Plângere contravenţională. Hotărâre din 15-11-2013, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 4043/193/2013

Dosar nr._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOSANI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 15 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - B. L. I.

GREFIER - D. S.

SENTINȚA C I V I L Ă NR._

Pe rol judecata cauzei civile formulată de petentul M. C. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - Cestrin, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Din oficiu, instanța invocă excepția de necompetență teritorială și reține plângerea contravențională spre soluționare pe excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată în data de 26.02.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petentul M. C. a chemat în judecată pe intimatul C.N.A.D.N.R. SA - Cestrin solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să anuleze procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 11.02.2013, prin care a fost sancționat cu amendă în sumă de 250 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare.

În motivare se arată că, în data de 12.01.2013, ora 11:53, pe DN 29B km 3+800 metri, pe raza loc. Cătămărăști Deal, ar fi fost depistat în trafic autoturismul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului, circulând fără rovinietă valabilă. Însă, susține petentul că, în data de 15.11.2012, a vândut autoturismul menționat către numita S. A., acesteia fiindu-i predate și actele vehiculului.

În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 15/2002 și OG nr. 2/2001.

În dovedire s-au depus copii după procesul verbal de contravenție contestat, cartea de identitate a petentului, contractul de vânzare-cumpărare a autoturismului.

Plângerea contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru.

Petentul a solicitat judecata plângerii și în lipsa persoanei sale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata C.N.A.D.N.R. SA - Cestrin a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție, ca fiind legal și temeinic.

În susținerea acestei soluții se arată că, în data de 12.01.2013, pe DN 29B km 3+800 metri, pe raza loc. Cătămărăști Deal, jud. B., autoturismul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului M. C. a fost surprins circulând pe drumurile publice naționale, fără a deține rovinietă valabilă.

În apărare s-au depus planșă fotografică și copii după autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătură electronică cu valoare legală.

La prezentul termen de judecată - 15.11.2013, din oficiu, instanța invocat excepția de necompență teritorială și a reținut plângerea spre soluționare pe excepția invocată.

Potrivit art. 248 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, instanța urmează să se pronunțe mai întâi asupra excepțiile de procedură și de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În data de 11.02.2013, prin procesul verbal de contravenție R13 nr._, petentul M. C. a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Pentru a aplica această sancțiune s-a reținut că, în data de 12.01.2013, ora 11:53, pe DN 29B km 3+800 metri, pe raza loc. Cătămărăști Deal, jud. B., autoturismul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a fost surprins circulând pe drumurile naționale, fără a deține rovinietă valabilă.

Conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție si se sancționează cu amendă, iar cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. 1 este prevăzut in anexa nr. 2.

Potrivit art. 101 din OG nr. 15/2002 (articolul a fost introdus de art. III din Legea nr. 2 din 01.02.2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12.02.2013) prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Petentul M. C. are domiciliul în mun. D., jud. B., ce se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei D..

Văzând și dispozițiile art.129 alin. 1 pct. 3 Noul Cod procedură civilă, potrivit cărora necompetența este de ordine publică în cazul în care pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, coroborate cu dispozițiile art. 126 Noul Cod procedură civilă, din care rezultă că părțile pot conveni cu privire la competența teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri, instanța va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei D., jud. B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., invocată de instanță din oficiu și, pe cale de consecință:

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul M. C., cu domiciliu în mun. D., . nr. 3, ., . în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - Cestrin, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A în favoarea Judecătoriei D., jud. B..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Redactat BLI

Tehnoredactat DS

Ex. 4 / 20.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 15-11-2013, Judecătoria BOTOŞANI