Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 9256/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9256/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 11121/193/2013
Dosar civil nr._ Cerere în anulare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 01.10.2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE – A. C.
GREFIER – B. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR.9256
Pe rol judecarea cererii având ca obiect « cerere în anulare», formulată de debitoarea S.C.H. S.R.L., în contradictoriu cu creditoarea S.C.G. Impex S.R.L.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 17.09.2013, situație consemnată în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 24.09.2013, apoi pentru astăzi, când:
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
P. cererea în anulare înregistrată sub nr._ la data de 31.05.2013 pe rolul Judecătoriei B., debitoarea . a solicitat în contradictoriu cu creditoarea S.C. G. Impex S.R.L, anularea S.C. nr. 3450/27.03.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/193/2012.
În motivarea cererii, debitoarea a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale somației de plată. A arătat debitoarea că suma pretinsă nu este certă, lichidă și exigibilă deoarece facturile fiscale pretinse la plată nu au fost acceptate, iar între părți au existat probleme în derularea relațiilor comerciale. Astfel, facturile nu sunt semnate de debitoare, iar creditoarea nu a transmis desfășurătorul cu numărul de angajați care au beneficiat de serviciile de cazare, astfel că debitoarea înțelege să invoce excepția de neexecutare.
În drept, debitoarea a invocat prevederile OG nr. 5/2001.
În dovedirea cererii, debitoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Creditoarea, legal citată, nu și-a trimis reprezentantul în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.
Debitoarea a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:
P. cererea de chemare în judecata debitoarea a solicitat anularea ..03.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/193/2012.
P. ..03.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/193/2012, a fost emisă somația de plată împotriva debitoarei, pentru suma de 8.600 lei.
În motivarea sentinței s-a reținut că între creditoarea S.C. G. Impex SRL și debitoarea . s-au desfășurat relații comerciale, în virtutea cărora societatea creditoare se obliga să asigure debitoarei servicii de cazare în una din unitățile sale. Existența raporturilor contractuale între cele două părți rezultă cu certitudine din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv facturi fiscale care reprezintă, potrivit uzanțelor comerciale, forma simplificată a contractului. În executarea acestui contract, în perioadele 1 – 31.08.2011, și 1 – 30.09.2011iunie 2011, creditoarea a asigurat debitoarei serviciile de cazare contractate, așa cum rezultă din facturile fiscale depuse la dosarul cauzei, însușite de debitoare prin semnătură. În acest sens, instanța a arătat ca nu pot fi reținute ca temeinice apărările debitoarei privind puterea doveditoare redusă a facturilor în cauză, prin aceea că acestea ar fi fost semnate de către o persoana fără calitate. Astfel, însăși debitoarea nu a făcut dovada corespunzătoare a celor afirmate, și de altfel, nici măcar nu a afirmat în întimpinarea depusă aspecte concrete, mulțumindu-se doar să afirme în termeni generali lipsa de calitate a semnatarilor de pe cele două facturi, dar fără a arata date concrete, care de altfel se aflau la dispoziția sa, cum ar fi calitatea, statutul, funcția angajaților, atribuțiile efective ale acestora, și care puteau fi prezentate și în prezenta procedură. A apreciat instanța existenta certă a unei creanțe în favoarea creditoarei, corespunzătoare facturilor emise. În ce privește împrejurarea neachitării acestei datorii, instanța a reținut că în materie contractuală, sub aspect probatoriu, creditorul este obligat să facă dovada creanței sale, iar apoi, odată dovedită existența creanței, îi revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. În cauză, debitoarea nu a făcut nici o dovadă în acest sens, neexecutarea obligației rezultând cu certitudine și fiindu-i imputabila.
Pentru a se pronunța în cauză, instanța va analiza dacă sunt îndeplinite condițiile art. 1 din OG 5/2001 privind procedura somației de plată, conform căruia procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
În ceea ce privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească creanța a cărei realizare se urmărește, instanța constată ca aceasta este certă, deoarece, conform art. 379 alin. (3) Cod de procedură civilă, existența ei rezultă din înscrisuri însușite de către debitoare.
Astfel, deși se contestă faptul că debitoarea ar fi acceptat facturile emise, instanța constată că o parte din debit a și fost achitat, fapt ce prezumă acceptarea facturilor așa cum au fost emise, în lipsa oricăror mențiuni contrare care să dea plății parțiale o altă semnificație probatorie.
Referitor la susținerile debitoarei conform cărora executarea contractului de către creditoare a fost parțială, fapt ce a determinat-o să invoce excepția de neexecutare a contractului, instanța le apreciază ca simple afirmații în lipsa oricăror probe în aceste sens, ce nu sunt apte să confere cauzei caracter contencios.
Față de aceste considerente, apreciem că ordonanța a fost legal emisă în condițiile art. 6 alin. (2) din OG 5/2001 privind procedura somației de plată, urmând a dispune în baza art. 8 alin. (5) din OG 5/2001 respingerea cererii în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
ORDONĂ
Respinge cererea având ca obiect « cerere în anulare», formulată de debitoarea S.C.H. S.R.L., cu sediul în mun.B., ., jud.B., în contradictoriu cu creditoarea S.C.G. Impex S.R.L., cu sediul în mun.Timișoara, . nr.25, Bir.B9, jud.T., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 01.10.2013.
P.,GREFIER,
Red.A.C./Tehnored.B.M.
12.12.2013/ 2 ex.
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Validare poprire. Hotărâre din 28-10-2013, Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








