Plângere contravenţională. Hotărâre din 16-04-2013, Judecătoria BOTOŞANI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 5245/193/2012
Dosar Nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B., SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 16.04.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – P. A.
GREFIER – N. A.
SEDINȚA CIVILĂ NR. 4479
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plangere contraventionala formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata I. T. de Muncă B.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc la termenul din data de 10.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință corespunzătoare, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, când:
În temeiul art. 150 C.proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
La data de 10.04.2011, pe rolul Judecătoriei B. – Secția Civilă a fost înregistrată, sub nr._, plângerea contravențională formulată de petenta ., prin care a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.03.2012, întocmit de intimatul I. T. DE MUNCĂ B..
În motivare, petenta susține că raportat la împrejurările în care s-a produs și constatat fapta, rezultă că s-a aplicat o sancțiune vădit disproporționată față de gradul de pericol social, scopul urmărit, realitatea existenței sau inexistenței unei încălcări a prevederilor legale . Arată intimata că numita M. I. care a fost identificată fără contract de muncă încheiat, nu se afla în prestarea serviciului în calitate de salariat . Arată petenta că numita M. I. se afla în incinta spațiului comercial dar nu pentru îndeplinirea muncii de ospătar, respectiva ștergea un geam, muncă pe care se oferise să o presteze voluntar pentru ½.
Solicită înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”.
Petenta nu a indicat temeiul de drept al cererii.
În susținerea plângerii, petenta a depus la dosar înscrisuri, constând în copie act de identitate Mărtiniuc I., înștiințare de plată, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/02.03.2012 (fila 7), declarație.
Potrivit art.36 din O.G. nr.2/2001 și art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995, plângerea petentei este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimatul I. T. DE MUNCĂ B. a formulat întâmpinare (fila 14) prin care a solicitat respingerea plângerii petentei și menținerea procesului verbal contestat.
În motivare, intimata susține că la controlul efectuat la data de 29.02.2012 la punctul din Complexul Bulevard, situat în B. cât și la sediul ITM B., a fost identificată prestând activitate de ospătar numita M. I. care arată în fișa de identificare că a început activitatea la data de 29.02.2012, fiind în proba de lucru . Arată intimata, că în nota de relații dată în timpul controlului de administratorul petentei –Cobilici M., aceasta recunoaște faptul că numita M. I. prestează activitatea de barman începând cu data de 29.02.2012, fără a avea încheiat contract individual de muncă, în formă scrisă .
Controlul s-a finalizat prin încheierea procesului verbal de control nr.809/02.03.2012 în care sunt consemnate cele constatate cât și planul de măsuri dispus, precum și a procesului verbal de contravenție nr.269/02.03.2011 prin care petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru primirea la muncă a unei persoane identificate fără a avea încheiat în formă scrisă contract individual de muncă.
Intimata precizează că potrivit art.260 alin.1 lit.e Codul muncii, constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, iar potrivit art.16 alin.1, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română, obligația revenindu-i angajatorului. Contractul individual de muncă este convenția prin care se materializează voința angajatorului și a viitorului salariat de a intra într-un raport juridic de muncă, în această convenție fiind stabilite toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare și de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligațiile și răspunderile ambelor părți. Încadrarea în muncă, doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură cunoașterea și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forța de muncă salariată. Aceasta mai susține că răspunderea pentru încheierea contractului individual de muncă revine angajatorului, iar existența contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea incorectă a salariatului, încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte de muncă, asigură și cunoașterea și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forța de muncă salariată.
Intimata susține că sancțiunea aplicată este temeinică și legală, agentul constatator ținând cont de toate împrejurările în care au fost săvârșite faptele, de modul și amploarea acestora, de scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientei, precum și de gradul de pericol social al petentei și apreciază că nu se justifică înlocuirea sancțiunii pecuniare cu avertisment, întrucât petenta a săvârșit fapta cu vinovăție, nu a făcut dovada unei alte situații de fapt, iar prin admiterea înlocuirii sancțiunii s-ar produce o gravă sfidare la adresa angajatorilor care se străduiesc să-și desfășoare activitatea respectând legile și o încurajare pentru societățile care ignoră cadrul legal în care ar trebui să-și desfășoare activitatea.
Intimata nu a indicat temeiul de drept al întâmpinării formulate.
În susținerea apărării, intimatul a depus următoare înscrisuri: copia procesul verbal de contravenție (fila 20), înștiințarea de plată (fila 22), dovada comunicării, copia procesului verbal de control nr.809/02.03.2012 (fila 24), anexă de constatare, plan de măsuri, fisa de identificare, notă de relații, activitate Angajator F., înștiințare către conducerea societății.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba testimonială cu martora R. A. (fila 75).
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/02.03.2012, intimatul I. T. DE MUNCĂ B. a reținut că angajatorul . a primit la muncă pe M. I., fără a încheia un contract individual de muncă, care a fost identificată cu ocazia controlului efectuat la data de 29.02.2012 la punctul de lucru al petentei din B., Bulevardul M. E., nr. 26, Complex Bulevard, prestând activitate pentru petentă. În cuprinsul fișei de identificare, aceasta a declarat că lucrează în cadru societății din data de 29.02.2012 și este în probă de lucru. Pentru această faptă, petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în valoare de 10.000 lei, potrivit art.260 alin.1 lit.e Legea nr.53/2003.
În drept, instanța, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art.17 O.G.nr.2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu, iar petenta nu a invocat nici un motiv de nulitate relativă care să fie analizat de instanță.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/31.10.2011, respectă condiția legalității.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.
Potrivit dispozițiilor art.16 alin.1 Legea nr.53/2003 (Codul Muncii), angajatorul are obligația de a încheia contract individual de muncă, în formă scrisă, pentru fiecare dintre angajații săi, prin aceasta asigurându-de, pe de o parte, respectarea drepturilor angajatului care decurg din raportul de muncă cu angajatorul, iar pe de altă parte, protecția angajatorului față de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor specifice de către angajat, nefiind omise nici raporturile acestora cu organele statului.
În fișa de identificare din data de 29.02.2011, semnată de numita M. I. (fila 22), acesta a declarat că prestează activitate în funcția de ospătar, în folosul angajatorului începând cu data de 29.02.2012, fiind în perioada de probă. Instanța constată că petenta contestă fapta contravențională reținută în sarcina sa, menționând că la data controlului numita M. I. se afla în incinta localului dar nu presta munca de ospătar ci dimpotrivă, doar ștergea un geam. Însă așa cum reiese din cuprinsul fișei de identificare, data începerii activității de către numita M. I. în funcția de ospătar a început la data de 29.02.2012., instanța apreciind că fapta contravențională subzistă și procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.03.2012, îndeplinește condiția temeiniciei.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentei, instanța are în vedere faptul că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (art.5 alin.5 OG 2/2001) iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art.7 alin.2 din OG 2/2001). De asemenea, potrivit art.21 alin.3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Având în vedere dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională și care, coroborate cu cele ale art. 38 alin. 3 din același act normativ, permit instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipoteza în care prezumția relativă de legalitate și temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentei asupra obligației sale de a-și organiza si conduce activitatea cu respectarea reglementărilor legale în vigoare. De asemenea, având în vedere și faptul că dispozițiile art. 7 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, permit aplicarea sancțiunii „avertisment” chiar și în cazul în care actul normativ sancționator nu prevede ca sancțiune alternativă această sancțiune, constatând că într-adevăr, raportat la conduita petentei, fapta săvârșită are un grad de pericol social redus, se impune modificarea procesului verbal contestat în sensul înlocuirii amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei cu sancțiunea „avertisment”.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.03.2012 instanța, în temeiul art.34 O.G. nr.2/2001, va admite în parte plângerea contravențională formulată de . în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B. și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei cu sancțiunea „avertisment”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. „F. ” SRL, cu sediul în R., ., în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă B..
Modifică procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.03.2012 întocmit de reprezentanții intimatului, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentei cu sancțiunea avertismentului.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. Pj.A.
Tehnored.Pj.A.
Ex.4/05.08.2013
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 05-11-2013,... | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 05-11-2013,... → |
---|