Partaj judiciar. Sentința nr. 874/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 874/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 426/193/2011
Dosar nr._ partaj judiciar
PERIMARE
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28 IANUARIE 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. L.
GREFIER: C. A. M.
Sentința civilă nr.874
La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamanta N. M. în contradictoriu cu pârâtele C. M. și D. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta N. M. și pârâta C. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța pune în discuție repunerea cauzei pe rol pentru perimare și faptul că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 16.05.2011, invocând excepția perimării în temeiul art. 248 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța dă cuvântul pe fond.
Reclamanta precizează faptul că a fost plecată din localitate pentru mai mult timp, fapt pentru care nu a dat curs solicitărilor instanței, neștiind de ele.
Pârâta invederează faptul că surorile acesteia au pretenții la pământ, ea fiind doar pârâtă în prezenta cauză.
În temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța se socotește lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA,
Admite sesizarea din oficiu, și repune cauza pe rol în vedere verificării excepției de perimare.
Asupra perimării acțiunii civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.01.2011, sub nr._, N. M., în calitate de reclamantă a chemat în judecată pârâtele C. M. și D. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune conform certificatului de moștenitor nr.136 din 12 aprilie 2000.
Prin încheierea de ședință din data de 16.05.2011, instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul disp. art. 155, ind.1 C.pr.civ., pentru neîndeplinirea obligației aduse la cunoștința petentei, respectiv neindicarea valorii terenului în vederea stabilirii taxei de timbru, de asemenea, petenta nu a depus nici TP nr._/1999, și nici schițele aferente pentru teren.
In conformitate cu disp.art.248 C.p.c. „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit art.252 C.p.c. perimarea se poate constata și din oficiu.
In cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an, urmând ca instanța să admită excepția perimării invocate din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării invocată din oficiu de instanță.
În temeiul art. 248 și art. 252 Cod procedură civilă, constată perimată cererea având ca obiect partaj judiciar formulată de reclamanta N. M., domiciliată în B., ..14, ., jud B., împotriva pârâtelor C. M., domiciliată în B., ..5, ., . și pârâta D. A., domiciliată în Iași, ., ., ., jud. Iași.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2013.
P.,GREFIER,
Red.CL/tehnored CMA
5ex./31.01.2013
| ← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 12-12-2013,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6603/2013.... → |
|---|








