Plângere contravenţională. Sentința nr. 6990/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6990/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 17241/193/2012
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 6990
Ședința publică din data de 10 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. R. - R.
GREFIER – C. A.
Pe rol se află judecata plângerii contravenționale formulată de petent B. C., în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima și la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin serviciul registratură, apărătorul petentului a depus originalul procesului-verbal contestat și împuternicirea avocațială, iar intimatul a depus întâmpinare, în dublu exemplar, la care a anexat copii ale materialului probator care a stat la baza aplicării sancțiunii contravenționale. În cuprinsul întâmpinării a înțeles să invoce excepția privind necompetența teritorială a Judecătoriei B. în soluționarea plângerii și să formuleze apărări pe fond, solicitând și judecarea în lipsă.
Instanța a apreciat că se află la prima zi de înfățișare în accepțiunea dispozițiilor art. 134 Cod procedură civilă și a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, potrivit prevederilor art. 159 ind. 1 alin. (4) Cod procedură civilă.
În baza dispozițiilor art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, instanța a reținut că judecătoria are plenitudinea de competență de a soluționa plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor emis de polițistul rutier care a constatat încălcări ale normelor rutiere, stabilind astfel că este competentă general și material.
În ce privește competența teritorială, instanța a arătat că urmează a se pronunța asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei B., invocată de către intimat.
Fiind o excepție de procedură, instanța va da eficiență dispozițiilor art. 137 al. (1) Cod procedură civilă și se va pronunța mai întâi asupra acesteia.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 25.10.2012 sub nr._, petentul B. C. a chemat în judecată pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, solicitând instanței să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 21.10.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa întrucât a efectuat manevra de depășire a unui autoturism fără a încălca axul drumului, fapt menționat de către acesta atât în fața agentului constatator cât și în procesul-verbal încheiat, la rubrica „Alte mențiuni”.
La plângere, petentul a anexat procesul-verbal de constatare a contravenției contestat.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava a ridicat excepția privind necompetența teritorială a Judecătoriei B., iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată, deci, menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal.
În probațiune, intimatul a depus copie după procesul-verbal de constatare a contravenției, raportul polițistului rutier care a constatat și sancționat contravenția și al colegului de echipaj și plângerea formulată de petent.
Conform dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravențională este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, cu prioritate în ceea ce privește excepția de necompetență teritorială, instanța reține următoarele:
În data de 21.10.2012, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, petentul B. C. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 120 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 1391/2006.
Agentul constatator, polițist rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, a reținut că în data de 21.10.2012, în jurul orei 16:57, petentul a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_, pe DN 17, din direcția Gura Humorului către Suceava, iar în afara localității Păltinoasa, la km 223+800 m, a efectuat manevra de depășire a autoturismului cu nr. de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă, trecând pe contrasens și încălcând linia continuă.
Conform dispozițiilor art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, competentă să judece plângerea este judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.
Întrucât în cazul de față normele de competență instituie un caz particular de competență teritorială exclusivă de la care părțile nu pot deroga și sunt norme de ordine publică în baza art. 159 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă, excepția de necompetență teritorială poate fi ridicată de părți sau de instanță din oficiu, la prima zi de înfățișare, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Văzând că fapta reținută în sarcina petentului a fost săvârșită și constatată în afara loc. Păltinoasa din jud. Suceava, localitate care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Gura Humorului din jud. Suceava, instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. invocată de intimat și, în baza art. 158 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă, va declina competența de soluționare a cauzei privind plângerea contravențională formulată de petent în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.
Reținând că în cauză este incidentă excepția de necompetență teritorială, instanța nu poate proceda la cercetarea pe fond a plângerii contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. invocată de intimat.
Declină competența de soluționare a cauzei privind plângerea formulată de petentul B. C., cu domiciliul în ., jud. Suceava, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 22.10.2012, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, cu sediul în mun. Suceava, .. 9, jud. Suceava, în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.R.R./Tehnored. C.A.
Ex. 2/26.08.2013
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 04-11-2013, Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8595/2013. Judecătoria... → |
|---|








