Contestaţie la executare. Sentința nr. 8939/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8939/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 8650/193/2013
DOSAR NR._ Contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de 23 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P. A. - M.
Grefier - Terțis G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8939
Pe rol pronunțarea asupra contestației la executare și asupra cererii de suspendare a cauzei, formulate de contestatoarea G. D., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.04.2013, sub nr. _ , având ca obiect contestație la executare, contestatoarea G. D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice B., anularea procesului verbal de sechestru asigurătoriu pentru bunurile imobile nr._ din 09.04.2013, apreciind că este nelegal, netemeinic și abuziv.
În motivare, contestatoarea a arătat în esență că, în mod nelegal s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra unor bunuri dobândite împreună cu soțul spu G. I. în timpul căsătoriei, învederând că nu mai are calitatea de angajată la S.C. GID . de 01.06.2012.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art.129 din O.G.nr.92/2003.
În dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat și administrat proba cu înscrisuri constând în copia Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/09.04.2013 (fila 5), și a Procesului verbal de sechestru asigurătoriu pentru bunuri imobile nr._ din 09.04.2013 (fila 5).
Cererea contestatoarei a fost legal timbrată, aceasta făcând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Intimata Administrația Finanțelor Publice a mun.B. a formulat întâmpinare (filele 19-22) prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivare, intimata precizează că, în calitate de organ de colectare a creanțelor fiscale, a comunicat domnului G. I. în calitate de administrator al S.C. GID ..129 Cod procedură fiscală, Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/09.04.2013, prin poștă, cu confirmare de primire, aceasta fiind succedată de măsura instituirii sechestrului asigurător, concretizată prin emiterea Procesului verbal de sechestru asigurator bunuri imobile nr._/09.04.2013, pentru garantarea recuperării unei creanțe fiscale în cuantum total de 42.691 lei reprezentând obligații către bugetul general consolidat al statului ale S.C. GID . măsuri au fost precedate și de emiterea Notificării privind deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare la plată cu nr._/23.08.2012, comunicată administratorului societății la data 28.09.2012 prin poștă, cu confirmare de primire.
Această notificare a fost emisă în conformitate cu prevederile art.27 coroborat cu art.9 din O.G. nr.92/2003, fiindu-i asigurat contribuabilului, înainte de instituirea măsurilor asiguratorii și atragerea răspunderii personale, posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările reliefate în conținutul notificării.
Din conținutul Referatului justificativ al măsurilor asiguratorii nr._/09.04.2013 rezultă că tocmai această procedură constituie un motiv al instituirii acestor măsuri, că există elemente care indică pericolul ca debitorului să se sustragă sau să-și ascundă ori să-și risipească patrimoniul, îngreunând astfel colectarea sumei la bugetul de stat iar faptul că societatea nu a efectuat plăți în contul obligațiilor bugetare, că măsurile de executare silită instituite asupra patrimoniului societății nu au avut nicio finalitate din cauza lipsei bunurilor, că administratorul societății nu a răspuns notificărilor organului fiscal, sunt elemente care, coroborate, indică un anumit risc în ceea ce privește colectarea creanței bugetare.
Argumentele petentei că măsura asiguratorie este nelegală întrucât bunurile imobile supuse măsurii asiguratorii sunt deținute în coproprietate sunt nejustificate întrucât, în contextul legal precizat, este evident că măsura asiguratorie, care este o măsură de conservare și nu de executare care nu presupune valorificarea bunurilor ci doar indisponibilizarea temporară și numai în situația în care măsurile asiguratorii ar deveni executorii în condițiile art.129 alin.3 teza II Cod procedură fiscală se trece la valorificarea lor, cu respectarea limitelor urmăririi silite prevăzute de Codul de procedură fiscală, codul de procedură civilă și Codul familiei.
Mai arată intimata că măsurile contestate sunt măsuri asiguratorii care nu reprezintă prin ele însele o executare silită ci reprezintă mijloace de asigurare în vederea unei executări silite viitoare, care presupune un titlu executiv efectiv împotriva administratorului, cum ar fi decizia de atragere a răspunderii solidare a administratorului însă, până în prezent, a fost doar inițiată această procedură fiind emisă doar Notificarea nr._/23.08.2012.
Apreciază intimata că măsurile asiguratorii respectă dispozițiile art.129 Cod procedură fiscală și Ordinul ANAF nr.2605/2010, care stabilesc fără echivoc că aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare, dispoziții aplicabile și în prezenta speță.
În drept, intimata a invocat dispozițiile Ordinului ANAF nr.2605/2010 și ale Codului de procedură fiscală.
În dovedire, intimata a depus la dosar Notificarea privind deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare la plată nr._/23.08.2012 și dovada de comunicare către contestator (filele 23-25), Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii nr._ din 09.04.2013 (filele 30-31), copia Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 09.04.2013 (fila 26), copia Procesului verbal de sechestru asigurătoriu pentru bunuri imobile nr._ din 09.04.2013 (filele 28-29), dovada de comunicare către administrator a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și a procesului verbal de sechestru bunuri imobile (fila 32), încheierea de C.F. nr._/09.04.2013 (fila 33).
La data de 05.08.2013 contestatoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinare (fila 46), prin care a susținut că intimata nu a respectat dispozițiile Ordinului ANAF nr.2605/2010 cu privire la întocmirea unui referat justificativ anterior emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și comunicării acestuia contestatoarei, întrucât această decizie nu conține nicio referire la vreun Referat justificativ, fiind menționată doar Notificarea privind atragerea răspunderii solidare, însă acest act nu se regăsește în procedura de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii. Apreciază contestatoarea că Referatul justificativ nu-i este opozabil întrucât este un act administrativ premergător Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și Procesului verbal de sechestru bunuri imobile și mai mult, nu i-a fost comunicat.
Aceasta mai susține că intimata a încălcat prevederile art.129 Cod procedură fiscală întrucât nu s-a specificat în actele emise cota sa parte din cele două bunuri puse sub sechestru asigurator și nu s-a ținut cont de faptul că nu are nici calitatea de asociat al S.C. GID . de administrator la această societate.
Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părți.
La termenul de judecată de astăzi, contestatoarea a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a contestației formulate de soțul său, G. I., împotriva Referatului justificativ al măsurilor asiguratorii nr._/09.04.2013 care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 09.09.2013.
Analizând cererea contestatoarei și ansamblul probelor administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Situația de fapt:
La data de 23.08.2012, intimata Administrația Finanțelor Publice B. a emis Notificarea privind deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare la plată nr._ privind administratorul G. I., soțul contestatoarei G. D. (fila 23), fiind comunicată acestuia la data de 28.09.2012 (fila 25) prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, întrucât în urma analizării datelor fiscale ale debitoarei S.C.GID . constatat că aceasta înregistrează obligații fiscale restante în sumă de 38.045 lei, administratorul fiind invitat în termen de 5 zile la sediul intimatei pentru a-și exprima un punct de vedere față de aplicabilitatea dispozițiilor art.27 Cod procedură fiscală.
Prin Decizia nr._ din data de 09.04.2013 (fila 26), intimata Administrația Finanțelor Publice B. a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor contribuabilului G. I., administratorul debitorului principal ., măsuri destinate eliminării riscului privind nerecuperarea creanțelor bugetare către ANAF de la persoana față de care se va angaja răspunderea solidară la plată cu debitoarea S.C. GID .> În baza acestei decizii, s-a întocmit Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr._/09.04.2013 (fila 28), cu referire la imobilul apartament situat în B., ., . și terenul extravilan în suprafață de 1.800 m.p., ambele aflate în coproprietatea administratorului G. I. și a soției sale G. D..
În scopul emiterii deciziei menționate, organele fiscale au avut în vedere existența Referatului justificativ al măsurilor asigurătorii nr._/09.04.2013 (fila 30), document din care rezultă că administratorul S.C. GID .-a prezentat la organul fiscal în termenul prevăzut în notificare și nici nu a formulat în scris un punct de vedere față de începerea procedurii de atragere a răspunderii solidare, fapt pentru care s-a constatat acceptul tacit al acestuia cu privire la acțiunea de deschidere a procedurii de atragere a răspunderii solidare la plată. Totodată, s-a constatat că domnul G. I., în calitate de administrator al S.C. GID . de la plata datoriilor către bugetul consolidat al statului, neachitând datoriile fiscale la scadență, ultima plată prin care au fost achitate sume mici comparativ cu nivelul obligațiilor fiscale restante a fost efectuată la data de 14.11.2012, iar față de comportamentul fiscal necorespunzător se va proceda la declararea stării de insolvabilitate conform art.176 Cod procedură fiscală.
Cu privire la solicitarea contestatoarei de a se dispune suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a contestației formulate împotriva Referatului justificativ care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B., instanța o va respinge ca neîntemeiată întrucât, deși Referatul justificativ a stat la baza întocmirii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, verificarea legalității acestuia în cadrul unei contestații separate înregistrate pe rolul instanței de contencios fiscal nu atrage suspendarea de drept a contestației la executare, iar instanța apreciază că, față de motivele de nelegalitate invocate de contestator cu privire la Referatul justificativ care vor fi analizate și în prezenta contestație, nu se impune suspendarea cauzei.
Norme juridice aplicabile:
Măsurile asigurătorii sunt mijloace procesuale care au ca scop asigurarea părții asupra posibilității de realizare efectivă a executării silite, dacă va obține titlu executoriu, dar nu reprezintă acte de executare silită, iar potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 3 din O.G. nr.92/2003, măsurile asigurătorii pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Prevederile art. 2.1 pct. e din Ordinul nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii stabilesc că organul de control poate dispune măsurile în discuție inclusiv în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare, înainte de emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare.
Se constată astfel că, instituirea unor măsuri de tipul celor contestate în speță nu este condiționată de individualizarea creanței și nici de finalizarea procedurii de atragere a răspunderii solidare a administratorului societății debitoare, în condițiile art. 27 O.G.nr.92/2003, iar măsurile contestate în speță s-au dispus în cadrul unei astfel de proceduri, privitoare la administratorul G. I..
Verificând Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/09.04.2013, instanța constată aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Ordinului nr. 2605/2010 care prevede expres în art. 2.2. că organul de executare poate dispune și duce la îndeplinire măsurile asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situații: lit. d) în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare înainte de emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare.
Sub acest aspect, instanța reține că potrivit Referatului justificativ al măsurilor asiguratorii emis la data de 09.04.2013, administratorul S.C. GID . G. I., nu s-a prezentat la organul fiscal în termenul prevăzut în notificare și nici nu a formulat în scris un punct de vedere față de începerea procedurii de atragere a răspunderii solidare, și mai mult, s-a constatat că domnul G. I., în calitate de administrator al S.C. GID . sustras de la plata datoriilor către bugetul consolidat al statului, neachitând datoriile fiscale la scadență, având un comportament fiscal necorespunzător care va determina declararea stării de insolvabilitate. Instanța apreciază că, prin comportamentul fiscal al administratorului G. I. al S.C. GID . din prezenta cauză, prezentat de intimată în cadrul referatului justificativ al măsurilor asiguratorii, s-a făcut dovada existenței un risc potențial de nerecuperare a creanțelor fiscale și atât timp cât administratorul societății debitoare, s-a sustras plăților bugetului consolidat al statului, fără a oferi nicio justificare organului fiscal deși a fost notificat în acest sens, instanța apreciază că acesta, nici în calitate de persoană fizică obligată în solidar cu societatea a cărei insolvabilitate va fi atrasă, nu-și va asuma obligațiile de plată restante și nu va avea un comportament corect, dând naștere astfel unor indicii de sustragere, sub orice formă, de la plata acestora, inclusiv prin înstrăinarea bunurilor existente în patrimoniul personal.
Cu privire la apărarea contestatoarei că în mod nelegal s-a dispus instituirea măsurilor asiguratorii asupra unor bunuri personale care nu fac parte din patrimoniul societății debitoare, instanța apreciază că este neîntemeiată întrucât, acesta a fost și scopul legiuitorului atunci când a instituit răspunderea solidară a administratorului cu societatea debitoare, respectiv de a se garanta executarea obligațiilor fiscale, dacă nu de societatea debitoare, atunci de administrator cu bunurile proprii. Totodată, nici faptul că aceste bunuri sunt în coproprietatea devălmașă a contestatoarei cu soțul său nu poate atrage nelegalitatea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii deoarece acestea nu sunt măsuri de executare ci doar de indisponibilizare, în cuprinsul deciziei fiind menționată calitatea de bun comun a celor indisponibilizate astfel că, în cazul în care se va ajunge la executare silită, nu se va urmări decât partea din bun care îi aparține administratorului societății debitoare, determinată în urma promovării unei acțiuni de partaj tocmai în acest scop.
Instanța mai constată că, potrivit dispozițiilor Ordinului ANAF nr.2605/2010, legalitatea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nu este condiționată de comunicarea către debitor a Referatului justificativ, acesta fiind întocmit doar într-un singur exemplar și propus spre avizare de șeful serviciului de specialitate coordonatorului acestuia, potrivit art.5.1.7, fiind obligatorie doar comunicarea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, în aceeași zi sau în ziua imediat următoare, această obligație fiind respectată în cazul de față de organul fiscal întrucât, atât Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. nr._ din 09.04.2013 cât și Procesul verbal de sechestru asigurator bunuri imobile nr._ din 09.04.2013 au fost comunicate adminsitratorului prin poștă, cu scrisoare recomandată, la data de 12.04.2012 (fila 32).
Față de ansamblul elementelor de fapt și de drept prezentate, întrucât nu sunt date motive de invalidare a măsurilor contestate, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea G. D. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice, împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. nr._/09.04.2013 și a Procesului verbal de sechestru asigurator bunuri imobile nr._/09.04.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de suspendarea a cauzei, formulată de contestator, ca neîntemeiată.
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea G. D., CNP_, domiciliată în mun. B., ., scara C, ., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în mun. B., Piața Revoluției nr. 5, județul B., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 23.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A. – M. Terțis G.
Redact./Tehnoredact. Jud. P.A.M.
Ex. 6 - 15 oct. 2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3768/2013. Judecătoria BOTOŞANI | Pretenţii. Sentința nr. 1571/2013. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








