Evacuare. Sentința nr. 6194/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6194/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 16443/193/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27 MAI 2013
PREȘEDINTE – A. E.
GREFIER – S. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6194
La ordine judecarea acțiunii având ca obiect evacuare, formulată de reclamanții B. L. și B. G. în contradictoriu cu pârâtul S. C..
La apelul nominal făcut in ședință publică se prezintă avocat C. O., pentru reclamantă, care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru prezentarea martorilor propuși spre audiere.
La a doua strigare a cauzei se prezintă reclamanta B. L., asistată de avocat C. O., lipsă fiind celelalte părți. Se prezintă și martorii T. V. și B. Hareta, propuși de reclamanți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța procedează la audierea martorilor propuși de reclamanți, T. V. și B. Hareta, depozițiile acestora fiind consemnate în procese – verbale atașate la dosar.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare asupra fondului.
Avocat C. O., pentru reclamanți, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, evacuarea pârâtului din domiciliul proprietate a reclamanților. Arată că pârâtul și soția sa, respectiv fiica reclamanților, nu sunt divorțați legal, dar sunt separați în fapt de 6 ani de când aceasta a plecat în Italia. Arată că pârâtul refuză să părăsească domiciliul reclamanților, astfel încât aceștia sunt nevoiți să locuiască într-un grajd.
J U D E C A T A,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.10.2012 sub nr._, reclamanții B. L. și B. G. au solicitat evacuarea pârâtului S. C. din imobilul proprietatea lor situat în .. E., jud. B..
În motivare, reclamanții arată că pârâtul este căsătorit cu fiica lor, și că în anul 1995 l-au primit să locuiască în casa lor, acesta vânzându-și propria casă pentru a-și achita datoriile. Susțin reclamanții că pârâtul are o fire violentă și că, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice devine agresiv, iar din acest motiv este despărțit în fapt de soția lui (fiica reclamanților) care locuiește din anul 2007 în Italia. Mai arată reclamanții că au fost în repetate rânduri jigniți, umiliți și chiar bătuți de pârât care a pus stăpânire pe toată casa. Că, la începutul lunii octombrie 2012 după ce a consumat băuturi alcoolice timp de 2 săptămâni fără oprire, a devenit extrem de violent, împrejurare care a impus internarea sa la Spitalul de psihiatrie din B.. Reclamanții precizează că locuiesc într-o anexă (grajd) a gospodăriei.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Legal citat pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat pentru a-și exprima un punct de vedere.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii T. V. și B. Hareta.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată reclamanții B. L. și B. G. au solicitat evacuarea pârâtului S. C. din imobilul proprietatea lor situat în . reține că reclamanții au făcut dovada deplină și pozitivă a calității lor de proprietari asupra imobilului din care solicită evacuarea pârâtului
Potrivit declarațiilor martorilor martorii T. V. (fila 21 ds.) și B. Hareta (fila 22 ds.) pârâtul a pus în mod abuziv stăpânire pe gospodăria reclamanților aceștia fiind nevoiți să locuiască într-un grajd. Că pârâtul folosește proprietatea reclamanților, fără voia acestora, provocând des scandal, pe fondul consumului de alcool, împiedicându-i pe acesta să-și exercite toate atributele dreptului de proprietate, respectiv posesia. Instanța retine că, prin probele administrate, nu s-a făcut dovada existenței unui titlu locativ care sa justifice ocuparea imobilului in litigiu de către pârât.
În drept, față de împrejurarea că pârâtul nu justifică niciun titlu care să îl îndreptățească să ocupe imobilul în litigiu, exercitând acte materiale de folosință asupra acestuia, văzând și dispozițiile art. 555 NCC ( art. 480 din Codul civil din 1864), potrivit cărora, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Așadar, pentru că dreptul de proprietate conferă titularului, exercițiul liber și nestingherit al tuturor prerogativelor sale - posesia, folosința și dispoziția, instanța apreciază că cererea reclamanților este întemeiată.
În consecință, în baza textelor de lege menționate, instanța va admite cererea și va dispune evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea reclamanților, situat în .. E. jud.B..
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea având ca obiect evacuare, formulată de reclamanții B. L. și B. G., ambii cu domiciliul în .. E., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul S. C., cu același domiciliu.
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul casă situat în .. E., jud. B., proprietatea reclamanților.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.A.E./Tehnored. S.A./9.12.2013/5 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1124/2013.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9311/2013. Judecătoria... → |
|---|








