, Banca fiind cea care are interes în a comunica aceste modificări clienților.

E. La soluționarea cauzei pârâta a solicitat să se aibă în vedere și principiile aplicării imediate și directe și cel al priorității aplicarii dreptului comunitar.

În această calitate, competența instanței naționale se extinde și la interpretarea dreptului național prin care se transpun norme comunitare. Principala consecință a acestor prerogative este obligația judecătorului național de a aplica și interpreta norma comunitară astfel încât aceasta să se integreze în sistemul de drept elaborat de tratatele comunitare.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile 969 C.civ., lg. nr. 193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, art. 1 din Protocului nr. 1 al C.E.D.O., Decretul nr. 167/1958, Decretul nr. 31/1954 și O.U.G. nr. 50/2010.

În susținerea întâmpinării nu au fost depuse înscrisuri.

***

Pentru termenul de judecată din data de 05.06.2013 reclamanții au formulat un răspuns la întâmpinarea pârâtei (filele 156 - 160), prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate, iar pe fond au solicitat ca instața să aibă în vedere cele indicate în acțiune.

Prin încheierea de ședință din data de 27.06.2013 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune.

La termenul de judecată din 16.10.2013 instanța a administrat proba cu interogatoriul celor doi reclamanți.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu interogatoriul reclamanților, precum și proba cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părți.

Analizând actele și lucrările dosarului din prisma dispozițiilor legale, reține următoarele:

În fapt, prin convenția de credit nr._/30.08.2007 încheiată de reclamanții R. C. C. și R. R. cu pârâta V. Romania S.A., s-a obținut un credit de 32.000 Euro, rambursabil în termen de 360 luni, cu o dobânda fixa de 5,95 % pe an (filele 54 - 64 dosar). Pentru convenția de credit nr._/30.08.2007 s-a emis un grafic de rambursare (filele 65 - 73 dosar), prin care s-a stabilit suma lunară rambursabilă - anuitate (debit principal + dobândă) la care se adăuga un comision de risc.

De asemenea, prin convenția de credit nr._/21.08.2007 încheiată de reclamanții R. C. C. și R. R. cu pârâta V. Romania S.A., s-a obținut un credit de 30.000 Euro, rambursabil în termen de 360 luni, cu o dobânda fixa de 5,95 % pe an (filele 126 - 136 dosar). Pentru convenția de credit nr._/21.08.2007 s-a emis un grafic de rambursare (filele 117 - 125 dosar), prin care s-a stabilit suma lunară rambursabilă - anuitate (debit principal + dobândă) la care se adăuga un comision de risc.

La data de 23.10.2009 reclamanții au primit din partea pârâtei câte o adresă (filele 53 și 116 dosar) prin care sunt invitați la sediul Băncii pentru „revizuirea în sens favorabil a costurilor contractuale prin reducerea ratei dobânzii curente ca efect al reducerii indicelui de referința Euribor la 3 luni - aferente creditului acordat în Euro și pentru care, în cursul anului 2007, a fost majorată rata dobânzii”, dar și pentru „clarificarea anumitor aspecte/clauze contractuale și precizarea unor informații suplimentare în contextul noilor reglementări legale în materia protecției consumatorilor”.

Astfel, la data de 26.10.2009 s-a semnat actul adițional nr. 1 la convențiile de credit nr._/30.08.2007 (filele 50 - 52 dosar) și nr._/21.08.2007 (filele 113 - 115 dosar), prin care s-au adus modificări la pct. 3 lit. a) și lit. d) din Condițiile Speciale, la pct. 9 din Condițiile Speciale, la pct. 11 din Condițiile Speciale, precum și la pct. 3.1.2. lit. c) din Secțiunea 3 „Costuri” din Condițiile Generale.

Instanța mai constată că reclamanții au depus la V. S.A. - Sucursala B., notificările nr. 2323/17.09.2010 (filele 111, 112 dosar) și nr. 2324/17.09.2010 (filele 48,49 dosar) prin care au cerut anularea comisionului de risc din cele doua contracte. Ca răspuns din partea băncii s-au comunicat adresele cu nr. 8999/21.09.2010 (filele 46, 47 dosar) și nr. 9000/21.09.2010 (filele 109, 110 dosar), prin care se aducea la cunostință faptul că „în considerarea prevederilor O.U.G. comisionul de risc agreat prin semnarea convențiilor de credit, se va redenumi comision de administrare credit”. De asemenea banca le-a adus la cunostință reclamanților faptul că „potrivit prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, nesemnarea actului adițional este considerată acceptare tacită, dispozițiile acestuia aplicandu-se întocmai”.

Prin urmare, la data de 12.10.2010 s-a semnat actul adițional nr. 2 la convențiile de credit nr._/30.08.2007 (filele 38 - 45 dosar) și nr._/21.08.2007 (filele 95 - 101 dosar), prin care s-au adus modificări la pct. 3 „Dobânda” din Condițiile Speciale, la pct. 4 „Penalizări” din Condițiile Speciale, la pct. 5 din Condițiile Speciale, la pct. 6 din Condițiile Speciale, la pct. 9 din Condițiile Speciale, precum și la pct. 11 din Condițiile Speciale, eliminându-se în totalitate Secțiunea 3 „Costuri” din Condițiile Generale.

În fine, la data de 18.10.2010 s-a semnat actul adițional nr. 3 la convențiile de credit nr._/30.08.2007 (filele 9 - 12 dosar) și nr._/21.08.2007 (filele 74 - 77 dosar), prin care s-au adus modificări la pct. 3 „Dobânda” lit. f) din Condițiile Speciale, la pct. 6 „Rambursare” din Condițiile Speciale, la pct. 7 „Garanții” din Condițiile Speciale și la pct. 8 „Diverse” din Condițiile Speciale.

În drept, potrivit art. 1 alin. 3 din lg. nr. 193/2000: se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

De asemenea, conform art. 4 din lg. nr. 193/2000:

(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Totodată, potrivit art. 1 lit. a) din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prin raportare la toate aceste dispoziții anterior menționate, instanța reține că între reclamanți și pârâtă au intervenit contracte ale căror clauze intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 193/2000, pârâta S.C. V. R. S.A. având calitatea de comerciant, iar reclamanții R. C. C. și R. R. având calitatea de consumatori.

Instanța reține că nici una din prevederile contractuale ce vor fi analizate nu a fost negociată direct cu consumatorul, în sensul dispozițiilor legale de mai sus, având în vedere că, aceste contracte sunt preformulate, standard.

Deși legea nu interzice de plano încheierea de contracte preformulate, din textele sus-amintite reiese faptul că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Prin urmare, aceste din urmă aspecte vor fi avute în vedere.

1) În ceea ce privește clauzele de la pct. 3 lit. a) și d) din Condițiile speciale, instanța constată că lit. d) prevede următoarele: „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii.”

Totodată, instanța constată că prin semnarea actelor adiționale nr. 1/26.10.2009, nr. 2/12.10.2010 și nr. 3/18.10.2010 s-au adus modificări succesive la pct. 3 „Dobânda” din Condițiile Speciale ale convențiilor de credit nr._/21.08.2007 și nr._/30.08.2007.

Instanța retine ca potrivit pct. 3 litera a) din Condițiile Speciale ale Convenției, rata dobânzii curente este fixă, de 5, 95% pe an (fila 55 dosar).

Cu toate acestea, în cuprinsul actelor adiționale nr. 1/26.10.2009, nr. 2/12.10.2010 și nr. 3/18.10.2010 s-au inserat clauze contractuale privitoare la rata (variabilă) a dobânzii curente, data ajustării ratei dobânzii curente etc.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicație a principiului de drept comun în dubio pro reo, art. 983 C.civ.). Cu toate acestea, Banca a interpretat art. 3 lit. d) din Condițiile Speciale în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent și complet a consumatorului cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea măsură.

Această clauză pune probleme și sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Potrivit art. 1 lit. a) din Anexa Legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța constată că motivul întemeiat prevăzut în contract este acela al „intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară”. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.

Dezechilibrul contractual reiese din faptul că prin nicio clauză Banca nu și-a asumat în egală măsură un minim risc decurgând din evoluția pieței monetare. În măsura în Banca interpretează clauzele contractuale în sensul că orice schimbare a împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului se reflectă în nivelul dobânzii, ea îl lipsește pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitele teoriei impreviziunii și este contrară cerințelor bunei - credințe.

În plus, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă.

Cu privire la clauza inserată la pct. 3 lit. a) din Condițiile speciale, instanța va constata că aceasta nu este una abuzivă, deoarece rata dobânzii a fost clar determinată, neputând exista semne de întrebare cu privire la întinderea obligațiilor asumate prin Convențiile de credit.

2) Referitor la pct. 5 lit. a) din Condițiile Speciale - comision de risc - 0.06%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioadă de derulare a Convenției de credit, instanța va constata, de asemenea, caracterul abuziv al acestei clauze, soluție pentru care pledează deja, într-o măsură importantă, argumentele expuse anterior. În plus, instanța constată că pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar un element component al creditului, ceea ce aparent ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din lege cu consecința imposibilității analizării caracterului abuziv. Totuși, art. 4 alin. 6 nu exclude automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea prețului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar și inteligibil. Or, conform mențiunilor de la secțiunea 3 „Costuri” din Condițiile speciale, comisionul de risc se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziție a creditului exact la fel ca și dobânda curentă care este percepută conform pct. 3.1 tot pentru creditul acordat. Nicio altă prevedere contractuală nu oferă alte informații cu privire la destinația și justificarea acestui comision de risc.

Așa cum s-a consemnat și la clauza privind rata dobânzii, instanța constată că prin semnarea actelor adiționale nr. 1/26.10.2009, nr. 2/12.10.2010 și nr. 3/18.10.2010 s-au adus modificări succesive la pct. 5 „Comisioane” din Condițiile Speciale ale convențiilor de credit nr._/21.08.2007 și nr._/30.08.2007, comisionul de risc de la pct. 5 lit. a) fiind redenumit ca și comision de administrare credit.

În consecință, instanța constată că pentru același serviciu, respectiv acordarea creditului, se percep două costuri, fără ca distincția dintre cele două să fie exprimată în mod clar și inteligibil așa cum cer dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Împrejurarea că reclamanții au avut cunoștință atât de existența, cât și întinderea obligațiilor ce le reveneau și sub aspectul valorii și sub cel al perioadei și au fost de acord prin semnarea convenției/actelor adiționale, cu plata comisionului de risc/administrare, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raționament ar echivala cu ignorarea interdicției instituită de Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește clauzele abuzive, interdicție menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianții.

Prin urmare, instanța apreciază că poate analiza caracterul eventual abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

Potrivit art. 4 alin. 1 din lege, o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Alineatul 2 prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.

Banca pretinde că reclamanții au avut cunoștință de clauzele contractuale la care au achiesat de bună-voie. Însă, instanța reține că pârâta nu a făcut nicio dovadă a negocierii comisionului de risc/administrare cu reclamanții la data încheierii contractului/semnării actelor adiționale, în condițiile în care această clauză era una standard preformulată. Sarcina acestei probe revenea pârâtei conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.

În lipsa dovezii negocierii clauzei, instanța consideră ca îndeplinită condiția lipsei de negociere prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.

Pentru a fi incidente dispozițiile 4 alin. 1 din lege în privința comisionului de risc/administrare, este însă necesar și ca această clauză prevăzută la pct. 5 lit. a) să fi creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Susține pârâta că, comisionul de risc/administrare reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur cum este cel legat de fluctuațiile pieței sau căderea pieței imobiliare.

Se poate observa că riscurile la care face referire pârâta sunt independente de comportamentul consumatorului și nu pot fi imputate acestuia.

Instanța reține că, prin această clauză pârâta a urmărit să pună în sarcina reclamanților toate riscurile contractului posibile și viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu, în cazul în care riscurile respective nu s-ar produce până la scadență.

Se ajunge astfel la o îmbogățire fără just temei a pârâtei și creîndu-se astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Totodată, potrivit art. 7 Garanții - tragerea creditului a fost condiționată de constituirea unui drept de ipoteca (de rangul I) asupra imobilului apartament situat în B., Calea Națională nr. 46, . potrivit convenției de credit nr._/30.08.2007 și prin constituirea unui drept de ipoteca (de rangul I) asupra imobilului apartament situat în B., ., . potrivit convenției de credit nr._/21.08.2007.

Avându-se în vedere că s-a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției și va constata nulitatea absolută a acesteia.

3) Cu privire la pct. 8.1. lit. c), d) și e) din Condițiile generale, instanța constată că Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise Împrumutatului, Codebitorului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției:

c) în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției;

d) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător;

e) împrumutatul sau terțe persoane au inițiat acțiuni sau proceduri prin care veniturile acestuia să fie distribuite între creditorii săi.

Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui, de asemenea, să descrie un motiv întemeiat, în sensul arătat anterior.

Formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv „situație neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, „au inițiat acțiuni sau proceduri” sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată esteab initioabuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

4) În legătură cu pct. 8.3. din Condițiile generale, instanța constată că: În cazul declarării scadenței anticipate a creditului, Banca este exonerată de orice răspundere pentru consecințele pe care această procedură, precum și cea subsecventă de executare silită, în scopul recuperării sumelor datorate în baza convenției, le au asupra împrumutatului/garantului.

Această clauză este apreciată de instanță ca fiind abuzivă, ca și consecință directă a constatării abuzive a unor clauze privind situațiile ce pot determina banca să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat.

5) Cu privire la pct. 10.1. și 10.2. din Condițiile generale, instanța constată că la pct. 10.1. sunt descrise anumite premise care determină creșterea costurilor băncii sau reducerea cuantumului oricărei sume primite de bancă, situație în care dacă costurile Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit cresc, Împrumutatul va plăti acesteia, în termen de 15 zile de la data de la care a fost notificat în scris, sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterea costurilor sau a altor rambursări.

Cu alte cuvinte, conform acestor clauze, în situațiile în care, din diferite motive, arătate, de această dată, într-un mod ceva mai clar, costurile Băncii (în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat) cresc, această creștere este suportată exclusiv de client.

O astfel de clauză creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între Bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.

***

Față de concluziile astfel identificate, instanța va admite, în parte, acțiunea reclamanților așa cum a fost precizată, urmând a constata caracterul abuziv al clauzelor inserate la pct. 3 lit. d) și pct.5 lit. a) din Condițiile Speciale ale_/2007 și nr._/2007, precum și la pct. 8.1 lit. c), d) și e), pct. 8.3, pct. 10.1 și pct. 10.2 din Condițiile generale ale Convențiilor de credit nr._/2007 și nr._/2007.

Ca și consecință directă a constatării clauzelor abuzive, instanța va constata caracterul fix al ratei dobânzii pentru toată perioada de creditare aferentă Convențiilor de credit nr._/2007 și nr._/2007 și va obliga pârâta S.C. V. R. S.A. să păstreze același procent fix și pe viitor.

În temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, aceste clauze nu vor mai produce efecte asupra consumatorilor, contractul continuând în forma astfel ajustată/modificată.

Conform art. 13 din Legea nr. 193/2000, instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz. Ca o consecință a acestor măsuri, instanța va dispune repunerea parților în situația anterioară și va obliga pârâta S.C. V. R. S.A. să procedeze la modificarea Convențiilor de credit nr._/2007 și nr._/2007, în sensul înlăturării clauzelor constate ca fiind abuzive, urmând a menține celelalte dispoziții ale convențiilor de credit menționate.

Ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor amintite, instanța va dispune obligarea pârâtei S.C. V. R. S.A. la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc și ulterior, cu titlu de comision de administrare, cu titlu de dobândă achitată de la data modificării ratei dobânzii față de cea fixă prevăzută inițial, actualizate cu rata inflației, de la data achitării lor efective și până la data pronunțării prezentei hotărâri.

Dreptul la acțiune al reclamanților nu s-a născut la momentul plății ci, odată cu constatarea ca abuzivă a acestor clauze și care le deschide calea spre recuperarea sumelor plătite în temeiul unor clauze declarate nule de către instanță. Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune în restituire a acestor sume, invocată de pârâtă apare ca neîntemeiată.

Instanța va respinge celelalte pretenții ca neîntemeiate (reclamanții au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei la pct. 3 lit. a) din Condițiile speciale, însă instanța a constatat că această clauză nu este abuzivă; reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, dar nu au făcut dovada unor astfel de cheltuieli, atâta timp cât acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar reclamanții nu au beneficiat de asistența vreunui avocat).

Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată, dar și faptul că reclamanții nu au făcut dovada vreunor cheltuieli de judecată, instanța va respinge cererea pârâtei cu privire la obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Văzând că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform dispozițiilor art. 15 lit. j) din lg. nr. 146/1997,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte, acțiunea având ca obiect constatare/anulare clauze abuzive și obligație de a face, formulată de reclamanții R. C. C. și R. R., ambii cu domiciliul în B., Calea Națională nr. 46, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, Șoseaua M. B. nr. 171, sector 2, prin Sucursala B., .. 2, . B..

Constată caracterul abuziv al clauzelor înserate la pct. 3 lit. d) și pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale Convențiilor de credit nr._/2007 și nr._/2007, precum și la pct. 8.1 lit. c), d) și e), pct. 8.3, pct. 10.1 și pct. 10.2 din Condițiile generale ale Convențiilor de credit nr._/2007 și nr._/2007.

Constată caracterul fix al ratei dobânzii pentru toată perioada de creditare aferentă Convențiilor de credit nr._/2007 și nr._/2007 și obligă pârâta S.C. V. R. S.A. să păstreze același procent fix și pe viitor.

Obligă pârâta S.C. V. R. S.A. la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc și ulterior, cu titlu de comision de administrare, cu titlu de dobândă achitată de la data modificării ratei dobânzii față de cea fixă prevăzută inițial, actualizate cu rata inflației, de la data achitării lor efective și până la data pronunțării prezentei hotărâri.

Respinge celelalte pretenții ca neîntemeiate.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, data de 04.11.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Plecat în concediu de creștere copil

Semnează președintele instanței

Red. M.C.C.

Tehnodact. M.M.

Ex. 6/30.06.2014

← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1353/2013. Judecătoria...		Plângere contravenţională. Sentința nr. 6990/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Hotărâre din 15-11-2013, Judecătoria BOTOŞANI Pretenţii. Hotărâre din 13-12-2013, Judecătoria BOTOŞANI Plângere contravenţională. Hotărâre din 25-11-2013, Judecătoria BOTOŞANI Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1353/2013. Judecătoria BOTOŞANI Plângere contravenţională. Sentința nr. 6990/2013. Judecătoria BOTOŞANI Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8595/2013. Judecătoria BOTOŞANI Acţiune în constatare. Sentința nr. 9743/2013. Judecătoria BOTOŞANI Plângere contravenţională. Sentința nr. 5322/2013. Judecătoria BOTOŞANI