Anulare act. Sentința nr. 7854/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7854/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 17-07-2013 în dosarul nr. 14950/193/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 17.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. F.
GREFIER: C. A.
Sentința nr.7854
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect „anulare act”, formulată de reclamanta C. MEȘTEȘUGĂREASCĂ „UNIREA”, în contradictoriu cu pârâții S.C. „B.” S.R.L. B., C. M., C. M. – D., M. A. C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10.07.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la nr._ și precizată la termenul din 28 august 2012, din 03 octombrie 2011, reclamanta C. Meșteșugărească „Unirea”, a chemat în judecată pârâții .. B., C. M., C. M. D. și M. A. C. pentru ca, pe baza probelor administrate, prin sentința ce se va da, să se dispună constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.854/02.02.2007, a contractului de vânzare-cumpărare nr.8981/11.10.2007, și a contractului de vânzare-cumpărare nr.3233/10.05.2007, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâților la plata de cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a vândut, prin delegat C. E., către .., prin administrator M. C., un spațiu comercial situat în ., în suprafață de 40,32 mp, încheind contractul de vânzare-cumpărare nr._/06.10.1995. Prin sentința civilă nr. 49 din 25.01.2007, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/06.10.1995, de către notariatul de Stat B., sentință rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1675/16.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Comercială.
Arată reclamanta că această constatare a nulității absolute a contractului inițial atrage desființarea oricărui act subsecvent, potrivit principiului „nimeni nu poate transmite un drept pe care nu îl are”. În continuare, relevă reclamanta, că „principiul relativității contractelor face ca, de regulă, efectele anulării sau constatării nulității contractului, să se răsfrângă asupra părților în cauză, care și-au asumat obligațiile și au dobândit drepturi prin actul juridic încheiat. Restabilirea situației anterioare este consecința logică a nulității, deoarece tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat, trebuie restituit astfel încât părțile să aibă o situație identică cu cea dinainte de încheierea contractului.
De asemenea, arată reclamanta, că după ce a primit sentința sus amintită, odată cu formularea căii de atac a apelului, spațiul a fost vândut de către administratorul .. M. C., fiului său, M. A. C., încheind contractul de vânzare-cumpărare nr.854/02.02.2007, iar acesta, la o perioadă de trei luni, l-a vândut soților C. M. și C. M. D., încheind contractul de vânzare-cumpărare nr.3233/10.05.2007, autenficat de Biroul Notarilor Publici Asociați „R. A. – A.-M. V.”, iar aceștia, în calitate de administratori ai ., înstrăinează același imobil, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.8981/11.10.2007, autentificat de Biroul Notarilor Publici Asociați „R. A. – A.-M. V.”, către . B..
Învederează reclamanta că .. a fost de rea credință pentru că a acceptat să cumpere un bun a cărui situație juridică o cunoștea, întrucât, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1256/28.08.2003, administratorii acestei societăți, C. M. și C. M. D. au cumpărat un spațiu lipit de cel din litigiu, în suprafață de 74,43 mp, spațiu de a fost achiziționat de la numiții Azanfirii I. și V., ce l-au cumpărat tot de la reclamanta C. Meșteșugărească „Unirea”. Invocă reclamantul și jurisprudența CEDO, cum ar fi cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei, din 28.07.1999, cauza D. împotriva României, din 26.07.2007.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare nr._/6.10.1995, sentința nr. 49/25.07.2007, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B., decizia nr. 1675/16.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar instanța a solicitat Biroului Notarilor Publici Asociați „R. A. – A.-M. V.”, documentația care a stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare amintite.
Pârâtul M. A. C. a formulat întâmpinare, prin care arată că, într-adevăr, restabilirea situației anterioare este consecința logică a nulității, deoarece ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, că părțile trebuie repuse în momentul de dinaintea încheierii actului lovit de nulitate absolută, în sensul că vânzătoarea C. Meșteșugărească „Unirea” restituie prețul, iar cumpărătorul bunul, că din acest motiv, reclamanta nu a solicitat în acțiunea de constatare a nulității absolute, soluționată prin sentința civilă nr.49/2007, repunerea părților în situația anterioară, că este nelegal și imoral să fie restituit bunul fără a primi prețul dat, așa încât cererea pare inadminisibilă. Confirmă pârâtul că a cumpărat spațiul comercial din litigiu, după înaintarea cererii de apel la Curtea de Apel Suceava.
Pârâții C. M. și C. M. D. au depus întâmpinare la dosar, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând următoarele excepții: excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. M., C. M. D. și .., întrucât între părți nu s-a încheiat nici un contract de vânzare-cumpărare și nu a purtat direct cu reclamantul nici un litigiu. Arată pârâții că, potrivit practicii judiciare, legea cere în mod imperativ îndeplinirea cumulativă a anumitor condiții pentru ca o persoană să fie parte în procesul civil, una dintre condiții fiind și calitatea procesuală, care pentru pârât este calitate procesuală pasivă și se definește ca fiind identitatea dintre persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului pretins (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârât) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Ori, actul juridic anulat în instanță și care a dat naștere dreptului litigios, este un contract încheiat între reclamantă și .. B., față de care pârâții sunt terți subdobânditori de bună-credință. Art. 973 C.civ. reglementează efectul convențiilor față de a 3-a persoană, consacrând principiul relativității contractelor, care nu produc efect decât între părțile contractante. Mai arată că reclamanta a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu .. B., contract anulat în instanță pentru lipsa consimțământului vânzătorului, așa încât efectele anulării contractului în instanță trebuie să se răsfrângă doar asupra părților contractante, care și-au asumat obligații și au dobândit drepturi prin actul juridic încheiat. Ori, parte în acest proces nu este .., singura ținută de efectele contractului nr._/06.10.1995, ci, omissio medio, doar terții subdobânditori ale căror contracte nu au fost anulate nici în instanță și nici într-un alt mod. Reclamanta însăși afirmă că numai părțile sunt în situația de a cere restituirea a ceea ce au prestat cu titlu de obligație contractuală, ceea ce, respectând principiul simetriei actelor bilaterale, se traduce prin aceea că numai părțile sunt în situația de a fi obligate a restitui ceea ce au primit cu titlu de obligație contractuală.
Totodată, pârâții invocă excepția inadmisibilității cererii formulate, față de temeiurile invocate și calea procesuală aleasă, din motivarea acțiunii reclamantei fiind evident că aceasta încearcă să eludeze dispozițiile cu privire la efectele hotărârii judecătorești, făcând confuzie între efectul de obligativitate și cel de opozabilitate al acesteia. Chiar dacă hotărârea judecătorească care a tranșat litigiul între reclamantă și .., are un efect de opozabilitate față de terți, dispoziția instanței nu privește pârâții în mod direct, hotărârea fiindu-le opozabilă doar în condițiile în care aceștia, în calitate de terți subdobânditori, nu pot face proba contrară în cadrul unui alt cadru procesual. Opinia contrară ar însemna o încălcare gravă a dreptului la apărare și la un proces echitabil, dând posibilitatea oricărei persoane interesate care a fost parte într-o procedură judiciară, de a interpreta actul juridic dedus judecății și dispozitivul hotărârii după propriul plac, fără a fi supus unui control judecătoresc de legalitate efectiv. Prin acțiunea formulată, reclamanta tinde să interpreteze dispozitivul unei hotărâri irevocabile într-un alt cadru procesual și pe alt temei decât cel prevăzut de normele procedurale în vigoare și să aducă astfel atingere autorității lucrului judecat, hotărârii de care se prevalează.
În ceea ce privește cererea de rectificare a cărților funciare, pârâții invocă prescripția dreptului material la acțiune, având în vedere că este depășit termenul de 3 ani prevăzut de Legea 7/1996, în condițiile în care nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a fost constatată printr-o sentință comercială executorie din 2005, rămasă irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.1675/2008. Acțiunea în rectificare este acea acțiune în justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității, făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil. Acțiunea în revendicare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se poate îndrepta și împotriva terțelor persoane care au dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, un drept real, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, caz în care termenul este de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, temeiul de drept fiind art. 34-37 din Legea nr.7/1196 a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată.
O altă excepție invocată de pârâți este excepția lipsei de interes a acțiunii promovate, din două considerente, expuse în cele ce urmează.
Primul se referă la faptul că reclamanta în cauză afirmă că „scopul acțiunii constă în reîntoarcerea bunului în patrimoniul ce ne-a aparținut”, de natură a conferi acestei solicitări o justificare rezonabilă a interesului său legitim. Ori, relevant de reținut este faptul că reclamanta a promovat în instanță o acțiune în revendicare a acestui imobil, care face obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei B.. La judecarea acestei cauze, până la pronunțarea soluției pe fond, la prima instanță, la instanța de control judiciar și în rejudecarea fondului, reclamantei i s-a solicitat să facă dovada calității de proprietar al imobilului revendicat, prin prezentarea unui titlu de proprietate valabil, dovadă pe care nu a făcut-o. Așadar, interesul în promovarea acestei acțiuni nu poate fi apreciat ca fiind unul licit, întrucât tinde spre o cauză ilicită și anume, îmbogățirea fără just temei, și nu la reîntoarcerea în patrimoniul societății reclamante a unui drept de proprietate, așa cum încearcă reclamanta să inducă în eroare instanța, pentru că, din probele administrate rezultă că nu a existat niciodată un astfel de bun în patrimoniul reclamantei. Altfel spus, pentru a justifica un interes legitim în promovarea prezentei acțiuni, reclamanta ar trebui să facă dovada că repunerea în situația anterioară urmărește un drept care exista în patrimoniul său, ori o astfel de dovadă nu există.
Al doilea considerent în legătură cu neîndeplinirea condiției ca acțiunea promovată să aibă la bază un interes licit, actual și legitim, vizează aspectul că reclamanta nu dorește repunerea părților în situația anterioară, în sensul de a recupera proprietatea bunului și a restitui prețul plătit, ci urmărește numai preluarea imobilului, fără a restitui contraprestațiile executate pentru transferul de proprietate, respectiv prețul. O astfel de abordare echivalează, în mod evident, cu lipsa unui interes legitim, care să poată fi apărat pe calea unei proceduri judiciare, pentru că ar duce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei, care a încasat și prețul și ar rămâne și cu bunul vândut.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâții apreciază că acțiunea nu este întemeiată, arătând că reclamanta invocă în motivarea cererii principiul că nimeni nu poate transmite un drept pe care nu-l are, dar că ea însăși nu a făcut dovada calității de proprietar al bunului al cărui aparținător pretinde a fi. Față de situația vânzării lucrului altuia, legiuitorul român nu a reprodus prevederile art.1599 din Codul civil francez, care declară nulă o asemenea operațiune juridică. Prin renunțarea la această dispoziție normativă, a fost suprimată singura bază juridică pe care s-ar fi putut fundamenta nulitatea absolută a actului juridic subsecvent, în schimb, s-a lăsat practicii judiciare posibilitatea ca soluționarea acestei probleme să fie rezolvată cu ajutorul principiilor de drept, fiindcă, dacă este logic să se aplice principiul nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet, tot logic este ca, pe temeiul altor principii de drept, cum ar fi principiul bunei- credințe, cel al aparenței în drept și cel al asigurării securității dinamice al circuitului civil, precum și prin raportarea la împrejurările concrete ale fiecărui caz, să se poată, eventual, menține înstrăinările făcut de proprietarul aparent. Noțiunea de proprietate aparentă este în strânsă legătură cu problema vânzării bunului altuia sau, la un nivel mai general, a înstrăinării cu titlu oneros a bunului altuia. În măsura în care operează proprietatea aparentă, terțul dobânditor, deși a încheiat actul juridic translativ de proprietate cu un non-dominus, nu va mai putea fi evins de proprietarul inițial. În structura proprietății aparente intră următoarele elemente: actul translativ cu titlu oneros, având ca obiect dreptul de proprietate privată asupra unui imobil individual determinat, posesia utilă a transmițătorului în momentul încheierii actului translativ și titlu proprietarului aparent (elementele materiale ale aparenței), eroarea comună și invincibilă cu privire la calitatea de proprietar a transmițătorului (elementul psihologic al aparenței) și, nu în ultimul rând, buna credință a dobânditorului. Dacă sunt întrunite condițiile proprietății aparente, efectul va fi dobândirea dreptului de proprietate asupra bunului transmis de către terțul subdobânditor, drept de proprietate opozabil tuturor, inclusiv adevăratului proprietar.
Mai învederează pârâții, că, în ceea ce-i privește, ei au un titlu de proprietate valabi, în sensul unui contract de vânzare-cumpărare autentic, care nu a fost anulat și nu este contestat sub aspectul validității sale, act înscris în cartea funciară, atributele dreptului de proprietate fiind exercitate în deplinătatea lor. În contrast cu această situație, reclamanta este cea care nu poate prezenta un titlu valabil care să-i justifice dreptul reclamant în instanță. De asemenea, mai susțin pârâții, că transmitătorul lor avea, la momentul încheierii, posesia bunului vândut, posesie exercitată sub nume de proprietar și public, reclamanta însăși confirmând faptul că imobilul nu se afla în administrarea sa, ci a .. din 1992, iar contractul de vânzare în litigiu a fost încheiat în 1995 și anulat după 10 ani. Față de faptul că M. C. le-a prezentat un act valabil de vânzare- cumpărare care era titlul său de proprietate, apreciem că este îndeplinită și condiția titlului aparent.
Cu privire la eroarea comună și invincibilă cu privire la calitatea de proprietare al transmițătorului, trebuie subliniat încă o dată că, pentru cumpărarea acestui imobil, pârâții au încheiat un act autentic, beneficiind de mijlocirea și serviciile unui birou notarial, care a verificat registrele de publicitate imobiliară, ocazie cu care s-a confirmat calitatea de proprietar al vânzătorului la momentul încheierii contractului, conform extrasului de carte funciară 854/02.02.2007. Totodată, mai arată pârâții, că nu le poate fi pusă la îndoială buna-credință, ei având cunoștință de litigiul dintre reclamantă și .., chiar dacă nu au fost parte în acel proces. Faptul că au cumpărat un spațiu lipit de la soții Azanfiri I. și V. care, la rândul lor, îl dobândiseră de la S.C. C. Meșteșugărească Unirea, nu face decât să confirme că ei nu au urmărit nici un scop speculativ sau fraudulos la încheierea acestui act juridic, că au fost de bună-credință și nu au putut prevedea că vor apărea astfel de probleme în legătură cu proprietatea acestui spațiu legal dobândită. Concepția obiectivă cu privire la buna-credință impune ca dobânditorul să facă toate verificările necesare cu privire la calitatea de proprietar a transmițătorului, în primul rând verificarea înregistrărilor din cartea funciară. Ori, ei au încheiat un act notarial, extrasul de carte funciară de informare nu a relevat nici un impediment pentru ca ei să să la îndoială valabilitatea tranzacției care urma să fie încheiată. Înscrierea în cartea funciară este un element necesar care intră în componența laturii materiale a aparenței, având în vedere noțiunea de bună-credință astfel cum este definită în art.31 alin.2 din Legea nr.7/1996. Potrivit acestei dispoziții legale, „dobânditorul este considerat de bună-credință dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul cărții funciare, nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.”
În concluzie, susțin pârâții, faptul vecin și conex care declanșează prezumția de bună-credință a dobânditorului înscris în cartea funciară, cuprinde nu numai titlul de proprietate, ci și dovada înscrierii acestuia în cartea funciară, precum și copia certificată a cărții funciare din care să rezulte că, la data dobândirii, nu era notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare și nu rezultă nici o concordanță între mențiunile din cartea funciară și situația juridică reală și pentru toate considerentele de mai sus, solicită acțiunea formulată de reclamantă.
Pârâții nu au solicitat administrarea altor mijloace de probă.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În baza art. 137 Cod procedură civilă, instanța va proceda la soluționarea excepțiilor invocate de către pârâții C. M., C. M. D. și ., excepții care fac de prisos judecarea fondului și anume excepția privind lipsa calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității cererii și excepția lipsei de interes în formularea prezentei acțiuni, reținând următoarele.
Astfel, în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâților C. M., C. M. D. și .., instanța apreciază că aceștia au calitate procesuală pasivă pentru considerentele următoare:
Calitatea procesuală a fost definită în doctrină ca fiind acea condiție de exercitare a acțiunii civile care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă). Practica judiciară a statuat că „legitimatio ad causam” este acel concept juridic folosit pentru a desemna îndreptățirea unei persoane fizice sau juridice, de a participa la activitatea judiciară sau titlul care conferă unei persoane puterea de a aduce în justiție dreptul a cărui sancțiune o cere.
În speță însă, reclamanta și-a precizat obiectul acțiunii, solicitând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr.854/2007, 8981/2007 și 3233/2007, autentificate de
Biroul Notarilor Publici Asociați „R. A. – A.-M. V.” B. și repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.
Regulile care exprimă regimul juridic al nulității absolute sunt: nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, acțiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă și nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare. Pârâții au calitate procesuală pasivă întrucât bunul litigios respectiv, spațiul comercial situat în mun.B., ., a constituit obiectul contractului nr._/1995, în care reclamanta a fost parte a contractului și constituie și obiectul contractelor enumerate mai sus a căror anulare se cere. Prin urmare, pârâții fiind părți semnatare ale contractelor, litigiul trebuie să se poarte în contradictoriu cu aceștia, dobândind astfel calitate procesuală pasivă.
Pe de altă parte, se poate afirma că legitimarea procesuală nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus în judecată, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Din aceste motive, și legiuitorul acordă legitimare procesuală activă persoanei care pretinde că i s-a încălcat un drept subiectiv, iar legitimarea pasivă persoanei despre care se afirmă că ar fi încălcat sau contestat acel drept.
Referitor la excepția lipsei de interes a reclmantului în promovarea prezentei acțiuni, instanța constată că este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare.
Prin cererea formulată de reclamant și precizată la termenul din 28 mai 2013, în contradictoriu cu pârâții C. M., C. M. D. și .., a solicitat constatarea nulității absolute a tuturor actelor subsecvente, încheiate după constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr._/6.10.1995, dintre S.C. C. Meșteșugărească Unirea B. și .. B., ca act principal, conform principiului „resoluto iure dantes resolvitur ius accipientii” și repunerea părților în situația anterioară, „restitutio in integrum”, ultimul dobânditor al spațiului fiind .. B..
Prin sentința civilă nr.4299/21.06.2012, pronunțată în dosarul nr._ * al Judecătoriei B., s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului S.C. C. Meșteșugărească Unirea, prin reprezentant, în contradictoriu cu .. B. și în consecință, s-a respins acțiunea în revendicare, reținându-se că reclamanta, într-o atare acțiune în revendicare este ținută să dovedească dreptul său de proprietate, or aceasta, prin actele depuse, procesul-verbal de recepție preliminară a lucrărilor, nu atestă dreptul său de proprietate asupra spațiului comercial, situat în B., ., . confirmat și de Decizia Tribunalului B. nr.172/2011.
Mai reține instanța prin această sentință că, în plus, acest contract_/1995, încheiat între reclamantă și .. B., a fost anulat, nedispunându-se restituirea bunului în patrimoniul reclamantei. Și, nu în ultimul rând, se reține în considerentele sentinței nr. 4299/2012, rămasă irevocabilă prin nerecurare, că și dacă s-ar accepta teza potrivit căreia repunerea în situația anterioară este una implicită, caracterul translativ de proprietate al contractelor de vânzare-cumpărare determină aplicarea în această materie a unui principiu consacrat, potrivit căruia vânzătorul trebuie să fie proprietarul bunului ce se înstrăinează „nemo plus juris ad allium transferre potest quam ipse habet”. De altfel, reclamanta nu a făcut dovada unui mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, cum ar fi uzucapiunea sau accesiunea sau a unui mod derivat de dobândire, prin acte juridice cu caracter translativ sau declarativ de proprietate, din această obligație revenirea reclamantului inclusiv în formularea prezentei acțiuni.
Instanța reține că interesul reprezintă acea condiție de exercitare a acțiunii civile, care constă în folosul practic, imediat, pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
S-a apreciat în cauză că nu există un interes legitim și concret în funcție de împrejurările de fapt și de drept expuse de parte, de conținutul pretenției afirmate raportat la patrimoniul reclamantei. Câtă vreme reclamanta nu a dovedit că este proprietarul de drept al spațiului comercial, nu justifică nici un interes în solicitarea de a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare și, cu atât mai mult, restabilirea situației anterioare a bunului, care ar trebui, în condițiile admiterii unei asemenea cereri, să se întoarcă în patrimoniul reclamantei, lucru inadmisibil întrucât nu s-a făcut dovada calității de proprietar, aspect statuat prin sentința 4299/2012. De altfel, interesul în promovarea unei acțiuni este indisolubil legat de calitatea procesuală activă a părții.
Principiul anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului inițial, privește și câteva excepții, printre care și cea referitoare la cazul subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros al unui imobil, buna-credință având un rol extrem de important și în cadrul mecanismului imaginat de cartea funciară, cartea funciară propunându-și protejarea terților, iar justificarea protecției oferite e dată de buna credință a acestora.
Așadar, instanța apreciază că solicitările reclamantei prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost ea precizată la fila 110 dosar, țin de justificarea unui interes, dar și de probarea și dovedirea relei credințe în persoana terților, prin raportare la cunoașterea mediată de sistemul de publicitate, parte din subdobânditori având intabulat dreptul de proprietate, iar potrivit art.31, în forma atribuită prin Legea nr.247/2005, sugerează că cea din urmă formă a cunoașterii, directă, altfel decât prin medierea sistemului de publicitate, nu mai interesează din perspectiva sistemului de carte funciară. Buna-credință reprezintă convingerea eronată a dobânditorului că transmițătorul este veritabilul proprietar al imobilului, concepția obiectivă cu privire la buna credință impune ca dobânditorul să facă toate verificările necesare cu privire la calitatea de proprietar al transmițătorului, în primul rând verificarea înregistrărilor din cartea funciară, inclusiv a documentelor care au stat la baza acestor înregistrări, apreciindu-se că numai dacă terțul dobânditor a efectuat toate aceste verificări, se va putea trage concluzia că s-a găsit în imposibilitate obiectivă de a-și da seama de caracterul aparent al vânzătorului.
Dar toate aceste aspecte ar fi putut fi profund analizate dacă reclamanta ar fi justificat interes în promovarea prezentei acțiuni, prin dovada calității de proprietar asupra bunului litigios, bun ce nu poate fi restituit decât proprietarului.
Cât privește excepția inadmisibilității invocată de către pârâți, instanța nu o consideră decât o apărare de fond, iar asupra excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța nu se va mai pronunța întrucât analiza excepției lipsei de interes primează.
Așadar, instanța, pentru considerentele expuse, va admite excepția lipsei de interes a reclamantei și, în consecință, va respinge acțiunea ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei de interes a reclamantei și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanta Societatea Cooperativă Meșteșugărească “Unirea”, prin reprezentant legal B. D., cu sediul în mun. B., ..9, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. M. D., domiciliați în mun. B., .. 6, ap.11, ., M. A. C., domiciliat în mun. B., ., . și .. B., cu sediul în B., ., jud. B., prin administrator C. M..
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. M., C. M. D. și ..
Cu recurs în termen de 15 de zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.07.2013.
Președinte, Grefier,
Red. H.F.
Tehnored. A.C.
Ex. 7/19.07.2013
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 7856/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 15-11-2013,... → |
|---|
